AFFAIRE DARNAI c. ROUMANIE

AFFAIRE DARNAI c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

ROMÂNIA (solicitarea nr. 36297/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 decembrie 2009 DEFINIF 10/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Darnai c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 noiembrie 2009, Îndepărtează hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 36297/02) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Arpad Alexandru Darnai ( La 15 septembrie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice obiecțiunile prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. În cursul anului 1991, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru fapte de deturnare de fonduri și a fost pus în arest provizoriu în perioada 15-20 noiembrie 1991. Prin hotărârea din 8 martie 1993 a Tribunalului departamental din Satu Mare, reclamantul a fost achitat de acuzațiile reținute împotriva sa. Hotărârea a devenit definitivă în urma unei hotărâri din 19 aprilie 1996 a Curții Supreme de Justiție. În timpul procedurii, reclamantului i s-a confiscat pașaportul pentru o perioadă de un an și o parte din bunurile sale personale a fost confiscată pentru o perioadă de zece luni. Acțiune în despăgubire pentru prejudiciul suferit de solicitant ca urmare a arestării sale provizorii La o dată nespecificată, reclamantul sesizează tribunalul departamental din Maramureș cu privire la o acțiune împotriva statului reprezentat de Ministerul de Finanțe (inclusiv Ministerul de Finanțe) pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a detenției provizorii și a procedurii penale împotriva acestuia, solicitând, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor suportate în cursul procedurii respective. Prin hotărârea din 3 noiembrie 2000, tribunalul departamental a primit parțial acțiunea reclamantului și a ordonat Ministerului să îi plătească o sumă de 150 de milioane lei românești (ROL) pentru prejudicii morale pentru cele cinci zile de detenție provizorie, precum și să îi plătească suma de 20 de milioaneROL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în cursul procedurii penale. 10. Hotărârea a devenit definitivă în urma unei hotărâri din 5 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție. 11. La 4 februarie 2003, reclamantul a solicitat Direcției Generale Finanțe Publice de la Maramureș ( La 11 septembrie 2003, ministrul de finanțe și-a dat acordul pentru plată, dar acesta nu a fost efectuat. Condamnarea reclamantului de a suporta pasivul societății sale 12. printr-o hotărâre din 9 iunie 2003, tribunalul departamental din Maramureș l-a condamnat pe solicitant să suporte datoria societății sale L. în limita a 2 187 118 029 ROL, dintre care 2 130 082 163 ROL datoria fiscală față de administrația finanțelor publice din Maramureș ( O hotărâre a devenit definitivă printr-o hotărâre din 11 noiembrie 2003 a Curții de Apel de la Cluj. Compensarea creanței reclamantului 13. Prin scrisoarea din 22 aprilie 2004 adresată Direcției Generale, administrația de finanțe a instituit o sechestru-atribuire pentru orice sumă datorată eventual de către conducerea generală reclamantului. 14. În conformitate cu dispozițiile legale privind compensarea creanțelor fiscale, printr-un ordin de plată din 10 mai 2004, suma de 170 de milioane ROL datorată reclamantului a fost vărsată în conturile administrației financiare pentru a asigura rambursarea sumelor pe care reclamantul trebuia să le plătească în temeiul hotărârii din 11 noiembrie 2003 menționată anterior. Acesta din urmă a fost informat printr-o scrisoare din 24 septembrie 2004. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 15. Dispozițiile interne relevante sunt descrise în Hotărârea S.C. Ghepardul S.R.L. c. România 29268/03, § 36-41, 14 aprilie 2009). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIILE ALE ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 16. Reclamantul susține că neexecutarea hotărârii definitive din 5 iunie 2002 a adus atingere dreptului său de acces la o instanță și dreptului său la respectarea bunurilor sale. Acesta invocă art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum au fost formulate în părțile relevante ale acestora art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Tribunalul consideră că hotărârea definitivă a fost executată la 10 mai 2004 și că reclamantul a recunoscut acest fapt în scrisorile sale către Curte. El concluzionează că reclamantul nu mai are calitatea de victimă a unei persoane în sensul articolului 34 din Convenție. 18. Reclamantul contestă această teză. Victima, în măsura în care nu i s-a înregistrat nicio întârziere și compensația a intervenit doar ulterior hotărârii care îi era favorabilă și ca urmare a unei proceduri inechitabile, al cărei rezultat a fost condamnarea sa la plata datoriei societății sale 19. Curtea consideră că excepția guvernului este strâns legată de substanța obiecțiunilor în cauză, astfel încât trebuie să fie inclusă în fond. În plus, Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea ar trebui declarate admisibile, pe fondul 20. Guvernul observă că hotărârea definitivă din 5 iunie 2002 a fost executată și că, în orice caz, autoritățile interne nu au rămas pasive față de obligația impusă prin hotărârea definitivă menționată, în măsura în care termenul de executare nu este excesiv și se datorează în special procedurilor administrative prevăzute de legislația în vigoare. 21. Reclamantul subliniază că suma acordată nu i-a fost plătită în pofida existenței unui titlu executoriu și că compensația pusă în aplicare de autorități a intervenit în urma unei proceduri ulterioare. 22. Curtea consideră că ar trebui să se analizeze mai întâi dacă ordinul de plată din 10 mai 2004 poate fi considerat ca punând capăt situației de neexecuție de care se plânge reclamantul. În acest sens, Comisia constată că suma datorată persoanei în cauză în temeiul hotărârii menționate anterior a fost sesizată ca urmare a unei hotărâri definitive ulterioare prin care se condamnă reclamantul să suporte datoria societății sale, a cărei administrare a finanțelor era creditoare. 23. Curtea observă apoi că autoritățile interne au pus în aplicare procedura administrativă pentru a onora plata ordonată prin hotărârea definitivă favorabilă reclamantului. Cu toate acestea, având în vedere obligația de plată stabilită în urma hotărârii din 11 noiembrie 2003 a Curții de Apel de la Cluj, Hotărârea Generală aplicase dispozițiile legale care permiteau compensarea creanțelor fiscale prin plata sumei datorate reclamantului direct conturilor administrației de finanțe 24. Având în vedere elementele prezentate mai sus și faptul că reclamantul nu a contestat în fața instanțelor interne compensația efectuată, Curtea consideră că autoritățile interne s-au conformat obligației care le-a fost impusă prin hotărârea definitivă favorabilă reclamantului 25. Cu toate acestea, Curtea subliniază că ordinul de plată nu a intervenit decât la 10 mai 2004 și că reclamantul a fost informat la 24 septembrie 2004 cu privire la modul în care autoritățile interne au auzit soluționarea situației. Or, în măsura în care, în pofida întârzierii în executarea hotărârii definitive din 5 iunie 2002, autoritățile interne nu au recunoscut în niciun moment o posibila încălcare sau repararea prejudiciului pretins de solicitant ca urmare a duratei executării, acesta din urmă se poate pretinde a fi victima unei încălcări a drepturilor sale protejate prin convenție (a se vedea mutatis mutandis, Glod România, nr 41134/98, § 27 și 28, 16 septembrie 2003 și Acatrinei c. România 7114/02, § 30, 26 octombrie 2006 26). În cazul de față, Curtea constată că a expirat un termen de aproximativ doi ani înainte ca autoritățile interne să efectueze plata sumei prevăzute prin hotărârea definitivă menționată anterior, termen care nu pare a fi rezonabil, având în vedere jurisprudența Curții în această privință (Dorneanu c. România, n 1818/02, § 52, 26 iulie 2007 Becciu c. Moldova, n 32347/04, § 28, 13 noiembrie 2007). 27. Ea reamintește că omiterea autorităților, fără o justificare relevantă, de a executa într-un termen rezonabil o decizie definitivă poate duce la o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1, în special atunci când obligația de a pune în aplicare decizia în cauză aparține unei autorități administrative (a se vedea Acatrinei, menționat anterior, § 40 și Dorneanu, menționat anterior, § 41). 28. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în aplicare cu celeritate hotărârea favorabilă reclamantului. 29. Curtea respinge excepția guvernului privind lipsa de calitate a victimei reclamantului și concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 30. Invocând art. 5 alineatul (1) și art. 5 din convenție, reclamantul se plânge de insuficiența sumei acordate de instanțele interne pentru repararea detenției sale între 15 noiembrie și 20 noiembrie 1991, care a fost ilegală. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul consideră că confiscarea bunurilor sale în timpul procedurii penale a adus atingere dreptului său la respectarea proprietății sale. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, consideră că confiscarea pașaportului său pentru o perioadă de un an a constituit un obstacol nejustificat în calea dreptului său la liberă circulație. 31. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele convenției. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 426 EUR (EUR) reprezentând suma datorată ca urmare a hotărârii definitive din 5 iunie 2002, revizuită pentru a ține seama de inflație, 331 513 EUR ca daune materiale care nu au fost acordate în timpul procedurii penale împotriva sa, precum și 100 000 EUR ca despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a confiscării pașaportului său, ceea ce reprezintă un total de 476 939 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamantul solicită o sumă de 30 000 EUR. 34. Guvernul consideră că nu ar trebui să se acorde nimic în ceea ce privește prejudiciul material, unii șefi de cerere (confiscarea pașaportului) nu au nicio legătură cu prezenta cauză. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că suma solicitată este excesivă. 35. Curtea amintește că singura bază de acordare a unei satisfacții echitabile în acest caz constă în termenul constatat în executarea hotărârii definitive din 5 iunie 2002, încălcând art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. (1) Comisia consideră că reclamantul a trebuit să sufere un prejudiciu material din cauza întârzierii autorităților în executarea hotărârii definitive favorabile. Având în vedere rata medie anuală a dobânzii aplicată de băncile române și circumstanțele cazului (a se vedea, printre altele, Prodan c. Moldova, nr. 49806/99, CEDO 2004 III (extracti), Dumbraveanu c. Moldova, 20940/03, 24 mai 2005 și Daniliuc c. Moldova, nr 46581/99, 18 octombrie 2005), îi alocă reclamantului 300 EUR pentru prejudicii materiale. În schimb, Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și celelalte cereri ale reclamantului pentru daune materiale și le respinge. 36. Pe de altă parte, Curtea consideră că imposibilitatea de a fi executată hotărârea pronunțată în favoarea sa a dus la o stare de incertitudine și frustrare pentru solicitant în perioada în cauză, pe care o constatare a încălcării nu este suficientă pentru a o remedia; aceasta consideră că suma de 1 000 EUR constituie o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de solicitant; cheltuieli și cheltuieli de judecată 37. Reclamantul solicită, de asemenea, 74 454 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cursul procedurii penale împotriva sa, precum și 900 EUR pentru cheltuielile de traducere a documentelor trimise Curții. 38. Guvernul observă că cheltuielile suportate de solicitant nu sunt dovedite și că nu au o legătură de cauzalitate dovedită cu prezenta cauză. În ceea ce privește traducerea, acesta observă că reclamantul nu și-a dovedit legătura cu prezenta cauză. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră că documentele justificative furnizate de solicitant nu permit stabilirea unei legături între cheltuielile menționate și prezenta cauză. 40. Prin urmare, Curtea nu acordă niciun avantaj reclamantului în acest sens. Interese moratoriu 41. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, îmbină în fond excepția ridicată de guvern cu privire la lipsa de calitate a victimei reclamantului și o respinge Declare cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 300 EUR (trei sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale ii. 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune morale că sumele menționate anterior vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 8 decembrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

DARNAI c. ROUMANIE

(Requête n

o

36297/02)

ARRÊT

STRASBOURG

8 décembre 2009

DÉFINITIF

10/05/2010

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Darnai c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 novembre 2009,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

36297/02) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Arpad Alexandru Darnai («

le requérant

»), a saisi la Cour le 24 septembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 15 septembre 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 6 § 1 de la Convention et 1

du Protocole n

o

1 à la Convention au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

4.

Le requérant est né en 1938 et réside à Baia Mare.

A.

Arrestation du requérant et la procédure pénale à son encontre

5.

Durant l'année 1991, le requérant fut mis en examen pour des faits de détournement de fonds et il fut placé en détention provisoire du 15 au

20 novembre 1991.

6.

Par un jugement du 8 mars 1993 du tribunal départemental de

Satu Mare, le requérant fut acquitté des charges retenues à son encontre. Le jugement devint définitif à la suite d'un arrêt du 19 avril 1996 de la Cour suprême de justice.

7.

Pendant la procédure, le requérant s'est vu confisquer son passeport pour une période d'un an et une partie de ses biens personnels fut saisie pour une période de dix mois.

B.

Action en réparation du préjudice subi par le requérant du fait de sa détention provisoire

8.

A une date non-précisée, le requérant saisit le tribunal départemental de Maramureș d'une action contre l'Etat représenté par le ministère des Finances («

le ministère

») visant à obtenir réparation pour le préjudice subi du fait de sa détention provisoire et de la procédure pénale à son encontre, demandant également le remboursement des frais et dépens exposés pendant ladite procédure.

9.

Par un jugement du 3 novembre 2000, le tribunal départemental accueillit partiellement l'action du requérant et ordonna au ministère de lui verser une somme de 150 millions lei roumains (ROL) au titre de préjudice moral pour les cinq jours de détention provisoire, ainsi que de lui payer la somme de 20

millions ROL pour les frais et dépens exposés pendant la procédure pénale.

10.

Le jugement devint définitif à la suite d'un arrêt du 5 juin 2002 de la Cour suprême de justice.

11.

Le 4 février 2003, le requérant demanda à la Direction générale des finances publiques de Maramureș («

la direction générale

») le paiement de la somme accordée par l'arrêt définitif susmentionné. Par une note interne du 17 février 2003, la direction générale envoya la demande au ministère afin d'obtenir l'aval de ce dernier pour honorer le paiement. Le

11 septembre 2003, le ministre des finances donna son accord pour le paiement, mais celui-ci ne fut pas effectué.

C.

Condamnation du requérant à supporter le passif de sa société

12.

Par un jugement du 9 juin 2003, le tribunal départemental de Maramureș condamna le requérant à supporter le passif de sa société L. à concurrence de 2

187

118

029 ROL, dont 2

130

082

163 ROL dette fiscale envers l'Administration des finances publiques de Maramureș («

l'administration des finances

»), créditrice de la société. Le jugement devint définitif par un arrêt du 11 novembre 2003 de la cour d'appel de Cluj.

D.

La compensation de la créance du requérant

13.

Par une lettre du 22 avril 2004 adressée à la direction générale, l'administration des finances institua une saisie-attribution pour toute somme éventuellement due par la direction générale au requérant.

14.

En application des dispositions légales portant sur la compensation des créances fiscales, par un ordre de paiement du 10 mai 2004, le montant de 170 millions ROL dû au requérant fut versé aux comptes de l'administration des finances afin d'assurer le remboursement des sommes que le requérant devait acquitter en vertu de l'arrêt du 11 novembre 2003 précité. Ce dernier en fut informé par une lettre du 24 septembre 2004.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

15.

Les dispositions internes pertinentes sont décrites dans l'arrêt

S.C. Ghepardul S.R.L.

c. Roumanie

(n

o

29268/03, §§ 36-41, 14 avril 2009).

EN DROIT

I.

SUR LES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DES ARTICLES 6 § 1 DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION

16.

Le requérant allègue que la non-exécution de l'arrêt définitif du

5 juin 2002 a porté atteinte à son droit d'accès à un tribunal ainsi qu'à son droit au respect de ses biens. Il invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellés dans leurs parties pertinentes

:

Article 6 § 1

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 1 du Protocole n

o

1

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

17.

Le Gouvernement soulève une exception quant au défaut de qualité de

victime

du requérant.

Il considère que l'arrêt définitif a été exécuté le

10 mai 2004 et que le requérant a reconnu ce fait dans ses lettres à la Cour. Il en conclut que le requérant n'a plus la qualité de «

victime

» au sens de l'article 34 de la Convention.

18.

Le requérant conteste cette thèse. Il estime que la manière envisagée par l'Etat d'exécuter l'arrêt ne saurait lui enlever la qualité de «

victime

», dans la mesure où aucune majoration de retard ne lui avait été avancée et que la compensation n'est intervenue qu'ultérieurement à l'arrêt qui lui était favorable et à la suite d'une procédure inéquitable dont le résultat a été sa condamnation à supporter le passif de sa société.

19.

La Cour estime que l'exception du Gouvernement est étroitement liée à la substance des griefs en question, de sorte qu'il y a lieu de la joindre au fond. Par ailleurs, la Cour constate que ces griefs ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'ils ne se heurtent à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.

B.

Sur le fond

20.

Le Gouvernement note que l'arrêt définitif du 5 juin 2002 a été exécuté et, qu'en tout état de cause, les autorités internes ne sont pas restées passives face à l'obligation imposée par ledit arrêt définitif, dans la mesure où le délai d'exécution n'est pas excessif et qu'il est dû notamment aux procédures administratives prescrites par la législation en vigueur.

21.

Le requérant relève que la somme accordée ne lui a pas été versée malgré l'existence d'un titre exécutoire et que la compensation mise en œuvre par les autorités était intervenue suite à une procédure ultérieure.

22.

La Cour estime qu'il convient tout d'abord d'examiner si l'ordre de paiement du 10 mai 2004 peut être considéré comme mettant fin à la situation de non-exécution dont se plaint le requérant. A ce titre, elle note que la somme due à l'intéressé en vertu de l'arrêt précité a été saisie à la suite d'un arrêt définitif postérieur condamnant le requérant à supporter le passif de sa société, dont l'administration des finances était créditrice.

23.

La Cour observe ensuite que les autorités internes ont mis en œuvre la procédure administrative pour honorer le paiement ordonné par l'arrêt définitif favorable au requérant. Toutefois, compte tenu de l'obligation de paiement établi à la suite de l'arrêt du 11 novembre 2003 de la cour d'appel de Cluj, la direction générale avait fait application des dispositions légales permettant la compensation des créances fiscales en versant la somme due au requérant directement aux comptes de l'administration des finances.

24.

Eu égard aux éléments présentés ci-dessus et au fait que le requérant n'a pas contesté devant les juridictions internes la compensation effectuée, la Cour considère que les autorités internes se sont conformées à l'obligation qui leur a été imposée par l'arrêt définitif favorable au requérant.

25.

La Cour relève toutefois que l'ordre de paiement n'est intervenu que le 10 mai 2004 et que le requérant a été informé le 24 septembre 2004 de la manière dont les autorités internes ont entendu régler la situation. Or, dans la mesure où, malgré le retard dans l'exécution de l'arrêt définitif du

5 juin 2002, les autorités internes n'ont, à aucun moment, reconnu une

éventuelle violation ni réparé le préjudice allégué par le requérant du fait de la durée de l'exécution, ce dernier peut se prétendre victime d'une violation de ses droits protégés par la Convention (voir,

mutatis

mutandis, Glod

c.

Roumanie

, n

o

41134/98, §§ 27 et 28, 16 septembre 2003, et

Acatrinei c. Roumanie

,

n

o

7114/02, § 30, 26 octobre 2006).

26.

En l'espèce, la Cour observe qu'un délai d'environ deux ans s'est écoulé avant que les autorités internes ne procèdent au paiement de la somme tel qu'ordonné par l'arrêt définitif précité, délai qui n'apparaît pas comme raisonnable, au vu de la jurisprudence de la Cour en la matière (

Dorneanu c.

Roumanie

, n

o

1818/02, §

52, 26

juillet 2007

;

Becciu c. Moldova

, n

o

32347/04, § 28, 13 novembre 2007).

27.

Elle rappelle que l'omission des

autorités, sans justification pertinente, d'exécuter dans un délai raisonnable une décision définitive peut entraîner une violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du

Protocole n

o

1, surtout quand l'obligation de faire exécuter la décision en cause appartient à une autorité administrative (voir,

Acatrinei

, précité, §

40 et

Dorneanu

, précité, §

41).

28.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour estime que l'Etat n'a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter avec célérité la décision judiciaire favorable au requérant.

29.

Partant,

la Cour rejette l'exception du Gouvernement relative au défaut de qualité de victime du requérant et conclut qu'il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

30.

Invoquant l'article 5 §§ 1 et 5 de la Convention, le requérant se plaint de l'insuffisance du montant accordé par les tribunaux internes au titre de réparation pour sa détention entre les 15 novembre et 20 novembre 1991, qui a été illégale. Sur le fondement de l'article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention, le requérant estime que la saisie de ses biens pendant la procédure pénale a porté atteinte à son droit au respect de ses biens. Invoquant l'article 2 du Protocole n

o

4 à la Convention, il estime que la confiscation de son passeport pour une période d'un an a constitué une entrave injustifiée à son droit à la libre circulation.

31.

Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les articles de la Convention. Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

III.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

32.

Aux termes de l'article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

33.

Le requérant réclame, au titre du préjudice matériel, 45

426 euros (EUR) représentant la somme due suite à l'arrêt définitif du 5 juin 2002, réactualisée pour tenir compte de l'inflation, 331

513 EUR en tant que dommages matériels non accordés pendant la procédure pénale à son encontre, ainsi que 100

000 EUR au titre de réparation pour le préjudice subi en raison de la confiscation de son passeport, soit un total de

476

939 EUR. Pour le préjudice moral, le requérant demande une somme de 30

000 EUR.

34.

Le Gouvernement estime qu'il convient de ne rien accorder au titre du préjudice matériel, certains chefs de demande (confiscation du passeport) n'ayant d'ailleurs aucun lien avec la présente affaire. Pour ce qui est du préjudice moral, le Gouvernement estime que le montant demandé est excessif.

35.

La Cour rappelle que la seule base d'octroi d'une satisfaction équitable en l'espèce réside dans le délai constaté dans l'exécution de l'arrêt définitif du 5 juin 2002, en violation de l'article 6 § 1 de la Convention et

1 du Protocole n

o

Prodan c. Moldova

, n

o

49806/99, CEDH 2004

‑

III (extraits),

Dumbraveanu c. Moldova

, n

o

20940/03, 24 mai 2005, et

Daniliuc c. Moldova

, n

o

46581/99, 18 octobre 2005), elle alloue au requérant

300 EUR pour préjudice matériel. En revanche, la Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et les autres demandes du requérant au titre du dommage matériel et les rejette.

36.

Par ailleurs, la Cour considère que l'impossibilité de voir exécuter l'arrêt rendu en sa faveur a entraîné pour le requérant pendant la période en question un état d'incertitude et de frustration qu'un constat de violation ne suffit pas à réparer. Elle estime que la somme de 1

000 EUR constitue une

réparation équitable du préjudice moral subi par le requérant.

B.

Frais et dépens

37.

Le requérant demande également 74

454 EUR pour les frais et dépens engagés pendant la procédure pénale à son encontre, ainsi que

900 EUR au titre de frais de traduction des documents envoyés à la Cour.

38.

Le Gouvernement note que les frais exposés par le requérant ne sont pas prouvés et qu'ils n'ont pas de lien de causalité avérée avec la présente affaire. S'agissant de la traduction, il observe que le requérant n'a pas prouvé son lien avec la présente affaire.

39.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime que les justificatifs fournis par le requérant ne permettent pas d'établir un lien entre les frais y mentionnés et la présente affaire.

40.

Dès lors, elle n'alloue rien au requérant à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

41.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Joint au fond

l'exception soulevée par le Gouvernement quant au défaut de qualité de victime du requérant et la

rejette

;

2.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 à la Convention et irrecevable pour le surplus

;

3.

Dit

qu'il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 à la Convention

;

4.

Dit

a)

que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44

§

2 de la Convention, les sommes suivantes

:

i.

300 EUR (trois cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel

;

ii.

1

000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral

;

b)

que les sommes susmentionnées seront à convertir dans la monnaie de l'Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement

;

c)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 décembre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président