TUNÇKOL c. TÜRKİYE

Publicat pe 12 februarie 2024 SECȚIUNEA A DOUA RĂSPUNSURARE nr. 9949/22 Erdo 362, parcelă nr. 8) în numele său, fără nicio contraprestație, în temeiul articolului 7 din Legea nr. 6292. Cererea sa a fost respinsă pe motiv că terenul respectiv nu făcea parte din bunurile care puteau face obiectul unui transfer fără contraprestație. Susținând că acest teren îi aparținea și că respingerea cererii sale de către administrație era contrară articolului 7 din Legea nr. 6292, recurentul sesizează instanța administrativă din statul membru în cauză cu privire la o cerere în anulare a acestei decizii. Prin hotărârea din 21 februarie 2018, instanța administrativă a demisionat la data la care Tribunalul administrativ din Luxemburg a pronunțat hotărârea din 13 noiembrie 2018, Curtea Administrativă Regională din Luxemburg a confirmat această hotărâre.

La 13 octombrie 2020, Consiliul de Stat a respins recursul în Casație formulat de reclamant. În hotărârile lor, instanțele administrative au considerat că condițiile de punere în aplicare a articolului 7 din Legea nr. 62 Mișcarea nu au fost întrunite în circumstanțele din speță. La 18 octombrie 2021, Curtea Constituțională a declarat recursul reclamantului inadmisibil. Reclamantul susține că refuzul autorităților de a restitui terenul pe care îl deținea a dus la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție.

A fost încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr? În special, prezenta cauză se referă la bunuri existente sau la o speranță legitimă de a dobândi bunuri, în special în ceea ce privește art. 7 alineatul (1) litera (a) din Legea nr. 6292 (a se vedea Ar Titlul de proprietate din data de 16 ianuarie 1969 privind parcela de teren nr 8 din lotul nr 362, situată la Üsküdar, se referea la un bun aparținând reclamantului Reclamantul deținea în mod continuu și pașnic, ca proprietar, pe terenul în litigiu în conformitate cu art. 713 alineatul (1) și art. 2 din Codul civil În acest sens, a fost reclamantul privat de bunurile sale din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în special, această privare a impus reclamantului o sarcină excesivă (a se vedea Hotărârea Turgut și alții c. Turcia, nr 1411/03, §§ 90-93, 8 iulie 2008)

Publié le 12 février 2024

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 9949/22 Erdoğan TUNÇKOL contre la Türkiye introduite le 28 janvier 2022 communiquée le 26 janvier 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête porte sur l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. Le 18 mai 2012, le requérant formula auprès du bureau du trésorier général de la préfecture d’Istanbul une demande de transfert d’un terrain de 252,53 m 2 (lot n o 362, parcelle n o 8) à son nom, sans contrepartie, en vertu de l’article 7 de la loi n o 6292. Sa demande fut rejetée au motif que ledit terrain ne faisait pas partie des biens qui pouvaient faire l’objet d’un transfert sans contrepartie. Soutenant que ce terrain lui appartenait et que le rejet de sa demande par l’administration était contraire à l’article 7 de la loi n o 6292, le requérant saisit le tribunal administratif d’Istanbul d’une demande en annulation de cette décision.

Par un jugement du 21 février 2018, le tribunal administratif débouta l’intéressé. Par un arrêt du 13 novembre 2018, la Cour administrative régionale d’Istanbul confirma ce jugement. Le 13 octobre 2020, le Conseil d’État rejeta le pourvoi en cassation formé par le requérant. Dans leurs décisions, les juridictions administratives considérèrent que les conditions d’application de l’article 7 de la loi n o 6292 n’étaient pas réunies dans les circonstances de l’espèce. Le 18 octobre 2021, la Cour constitutionnelle déclara le recours du requérant irrecevable. Le requérant soutient que le refus des autorités de lui restituer le terrain dont il avait la propriété a emporté violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention ?