CtEDO 29.09.2009 Auto

PAWLIK c. POLOGNE

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
29.09.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PAWLIK c. POLOGNE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Secțiunea a patra Cerere nr. 7417/05 prezentată de Jerzy PAWLIK împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 29 septembrie 2009, într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučić, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 15 februarie 2005, având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unui regulament pe propria răspundere. După ce a făcut acest lucru în mod deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Jerzy Pawlik, este un resortisant polonez, născut în 1951 și rezident în Varșovia. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Michał Wielhorski, avocat în Varșovia. În dimineața zilei de 18 octombrie 2000, reclamantul, șoferul de taxi, și-a părăsit casa pentru a se duce la muncă. Când a deschis poarta casei sale, el a primit o lovitură la cap și a pierdut cunoștința. Când și-a recăpătat simțurile, el se afla pe bancheta din spate a mașinii sale, însoțit de doi indivizi șezând pe scaunele din față. Reclamantul avea o durere de cap și sângera. Agresorii l-au dus într-un alt loc și l-au lăsat în urmă. O sumă de bani, precum și documente, un telefon mobil și cheile mașinii au fost furate de la reclamant. Imediat ce agresorii s-au îndepărtat, a realizat că a fost la aproximativ 450 de metri de casa sa și 550 de metri de secția de poliție cea mai apropiată. El a mers imediat la secția de poliție și a informat agenții despre ce i s-a întâmplat. Polițiștii s-au dus imediat cu reclamantul la locul unde se afla mașina acestuia. Ei nu au păstrat nici o dovadă și nu au întocmit niciun proces verbal. Ei l-au ajutat pe acesta să-și mute mașina într-o parcare lângă casa lui. După ce s-a întors acasă, i s-a pierdut cunoștința. În aceeași zi a fost spitalizat și a suferit o trepanație și o craniotomie; i s-a scos un hematom supradural al emisferei drepte. O contuzie a lobului temporal și o ușoară parezie stângă au fost diagnosticate. În seara de 18 octombrie 2000, soția reclamantului s-a dus la secția de poliție și a depus o declarație. La ofițerul G.L. s-a limitat să-și înregistreze declarațiile într-o notă de serviciu, fără a întocmi un proces-verbal. La 15 noiembrie 2000, reclamantul a fost audiat în calitate de martor. La 15 decembrie 2000, ofițerul de poliție a dat faliment, motivându-și decizia, s-a limitat la a indica valoarea obiectelor pierdute de solicitant. La 22 decembrie 2000, procurorul districtual a aprobat decizia de a nu fi judecat. La 3 iunie 2002, reclamantul s-a plâns Ombudsmanului că ancheta a avut loc. În primul rând, ofițerii de poliție au fost acuzați că nu au păstrat dovezile. Aceștia au omis, printre altele, să caute martori la încălcarea dreptului comunitar, în special gardienii de teren în care se aflau faptele. Ei nu au examinat nici mașina, nici locul crimei. În al doilea rând, susținând că polițiștii nu au apelat la ambulanță, la 11 septembrie 2002, procurorul regional a solicitat procurorului districtual să redeschidă investigația privind spargerea. În ceea ce-l privește pe reclamant, procurorul regional a ordonat să se audă încă o dată în calitate de martor și să se adune documentele medicale care-l privesc. De asemenea, el a comandat să se audă în calitate de martor pe soția lui □ , precum și să identifice și să audă, în calitate de martori, pe paznicii parcării în care a avut loc jaful. În același timp, procurorul regional a informat în cadrul unei proceduri separate obiecțiunile referitoare la neglijența funcționarilor de poliție. La 17 ianuarie 2003, procurorul districtual a respins ancheta. El a înțeles că au existat trei agresori, dar el a constatat că toate demersurile de identificare a acestora au fost dovedite ineficiente. În special, a fost imposibil să se audă gardienii de parcare, deoarece acestea nu au avut loc la adresa pe care au indicat-o în declarațiile lor de reședință depuse la organul administrativ competent. La 14 aprilie 2003, Tribunalul Districtual a infirmat această decizie și a rejudecat cazul pentru reexaminare. Judecătorul a considerat că procurorul general era limitat la să trimită gardienilor o somație de a cita și să facă orice demers efectiv pentru a-i localiza; în special, el a omis să se adreseze Biroului Central de adrese și agenției de securitate în care erau angajați gardienii. La 19 august 2003, procurorul districtual a respins acuzația că autorii jafului nu au fost identificați. Potrivit procurorului general, era puțin probabil ca, având în vedere scurgerea timpului, acești gardieni să se reamintească din noaptea de 17 până în 18 octombrie 2000. La 30 septembrie 2003, procurorul regional a infirmat această decizie și a retrimis cazul spre reexaminare. La 14 noiembrie 2003, procurorul districtual a respins acuzația că autorii jafului nu au fost identificați și că gardianul D.K. a declarat că nici el, nici gardianul J.O. nu au văzut incidentul. În schimb, D.K. își amintea de un om însângerat care i-a spus că a fost atacat. Pe baza unui raport medico-legal, procurorul a constatat de data aceasta că reclamantul nu a fost doar victima unei infracțiuni, ci a avut și ca rezultat o boală care a dus la un risc real pentru viața sa. La 22 decembrie 2003, tribunalul de district seestima incompetent pentru a se pronunța cu privire la acțiunea reclamantului și s-a demisionat în favoarea procurorului regional. La 15 ianuarie 2004, procurorul regional a confirmat decizia din 14 ianuarie 2004 În noiembrie 2003 s-a considerat că procurorul districtual a administrat toate dovezile relevante, ceea ce nu i-a permis să identifice autorii. Procurorul regional a arătat în acest context că reclamantul nu era în măsură să descrie agresorii pentru că nu-i văzuse. La 2 ianuarie 2003, procurorul districtual a refuzat să deschidă o anchetă pe motiv că nici o neglijență a ofițerilor de poliție nu putea fi pusă sub semnul întrebării. La o dată nespecificată, această decizie a fost infirmată și procurorul a inițiat o anchetă. La 25 august 2003, procurorul districtual a dat faliment și a constatat că ofițerii de poliție și-au neglijat obligațiile în măsura în care nu au păstrat dovezile de interdicție. Cu toate acestea, nu era posibil să se identifice polițiștii responsabili de această omisiune. În special, nici unul dintre agenții care au fost permanent în 18 octombrie 2000 nu și-a amintit faptele în cauză. În plus, în documentele secției de poliție nu a fost posibil să se localizeze gardienii J.O. și D.K. Reclamantul nu și-a putut aminti de uniformele agenților care au intervenit la 18 octombrie 2000. Având în vedere timpul care a trecut de la fapte, era puțin probabil ca J.O., D.K., precum și să-i identifice pe acești agenți. În ceea ce privește neajutarea persoanelor aflate în pericol, procurorul a constatat că reclamantul nu a raportat ofițerilor de poliție că starea sa de sănătate necesită o intervenție medicală și, prin urmare, nu au fost îndeplinite condițiile pentru punerea în discuție a răspunderii penale a funcționarilor. La 4 noiembrie 2003, procurorul regional a infirmat această decizie și a retrimis cauza pentru reexaminare. La 19 aprilie 2004, procurorul districtual a dat un refuz care a fost confirmat de Tribunalul de District la 17 august 2004. ; el a găsit o notă de serviciu cu privire la faptele în cauză redactate de către unul dintre ei. De asemenea, el a localizat și au auzit gardianul D.K. În timp ce admitea că au fost comise nereguli grave în continuarea procedurii, procurorul a recunoscut că, având în vedere principiul răspunderii pentru faptele personale, nu era posibil să se constate nicio responsabilitate penală în acest caz. În special, nu a reieșit din elementele dosarului în cazul în care funcționarii care au intervenit la locul crimei au informat superiorul lor ierarhic cu privire la necesitatea de a colecta și de a păstra dovezile și, în mai mult decât atât, la care ofițerii au omis să colecteze și să păstreze dovezile. În ceea ce privește neajutarea persoanelor aflate în pericol, procurorul a declarat că nu a raportat ofițerilor de poliție că starea sa de sănătate necesită asistență medicală. În temeiul articolului 3 din Convenție, reclamantul se plânge că autoritățile nu au efectuat o anchetă eficientă și aprofundată asupra agresiunii și a lipsei de asistență personală în pericol de care a fost victima la 18 octombrie 2000. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. La 23 iunie 2009, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: subsemnatul Jakub Wołąsiewicz, agent al guvernului polonez, declară că guvernul polonez îi oferă domnului Jerzy Pawlik suma de 7 000 EUR în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă eventual și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în temeiul articolului 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. La 19 iunie 2009, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de avocatul reclamantei, subsemnatul Jerzy Pawlik, reclamantă, remarcă faptul că guvernul polonez este pregătit să-mi plătească suma de 7 000 de euro în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă eventual și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în temeiul articolului 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. După consultarea clientului meu, vă informez că acceptă această propunere și, în plus, renunță la orice altă pretenție împotriva Poloniei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declarând cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului așa cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale și nu are nici un motiv să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție]. În consecință, trebuie eliminată cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Lawrence Early Nicolas Bratza Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă