- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 ianuarie 2010
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 10
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 10
Ürper și alții împotriva Turciei (nr. 2)
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ÜRPER ȘI ALȚII v. TURKIE (nr. 2) (Depunerile nr. 55036/07, 55564/07, 1228/08, 1478/08, 4086/08, 6302/08 și 720/08) JUDG STRASBOURG 26 ianuarie 2010 FINAL 26/04/2010 Prezenta hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Ürper și alții c. Turcia (nr. 2) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii care s-a deliberat în particular la 5 ianuarie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut în șapte cereri (n. 55036/07, 55564/07, 1228/08, 1478/08, 4086/08, 6302/08 și 720/08) împotriva Republicii Turciei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de diseptzeci de resortisanți turci („reclamanții”), ale căror nume figurează în apendice.
Reclamanții au fost reprezentați de dl Ö. Kılıç, avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. La 6, 11 și 27 decembrie 2007 și 18 , 25 și 29 ianuarie 2008 reprezentantul reclamantului a solicitat ca Guvernul contestat să fie notificat de introducerea cererilor în conformitate cu art. 40 din Regulamentul Curții și acordarea priorităților cauzelor în temeiul articolului 41. La 18 ianuarie, 4 și 13 februarie și 3 martie 2008, președintele secțiunii a doua a acordat această prioritate cauzelor. La 10 aprilie 2008, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să anunțe cererile guvernului.
De asemenea, s-a decis să examineze meritele cererilor în același timp cu admisibilitatea lor (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI În momentul materialului reclamanții erau proprietarii, regizorii executivi, editorii în șef, regizorii de știri și jurnaliștii din două ziare zilnice și trei ziare săptămânale publicate în Turcia: Gündem Yedinci Gün Haftaya Bakır Yașamda Demokrasi și Gerçek Demokrasi . Publicarea tuturor cinci ziarelor a fost suspendată în temeiul articolului 6 alineatul (5) din Lege nr. 3713 (Legea privind prevenirea terorismului) de către diferitele Camere ale Curții de Assize din Istanbul între 9 octombrie și 15 decembrie 2007, pentru perioade cuprinse între 15 zile și o lună, din cauza diferitelor rapoarte și articole de știre.
Publicațiile impugnate au fost considerate în principal propagandă în favoarea unei organizații teroriste, PKK/Kongra-GEL [1] , și pentru a constitui aprobarea crimelor comise de acea organizație și de membrii săi. Nici reclamanții, nici reprezentantul lor nu au participat la aceste proceduri și au fost respinse obiecțiile scrise față de ordinele de suspendare. Prin urmare, ordinele au fost executate. , a fost urmărit în conformitate cu art. 6 alin. (2) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 3713, precum și cu art. 215 și 218 din Codul Penal, pentru difuzarea propagandismului în favoarea organizației menționate și pentru laudarea crimelor comise de organizația respectivă și de membrii săi, din cauza diverselor articole publicate în ziarul respectiv.
Potrivit informațiilor limitate din dosar, reclamanții Ali Turgay, Hüseyin Aykol și Hüseyin Bektaș au fost urmăriți în mod similar. Se pare că procedura penală întâmpinată împotriva reclamanților menționat anterior este încă în așteptare. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ O descriere a dreptului și practicii interne relevante poate fi găsită în Ürper și alții c. Turcia [2] (n. 14526/07, 14747/07, 15022/07, 15737/07, 36137/07, 47245/07, 50371/07, 50372/07 și 54637/07, §§ 14, 20 octombrie 2009). HOTĂRÂREA 10. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să se alăture acestora. Ürper, Ali Turgay, Hüseyin Bektaș și Hüseyin Aykol, care sunt proprietarii, directorii executivi și/sau editori în funcție de ziarele relevante și împotriva cărora au fost înființate proceduri penale, nu au avut statutul de victimă.
12. Referindu-se la hotărârea Curții în cazul Yıldız și alții c. Turcia (dec.), nr. 60608/00, 26 aprilie 2005) și la hotărârea în cazul Reclamanții Halis Doğan și alții c. Turcia (nr. 50693/99, 10 ianuarie 2006), au susținut că toate au fost afectate de suspendarea publicării ziarelor. 13. Curtea constată că a examinat și respins obiecții similare de către Guvern în cazurile anterioare (a se vedea Tanrıkulu, Çetin, Kaya și alții c. Turcia (dec.), nr. 40150/98, 40153/98 și 40160/98, 6 Noiembrie 2001; Yıldız și alții , citate mai sus , Ürper și alții , citate mai sus § 18) … Curtea constată că cererile nu sunt, vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu sunt inadmisibile din alte motive.
Prin urmare, acestea trebuie să fie declarate admisibile. II. MERITS Alegate încălcări ale articolului 10 din Convenție 15. Reclamanții au susținut în temeiul articolului 10 din Convenție că suspendarea publicării și distribuției Gündem Yedinci Gün Haftaya Bakıș Yașamda Demokrasi și Gerçek Demokrasi , care se bazează pe art. 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713, constituie o interferență nejustificată cu libertatea lor de exprimare. Ei au susținut, în special, că interzicerea, pentru perioade atât de lungi, a publicării ziarelor în ansamblul său, al căror conținut viitor era necunoscut la momentul hotărârilor instanțelor naționale, a constituit o cenzură. 16. Guvernul a susținut că deciziile instanțelor naționale au urmărit mai multe obiective legitime, inclusiv protecția securității naționale, integrității teritoriale și a siguranței publice.
În plus, ținând seama de conținutul articolelor în cauză, măsurile luate au fost proporționale cu obiectivele legitime urmărite și necesare într-o societate democratică. 17. Curtea constată că a examinat recent o plângere similară și a constatat o încălcare a articolului 10 din Convenție în cazul Ürper și alții (citată mai sus, §§ 24-45), în cazul în care a remarcat în special faptul că practica interzicerii viitoarei publicații periodice a întregilor pe baza articolului 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 a depășit orice noțiune de restricție „necesar” într-o societate democratică și, în schimb, a constituit o cenzură. Curtea nu constată nici o circumstanță specifică în cazul instantaneu care ar cere să se îndepărteze de această jurisprudență.
18. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 10 din Convenție. Presupunând încălcări ale articolelor 6, 7 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 19. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție că nu au putut participa la procedurile dinainte de Curtea din Istanbul și că acesta a decis să suspende publicarea și distribuirea ziarelor menționate anterior, fără a obține observațiile lor în apărare. În plus, în conformitate cu art. 13 din Convenție, ei au susținut că nu aveau un remediu intern prin care să pună în pericol legalitatea hotărârilor din instanță națională, deoarece obiecțiile lor față de ordinele de suspendare au fost respinse fără proces.
Reclamanții se plângeau, de asemenea, în temeiul articolului 6 alineatul (2), că aceste ordine au încălcat dreptul de a fi presupus nevinovat, deoarece instanța națională a considerat că infracțiunile au fost comise prin publicarea rapoartelor de știri și a articolelor în ziarele menționate mai sus, pentru care au fost responsabile. Reclamanții au mai susținut, în temeiul articolului 7 din Convenție, că deciziile de suspendare a publicării și distribuției ziarelor au constituit o „penă” fără o bază juridică. În cele din urmă, au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că deciziile de suspendare a publicării Gündem Yedinci Gün Haftaya Bakır Yașamda Demokrasi și Gerçek Demokrasi a constituit o interferență nejustificată cu dreptul lor la proprietate.
20. Guvernul a contestat aceste acuzații. 21. Având în vedere circumstanțele cauzelor și constatările sale privind încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea punctul 18 mai sus), Curtea consideră că a examinat principala întrebare juridică susținută în prezentele cereri și concluzionează, prin urmare, că nu este necesar să se pronunțe hotărâri separate în ceea ce privește aceste alte plângeri (a se vedea mutatis mutandis Demirol și alții c. Turcia) , nr. 75512/01, § 27, 24 iulie 2007; Demirol și Ateș v. Turcia (nr. 3) , nr. 11976/03, § 38, 9 decembrie 2008; Ürper și alții , menționate mai sus, § 49). III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI Prejudiciu material 22. Reclamanții au solicitat 975.000 de lira turcă (TRY) (aproximativ 480.000 euro (EUR)) în prejudiciu material pentru pierderea comercială pe care ziarele le-au suferit ca urmare a deciziilor de suspendare.
Cu toate acestea, nu au prezentat nici o probă documentară care să susțină cererile pentru pierderea pecuniară. 23. Guvernul a contestat aceste afirmații, susținând că prejudiciile materiale presupuse nu au fost documentate în mod corespunzător. 24. Curtea remarcă faptul că reclamanții nu au depus documente pentru a susține această afirmație. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă. Prejudiciu moral 25. În continuare, reclamanții au solicitat 105.000 EUR în total în ceea ce privește prejudiciile morale. 26. Guvernul a considerat că această sumă este excesivă și a susținut că atribuirea unei astfel de sume ar duce la îmbogățirea nedreaptă. 27. Curtea consideră că toate reclamanții pot fi considerați suferiți de o anumită suferință și frustrare, care nu poate fi compensată suficient de numai prin constatarea unei încălcări.
Având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei și tipul de încălcare constatat, Curtea atribuie reclamanților 1 800 EUR fiecare pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 28. Reclamanții au solicitat, de asemenea, 20.840 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și în fața Curții. În acest sens, au prezentat documente care indică timpul pe care le-au petrecut reprezentantul lor juridic în cazul cererilor, precum și tabelele costurilor și cheltuielilor. 29. Guvernul a contestat această cerere. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților în comun suma de 2.000 EUR pentru costurile lor în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să se alăture cererilor; declara cererile admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 10 din convenție; că nu este necesară examinarea separată a plângerilor în temeiul articolelor 6, 7 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1 800 EUR (1 mii de opt sute de euro), în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru fiecare dintre următoarele solicitanți: - Lütfi Ürper; - Yüksel Genç; - Nurettin Fırat; - Salih Sezgi; - Cengiz Kapmaz; - Bayram Balcı; - Memet Ali Çelebi; - Hüseyin Aykol; - Fuat Bulut; - Ramazan Pekgöz; - Mehmet Samur; - Musa Demir; - Zeriman Dağleen; - Ali Erden; - Ersin Öngel; - Turabi Kișin; - Șinasi Tur; - Ali Turgay; - Hüseyin Bektaș; (ii) 2000 EUR (2 mii de euro) pentru reclamanții în comun în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care le poate fi imputabil;
(b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului Apendice Fișă fără nume de caz Data depunerii introdusă de 55036/07 ÜRPER și alții (V) v. Turcia 6.12.2007 Lütfi Ürper, Yüksel Genç, Nurettin Fırat, Salih Sezgi, Cengiz Kapmaz, Bayram Balcı, Memet Ali Çelebi, Hüseyin Aykol, Fuat Bulut, Ramazan Pekgöz, Mehmet Samur, Musa Demir, Zeriman Dağdelen, Ali Erden, Ersin Öngel, Turabi Kișin și Șinasi Tur 55564/07 TURGAY și AYKOL c. Turcia 11.12.2007 Ali Turgay și Hüseyin Aykol 1228/08 ÜRPER și alții (VI) v. Turcia 27.12.2007 Lütfi Ürper, Yüksel Genç, Nurettin Fırat, Bayram Balcı, Turabi Kișin, Hüseyin Aykol, Musa Demir, Cengiz Kapmaz, Fuat Bulut, Ersin Öngel, Salih Sezgi, Memet Ali Çelebi, Zeriman Dağdelen, Mehmet Samur și Ali Erden 1478/08 TURGAY și AYKOL (II) c. Turcia 27.12.2007 Ali Turgay și Hüseyin Aykol 4086/08 TURGAY și alții c. Turcia 18.01.2008 Ali Turgay, Hüseyin Aykol, Nurettin Fırat și Ramazan Peökgz 6302/08 BEKTAȘ (II) v. Turcia 25.01.2008 Hüseyin Bektaș 720/08 BEKTAȘ (III) v. Turcia 29.01.2008 Hüseyin Bektaș [1] Partidul muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală [2] Hotărârea nu este încă finală.
SECOND SECTION
CASE OF ÜRPER AND OTHERS v. TURKEY (No. 2) (Applications nos. 55036/07, 55564/07, 1228/08, 1478/08, 4086/08, 6302/08 and 7200/08) JUDGMENT STRASBOURG 26 January 2010 FINAL 26/04/2010 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Ürper and Others v. Turkey (No. 2) , The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judges, and Sally Dollé, Section Registrar , Having deliberated in private on 5 January 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in seven applications (nos. 55036/07, 55564/07, 1228/08, 1478/08, 4086/08, 6302/08 and 7200/08) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by nineteen Turkish nationals (“the applicants”), whose names appear in the appendix.
The applicants were represented by Mr Ö. Kılıç, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
On 6, 11 and 27 December 2007 and 18 , 25 and 29 January 2008 the applicants' representative requested that the respondent Government be notified of the introduction of the applications in accordance with Rule 40 of the Rules of Court and that the cases be given priority under Rule 41. On 18 January, 4 and 13 February and 3 March 2008, the President of the Second Section granted that priority to the cases.
On 10 April 2008 the President of the Second Section decided to give notice of the applications to the Government. It was also decided to examine the merits of the applications at the same time as their admissibility (Article 29 § 3). THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
A. The prosecution of the newspapers
At the material time the applicants were the owners, executive directors, editors-in-chief, news directors and journalists of two daily and three weekly newspapers published in Turkey: Gündem , Yedinci Gün , Haftaya Bakıș , Yașamda Demokrasi and Gerçek Demokrasi . The publication of all five newspapers was suspended pursuant to section 6(5) of Law no. 3713 (the Prevention of Terrorism Act) by various Chambers of the Istanbul Assize Court between 9 October and 15 December 2007, for periods ranging from fifteen days to a month, on account of various news reports and articles. The impugned publications were mainly deemed to be propaganda in favour of a terrorist organisation, the PKK/KONGRA-GEL [1] , and to constitute the approval of crimes committed by that organisation and its members.
Neither the applicants nor their representative participated in these ex parte procedures, and their written objections to the suspension orders were dismissed. Consequently, the orders were executed. B. The prosecution of the applicants
The applicant Lütfi Ürper, the owner of Gündem , was prosecuted under sections 6(2) and 7(2) of Law no. 3713, as well as Articles 215 and 218 of the Criminal Code, for disseminating propaganda in favour of the aforementioned organisation and for praising crimes committed by that organisation and its members, on account of various articles published in the said newspaper. According to the limited information in the case file, the applicants Ali Turgay, Hüseyin Aykol and Hüseyin Bektaș were similarly prosecuted.
It appears that the criminal proceedings brought against the aforementioned applicants are still pending. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
9. A description of the relevant domestic law and practice may be found in Ürper and Others v. Turkey [2] (nos. 14526/07, 14747/07, 15022/07, 15737/07, 36137/07, 47245/07, 50371/07, 50372/07 and 54637/07, §§ 12 ‑ 14, 20 October 2009). THE LAW
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to join them. I. ADMISSIBILITY
The Government submitted that the applicants other than Lütfi Ürper, Ali Turgay, Hüseyin Bektaș and Hüseyin Aykol, who are the owners, executive directors and/or editors-in-chief of the relevant newspapers and against whom criminal proceedings have been instituted, did not have victim status.
Referring to the Court's decision in the case of Yıldız and Others v. Turkey ((dec.), no. 60608/00, 26 April 2005)) and to the judgment in the case of Halis Doğan and Others v. Turkey (no. 50693/99, 10 January 2006), the applicants submitted that they had all been affected by the suspension of the publication of the newspapers.
The Court notes that it has already examined and rejected similar objections by the Government in previous cases (see Tanrıkulu, Çetin, Kaya and Others v. Turkey (dec.), nos. 40150/98, 40153/98 and 40160/98, 6 November 2001; Yıldız and Others , cited above; Ürper and Others , cited above, § 18). It finds no particular circumstances in the instant case which would require it to depart from this jurisprudence. The Court accordingly rejects the Government's objection.
The Court notes that the applications are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible. II. MERITS A. Alleged violations of Article 10 of the Convention
The applicants alleged under Article 10 of the Convention that the suspension of the publication and distribution of Gündem , Yedinci Gün , Haftaya Bakıș , Yașamda Demokrasi and Gerçek Demokrasi , which had been based on section 6(5) of Law no. 3713, constituted an unjustified interference with their freedom of expression. They claimed in particular that the banning, for such lengthy periods, of the publication of the newspapers as a whole, whose future content was unknown at the time of the national courts' decisions, had amounted to censorship.
The Government submitted that the national courts' decisions had pursued several legitimate aims, including the protection of national security, territorial integrity and public safety. Moreover, taking into account the content of the articles in question, the measures taken had been proportionate to the legitimate aims pursued and necessary in a democratic society.
The Court notes that it has recently examined a similar complaint and found a violation of Article 10 of the Convention in the case of Ürper and Others (cited above, §§ 24-45), where it noted in particular that the practice of banning the future publication of entire periodicals on the basis of section 6(5) of Law no. 3713 went beyond any notion of “necessary” restraint in a democratic society and, instead, amounted to censorship. The Court finds no particular circumstances in the instant case which would require it to depart from this jurisprudence.
There has accordingly been a violation of Article 10 of the Convention. B. Alleged violations of Articles 6, 7 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention
The applicants complained under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention that they had been unable to participate in the proceedings before the Istanbul Assize Court and that the latter had decided to suspend publication and distribution of the aforementioned newspapers without obtaining their submissions in defence. They further contended under Article 13 of the Convention that they had not had a domestic remedy by which to challenge the lawfulness of the national court decisions, as their objections to the suspension orders had been dismissed without trial. The applicants also complained under Article 6 § 2 that these orders had violated their right to be presumed innocent, since the national courts had held that criminal offences had been committed through the publication of news reports and articles in the aforementioned newspapers, for which they had been responsible. The applicants further submitted under Article 7 of the Convention that the decisions to suspend the publication and distribution of the newspapers amounted to a “penalty” without a legal basis. Lastly, they complained under Article 1 of Protocol No. 1 that the decisions to suspend the publication of Gündem , Yedinci Gün , Haftaya Bakıș , Yașamda Demokrasi and Gerçek Demokrasi had constituted an unjustified interference with their right to property.
The Government contested these allegations.
Having regard to the circumstances of the cases and to its finding of a violation of Article 10 of the Convention (see paragraph 18 above), the Court considers that it has examined the main legal question raised in the present applications. It concludes therefore that there is no need to make separate rulings in respect of these other complaints (see, mutatis mutandis , Demirel and Others v. Turkey , no. 75512/01, § 27, 24 July 2007; Demirel and Ateș v. Turkey (no. 3) , no. 11976/03, § 38, 9 December 2008; Ürper and Others , cited above, § 49). III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
A. Damage 1. Pecuniary damage
The applicants claimed 975,000 Turkish liras (TRY) (approximately 480,000 euros (EUR)) in pecuniary damage for the commercial loss which the newspapers had suffered as a result of the suspension decisions. Under the same head, the applicants further claimed EUR 78,000 for the damage which they had suffered individually. However, they did not produce any documentary evidence in support of their claims for pecuniary loss.
The Government contested these claims, arguing that the purported pecuniary damage had not been duly documented.
The Court notes the applicants' failure to submit any documents to substantiate this claim. Accordingly, it must be rejected. 2. Non-pecuniary damage
The applicants next claimed EUR 105,000 in total in respect of non ‑ pecuniary damage.
The Government considered this sum to be excessive and submitted that awarding such an amount would lead to unjust enrichment.
The Court considers that all the applicants may be deemed to have suffered a certain amount of distress and frustration which cannot be sufficiently compensated by the finding of a violation alone. Taking into account the particular circumstances of the case and the type of violation found, the Court awards the applicants EUR 1,800 each for non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicants also claimed EUR 20,840 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and before the Court. In this connection they submitted documentation indicating the time spent by their legal representative on the applications, as well as tables of costs and expenditure.
The Government contested this claim.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicants jointly the sum of EUR 2,000 for their costs before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to join the applications; 2. Declares the applications admissible; 3. Holds that there has been a violation of Article 10 of the Convention; 4. Holds that there is no need to examine separately the complaints under Articles 6, 7 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1; 5. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros), in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to each of the following applicants: - Lütfi Ürper; - Yüksel Genç; - Nurettin Fırat; - Salih Sezgi; - Cengiz Kapmaz; - Bayram Balcı; - Memet Ali Çelebi; - Hüseyin Aykol; - Fuat Bulut; - Ramazan Pekgöz; - Mehmet Samur; - Musa Demir; - Zeriman Dağdelen; - Ali Erden; - Ersin Öngel; - Turabi Kișin; - Șinasi Tur; - Ali Turgay; - Hüseyin Bektaș; (ii) EUR 2,000 (two thousand euros) to the applicants jointly in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to them;
(b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 6. Dismisses the remainder of the applicants' claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 26 January 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Sally Dollé Françoise Tulkens Registrar President Appendix File No Case Name Date of lodging Introduced by 55036/07 ÜRPER and Others (V) v. Turkey 6.12.2007 Lütfi Ürper, Yüksel Genç, Nurettin Fırat, Salih Sezgi, Cengiz Kapmaz, Bayram Balcı, Memet Ali Çelebi, Hüseyin Aykol, Fuat Bulut, Ramazan Pekgöz, Mehmet Samur, Musa Demir, Zeriman Dağdelen, Ali Erden, Ersin Öngel, Turabi Kișin and Șinasi Tur 55564/07 TURGAY and AYKOL v. Turkey 11.12.2007 Ali Turgay and Hüseyin Aykol 1228/08 ÜRPER and Others (VI) v. Turkey 27.12.2007 Lütfi Ürper, Yüksel Genç, Nurettin Fırat, Bayram Balcı, Turabi Kișin, Hüseyin Aykol, Musa Demir, Cengiz Kapmaz, Fuat Bulut, Ersin Öngel, Salih Sezgi, Memet Ali Çelebi, Zeriman Dağdelen, Mehmet Samur and Ali Erden 1478/08 TURGAY and AYKOL (II) v. Turkey 27.12.2007 Ali Turgay and Hüseyin Aykol 4086/08 TURGAY and Others v. Turkey 18.01.2008 Ali Turgay, Hüseyin Aykol, Nurettin Fırat and Ramazan Pekgöz 6302/08 BEKTAȘ (II) v. Turkey 25.01.2008 Hüseyin Bektaș 7200/08 BEKTAȘ (III) v. Turkey 29.01.2008 Hüseyin Bektaș [1] . Kurdistan Workers’ Party, an illegal organisation.
[2] . The judgment is not yet final.