SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr 34573/22 E.A. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secțiunea a cincea, care are loc la 25 ianuarie 2024 într-un comitet compus din Stephanie Morou-Vikström , președinta Lado Chanturia, Mattias Guyomar , judecători și Sophie Piquet, graffière de secțiune f.f. cererea n 34573/22 împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant nigerian, domnul E.A. (attenentul) născut în 1991 și rezident în Trevise, reprezentat de domnul P. Biondi, avocat la Telese Terme, a sesizat Curtea la 5 iulie 2022 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( OBIECTIVUL DE AFACERI Cererea se referă la recursul în cassație formulat de solicitant, reclamant de protecție internațională, pe motiv că împuternicirea specială acordată avocatului său nu a respectat o formalitate procedurală. La 27 iunie 2018, Comisia Teritorială de la Caserta (Comisia Teritorială per il Riconoscimento della Protezione International La 3 noiembrie 2020, Tribunalul de la Napoli a confirmat decizia comisiei teritoriale. La 2 decembrie 2020, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii Tribunalului din Napoli. La 10 martie 2022, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil. Ea a constatat că împuternicirea specială nu conținea mențiunea (certificazione) a datei la care a fost acordată avocatului, ceea ce ar fi fost necesar pentru a-și verifica poziția de inferioritate comunicării deciziei atacate, astfel cum se prevede la art. 35a alineatul (13) din Decretul legislativ nr. 25 din 28 În ianuarie 2008, astfel cum a fost modificat prin art. 6 alineatul (1) litera (g) din Decretul-lege nr. 13 din 17 februarie 2017, convertit în Legea nr. 46 din 13 aprilie 2017. Reclamantul consideră că decizia de revocare pronunțată de Curtea de Casație a adus atingere dreptului său de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din Convenție. Invocând art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție, de asemenea, se plânge că nu a intentat o acțiune efectivă împotriva deciziei de respingere a cererii sale de protecție internațională. EVALUAREA CURȚII Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenție Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că Curtea de Casație a dat dovadă de o declarație excesivă prin excluderea acțiunii sale pentru lipsa menționării datei împuternicirii speciale. În opinia sa, împuternicirea cuprinde toate elementele necesare pentru identificarea deciziei atacate, ceea ce nu lăsa nicio îndoială cu privire la statutul său de postigor în raport cu comunicarea deciziei menționate. Curtea amintește că garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție nu se aplică procedurilor în materie de azil (Maauua c. Franța [GC], n 39652/98, § 40 CEDH 2 000-X Onyejiekwe c. Austria (dec.), nr. 20203/11, 9 octombrie 2012, § 34. În consecință, acest litigiu este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § (a) și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 4. Invocând art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de respingerea recursului său în casare, care l-ar priva de o acțiune efectivă împotriva deciziei de respingere a cererii sale de protecție internațională. 11. Având în vedere concluzia la care a ajuns pe teren la art. 6 din convenție, Curtea amintește că principiile privind accesul la o instanță în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție nu sunt lipsite de relevanță pentru aprecierea articolului 13 din convenție. Cu toate acestea, garanțiile procedurale prevăzute la art. 13 sunt mai puțin stricte decât cele prevăzute la art. 6 alineatul (1) (G.R. c. Țările de Jos, n 22251/07, §§ 49-50, 10 ianuarie 2012). Principiile generale privind garanțiile în materie de returnare a unui reclamant de azil sunt rezumate în hotărârea M.S.S. c. Belgia și Grecia [GC], n 30696/09, § 286 - 293, CEDH 2011 (a se vedea, de asemenea, I.M. c. Franța 9152/09, § 134, 2 februarie 2012 A.M. c. Țările de Jos 29094/09, § 62 și 70, 5 iulie 2016, Allanazarova c. Rusia, n 46721/15, § 98, 14 februarie 2017). 12. În acest caz, cererea de protecție internațională a reclamantului a fost examinată, în primul rând, de comisia teritorială și, în urma respingerii sale, de Tribunalul din Napoli. În ceea ce privește procedura în fața comisiei teritoriale, aceasta din urmă l-a audiat pe reclamant și a considerat că relatarea sa nu este credibilă. La rândul său, Tribunalul din Napoli, după ce a dispus o nouă audiere, a considerat că motivele invocate de reclamant pentru susținerea cererii sale de protecție internațională, și anume teama sa, în caz de trimitere în Nigeria, de a fi persecutate din cauza homosexualității sale, nu erau credibile. În special, instanța a reieșit că declarațiile reclamantului în instanță sunt parțial contradictorii față de cele făcute de el în fața comisiei teritoriale, precum și incongruențele relatării sale, pe care le-a analizat cu atenție. În ceea ce privește situația țării sale de origine, în special a regiunii din care provine reclamantul (statul Edo), tribunalul din Napoli a considerat că aceasta nu implică o violență generalizată în sine, bazată pe mai multe rapoarte internaționale, printre care și un raport al organizației neguvernamentale Human Rights Watch din 2019 și din rapoartele Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) care au devenit ulterior Agenția Uniunii Europene pentru Azil. În cele din urmă, din dosar reiese că efectele măsurii de respingere a cererii de protecție internațională a reclamantului pronunțată de comisia teritorială au fost suspendate pe parcursul întregii proceduri, până la hotărârea Tribunalului pronunțată la 3 noiembrie 2020. 13. În ceea ce privește respingerea recursului în casare, trebuie să se constate că art. 13 din Convenție nu obligă statele contractante să introducă un dublu grad de jurisdicție. Considerând că procedura care s-a desfășurat în fața comisiei teritoriale și a Tribunalului din Napoli a condus la o examinare independentă și riguroasă a cauzei reclamantului întemeiat pe art. 3 din convenție, Curtea apreciază că reclamantul a putut beneficia de un cale de recurs efectivă în sensul articolului 13 din convenție. 14. Prin urmare, art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenție este vădit nefondat și trebuie respins în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Curtea constată, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care faptele în cauză intră în sfera sa de competență, că acest fapt nu îndeplinește criteriile de admisibilitate prevăzute la articolele 34 și 35 din convenție, fie nu face să se evidențieze nicio încălcare a drepturilor și libertăților consacrate de convenție sau de protocoalele sale. 17. Prin urmare, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 februarie 2024. Sophie Piquet Stephanie Morou-Vikström adjunctă f.f. președintă
Requête n
o
34573/22
E.A.
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme cinquième section, siégeant le 25
janvier
2024 en un comité composé de
:
Stéphanie Mourou-Vikström
, présidente
,
Lado Chanturia,
Mattias Guyomar
, juges
,
et de Sophie Piquet,
greffière adjointe de section
f.f.
,
Vu
:
la requête n
o
34573/22 contre la République italienne et dont un ressortissant nigérian, M. E.A. («
le requérant
») né en 1991 et résidant à Trévise, représenté par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Après en avoir délibéré, rend la décision
suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La requête concerne l’irrecevabilité du pourvoi en cassation formé par le requérant, demandeur de protection internationale, au motif que la procuration spéciale donnée à son avocat ne respectait pas une formalité procédurale.
2.
Le 27 juin 2018, la Commission territoriale de Caserte (
Commissione Territoriale per il Riconoscimento della Protezione Internationale
– «
la
commission territoriale
») rejeta la demande de protection internationale du requérant.
3.
Le 3 novembre 2020, le tribunal de Naples confirma la décision de la commission territoriale.
4.
Le 2 décembre 2020, le requérant se pourvut en cassation contre le jugement du tribunal de Naples.
5.
Le 10 mars 2022, la Cour de cassation déclara le pourvoi irrecevable. Elle constata que la procuration spéciale ne contenait pas la mention (
certificazione
) de la date à laquelle elle avait été donnée à l’avocat, ce qui aurait été nécessaire pour vérifier sa postériorité à la communication de la décision attaquée, comme requis par l’article 35
bis
, § 13 du décret législatif n
o
25 du 28
janvier 2008, tel que modifié par l’article 6, § 1, lettre g) du décret-loi n
o
13 du 17 février 2017, converti en loi n
o
46 du 13 avril 2017.
6.
Le requérant considère que la décision d’irrecevabilité rendue par la Cour de cassation a porté atteinte à son droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 de la Convention. Invoquant l’article 13 combiné avec l’article
3 de la Convention, il se plaint aussi de ne pas avoir disposé d’un recours effectif contre la décision de rejet de sa demande de protection internationale.
Sur la violation alléguée de l’article 6 de la Convention
7.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que la Cour de cassation a fait preuve d’un formalisme excessif en écartant son recours pour défaut de mention de la date de la procuration spéciale. D’après lui, la procuration contenait l’ensemble des éléments nécessaires pour identifier la décision attaquée, ce qui ne laissait aucun doute sur sa postériorité par rapport à la communication de ladite décision.
8
.
La Cour rappelle que les garanties de l’article 6 § 1 de la Convention ne sont pas applicables aux procédures en matière d’asile (
Maaouia c.
France
[GC], n
o
000-X
;
Onyejiekwe c. Autriche
(dec.), n
o
20203/11, 9 octobre 2012, § 34).
9.
En conséquence, ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article
35 §
3
(a) et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.
Sur la violation alléguée de l’article 13 combiné avec l’article 3 de la Convention
10.
Invoquant l’article 13 combiné avec l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint du rejet de son pourvoi en cassation, qui l’aurait privé d’un recours effectif contre la décision de rejet de sa demande de protection internationale.
11.
Compte tenu de la conclusion à laquelle elle est parvenue sur le terrain de l’article 6 de la Convention, la Cour rappelle que les principes relatifs à l’accès à un tribunal au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ne sont pas dépourvus de pertinence pour l’appréciation de l’article 13 de la Convention. Cependant, les garanties procédurales de l’article 13 sont moins strictes que celles de l’article 6 § 1 (
G.R. c. Pays-Bas
, n
o
22251/07, §§
49-50, 10
janvier 2012). Les principes généraux relatifs auxdites garanties en matière d’expulsion d’un demandeur d’asile sont résumés dans l’arrêt
M.S.S. c.
Belgique et Grèce
[GC], n
o
30696/09, §§ 286 - 293, CEDH 2011 (voir aussi
I.M. c. France
,
n
o
9152/09, § 134, 2 février 2012
;
A.M. c.
Pays
‑
Bas
,
n
o
29094/09, §§ 62 et 70, 5 juillet 2016,
et
Allanazarova c.
Russie
, n
o
46721/15, § 98, 14 février 2017).
12.
Dans le cas d’espèce, la demande de protection internationale du requérant fut examinée, d’abord, par la commission territoriale et, suite à son rejet, par le tribunal de Naples. Quant à la procédure devant la commission territoriale, cette dernière auditionna le requérant et jugea son récit non crédible. Le tribunal de Naples, quant à lui, après avoir ordonné une nouvelle audition, considéra que les motifs allégués par le requérant au soutien de sa demande de protection internationale, à savoir sa crainte, en cas de renvoi en Nigéria, d’être persécuté en raison de son homosexualité, n’étaient pas crédibles. Le tribunal releva, en particulier, le caractère en partie contradictoire des déclarations du requérant à l’audience par rapport à celles faites par lui devant la commission territoriale, ainsi que les incongruences de son récit, qu’il analysa scrupuleusement. Quant à la situation de son pays d’origine, et en particulier de la région dont le requérant est originaire (État d’Edo), le tribunal de Naples jugea qu’elle ne relevait pas d’une violence généralisée en s’appuyant sur plusieurs rapports internationaux, parmi lesquels un rapport de l’organisation
non gouvernementale
Human Rights Watch
de 2019 ainsi que des rapports du Bureau européen d’appui pour l’asile (EASO) devenu ensuite l’Agence de l’Union européenne pour l’asile. Il ressort enfin du dossier que les effets de la mesure de rejet de la demande de protection internationale du requérant rendue par la commission territoriale furent suspendus tout au long de la procédure, jusqu’au jugement du tribunal rendu le 3 novembre 2020.
13.
En ce qui concerne le rejet du pourvoi en cassation, force est de constater que l’article 13 de la Convention n’astreint pas les États contractants à instaurer un double degré de juridiction. Estimant que la procédure qui s’est déroulée devant la commission territoriale et le tribunal de Naples a abouti à un examen indépendant et rigoureux du grief du requérant tiré de l’article 3 de la Convention, la Cour juge que le requérant a pu bénéficier d’un remède effectif au sens de l’article 13 de la Convention.
14.
Il s’ensuit que le grief tiré de l’article 13 combiné avec l’article 3 de la Convention est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté au sens de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.
Sur les autres griefs
15.
Le requérant a également soulevé un autre grief sur le terrain de l’article
14 combiné avec l’article 3 de la Convention.
16.
La Cour constate, au vu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant que les faits litigieux relèvent de sa compétence, que ce grief soit ne satisfait pas aux critères de recevabilité énoncés aux articles 34 et 35 de la Convention, soit
ne fait apparaître aucune apparence de violation des droits et libertés consacrés par la Convention ou ses protocoles.
17.
Il s’ensuit que le grief doit être rejeté en application de l’article
35
§
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 15 février 2024.
Sophie Piquet
Stéphanie Mourou-Vikström
Greffière adjointe f.f.
Présidente