SEGUNDA SECȚIUNE A CAZULUI DE TURGAIE ȘI ALTE CAZURI v. TURKIE (Decizia nr. 8306/08, 8340/08 și 8366/08) DIRECȚII STRASBOURG 15 iunie 2010 FINAL 15/09/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție. Poate face obiectul unei revizuiri editoriale. În cazul Turgay și alții c. Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, judecători și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 25 mai 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut în trei cereri (n. 8306/08, 8340/08 și 8366/08) împotriva Republicii Turciei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de douăsprezece resortisanți turci („reclamanții”), ale căror nume figurează în apendice. Reclamanții au fost reprezentați de dl Ö. Kılıç, avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. La 8 februarie 2008, reprezentantul reclamantului a solicitat ca guvernul contestat să fie notificat introducerea cererilor în conformitate cu art. 40 din Regulamentul Curții și ca cazurile să fie acordate prioritate în temeiul articolului 41. La 3 martie 2008, președintele secțiunii a doua să acorde această prioritate cauzelor. La 10 aprilie 2008, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să anunțe cererile guvernului. De asemenea, s-a decis să examineze meritele cererilor în același timp cu admisibilitatea lor (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI În momentul materialului, reclamanții erau proprietarii, regizorii executivi, editorii în șef, regizorii de știri și jurnaliștii de două ziare săptămânale publicate în Turcia: Yedinci Gün și Toplumsal Demokrasi . Publicarea acestor ziare a fost suspendată în temeiul articolului 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 (Legea privind prevenirea terorismului) de Curtea de Assize din Istanbul la 12 și 5 ianuarie 2008, respectiv, pentru o perioadă de o lună, din cauza diferitelor rapoarte și articole. Publicațiile impugnate au fost considerate în principal propagandă în favoarea unei organizații teroriste, PKK/Kongra-GEL [1] , și a constituit o aprobare a infracțiunilor comise de acea organizație și de membrii săi. Nici reclamanții, nici reprezentantul lor nu au participat la aceste proceduri și au fost respinse obiecțiile scrise față de ordinele de suspendare. Prin urmare, ordinele au fost executate. Reclamanții, Ali Turgay și Hüseyin Aykol, proprietarul și, respectiv, redactorul în șef al Yedinci Gün au fost urmăriți în cadrul secțiunilor 6 alin. (2) și 7 alin. (2) din Legea nr. 3713, precum și art. 215 și 218 din Codul Penal, pentru diseminarea propagandei în favoarea crimelor comise de organizația respectivă și a membrilor săi, din cauza diverselor articole publicate în ziarul menționat (cazul nr. 2008/30). , a fost urmărit în mod similar în temeiul articolului 6 alineatul (2) și al articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 și al articolului 215 din Codul Penal (cazul nr. 2008/14). Potrivit informațiilor din dosar, aceste proceduri penale sunt încă în așteptare în primă instanță. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Constituția 10. art. 28 din Constituția Turciei citește după cum urmează: „Presa este liberă și nu trebuie censurată. Înființarea unei societăți publice nu este supusă autorizației prealabile sau depozitului unei garanții financiare. Statul ia măsurile necesare pentru a asigura libertatea presei și libertatea informațiilor. În ceea ce privește restricțiile privind libertatea presei, sunt aplicabile articolele 26 și 27 din Constituție. Oricine scrie sau imprima orice veste sau articol care amenință securitatea internă sau externă a statului sau integritatea indivizibilă a statului cu teritoriul și națiunea sa, care sunt vizate de incitarea infracțiunilor, revoltelor sau insurrecției, sau care se referă la secretele de stat clasificate, și oricine care imprima sau transmite astfel de știri sau articole celorlalți în scopurile de mai sus, este responsabil în temeiul legii care reglementează aceste infracțiuni. Distribuția poate fi suspendată ca măsură preventivă prin decizia unui judecător sau, în cazul în care întârzierea este considerată prejudicială, de către autoritatea competentă desemnată prin lege. Autoritatea de suspendare a distribuției notifică un judecător competent decizia sa în termen de douăzeci și patru de ore. Ordinul de suspendare a distribuției devine nul și nul, cu excepția cazului în care un judecător competent nu este susținut în termen de patruzeci și opt ore. Nu se interzice raportarea evenimentelor, cu excepția hotărârii unui judecător concepute pentru a asigura funcționarea corectă a justiției, în limitele prevăzute de lege. Publicațiile periodice și non-periodicale pot fi confiscate de decizia unui judecător în cazul unei anchete în curs sau a unei urmăriri în cazul infracțiunilor prevăzute de lege și, în situațiile în care o întârziere ar putea pune în pericol integritatea indivizibilă a statului cu teritoriul și națiunea sa, securitatea națională, ordinea publică sau morala publică, precum și pentru prevenirea unei infracțiuni, prin ordinea autorității competente desemnate de lege. Autoritatea care emite ordinul de confiscare informează un judecător competent cu privire la hotărârea sa în termen de douăzeci și patru de ore. Ordinul de confiscare devine nul și nul, cu excepția cazului în care instanța competentă a susținut în termen de patruzeci și opt de ore. Dispozițiile generale comune se aplică în ceea ce privește confiscarea și confiscarea periodicelor și a non-periodicelor în scopul anchetei și urmăririi penale. Publicarea periodicelor publicate în Turcia poate fi suspendată temporar prin ordinea instanțelor în caz de condamnare penală din cauza materialelor lor de conținut care subminează integritatea indivizibilă a statului cu teritoriul și națiunea sa, principiile fundamentale ale Republicii, securitatea națională și morala publică. Orice publicație care este clar o continuare a unui periodic suspendat este interzisă și este confiscată în urma unei decizii de către un judecător competent.” Legea nr. 3713 11. Dispozițiile relevante ale Legii privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713), modificată de Legea nr. 5532, care a intrat în vigoare la 18 iulie 2006, se citește după cum urmează: Secțiunea 6 „1. Este o infracțiune, pedepsită cu un termen de închisoare cuprins între un și trei ani, să anunțe, oral sau sub forma unei publicații, că organizațiile teroriste vor comite o infracțiune împotriva unei persoane specifice, indiferent dacă ... identitatea este divulgată, cu condiția ca aceasta să fie făcută astfel încât să fie identificată, sau să dezvăluie identitatea funcționarilor publici care au participat la operațiunile antiterroriste sau să desemneze orice persoană ca țintă. Acesta este o infracțiune, pedepsită cu un termen de închisoare de unul sau trei ani, pentru a imprima sau a publica declarații sau prospecte emanate de organizații teroriste. ... În cazul în care oricare dintre infracțiunile definite în alineatele de mai sus sunt comise prin presă sau media, proprietarii și editorii în șef al organelor de presă și de presă în cauză care nu au participat la comisioană a infracțiunii sunt, de asemenea, responsabili de o amendă judiciară echivalentă cu o mie și zece mii de zile de închisoare. Cu toate acestea, limita maximă a acestei pedeapse trebuie să fie echivalentul de cinci mii de zile pentru editorii în șef. Periodicele ale căror conținut încurajează în mod deschis comisia infracțiunilor în cadrul activităților unei organizații teroriste, aprobă infracțiunile comise de o organizație teroristă sau de membrii săi sau constituie propagandă în favoarea organizației teroriste pot fi suspendate pentru o perioadă de 15 zile până la o lună ca măsură preventivă prin decizia unui judecător sau, în cazul în care o întârziere este prejudicială, cu privire la instrucțiunile unui procuror public. Procurorul public notifică judecătorului astfel de instrucțiuni în termen de douăzeci și patru de ore. În cazul în care judecătorul nu aprobă decizia în termen de patruzeci și opt de ore, instrucția de suspendare a publicării devine nulă și nuloasă.” Secțiunea 7 alineatul (2) „Cineva care diseminează propagande în favoarea unei organizații teroriste este responsabilă cu un termen de închisoare de un până la cinci ani. În cazul în care această infracțiune este comisă prin presa sau media, sentința se majorează cu jumătate. În plus, proprietarii și editorii în șef al organelor de presă și de presă în cauză care nu au participat la comisioană a infracțiunii sunt, de asemenea, responsabili de o amendă judiciară echivalentă cu o mie și zece mii de zile de închisoare. Cu toate acestea, limita maximă a acestei pedepse este echivalentul de cinci mii de zile pentru editorii în funcție.” Codul penal 12. Dispozițiile relevante ale Codului Penal (Legea nr. 5237) se citesc după cum urmează: art. 39 „(1) O persoană care comisionează o infracțiune este responsabilă de o perioadă de 15-20 de ani în cazul în care infracțiunea este pedepsită cu o condamnare agravată pe viață și cu 10-15 de ani în cazul în care infracțiunea este pedepsită cu o condamnare pe viață. Pedeapsa este redusă cu jumătate în toate celelalte circumstanțe. Cu toate acestea, în ultimul caz, pedeapsa nu poate depăși opt ani (2). Se consideră că o persoană are o comisie îndepărtată a unei infracțiuni în următoarele circumstanțe: (a) încurajarea comiterii unei infracțiuni...” art. 215 „Cineva care aprobă o infracțiune comisă, sau lauda o persoană pentru o infracțiune comisă, este responsabil pentru o perioadă de închisoare de până la doi ani.” art. 218 „În cazul în care una dintre infracțiunile pronunțate de articolele 213-217 este comisă prin presă sau media, sentința se majorează cu jumătate.” Jurisprudența Curții Constituționale 13. La 3 martie 2006, fostul președinte al Turciei a depus un caz la Curtea Constituțională (cazul nr. 2006/121), provocând validitatea articolului 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713. , această suspendare a viitoarei publicații și a distribuției unui periodic în conformitate cu art. 6 alin. (5) a fost o restricție a libertății presei care nu era permisă în temeiul art. 28 din Constituție și că, prin urmare, această secțiune a creat o penalitate neconstituțională. În hotărârea sa din 18 iunie 2009, publicată în Jurnalul Oficial din 26 iunie 2009. Noiembrie 2009, Curtea Constituțională a hotărât că art. 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 a fost compatibil cu Constituția (decizie nr. 2009/90). În ceea ce privește suspendarea publicării periodice ca măsură preventivă în temeiul articolului 6 alineatul (5), Curtea Constituțională a stat după cum urmează: „În petiția (fostul președinte al Turciei), s-a susținut că primul paragraf al articolului 28 din Constituție prevede că presa este liberă și nu va fi cenzurat. De asemenea, s-a susținut că al patrulea, al cincilea, al șaselea și al opt paragrafe menționează măsurile vizând presa și organele media. În al patrulea paragraf, „prevenție a distribuției”, în al cincilea paragraf „pronunțare a raportării” în vederea funcționării adecvate a justiției, în al șaselea paragraf „prelucrare” a publicațiilor periodice și non-periodicale și în al optulea paragraf, „pensiunea temporară” a periodicelor sunt reglementate. De asemenea, s-a remarcat că restricțiile privind presa și mass-media sunt prevăzute în Constituție și nu pot fi prelungite de sancțiunile prevăzute de legislație. Prin urmare, s-a susținut că art. 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 nu este în conformitate cu art. 28 din Constituție. ... Actele prevăzute în alineatul respectiv sunt acte care sunt definite drept infracțiuni în alte legi. Pentru ca măsura preventivă în cauză să fie aplicată, nu este suficientă comiterea acestor infracțiuni prin presa sau media: actele trebuie comitete în contextul activităților unei organizații teroriste. Prin urmare, măsura prevăzută ar trebui considerată ca având ca scop prevenirea utilizării deliberate a presei și a mass-media în activitățile teroriste și asigurarea faptului că presa și organele media acționează cu responsabilitate. Legislația, care are datoria de a proteja unitatea indivizibilă a Statul cu teritoriul și națiunea sa este obligat să ia toate măsurile necesare împotriva unor astfel de situații. Alineatul în cauză are rădăcinile sale într-o astfel de necesitate. Măsura de „prevenție a distribuției” prevăzută la art. 28 al patrulea paragraf din Constituție și măsura prevăzută la art. 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 au similarități în ceea ce privește natura și consecințele acestora. Din acest punct de vedere, se poate concluziona că legislatorul nu a adoptat o lege care prevede o măsură diferită de măsura prevăzută la art. 28 al patrulea paragraf. În plus, luând în considerare natura actelor care rezultă în suspendarea publicării periodice, magnitudinea daunelor cauzate de comisia acestor infracțiuni prin presa și media, precum și obiectivul, amploarea și metodele de teroare din țara noastră, precum și facilitarea presei și organelor de presă de a comunica cu masele și influența fostului asupra societății, s-a concluzionat că dispoziția în cauză vizează continuitatea societății democratice. Din motivele menționate mai sus, dispoziția în cauză nu este incompatibilă cu art. 28 din Constituție. Prin urmare, cererea de anulare ar trebui respinsă...” HOTĂRÂREA 14. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să se alăture acestora. ADMISSIBILITATE 15. Guvernul a susținut că editorii în șef, regizorii de știri și jurnaliștii din Yedinci Gün și Toplumsal Demokrasi nu au avut statutul de victimă deoarece nu au fost afectați direct de deciziile de suspendare a publicării acestor ziare. Ei au susținut că numai proprietarii și directorii executivi din aceste ziare, și anume reclamanții Ali Turgay și Hüseyin Bektaș, ar putea pretinde că sunt victime ale presupuselor încălcări ale Convenției. Guvernul a susținut, de asemenea, că reclamanții nu au epuizat recours interne deoarece procedura penală împotriva reclamanților Ali Turgay și Hüseyin Bektaș erau încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. 16. În ceea ce privește prima obiecție a guvernului, Curtea constată că a examinat și respins deja obiecții similare în cazurile anterioare (a se vedea Tanrıkulu, Çetin, Kaya și alții c. Turcia (dec.), nr. 40150/98, 40153/98 și 40160/98, 6 noiembrie 2001; Yıldız și alții c. Turcia (dec.), nr. 60608/00, 26 aprilie 2005; și Ürper și alții c. Turcia (n. 14526/07, 14747/07, 15022/07, 15737/07, 36137/07, 47245/07, 50371/07, 50372/07 și 54637/07, § 18, 20 octombrie 2009). În ceea ce privește presupusul incapacității reclamanților de a epuiza căile de recurs interne, Curtea remarcă că plângerile reclamanților în temeiul convenției se referă numai la deciziile instanțelor care suspendă publicarea celor două ziare și că reclamanții au epuizat căile de recurs interne în sensul articolului 35 § 1 din convenție, depunând obiecții la diferitele decizii (a se vedea În consecință, Curtea respinge obiecția Guvernului. 18. Curtea constată că cererile nu sunt în mod manifestant nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Reclamanții au afirmat încălcarea articolului 10 din Convenție 19 că suspendarea publicării și distribuției Yedinci Gün și Toplumsal Demokrasi, care se bazează pe art. 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713, a constituit o interferență nejustificată cu libertatea lor de exprimare, susținând în special că interzicerea, pentru perioade atât de lungi, a publicării ziarelor în ansamblu, al căror conținut viitor era necunoscut la momentul hotărârilor instanțelor naționale, a constituit cenzura. 20. Guvernul a susținut că deciziile instanțelor naționale au urmărit mai multe obiective legitime, inclusiv protecția securității naționale, integrității teritoriale și a siguranței publice. În plus, ținând seama de conținutul articolelor în cauză, măsurile luate au fost proporționale cu obiectivele legitime urmărite și necesare într-o societate democratică. 21. Curtea constată că a examinat recent o plângere identică și a constatat încălcarea articolului 10 din Convenție în cazul Ürper și alții (citată mai sus, §§ 24-45). În acest caz, Curtea a observat la început că restricțiile anterioare în cauză, care sunt identice cu cele din acest caz, nu au fost impuse unor rapoarte sau articole specifice, ci asupra viitoarei publicări a ziarelor întregi, ale căror conținut nu era cunoscut la momentul hotărârilor instanței naționale. Curtea a considerat că atât conținutul articolului 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 și hotărârile judecătorilor provin din ipoteza că reclamanții, al căror „corupție” a fost înființată fără proces în cadrul procedurilor de care au fost excluși, vor recomunica același tip de infracțiuni în viitor. Prin urmare, Curtea a constatat că efectul preventiv al ordinilor de suspendare a impus sancțiuni implicite pentru reclamanții de a le dissuadea de a publica în viitor articole sau rapoarte de știri similare și a împiedicat activitățile profesionale. Remarcand faptul că ar fi putut fi avute în vedere măsuri mai puțin draconiene, cum ar fi confiscarea unor chestiuni specifice ale ziarelor sau restricții privind publicarea unor articole specifice, Curtea a concluzionat că, suspendând publicarea și distribuția ziarelor, deși pentru perioade scurte, instanțele interne au depășit în mare măsură marja restrânsă de apreciere acordată acestora și a restrâns în mod injustificabil rolul esențial al presei ca dog de gardă public într-o societate democratică. În sfârșit, Curtea a susținut că practica interzicerii viitoarei publicații a întregilor periodice pe baza articolului 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 a depășit orice noțiune de restricție „necesar” într-o societate democratică și, în schimb, a constituit o cenzură (a se vedea Ürper și alții , citată mai sus §§ 42-45). 22. Curtea constată, de asemenea, că Curtea Constituțională a Turciei a examinat constituționalitatea articolului 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 din hotărârea sa publicată la 26 noiembrie 2009 și a constatat că dispoziția în cauză era compatibilă cu art. 28 din Constituție. 23. În acest sens, Curtea observă că, atunci când consideră că măsura prevăzută la art. 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 a fost necesară și compatibilă cu Constituția, Curtea Constituțională nu a abordat problemele juridice examinate de Curte în cazul Ürper și alții c. Turcia, în cazul în care s-a constatat o încălcare a articolului 10 din cauza aplicării articolului 6 alineatul (5) de către autoritățile interne. În aceste circumstanțe, Curtea nu constată nicio circumstanță specifică în cazul instantaneu care ar cere să se îndepărteze de concluziile prealabile în cazul Ürper și alții c. Turcia 24. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 10 din Convenție, presupusă încălcarea articolelor 6, 7 și 13 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție 25. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 6 § § § 1 și 3 din Convenție că nu au putut participa la procedurile dinainte de Curtea din Istanbul și că acesta a decis să suspende publicarea și distribuirea ziarelor lor fără a obține observațiile lor în apărare. În plus, în conformitate cu art. 13 din Convenție, ei au susținut că nu aveau un remediu intern prin care să pună în pericol legalitatea hotărârilor din instanță națională, deoarece obiecțiile lor față de ordinele de suspendare au fost respinse fără proces. Reclamanții se plângeau, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție, că aceste ordine au încălcat dreptul de a fi presupus nevinovat, deoarece instanța națională a considerat că infracțiunile au fost comise prin publicarea rapoartelor de știri și a articolelor în ziare pentru care au fost responsabile. Reclamanții au mai susținut, în temeiul articolului 7 din Convenție, că deciziile de suspendare a publicării și distribuției ziarelor au constituit o „penitână” fără nicio bază juridică. În cele din urmă, au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că deciziile de suspendare a publicării Yedinci Gün și Toplumsal Demokrasi a constituit o interferență nejustificată cu dreptul lor la proprietate. 26. Guvernul a contestat aceste acuzații. 27. Având în vedere circumstanțele cauzelor și constatările sale privind o încălcare a articolului 10 din Convenție, Curtea consideră că a examinat principala întrebare juridică prezentată în prezentele cereri. Prin urmare, aceasta concluzionează că nu este necesar să se pronunțe în mod separat în ceea ce privește aceste alte plângeri (a se vedea mutatis mutandis Demirol și alții c. Turcia) , nr. 75512/01, § 27, 24 iulie 2007; Demirol și Ateș c. Turcia (nu. , nr. 11976/03, § 38, 9 decembrie 2008; și Ürper și alții , menționate mai sus § 49). III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL DERIEI DE CONVENȚIUNE (a) Prejudicii materiale 28. Reclamanții au solicitat 240.000 de lira turcă (TRY) (aproximativ 118.000 euro (EUR) în prejudicii materiale pentru pierderea comercială pe care ziarele le-au suferit ca urmare a deciziilor de suspendare. În același cap, reclamanții au solicitat 22 000 EUR pentru daunele pe care le-au suferit individual. Cu toate acestea, nu au prezentat nici o probă documentară în sprijinul acestor afirmații. 29. Guvernul a contestat aceste cereri, susținând că prejudiciile materiale presupuse nu au fost documentate în mod corespunzător. 30. Curtea remarcă faptul că reclamanții nu au prezentat niciun document care să justifice cererile lor, astfel încât acestea trebuie respinse. (b) prejudicii morale 31. Reclamanții au solicitat 30 000 EUR în total în ceea ce privește prejudiciile morale. 32. Guvernul a susținut că această sumă este excesivă și ar duce la îmbogățirea nedreaptă. 33. Curtea consideră că toate reclamantele pot fi considerate suferite de o anumită suferință și frustrare care nu poate fi compensată în mod suficient numai de constatarea unei încălcări. Având în vedere circumstanțele particulare ale cazului, considerații echitabile și tipul de încălcare constatată, Curtea conferă reclamanților 1 800 EUR fiecare pentru prejudicii morale. Costurile și cheltuielile 34. Reclamanții au solicitat, de asemenea, 8,640 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. În acest sens, au prezentat documente care indică timpul cheltuit de către reprezentantul lor juridic la cereri, precum și tabelele costurilor și cheltuielilor. 35. Guvernul a contestat această afirmație. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea, în comun, a sumei de 1000 EUR pentru costurile lor în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să se alăture cererilor; declara cererile admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 10 din convenție; că nu este necesară examinarea separată a plângerilor în temeiul articolelor 6, 7 și 13 din Convenție sau al articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1 800 EUR (o mie de opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru fiecare dintre următoarele solicitanți: Ali Turgay; Hüseyin Aykol; Hüseyin Bektaș; Turabi Kișin; Salih Sezgi; Fuat Bulut; Memet Ali Çelebi; Zeriman Dağdelen; Ramazan Pekgöz; Cengiz Kapmaz; Nurettin Fırat; Bayram Balcı; (ii) 1000 EUR (1 mie de euro) pentru solicitanți, în comun, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care le poate fi taxat; (b) faptul că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Retrage restul cererii reclamantelor pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 15 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului apendice Fișier nr. Caz Denumire Data locației introduse cu 8306/08 TURGAY și AYKOL c. Turcia 8.2.2008 Ali Turgay și Hüseyin Aykol 8340/08 BEKTAȘ v. Turcia 8.2.2008 Hüseyin Bektaș 8366/08 KİȘİN și alții v. Turcia 8.2.2008 Turabi Kișin, Salih Sezgi, Fuat Bulut, Memet Ali Çelebi, Zeriman Dağdelen, Ramazan Pekgöz, Cengiz Kapmaz, Nurettin Fırat și Bayram Balcı [1] Partidul lucrătorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.
SECOND SECTION
TURGAY AND OTHERS v. TURKEY
(Applications nos. 8306/08, 8340/08 and 8366/08)
15 June 2010
FINAL
15/09/2010
This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of
Turgay and Others v. Turkey
,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
judges,
and Françoise Elens-Passos,
Deputy Section Registrar
,
Having deliberated in private on 25 May 2010,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in three applications (nos. 8306/08, 8340/08 and 8366/08) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article
34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by twelve Turkish nationals (“the applicants”), whose names appear in the appendix.
2.
The applicants were represented by Mr Ö. Kılıç, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
On 8 February 2008 the applicants' representative requested that the respondent Government be notified of the introduction of the applications in accordance with Rule 40 of the Rules of Court and that the cases be given priority under Rule 41. On 3 March 2008 the President of the Second Section granted that priority to the cases.
4.
On 10 April 2008 the President of the Second Section decided to give notice of the applications to the Government. It was also decided to examine the merits of the applications at the same time as their admissibility (Article
29 § 3).
I.
1.
The prosecution of the newspapers
5.
At the material time the applicants were the owners, executive directors, editors-in-chief, news directors and journalists of two weekly newspapers published in Turkey:
Yedinci Gün
and
Toplumsal Demokrasi
. The publication of these newspapers was suspended pursuant to section 6(5) of Law no. 3713 (the Prevention of Terrorism Act) by the Istanbul Assize Court on 12 and 5 January 2008, respectively, for a period of one month, on account of various news reports and articles. The impugned publications were mainly deemed to be propaganda in favour of a terrorist organisation, the PKK/KONGRA-GEL
[1]
, and constituted an approval of crimes committed by that organisation and its members.
6.
Neither the applicants nor their representative participated in these
ex
parte
procedures, and their written objections to the suspension orders were dismissed. Consequently, the orders were executed.
2.
The prosecution of the applicants
7.
The applicants, Ali Turgay and Hüseyin Aykol, the owner and the editor-in-chief, respectively, of
Yedinci Gün
, were prosecuted under sections
6(2) and 7(2) of Law no. 3713, as well as Articles 215 and 218 of the Criminal Code, for disseminating propaganda in favour of and praising crimes committed by the aforementioned organisation and its members, on account of various articles published in the said newspaper (case no.
2008/30).
8.
The applicant, Hüseyin Bektaș, the owner of
Toplumsal Demokrasi
, was similarly prosecuted under sections 6(2) and 7(2) of Law no. 3713 and Article
215 of the Criminal Code (case no. 2008/14).
9.
According to the information in the case file, these criminal proceedings are still pending at first instance.
II.
A.
The Constitution
10.
Article
28 of the Constitution of Turkey reads as follows:
“The press is free and shall not be censored. The establishment of a publishing company shall not be subject to prior permission or the deposit of a financial guarantee.
The State shall take the necessary measures to ensure freedom of the press and freedom of information.
As regards restrictions on freedom of the press, Articles
26 and
27 of the Constitution are applicable.
Anyone who writes or prints any news or articles which threaten the internal or external security of the State or the indivisible integrity of the State with its territory and nation, which are aimed at inciting offences, riot or insurrection, or which refer to classified State secrets, and anyone who prints or transmits such news or articles to others for the above purposes, shall be held responsible under the law governing these offences. Distribution may be suspended as a preventive measure by the decision of a judge or, in the event that delay is deemed prejudicial, by the competent authority designated by law. The authority suspending distribution shall notify a competent judge of its decision within twenty-four hours. The order suspending distribution shall become null and void unless upheld by a competent judge within forty-eight hours.
No ban shall be placed on the reporting of events except by a judge's decision designed to ensure the proper functioning of the judiciary, within the limits specified by law.
Periodical and non-periodical publications may be seized by the decision of a judge in the event of an ongoing investigation into or prosecution of offences prescribed by law and, in situations where a delay could endanger the indivisible integrity of the State with its territory and nation, national security, public order or public morals, and for the prevention of an offence, by order of the competent authority designated by law. The authority issuing the order to confiscate shall notify a competent judge of its decision within twenty-four hours. The order to confiscate shall become null and void unless upheld by the competent court within forty-eight hours.
The general common provisions shall apply to the seizure and confiscation of periodicals and non-periodicals for the purposes of criminal investigation and prosecution.
Publication of periodicals published in Turkey may be temporarily suspended by order of the courts in the event of a criminal conviction on account of their containing material which undermines the indivisible integrity of the State with its territory and nation, the fundamental principles of the Republic, national security and public morals. Any publication which is clearly a continuation of a suspended periodical shall be prohibited and shall be seized following a decision by a competent judge.”
B.
Law no. 3713
11.
The relevant provisions of the Prevention of Terrorism Act (Law
no.
3713), amended by Law no. 5532, which entered into force on 18
July 2006, read as follows:
Section 6
“1.
It shall be an offence, punishable by a term of imprisonment of one to three years, to announce, orally or in the form of a publication, that terrorist organisations will commit an offence against a specific person, whether or not that person's ... identity is divulged, provided that it is done in such a manner that he or she may be identified, or to reveal the identity of civil servants who have participated in anti-terrorist operations or to designate any person as a target.
2.
It shall be an offence, punishable by a term of imprisonment of one to three
years, to print or publish declarations or leaflets emanating from terrorist organisations.
...
4.
If any of the offences defined in the paragraphs above are committed through the press or the media, the owners and editors-in-chief of the press and media organs concerned who did not participate in the commission of the offence shall also be liable to a judicial fine equivalent to between a thousand and ten thousand days' imprisonment. However, the maximum limit of this punishment shall be the equivalent of five thousand days for editors-in-chief.
5.
Periodicals whose content openly encourages the commission of offences within the framework of the activities of a terrorist organisation, approves of the offences committed by a terrorist organisation or its members or constitutes propaganda in favour of the terrorist organisation may be suspended for a period of fifteen days to one month as a preventive measure by a decision of a judge or, if a delay is detrimental, on an instruction from a public prosecutor. The public prosecutor shall notify the judge of such instruction within twenty-four hours. If the judge does not approve the decision within forty-eight hours, the instruction to suspend publication shall become null and void.”
Section 7(2)
“Any person who disseminates propaganda in favour of a terrorist organisation shall be liable to a term of imprisonment of one to five years. Where this offence is committed through the press or the media, the sentence shall be increased by half. Moreover, the owners and editors-in-chief of the press and media organs concerned who did not participate in the commission of the offence shall also be liable to a judicial fine equivalent to between one thousand and ten thousand days' imprisonment. However, the maximum limit of this punishment shall be the equivalent of five thousand days for editors-in-chief.”
C.
Criminal Code
12.
The relevant provisions of the Criminal Code (Law
no.
5237) read as follows:
Article 39
“(1)
A person who abets commission of an offence shall be liable to a term of imprisonment of fifteen to twenty years if the offence is punishable by an aggravated life sentence, and ten to fifteen years where the offence is punishable by a life sentence. Punishment is reduced by half in all other circumstances. However, in the latter case the punishment cannot exceed eight years.
(2)
A person is deemed to have abetted commission of an offence in the following circumstances:
(a)
Encouragement to commit an offence...”
Article 215
“Any person who approves of an offence committed, or praises a person on account of an offence he or she has committed, shall be liable to a term of imprisonment of up to two years.”
Article 218
“Where one of the offences proscribed by Articles 213-217 is committed through the press or the media, the sentence shall be increased by half.”
D.
Case-law of the Constitutional Court
13.
On 3 March 2006 the former President of Turkey lodged a case with the Constitutional Court (case no. 2006/121), challenging the validity of section
6(5) of Law no. 3713. It had been argued,
inter alia
, that suspension of the future publication and distribution of a periodical pursuant to section
6(5) was a restriction on the freedom of the press which was not permissible under Article 28 of the Constitution and that, therefore, this section had created an unconstitutional penalty.
In its judgment dated 18 June 2009, published in the Official Gazette of 26
November 2009, the Constitutional Court decided that section 6(5) of Law no. 3713 was compatible with the Constitution (decision no.
2009/90). As regards the suspension of the publication of periodicals as a preventive measure pursuant to section 6(5), the Constitutional Court held as follows:
“In the petition (of the former President of Turkey), it has been maintained that the first paragraph of Article 28 of the Constitution provides that the press is free and shall not be censured. It has also been maintained that the fourth, fifth, sixth and eight paragraphs mention the measures targeting press and media organs. In the fourth paragraph, “prevention of distribution”, in the fifth paragraph “ban on reporting” with a view to the proper functioning of the judiciary, in the sixth paragraph “seizure” of periodical and non-periodical publications and in the eighth paragraph, “temporary suspension” of periodicals are regulated. It has also been noted that the restrictions on the press and media are provided in the Constitution and cannot be extended by sanctions provided by legislation. It has therefore been argued that section 6(5) of Law no.
3713 is not in conformity with Article 28 of the Constitution.
...
The acts set out in the paragraph in question are acts that are defined as offences in other laws. In order for the preventive measure in question to be applied, it is not sufficient to commit these offences through the press or the media: the acts must be committed within the context of the activities of a terrorist organisation. Therefore, the measure foreseen should be considered as having the aim of preventing the deliberate use of the press and the media in terrorist activities and ensuring that the press and media organs act with responsibility. The legislature, which has the duty to protect the
indivisible
unity of the
State with its territory and nation, is obliged to take all necessary measures against such situations. The paragraph in question has its roots in such a necessity.
The measure of “prevention of distribution” set out in the fourth paragraph of Article 28 of the Constitution and the measure foreseen by section 6(5) of Law no.
3713 have similarities in terms of their nature and consequences. From this point of view, it can be concluded that the legislature has not enacted a law which provides for a different measure from the measure set out in the fourth paragraph of Article
28.
Moreover, taking into consideration the nature of acts that result in the suspension of the publication of periodicals, the magnitude of damage caused by the commission of those offences through the press and the media, as well as the aim, extent and methods of terror in our country and the facility of the press and media organs to communicate with the masses and the former's influence on society, it has been concluded that the provision in question aims at the continuity of democratic society.
For the aforementioned reasons, the provision in question is not incompatible with Article
28 of the Constitution. Therefore, the request for its annulment should be rejected...”
14.
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to join them.
I.
15.
The Government submitted that the editors-in-chief, news directors and journalists of
Yedinci Gün
and
Toplumsal Demokrasi
did not have victim status as they had not been directly affected by the decisions to suspend the publication of these newspapers. They maintained that only the owners and the executive directors of these newspapers, namely, the applicants Ali Turgay and Hüseyin Bektaș, could claim to be victims of the alleged violations of the Convention. The Government further argued that the applicants had failed to exhaust domestic remedies because the criminal proceedings against the applicants Ali Turgay and Hüseyin Bektaș were still pending before the first-instance court.
16.
As regards the Government's first objection, the Court notes that it has already examined and rejected similar objections in previous cases (see
Tanrıkulu, Çetin, Kaya and Others v. Turkey
(dec.), nos.
40150/98, 40153/98 and 40160/98, 6 November 2001;
Yıldız and Others v.
Turkey
(dec.), no. 60608/00, 26 April 2005; and
Ürper and Others v.
Turkey
(nos.
14526/07, 14747/07, 15022/07, 15737/07, 36137/07, 47245/07, 50371/07, 50372/07 and 54637/07, § 18, 20 October 2009). It finds no particular circumstances in the instant case which would require it to depart from that jurisprudence. Accordingly, the Court rejects the Government's objection under this head.
17.
As for the applicants' alleged failure to exhaust domestic remedies, the Court notes that the applicants' complaints under the Convention solely relate to the assize courts' decisions suspending the publication of the two newspapers, and that the applicants had exhausted domestic remedies within the meaning of Article 35 § 1 of the Convention by filing objections to the various decisions (see
Ürper and Others
, cited above, § 21). Accordingly, the Court rejects the Government's objection.
18.
The Court notes that the applications are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.
II.
A.
Alleged violations of Article 10 of the Convention
19.
The applicants alleged under Article 10 of the Convention that the suspension of the publication and distribution of
Yedinci Gün
and
Toplumsal Demokrasi
, which had been based on section 6(5) of Law no.
3713, constituted an unjustified interference with their freedom of expression. They claimed in particular that the banning, for such lengthy periods, of the publication of the newspapers as a whole, whose future content was unknown at the time of the national courts' decisions, amounted to censorship.
20.
The Government submitted that the national courts' decisions had pursued several legitimate aims, including the protection of national security, territorial integrity and public safety. Moreover, taking into account the content of the articles in question, the measures taken had been proportionate to the legitimate aims pursued and necessary in a democratic society.
21.
The Court notes that it has recently examined an identical complaint and found a violation of Article 10 of the Convention in the case of
Ürper and Others
(cited above, §§ 24-45). In that case, the Court observed at the outset that the prior restraints in question, which are identical to those in the present case, were not imposed on particular types of news reports or articles, but on the future publication of entire newspapers, whose content was unknown at the time of the national court's decisions. The Court considered that both the content of section 6(5) of Law no. 3713 and the judges' decisions stemmed from the hypothesis that the applicants, whose “guilt” had been established without trial in proceedings from which they had been excluded, would recommit the same kind of offences in the future. The Court therefore found that the preventive effect of the suspension orders had entailed implicit sanctions on the applicants to dissuade them from publishing similar articles or news reports in the future,
and hinder their professional activities. Noting that less draconian measures could have been envisaged, such as the confiscation of particular issues of the newspapers or restrictions on the publication of specific articles, the Court concluded that, by suspending the publication and distribution of the newspapers, albeit for short periods, the domestic courts largely overstepped the narrow margin of appreciation afforded to them and unjustifiably restricted the essential role of the press as a public watchdog in a democratic society. Finally, the Court held that the practice of banning the future publication of entire periodicals on the basis of section 6(5) of Law no.
3713 went beyond any notion of “necessary” restraint in a democratic society and, instead, amounted to censorship (see
Ürper and Others
, cited above, §§ 42-45).
22.
The Court further notes that the Constitutional Court of Turkey examined the constitutionality of section 6(5) of Law no. 3713 in its judgment published on 26 November 2009 and found that the provision in question was compatible with Article 28 of the Constitution.
23.
In this connection, the Court observes that when holding that the measure provided in section 6(5) of Law no. 3713 was necessary and compatible with the Constitution, the Constitutional Court did not address the legal issues examined by the Court in the case of
Ürper and Others v.
Turkey,
where a violation of Article 10 was found on account of the application of section 6(5) by the domestic authorities. In these circumstances, the Court
finds no
particular circumstances in the instant case which would require it to depart from the conclusions previously drawn in the aforementioned case of
Ürper and Others v. Turkey
.
24.
Accordingly, there has been a violation of Article 10 of the Convention.
B.
Alleged violations of Articles 6, 7 and 13 of the Convention and Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention
25.
The applicants complained under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention that they had been unable to participate in the proceedings before the Istanbul Assize Court and that the latter had decided to suspend the publication and distribution of their newspapers without obtaining their submissions in defence. They further contended under Article 13 of the Convention that they had not had a domestic remedy by which to challenge the lawfulness of the national court decisions, as their objections to the suspension orders had been dismissed without trial. The applicants also complained under Article 6 § 2 of the Convention that these orders had violated their right to be presumed innocent, since the national courts had held that criminal offences had been committed through the publication of news reports and articles in the newspapers for which they had been responsible. The applicants further submitted under Article 7 of the Convention that the decisions to suspend the publication and distribution of the newspapers amounted to a “penalty” without any legal basis. Lastly, they complained under Article 1 of Protocol No. 1 that the decisions to suspend the publication of
Yedinci Gün
and
Toplumsal Demokrasi
had constituted an unjustified interference with their right to property.
26.
The Government contested these allegations.
27.
Having regard to the circumstances of the cases and to its finding of a violation of Article 10 of the Convention, the Court considers that it has examined the main legal question raised in the present applications. It concludes therefore that there is no need to make separate rulings in respect of these other complaints (see,
mutatis mutandis
,
Demirel and Others v.
Turkey
, no. 75512/01, § 27, 24 July 2007;
Demirel and Ateș v.
Turkey
(no.
3)
, no. 11976/03, § 38, 9 December 2008; and
Ürper and Others
, cited above, § 49).
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
1.
Damage
(a)
Pecuniary damage
28.
The applicants claimed 240,000 Turkish liras (TRY) (approximately 118,000
euros (EUR)) in pecuniary damage for the commercial loss which the newspapers had suffered as a result of the suspension decisions. Under the same head, the applicants requested EUR 22,000 for the damage which they had suffered individually. However, they did not produce any documentary evidence in support of these claims.
29.
The Government contested these requests, arguing that the purported pecuniary damage had not been duly documented.
30.
The Court notes the applicants' failure to submit any documents to substantiate their claims. Accordingly, they must be rejected.
(b)
Non-pecuniary damage
31.
The applicants claimed EUR 30,000 in total in respect of non
‑
pecuniary damage.
32.
The Government contended that this sum was excessive and would lead to unjust enrichment.
33.
The Court considers that all the applicants may be deemed to have suffered a certain amount of distress and frustration which cannot be sufficiently compensated by the finding of a violation alone. Taking into account the particular circumstances of the case, equitable considerations and the type of violation found, the Court awards the applicants EUR
1,800 each for non-pecuniary damage.
2.
Costs and expenses
34.
The applicants also claimed EUR 8,640 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and before the Court. In this connection they submitted documentation indicating the time spent by their legal representative on the applications, as well as tables of costs and expenditure.
35.
The Government contested this claim.
36.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicants, jointly, the sum of EUR 1,000 for their costs before the Court.
3.
Default interest
37.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Decides
to join the applications;
2.
Declares
the applications admissible;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 10 of the Convention;
4.
Holds
that there is no need to examine separately the complaints under Articles
6, 7 and 13 of the Convention or Article 1 of Protocol No. 1;
5.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay within three months of the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts to be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of settlement:
(i)
EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to each of the following applicants:
–
Ali Turgay;
–
Hüseyin Aykol;
–
Hüseyin Bektaș;
–
Turabi Kișin;
–
Salih Sezgi;
–
Fuat Bulut;
–
Memet Ali Çelebi;
–
Zeriman Dağdelen;
–
Ramazan Pekgöz;
–
Cengiz Kapmaz;
–
Nurettin Fırat;
–
Bayram Balcı;
(ii)
EUR 1,000 (one thousand euros) to the applicants, jointly, in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to them;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
6.
Dismisses
the remainder of the applicants' claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 15 June 2010, pursuant to Rule
77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Deputy Registrar
President
Appendix
File No.
Case Name
Date of lodging
Introduced by
8306/08
TURGAY and AYKOL v.
Turkey
8.2.2008
Ali Turgay and Hüseyin Aykol
8340/08
BEKTAȘ v. Turkey
8.2.2008
Hüseyin Bektaș
8366/08
KİȘİN and Others v. Turkey
8.2.2008
Turabi Kișin, Salih Sezgi, Fuat Bulut, Memet Ali Çelebi, Zeriman Dağdelen, Ramazan Pekgöz, Cengiz Kapmaz, Nurettin Fırat and Bayram Balcı
[1]
.
Kurdistan Workers’ Party, an illegal organisation.