CASE OF TATYANA MAKAROVA v. RUSSIA

Prima secțiune CAUZĂ DE TATYANA MAKAROVA v. RUSSIA (Depunerea nr. 20886/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 22 decembrie 2009 FINAL 22/03/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tatyana Makarova c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Nina Vajić, președintele, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii care a deliberat în particular la 3 decembrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 20886/04) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dna Tatyana Nikolayevna Makarova („reclamantul”), la 23 aprilie 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dl A.V. Kiryanov, avocat practicant la Taganrog. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev și dna V. Milinchuk, fostii reprezentanți ai Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 20 noiembrie 2006, președintele primei secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului și a fost hotărât, de asemenea, să se pronunțe cu privire la admisibilitatea cererii și la fondul cererii în același timp (art. 29 § 3). 4. La 3 decembrie 2009, Camera a hotărât că, în interesul administrării corecte a justiției, procedurile în acest caz ar trebui să se desfășoare în același timp cu cele din cazul Gorovaya c. Rusia și deputatul Kineskop c. Rusia (depunerea nr. 20882/04 și 16141/05) (art. 42). FACTE I. CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1960 și locuiește în Sochi, în regiunea Krasnodar. 6. La 31 iulie 1998, reclamantul, împreună cu alte trei reclamante, Dl Kesyan, dna Gorovaya și dna Kineskop, reprezentate de același avocat, au depus o acțiune împotriva Departamentului Regional Rostov al Trezoreriei Federale și doamnei O. în căutarea unei compensații pentru prejudiciu material și moral din cauza incarcării ilegale a bunurilor. 7. Prima audiere a fost programată pentru 22 septembrie 1998, dar a fost suspendată din cauza concediului judecătorului. Următoarea audiere la 28 decembrie 1998 nu a avut loc din cauza neapărării inculpaților în instanță. 8. La 11 februarie 1999, la cererea reclamanților, Curtea de District a ordonat o examinare expertă și a păstrat procedura. 9. În septembrie 1999, raportul experților a fost primit, iar în octombrie și noiembrie 1999, reprezentantul reclamantului a modificat cererile. 10. La 25 noiembrie 1999, procedurile judiciare au fost reluate. 11. Între 25 noiembrie 1999 și 3 octombrie 2000, Curtea de District a anunțat opt audieri, dintre care trei au fost suspendate pentru că acuzații nu au participat și cinci pentru că nici una dintre părți nu a participat. 12. Prin decizia din 3 octombrie 2000, Curtea de District a refuzat să examineze afirmațiile reclamantului pe fondul faptului că nu a apărut în instanță. 13. La 9 iulie 2001, reprezentantul reclamantului a solicitat ca decizia din 3 octombrie 2000 să fie anulată din motivul pentru care nici el, nici reclamantul nu au fost notificate în mod corespunzător audierii. Prin decizia din 12 iulie 2001, Curtea de District a permis cererea și a reluat procedura. 14. Prin decizia din 5 septembrie 2001, Curtea de District a invitat Serviciul Custom Taganrog să se alăture procedurii civile în calitate de terță. 15. La cererea terței din 10 octombrie 2001, procedurile au fost renunțate deoarece un caz administrativ aferent a fost așteptat în fața unei alte instanțe. La 30 septembrie 2002 au fost reluate. 16. Între 30 septembrie și 20 decembrie 2002, au fost suspendate trei audieri pentru că părțile nu au participat. 17. La 20 decembrie 2002, Curtea de District a refuzat să examineze cererile reclamantului cu privire la fondul faptului că nu a apărut în instanță. 18. Procedura a fost reluată la 23 ianuarie 2004, la cererea reprezentantului reclamantului din 19 ianuarie 2004, deoarece nici el, nici reclamantul nu au fost convocați în mod corespunzător la audiere. 19. Din zece audieri enumerate între 20 februarie și 16 noiembrie 2004, patru audieri au fost suspendate din cauza absenței dnei O., două din cauza absenței părților, una la cererea reprezentantului reclamantului și două din cauza concediului. 20. Prin hotărârea din 16 noiembrie 2004, Curtea de district Kuybyshevskiy a respins cererea reclamantului. Februarie 2005 Curtea Regională Rostov a anulat hotărârea din 16 noiembrie 2004 privind recursul și a trimis această chestiune la instanța de primă instanță pentru examinarea proaspătă. B. A doua rundă a procedurii de judecată 21. Curtea de district Kuybyshevskiy a enumerat prima audiere pentru 18 mai 2005. Din trei audieri stabilite între 18 mai și 28 iunie 2005, două au fost suspendate deoarece acuzații nu au participat și una a fost suspendată la cererea inculpatelor. 22. La 28 iunie 2005, la cererea reclamanților, Curtea de district a ordonat un examen de experți și a păstrat procedura. 23. Procedura a fost reluată mai târziu și, prin hotărârea din 15 decembrie 2005, Curtea de district Kyubyshevskiy a permis în parte acțiunea reclamantului. Hotărârea din 15 decembrie 2005 a fost susținută prin recurs de către Curtea Regională Rostov la 8 februarie 2006. II. Drept DOMESTIC RELEVANT 24. Codul de procedură civilă al Federației Ruse, care este în vigoare începând cu 1 februarie 2003, prevede următoarele dispoziții: art. 113. Părțile la procedură, precum și martorii, experți, specialiști și interpreti, sunt convocate la o audiere prin scrisoarea trimisă prin poștă înregistrată cu recunoaștere de primire, prin convocare de instanță cu recunoaștere de primire, prin telegramă, prin telefon sau fax sau prin orice alt mijloc care poate garanta un înregistrare a faptului că convocarea a fost trimisă și a fost primită de către parte... 3. Invocările trebuie servite părților astfel încât să dispună de suficient timp pentru a pregăti cazul și să apară la audiere.” art. 222. Motivul pentru a părăsi cazul fără a lua în considerare fondurile: „O instanță trebuie să lase un caz fără a fi examinat în fond dacă părțile la procedură nu au participat la cel puțin două audieri programate.” art. 223. Procedură și consecințe ale părăsirii cazului fără a lua în considerare fondurile „1. În cazul în care un caz este lăsat fără a fi examinat în fond, procedura se întrerupe prin decizia instanței... 3. Curtea își revocă decizia dacă partea în cauză transmite o scuză valabilă pentru a nu asista la audiere.” ARTICOLUL 6 § 1 ALICULUI 25. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 27. Perioada care va fi luată în considerare a început la 31 iulie 1998 când reclamantul a depus acțiunea la Curtea de District Kuybyshevskiy și s-a încheiat la 8 februarie 2006 cu hotărârea finală a Curții Regionale Rostov. Astfel a durat aproximativ șapte ani și șapte luni la două niveluri de competență. Admisibilitatea 28. Curtea remarcă că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și constată, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Acestea au susținut că lungimea generală a procedurii de judecată a fost atribuită în principal complexității cauzei și a comportamentului reclamantului și al reprezentantului ei. Potrivit Guvernului, procedura a fost complexă datorită numărului mare de participanți, adică patru reclamanți, doi acuzați și o terță parte, precum și necesitatea de a efectua două examinări de experți. În plus, ei au afirmat că, deși eforturile reclamanților de a asigura cea mai bună reprezentare a intereselor sale erau de înțeles, modul în care ea își exercitase drepturile procedurale a contribuit fără îndoială la prelungirea procedurii, guvernul a imputat, de asemenea, reclamantului neînțelegerea rapidă a evoluției procedurii. În special, cererea depusă de reprezentantul reclamantului care solicită Curții de District să-și anuleze hotărârea din 3 octombrie 2000 de a înceta procedura a fost depusă numai la 9 iulie 2001. Apoi, numai la 19 ianuarie 2004, reprezentantul reclamantului a solicitat reluarea procedurii prin decizia Curții de District din 20 decembrie 2002. 30. Reclamantul își menține plângerea. 31. Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în dispută (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 32. Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului că numărul de părți menționate mai sus și efectuarea celor două examinări de experți pot justifica suficient caracterul complex al litigiului. În orice caz, Curtea este de părere că complexitatea cazului, luată pe cont propriu, nu poate justifica șapte ani și șapte luni ale procedurii. 33. În ceea ce privește comportamentul reclamantului în acest caz, nimic nu indică faptul că cererile sale procedurale au fost abuzive, frivole sau vexative. Ea nu poate fi criticată pentru modificarea creanțelor sale și pentru încercarea de a obține dovezi suplimentare, sau, cu alte cuvinte, pentru profitarea deplină a resurselor acordate de dreptul național în apărarea intereselor sale, chiar dacă aceasta a dus la o creștere a lungii procedurii (a se vedea mutatis mutandis Yağcı și Sargın c. Turcia , 8 iunie 1995, § 66, Serie A nr. 319 A și Sürmeli c. Germania [GC], nr. 75529/01, § 131, CEDO 2006 VII). Abordarea opusă ar face conceptul de litigiu fără sens. 34. Curtea nu poate accepta argumentul guvernamental că reclamantul și reprezentantul ei nu au solicitat în mod corespunzător progresele procedurii. Curtea constată că legislația națională prevede în mod explicit obligația instanțelor interne de a informa, în mod corespunzător, părțile cu privire la datele audierii (a se vedea § 24 de mai sus). În acest caz, Curtea de District a întrerupt de două ori procedurile din cauza eșecului repetat al reclamantului de a apărea în instanță, deși acest lucru a fost, de fapt, din cauza nevoia sa de a-i notifica audițiile programate (a se vedea § 12 și § 17 de mai sus). În astfel de circumstanțe, timpul care a trecut în timp ce ea așteptat în zadar pentru convocarea instanței și timpul care a trecut înainte de reluarea procedurii de întrerupere nu poate fi imputabil reclamantului. 35. În ceea ce privește comportamentul autorităților naționale, Curtea reiterează că deține statului contestat să își organizeze sistemul juridic astfel încât să își permită instanțelor să respecte cerințele art. 6 § 1 (a se vedea, Sürmeli, citat mai sus, § 129). Referindu-se la concluziile de mai sus, Curtea concluzionează că, în mai multe ocazii, Curtea de District nu a informat în mod corespunzător reclamantul și reprezentantul ei de audierile programate și că rezultatul a fost o întârziere agregată de cel puțin doi ani. Curtea constată, de asemenea, că examinarea cauzei a fost substanțial prelungită în consecință de faptul că inculpații nu au participat la o serie de audieri. Nu este esențial să se stabilească dacă aceaceasta a fost cauzată de vina lor sau de notificarea neglijentă a Curții de District. Curtea este de părere că, în orice caz, întârzierea trebuie să fie imputabilă statului contestat, deoarece autoritățile naționale fie nu au reușit să se asigure că participanții au fost notificați corespunzător sau să ia măsurile procedurale adecvate care sunt disponibile în temeiul legislației naționale. 36. După examinarea tuturor materialelor depuse și a jurisprudenței existente în această privință, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 37. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 38. Reclamantul a solicitat 2 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale suportate ca urmare a unei încălcări a dreptului ei la un proces echitabil într-un timp rezonabil. 39. Guvernul a susținut că reclamația este excesivă și irezonabilă și dacă Curtea ar găsi o încălcare a Convenției, acest lucru ar fi, în sine, suficient de satisfacție. 40. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, care nu ar fi compensate în mod corespunzător numai de constatarea unei încălcări. Curtea consideră că ar trebui să atribuie suma totală solicitată. Costuri și cheltuieli 41. Reclamantul nu a solicitat rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în fața autorităților interne și a Curții. În consecință, Curtea nu face nicio atribuire în temeiul acestui șef. Dobânzile implicite 42. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformat în ruble ruse la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe valoarea de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerambursare plus trei puncte procentuale. Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

TATYANA MAKAROVA v. RUSSIA

(Application no. 20886/04)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 December 2009

FINAL

22/03/2010

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Tatyana Makarova v. Russia,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Nina Vajić,

President,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

judges,

and Søren Nielsen,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 3 December 2009,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 20886/04) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Ms Tatyana Nikolayevna Makarova (“the applicant”), on 23 April 2004.

2.

The applicant was represented by Mr A.V. Kiryanov, lawyer practising in Taganrog. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev and Mrs V. Milinchuk, the former representatives of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

3.

On 20 November 2006 the President of the First Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3).

Gorovaya v. Russia

and

MP Kineskop v. Russia

(applications nos.

20882/04 and 16141/05)

(Rule

42).

THE FACTS

I. THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1960 and lives in Sochi, in the Krasnodar Region.

Mr Kesyan, Ms Gorovaya and MP Kineskop, all represented by the same lawyer, filed an action against the Rostov Regional Department of the Federal Treasury and Mrs O. seeking compensation for pecuniary and non-pecuniary damage on account of the unlawful seizure of goods.

A. First round of court proceedings

December 1998 did not take place owing to the defendants' failure to appear in court.

July 2001, the District Court allowed the request and resumed the proceedings.

On 16

February 2005 the Rostov Regional Court quashed the judgment of 16 November 2004 on appeal and remitted the matter to the first-instance court for fresh examination.

B. Second round of court proceedings

December 2005, the Kyubyshevskiy District Court allowed the applicant's action in part.

The judgment of 15 December 2005 was upheld on appeal by the Rostov Regional Court on 8 February 2006.

II. RELEVANT DOMESTIC LAW

Article 113. Court notices and summons

“1.

The parties to the proceedings, as well as witnesses, experts, specialists and interpreters, shall be summoned to a hearing by a letter sent by registered mail with an acknowledgment of receipt, by court summons with an acknowledgment of receipt, by telegram, by phone or fax or by any other means which can guarantee a record of the fact that the summons was sent and was received by the party...

Article 222. Ground for leaving the case without consideration on merits

“A court shall leave a case without examination on the merits if the parties to the proceedings have failed to attend at least two scheduled hearings.”

Article 223. Procedure and consequences of leaving the case without consideration on merits

“1. Where a case is left without examination on the merits, the proceedings shall be discontinued by a decision of the court...

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

25.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

26.

The Government contested that argument.

27.

The period to be taken into consideration began on 31 July 1998 when the applicant lodged her action with the Kuybyshevskiy District Court and ended on 8 February 2006 with the final judgment of the Rostov Regional Court. It thus lasted for approximately seven years and seven months at two levels of jurisdiction.

A.

Admissibility

28.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

29.

The Government stated that the national authorities can be held liable only for a delay of nine months and twenty-four days. They argued that the overall length of the court proceedings was mainly attributable to the complexity of the case and to the conduct of the applicant and her representative. According to the Government, the proceedings had been complex due to the large number of participants, that is to say four plaintiffs, two defendants and one third party, and the need to conduct two expert examinations. They further asserted that, though the applicant's efforts to ensure the best representation of her interests were understandable, the manner in which she had exercised her procedural rights had undoubtedly contributed to the prolongation of the proceedings. The Government also imputed to the applicant a failure to enquire promptly about developments in the proceedings. In particular, the request by the applicant's representative asking the District Court to set aside their decision of 3 October 2000 to discontinue the proceedings was only submitted on 9 July 2001. Then, only on 19 January 2004 did the applicant's representative request that the proceedings discontinued by the District Court's decision of 20 December 2002 be resumed.

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

mutatis mutandis

,

Yağcı and Sargın v. Turkey

, 8 June 1995, § 66, Series A no. 319

‑

A and

Sürmeli v. Germany

[GC], no. 75529/01, § 131, ECHR 2006

‑

VII). The opposite approach would render the concept of litigation meaningless.

Article 6 § 1 (see,

Sürmeli

, cited above, § 129). Referring to the above findings, the Court concludes that on several occasions the District Court failed to properly inform the applicant and her representative of the scheduled hearings and that the result was an aggregate delay of at least two years. The Court further notes that the examination of the case was substantially prolonged in consequence of the defendants' failure to attend a number of hearings. It is not critical to establish whether that was caused by their own fault or by the negligent notification by the District Court. The Court is of the opinion that, in any event, the delay is to be imputable to the respondent State, as the domestic authorities either failed to ensure that the participants were duly notified or to take the appropriate procedural measures that are available under the national law.

36.

Having examined all the materials submitted and the existing case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

37.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

38.

The applicant claimed 2,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage sustained as a result of a violation of her right to a fair trial within a reasonable time.

39.

The Government submitted that the claim was excessive and unreasonable and if the Court were to find a violation of the Convention, this would, in itself, be sufficient just satisfaction.

40.

The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage, which would not be adequately compensated by the finding of a violation alone. The Court considers that it should award the full sum claimed.

B.

Costs and expenses

41.

The applicant did not claim reimbursement of her costs and expenses incurred before the domestic authorities and the Court. Accordingly, the Court does not make any award under this head.

C.

Default interest

42.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months of the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 2,000 (two thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Russian roubles at the rate applicable on the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

Done in English, and notified in writing on 22 December 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Søren Nielsen

Nina Vajić

Registrar

President