A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 11944/08 prezentată de Rafael Luís MENDES DE CARVALHO DE SUBA GIRÃO împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 6 octombrie 2009 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș; Kristina Pardalos, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune Văzut cererea menționată mai sus formulată la 27 februarie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie de fapt Reclamantul, dl Rafael Luís Mendes de Carvalho de Sousa Girão, este un resortisant portughez, născut în 2002 și rezident la Moita (Portugalia). Este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Mendes de Carvalho, avocat la Baixa da Banheira (Portugalia). Guvernul portughez ( Procedura civilă printr-o ordonanță din 10 iulie 2003, tribunalul pentru afaceri familiale al Barreiro își asumă responsabilitatea părintească (acordo de regulação do poder paternal) încheiat între părinții reclamantului, ca urmare a divorțului, acest acord a atribuit custodia reclamantului mamei sale și a stabilit normele privind dreptul de vizită al tatălui și cuantumul pensiei alimentare care urmează să fie plătită de acesta. La 5 mai 2005, mama reclamantului sesizează, în numele acestuia din urmă, Tribunalul pentru afaceri familiale din Barreiro acuzându-l pe tatăl copilului că nu a plătit integral pensia alimentară în luna precedentă (aprilie). În afară de plata sumei neplătite, în loc de 94,75 EUR (EUR) La 14 decembrie 2005, reclamantul și-a reformulat cererea în fața instanței, solicitând condamnarea tatălui la plata unor sume suplimentare (în loc de 598,78 EUR) neplătite între iunie și decembrie 2005, printr-o decizie din 21 iunie 2006, Tribunalul pentru afaceri familiale l-a despăgubit pe reclamant de pretențiile sale. La 30 iunie 2006, reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri în fața instanței de apel de la Lisabona, solicitând condamnarea tatălui ca pledant nesăbuit. Prin hotărârea din 8 februarie 2007, instanța de apel a dat dreptul la cererea reclamantului, condamnându-l pe tatăl reclamantului să plătească suma solicitată (692,53 EUR). În schimb, aceasta l-a exonerat pe reclamant de cererea sa de a sechestra pensia alimentară pe salariul tatălui său și a respins cererea de condamnare a acestuia ca pledant nesăbuit. La 7 martie 2007, reclamantul a introdus în fața Tribunalului pentru afaceri familiale de Barreiro o acțiune în executarea pensiei alimentare ( Printr-o ordonanță din 26 martie 2007, instanța a considerat că calea judiciară utilizată nu era calea adecvată și a convertit cererea într-o cerere de recuperare a pensiei alimentare. La 7 aprilie 2007, reclamantul a contestat această ordonanță în fața instanței de apel din Lisabona, declarând că el epuizase deja această cale judiciară. Între timp, la 6 iulie 2007, tatăl reclamantului și-a asumat responsabilitatea de executare conform căreia un acord, aprobat de instanță, de modificare a acordului privind răspunderea părintească din 10 iulie 2003, fusese semnat la 2 februarie 2007. Prin hotărârea din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel de la Lisabona a anulat ordinul din 26 martie 2007 și a retrimis cauza Tribunalului pentru cauzele familiale ale Barreiro pentru continuarea acțiunii în executarea pensiei alimentare. Prin hotărârea din 25 iunie 2008, Tribunalul pentru afaceri familiale a dat dreptul la opoziția tatălui. Reclamantul a formulat o cale de atac împotriva acestei decizii. Recursul a fost primit dar ulterior a fost radiat la 23 octombrie 2008, reclamantul care a omis să prezinte memoriu (alegações) în sprijinul acțiunii sale. Dreptul și practica internă relevantă Decizia Paulino Tomás c. Portugalia 58698/00, CEDH 2003 VIII) conține o descriere a dreptului și a practicii interne relevante aplicabile la momentul faptelor care stau la baza prezentei acțiuni. În ceea ce privește noul sistem portughez de răspundere extracontractuală a lalui, Curtea face trimitere la Hotărârea Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia (nr. 3372/06, Hotărârea din 10 iunie 2008, §§ 20-28). Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii civile introduse în fața Tribunalului pentru cauzele familiale ale Barreiro pentru a obține recuperarea sumelor neplătite din pensia alimentară. În cadrul aceluiași articol, recurentul ridică la termen procedura civilă prin punerea în discuție a imparțialității instanțelor naționale în aprecierea cauzei sale. ÎN afara cazului în care reclamantul se plânge de durata procedurii, invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel formulat în ceea ce privește partea sa relevantă în speță Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul ridică o excepție de la neobosirea căilor de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție, susținând că reclamantul a omis să introducă o acțiune în răspundere extracontractuală împotriva statului în fața instanțelor administrative pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Recurentul nu se pronunță în ceea ce privește această afirmație. Curtea face trimitere la jurisprudența exprimată în Hotărârea Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia (nr. 33729/06, Hotărârea din 10 iunie 2008, § 56), în care consideră că acțiunea în răspundere extracontractuală a statului nu poate fi considerată o acțiune efectivă În sensul articolului 13 din Convenție, atâta timp cât jurisprudența care decurge din hotărârea Curții Supreme din 28 noiembrie 2007 nu va fi consolidată în ordinea juridică portugheză, prin armonizarea divergențelor jurisdicționale. În ceea ce privește fondul cauzei, guvernul subliniază mai întâi că procedura civilă a început în aprilie 2005, data de la care presupusa neîndeplinire a întregii pensii alimentare. În ceea ce privește sfârșitul procedurii, guvernul o trimite la 2 februarie 2007, data acordului dintre mama și tatăl reclamantului, care se presupune că a pus capăt acestui incident. Guvernul concluzionează că durata în cauză a respectat cerința de termen rezonabil pentru guvern, doar la latitudinea reclamantului poate explica o anumită prelungire a procedurii civile. În opinia sa, reclamantul știa că acțiunea în executarea pensiei alimentare nu a avut nicio șansă de a. De asemenea, în cazul guvernului, spătarul articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind durata procedurii nu este numai vădit nefondat, ci și abuziv în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Reclamantul contestă argumentele guvernului și susține că nu a renunțat niciodată la suma solicitată, după cum a auzit hotărârea Tribunalului de Primă Instanță de la Lisabona din 25 iunie 2008. În plus, reclamantul face trimitere la comportamentul dilatoriu al tatălui său în cursul procedurii și subliniază că a fost obligat să sesizeze căile de atac și alte posibilități procedurale din cauza numeroaselor erori judiciare comise în cursul procedurii. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). În ceea ce privește circumstanțele speciale ale cauzei, Curtea constată de la început că părțile la litigiu s-au pronunțat într-o confruntare continuă în fața instanțelor interne care au aplicat reciproc nerespectarea acordului privind răspunderea părintească care a fost aprobat de Tribunalul pentru afaceri familiale din Barreiro la 10 iulie 2001. Iulie 2003 În speță, litigiul privește o parte (în speță 692,53 EUR) din pensia alimentară neplătită de tatăl reclamantului. Curtea constată că începutul perioadei luate în considerare este de 5 mai 2005, data la care mama reclamantului sesizează în numele acestuia Tribunalul pentru afaceri familiale din Barreiro. Această perioadă s-a încheiat cel târziu la 25 iunie 2008, prin hotărârea instanței care îl motivează pe reclamant cu privire la cererea sa de executare a sumei solicitate. Prin urmare, durata globală în apreciere este de trei ani, o lună și 21 de zile. Este necesar să se precizeze că o astfel de durată include o acțiune civilă și o procedură de executare, precum și două acțiuni în fața instanței de apel de la Lisabona. Curtea nu a constatat întârzieri nejustificate ale responsabilității instanțelor interne. Pe de altă parte, aceasta ia notă de atitudinea părinților reclamantului, care nu au încetat în cursul procedurii de prezentare a opozițiilor, prin faptul că s-a aplicat reciproc nerespectarea acordului referitor la copilul lor și prin faptul că și-au acuzat ambii detergentul în fața instanțelor naționale. Având în vedere circumstanțele speciale ale cauzei, nu se poate deci considera că durata procedurii în litigiu este excesivă, în sensul articolului 6 alineatul (1) din procedură. Prin urmare, nu există nicio aparență de încălcare a acestei dispoziții. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 4 din convenție. Această concluzie scutește Curtea de a examina dacă această cauză prezintă, în plus, un caracter abuziv. Reclamantul susține că instanțele interne au comis erori grave în aprecierea cauzei și demonstrează lipsă de imparțialitate. Curtea constată că reclamantul contestă în principal conținutul hotărârilor judecătorești, care, cu excepția unei hotărâri judecătorești, i-au fost nefavorabile. Cu toate acestea, Curtea constată că nu are ca sarcină, în temeiul articolului 19 din convenție, că trebuie să asigure respectarea angajamentelor care rezultă din convenție pentru statele contractante. Nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (hotărârea Schenk c. Elveția din 12 iulie 1988, seria A n 140, p. 29, § 45). Din dosar nu reiese nici un indiciu care să sugereze că instanțele interne au demonstrat o lipsă de imparțialitate față de reclamant. În aceste condiții, nu există nici o aparență de încălcare a art. 6 alin. (1) în această privință. În consecință, acest aspect trebuie respins și din lipsă evidentă de temei. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare Francoise Elens-Passos Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
11944/08
présentée par Rafael Luís MENDES DE CARVALHO DE SOUSA GIRÃO
contre le Portugal
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 octobre 2009 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
Vue la requête susmentionnée introduite le 27 février 2008,
Vues les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Rafael Luís Mendes de Carvalho de Sousa Girão, est un ressortissant portugais, né en 2002 et résidant à Moita (Portugal). Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. J. Miguel, Procureur général adjoint.
A.
Les circonstances de l’espèce
a)
La procédure civile
Par une ordonnance du 10 juillet 2003, le tribunal aux affaires familiales de Barreiro entérina l’accord concernant la responsabilité parentale (
acordo de regulação do poder paternal)
établi entre les parents du requérant, suite à leur divorce. Cet accord attribuait la garde du requérant à sa mère et fixait les modalités du droit de visite du père et le montant de la pension alimentaire à verser par celui-ci.
Le 5 mai 2005, la mère du requérant saisit, au nom de ce dernier, le tribunal aux affaires familiales de Barreiro accusant le père de l’enfant de ne pas avoir payé la totalité de la pension alimentaire le mois précédent (avril). Outre le versement de la somme non payée – en l’occurrence 94,75 euros (EUR) –, le requérant demanda au tribunal d’ordonner que le montant de la pension alimentaire fût saisi mensuellement sur le salaire de son père. Le père s’opposa à ces demandes le 31 mai 2005. Une tentative de conciliation des parties eut lieu, sans succès. Le 14 décembre 2005, le requérant reformula sa requête auprès du tribunal, demandant la condamnation du père au paiement de sommes supplémentaires (en l’occurrence 598,78 EUR) non payées entre juin et décembre 2005.
Par une décision du 21 juin 2006, le tribunal aux affaires familiales débouta le requérant de ses prétentions.
Le 30 juin 2006, le requérant forma un recours contre ce jugement devant la cour d’appel de Lisbonne, demandant la condamnation du père comme plaideur téméraire.
Par un arrêt du 8 février 2007, la cour d’appel fit droit à la demande du requérant en condamnant le père du requérant à verser la somme réclamée (692,53 EUR). En revanche, elle débouta le requérant de sa demande de saisie de la pension alimentaire sur le salaire de son père et rejeta la demande de condamnation de ce dernier comme plaideur téméraire.
b)
L’action en exécution
Le 7 mars 2007, le requérant introduisit devant le tribunal aux affaires familiales de Barreiro une action en exécution de la pension alimentaire («
execução especial por alimentos
») contre son père.
Par une ordonnance du 26 mars 2007, le tribunal considéra que la voie judiciaire utilisée n’était pas la voie adéquate et convertit la demande en une demande de recouvrement de pension alimentaire. Le 7 avril 2007, le requérant contesta cette ordonnance devant la cour d’appel de Lisbonne, arguant qu’il avait déjà épuisé cette voie judiciaire.
Entretemps, le 6 juillet 2007, le père du requérant s’opposa à l’action en exécution soutenant qu’un accord, entériné par le tribunal, modifiant l’accord sur la responsabilité parentale du 10 juillet 2003, avait été signé le 2 février 2007. Selon lui, le requérant avait renoncé à la somme réclamée au moment de cet accord. Le requérant ne se prononça pas à cet égard.
Par un arrêt du 17 janvier 2008, la cour d’appel de Lisbonne annula l’ordonnance du 26 mars 2007 et renvoya l’affaire au tribunal aux affaires familiales de Barreiro pour la poursuite de l’action en exécution de la pension alimentaire.
Par un arrêt du 25 juin 2008, le tribunal aux affaires familiales fit droit à l’opposition du père. Le requérant forma un recours contre cette décision. Le pourvoi fut reçu mais ensuite radié le 23 octobre 2008, le requérant ayant omis de présenter de mémoire (
alegações)
à l’appui de son recours.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
La décision
Paulino Tomás c. Portugal
(n
o
‑
VIII) contient un descriptif du droit et de la pratique internes pertinents applicables à l’époque des faits à l’origine de la présente requête. S’agissant du nouveau système portugais de responsabilité extracontractuelle de l’Etat, la Cour renvoie à l’arrêt
Martins Castro et Alves Correia de Castro c. Portugal
(nº 33729/06, arrêt du 10 juin 2008, §§ 20-28).
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure civile introduite devant le tribunal aux affaires familiales de Barreiro pour obtenir le recouvrement de sommes impayées de sa pension alimentaire.
2.
Sous l’angle du même article, le requérant soulève l’iniquité de la procédure civile en mettant en cause l’impartialité des juridictions nationales dans l’appréciation de sa cause.
1.
Le requérant se plaint de la durée de la procédure, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé quant à sa partie pertinente en l’espèce
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement soulève d’emblée une exception tirée du non-épuisement des voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention, soutenant que le requérant a omis d’introduire une action en responsabilité extracontractuelle contre l’Etat devant les juridictions administratives pour se plaindre de la durée excessive de la procédure.
Le requérant ne s’est pas prononcé quant à cette allégation.
La Cour renvoie à sa jurisprudence énoncée dans l’arrêt
Martins Castro et Alves Correia de Castro c. Portugal
(nº 33729/06, arrêt du 10 juin 2008, § 56) où elle estime que l’action en responsabilité extracontractuelle de l’Etat ne peut être considérée comme un recours «
effectif
» au sens de l’article 13 de la Convention, aussi longtemps que la jurisprudence qui se dégage de l’arrêt de la Cour suprême du 28 novembre 2007 n’aura pas été consolidée dans l’ordre juridique portugais, à travers une harmonisation des divergences jurisprudentielles. L’exception soulevée par le Gouvernement doit donc être rejetée.
S’agissant du fond de l’affaire, le Gouvernement souligne d’abord que la procédure civile a débuté en avril 2005, date à laquelle remonte le prétendu non-versement de la totalité de la pension alimentaire. S’agissant de la fin de la procédure, le Gouvernement la renvoie au 2 février 2007, date de l’accord entre la mère et le père du requérant, ayant supposément mis un terme à cet incident. Le Gouvernement en conclut que la durée en cause a respecté l’exigence du «
délai raisonnable
». Pour le Gouvernement, seule l’attitude procédurière du requérant peut expliquer un certain allongement de la procédure civile. Selon lui, le requérant savait que l’action en exécution de la pension alimentaire n’avait aucune chance d’aboutir. Aussi, pour le Gouvernement, le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention portant sur la durée de la procédure est non seulement manifestement mal fondé mais aussi abusif au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
Le requérant conteste les arguments du Gouvernement et affirme ne jamais avoir renoncé à la somme réclamée, comme l’a entendu l’arrêt de la cour d’appel de Lisbonne du 25 juin 2008. En outre, le requérant renvoie à son père le comportement dilatoire au cours de la procédure et souligne qu’il a été contraint à saisir les recours et autres possibilités procédurales en raison des nombreuses erreurs judiciaires commises pendant la procédure.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Se penchant sur les circonstances particulières de l’affaire, la Cour constate de prime abord que les parties au litige se sont livrées à un affrontement continu devant les juridictions internes s’imputant mutuellement le non-respect de l’accord sur la responsabilité parentale ayant été entériné par le tribunal des affaires familiales de Barreiro le 10
juillet 2003. En l’espèce, le litige porte sur une partie (en l’occurrence 692,53 EUR) de la pension alimentaire n’ayant prétendument pas été payée par le père du requérant.
La Cour observe que le début de la période en considération se situe au 5
mai 2005, date à laquelle la mère du requérant saisit au nom de ce dernier le tribunal aux affaires familiales de Barreiro. Cette période a pris fin au plus tard le 25
juin 2008, par l’arrêt du tribunal déboutant le requérant de sa demande d’exécution de la somme réclamée. La durée globale en appréciation est donc de trois ans, un mois et vingt-un jours. Il convient de préciser qu’une telle durée inclut une action civile et une procédure d’exécution ainsi que deux recours devant la cour d’appel de Lisbonne. La Cour n’a pas décelé des retards injustifiés de la responsabilité des juridictions internes. Elle note en revanche l’attitude procédurière des parents du requérant, lesquels n’ont cessé au cours de la procédure de présenter des oppositions, en s’imputant mutuellement le non-respect de l’accord concernant leur enfant et en s’accusant tous deux d’attitude téméraire devant les juridictions nationales.
Au vu des circonstances particulières de l’espèce, l’on ne saurait donc considérer la durée de la procédure litigieuse comme excessive, au sens de l’article 6 § 1 de la procédure. Il n’y a donc aucune apparence de violation de cette disposition. Ce grief est dès lors manifestement mal fondé et doit être rejeté, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Cette conclusion dispense la Cour d’examiner si ce grief présente, de surcroît, un caractère abusif.
2.
Le requérant soutient que les juridictions internes ont commis des erreurs graves dans l’appréciation de la cause et fait preuve de manque d’impartialité.
La Cour constate que le requérant conteste essentiellement le contenu des décisions judiciaires, lesquelles, à l’exception d’un arrêt, lui ont été défavorables.
Elle relève cependant n’avoir pour tâche, aux termes de l’article 19 de la Convention, que d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les États contractants. Il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (arrêt
Schenk c. Suisse
du 12 juillet 1988, série A n
o
140, p. 29, § 45).
Il ne ressort du dossier aucun indice permettant de penser que les juridictions internes aient fait preuve d’un manque d’impartialité à l’égard du requérant. Dans ces conditions, il n’y a aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 à cet égard. Il s’ensuit que ce grief doit également être rejeté pour défaut manifeste de fondement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente