SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TURGAIE ȘI ALȚII v. TURKIE (nr. 3) (Aplicații nr. 21950/08, 23173/08, 23182/08 și 23200/08 DIRECȚII STRASBOURG 21 septembrie 2010 FINAL 21/12/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Turgay și alții v. Turcia (nr. 3) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, judecători, și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct, care a deliberat în particular la 31 august 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURUL a fost originar din patru cereri (n. 21950/08, 23173/08, 23182/08 și 23200/08) împotriva Republicii Turciei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de douăzeci și un resortisanți turci (“ reclamanții”), a căror nume figurează în apendice. Reclamanții au fost reprezentați de dl Ö. Kılıç, avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. La 22 aprilie și 29 aprilie 2008, reprezentantul reclamantului a solicitat ca guvernul contestat să fie notificat introducerea cererilor în conformitate cu art. 40 din Regulamentul de procedură și ca cauzele să fie acordate prioritate în temeiul articolului 41. La 17 octombrie 2008, președintele secțiunii a doua a hotărât să acorde prioritate cererilor în temeiul articolului 41 din Regulamentul Curții și să comunice cererile guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererilor în același timp cu admisibilitatea acestora (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Acuzarea ziarelor În momentul materialului reclamanții erau proprietarii, regizori executivi, editori în șef, regizori de știri și jurnaliștii din patru ziare săptămânale publicate în Turcia: Haftaya Bakıș Yedinci Gün Toplumsal Demokrasi și Yașamda Demokrasi Publicarea acestor ziare a fost suspendată în conformitate cu art. 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 (Legea privind prevenirea terorismului) de Curtea din Istanbul la 18 martie, 7 aprilie, 25 Februarie și, respectiv, 4 aprilie 2008, pentru o perioadă de o lună, din cauza diferitelor rapoarte și articole. Publicațiile neprevăzute au fost considerate în principal propagandă în favoarea unei organizații teroriste, PKK/KONGRA-GEL [1] și a constituit aprobarea crimelor comise de această organizație și de membrii săi. Nici reclamanții, nici reprezentanții lor nu au participat la acestea procedurile de parte și obiecțiile lor scrise față de ordinele de suspendare au fost respinse. În consecință, ordinele au fost executate. Acuzarea reclamanților Ali Turgay, proprietarul Haftaya Bakıș și Yedinici Gün, a fost urmărită în două ocazii, printre altele, în cadrul , art. 6 alin. (2) și 7 alin. (2) din Legea nr. 3713, precum și art. 215 și 218 din Codul Penal, pentru difuzarea propagandismului în favoarea organizației menționate și laudarea crimelor comise de organizația respectivă și de membrii săi, din cauza diverselor articole publicate în ziarul menționat. Primul caz privind fostul ziar a dus la condamnarea sa (cazul nr. 2008/107). Potrivit informațiilor din dosar, acest caz este în prezent în așteptare în fața Curții de Casație. Al doilea caz (cazul nr. 2008/188) se pare că este încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. Reclamantul Hüseyin Bektaș, proprietarul Toplumsal Demokrasi și Yașamda Demokrasi , a fost judecat în mod similar în două ocazii (unite în cazul nr. 2007/422 ). Potrivit informațiilor din dosar, aceste acuzații sunt încă în așteptare în primă instanță. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ O descriere a dreptului și practicii interne relevante poate fi găsită în Ürper și alții c. Turcia (n. 14526/07, 14747/07, 15022/07, 15737/07, 36137/07, 47245/07, 50371/07, 50372/07 și 54637/07, §§ 14, 20 octombrie 2009). HOTĂRÂREA 10. având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să se alăture acestora. Guvernul a susținut că altele decât Ali Turgay și Hüseyin Bektaș, care sunt proprietarii și directorii executivi ai ziarelor relevante și împotriva cărora au fost instituite proceduri penale, nu au avut statutul de victimă. Guvernul a susținut, de asemenea, că reclamanții nu au epuizat recours interne, deoarece procedura penală împotriva reclamanților Ali Turgay și Hüseyin Bektaș erau încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. 12. În ceea ce privește prima obiecție a guvernului, Curtea constată că a examinat și respins deja obiecții similare în cazurile anterioare (a se vedea Tanrıkulu, Çetin, Kaya și alții c. Turcia (dec.), nr. 40150/98, 40153/98 și 40160/98, 6 noiembrie 2001, Yıldız și alții c. Turcia (dec.), nr. 60608/00, 26 aprilie 2005, și Ürper și alții , citate mai sus § În acest sens, Curtea respinge, în consecință, obiecția Guvernului sub acest cap. 13. În ceea ce privește presupusul incapacității reclamanților de a epuiza căile de recurs interne, Curtea remarcă că plângerile reclamanților în temeiul convenției se referă numai la deciziile instanței de susținere a publicării celor patru ziare și că reclamanții au epuizat căile de recurs interne în sensul articolului 35 § 1 din convenție prin depunerea de obiecții la diferitele decizii (a se vedea Ürper și alții , citat mai sus § 21). Curtea respinge în consecință obiecția Guvernului. 14. Curtea constată că cererile nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Reclamanții au susținut că, în temeiul articolului 10 din Convenție, suspendarea publicării și distribuției Haftaya Bakıș Yedinci Gün Toplumsal Demokrasi și Yașamda Demokrasi , care se bazează pe art. 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713, constituie o interferență nejustificată cu libertatea lor de exprimare. Ei au susținut, în special, că interzicerea, pentru perioade atât de lungi, a publicării ziarelor în ansamblul său, al căror conținut viitor era necunoscut la momentul hotărârilor instanței naționale, a constituit o cenzură. 16. Guvernul a susținut că deciziile instanței naționale au urmărit mai multe obiective legitime, inclusiv protecția securității naționale, integrității teritoriale și a siguranței publice. În plus, ținând seama de conținutul articolelor în cauză, măsurile luate au fost proporționale cu obiectivele legitime urmărite și necesare într-o societate democratică. 17. Curtea constată că a examinat recent o plângere similară și a constatat o încălcare a articolului 10 din Convenție în cazul Ürper și alții (citată mai sus, §§ 24-45), în cazul în care a remarcat în special faptul că practica interzicerii viitoarei publicații periodice a întregilor pe baza articolului 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 a depășit orice noțiune de restricție „necesar” într-o societate democratică și, în schimb, a constituit o cenzură. Curtea nu constată nici o circumstanță specifică în cazul instantaneu care ar cere să se îndepărteze de această jurisprudență. 18. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 10 din Convenție. Presupunând încălcări ale articolelor 6, 7 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 19. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție că nu au putut participa la procedurile dinainte de Curtea din Istanbul și că acesta a decis să suspende publicarea și distribuirea ziarelor menționate anterior, fără a obține observațiile lor în apărare. În plus, în conformitate cu art. 13 din Convenție, ei au susținut că nu aveau un remediu intern prin care să pună în pericol legalitatea hotărârilor din instanță națională, deoarece obiecțiile lor față de ordinele de suspendare au fost respinse fără proces. Reclamanții se plângeau, de asemenea, în temeiul articolului 6 alineatul (2), că aceste ordine au încălcat dreptul de a fi presupus nevinovat, deoarece instanța națională a considerat că infracțiunile au fost comise prin publicarea rapoartelor de știri și a articolelor în ziarele menționate mai sus, pentru care au fost responsabile. Reclamanții au mai susținut, în temeiul articolului 7 din Convenție, că deciziile de suspendare a publicării și distribuției ziarelor au constituit o „penă” fără o bază juridică. În cele din urmă, au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că deciziile de suspendare a publicării Haftaya Bakıș Yedinci Gün Toplumsal Demokrasi și Yașamda Demokrasi a constituit o interferență nejustificată cu dreptul lor la proprietate. 20. Guvernul a contestat aceste acuzații. 21. Având în vedere circumstanțele cauzelor și constatările sale privind încălcarea articolului 10 din Convenție (a se vedea punctul 18 mai sus), Curtea consideră că a examinat principala întrebare juridică susținută în prezentele cereri și concluzionează, prin urmare, că nu este necesar să se pronunțe hotărâri separate în ceea ce privește aceste alte plângeri (a se vedea mutatis mutandis Demirol și alții c. Turcia) , nr. 75512/01, § 27, 24 iulie 2007; Demirol și Ateș v. Turcia (nr. 3) , nr. 11976/03, § 38, 9 decembrie 2008; Ürper și alții , menționate mai sus, § 49). III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI Prejudiciu material 22. Reclamanții au solicitat 96,000 de lira turcă (TRY) (aproximativ 45,400 euro (EUR)) în prejudiciu material pentru pierderea comercială pe care ziarele le-au suferit ca urmare a deciziilor de suspendare. Cu toate acestea, nu au prezentat nici o dovadă documentară în sprijinul cererilor pentru pierderea pecuniară. 23. Guvernul a contestat aceste afirmații, susținând că nu exista nicio legătură cauzală între presupusele încălcări ale Convenției și prejudiciile materiale presupuse, și că această daune nu a fost documentată în mod corespunzător în niciun caz. 24. Curtea remarcă faptul că reclamanții nu au prezentat documente care să justifice această cerere, în consecință, trebuie respinsă. Prejudiciu moral 25. Reclamanții au solicitat 56,000 EUR în total în ceea ce privește prejudiciile morale. 26. Guvernul a considerat că această sumă este excesivă și a susținut că atribuirea unei astfel de sume ar duce la îngroșare nejustificată. 27. Curtea consideră că toate reclamanții pot fi considerați suferiți de o anumită suferință și frustrare, care nu poate fi compensată suficient de numai prin constatarea unei încălcări. Având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei și tipul de încălcare constatat, Curtea atribuie reclamanților 1 800 EUR fiecare pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 28. Reclamanții au solicitat, de asemenea, 11 480 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și în fața Curții. În acest sens, au prezentat documente care indică timpul pe care le-au petrecut reprezentantul lor juridic în cazul cererilor, precum și tabelele costurilor și cheltuielilor. 29. Guvernul a contestat această cerere. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților în comun suma de 1000 EUR pentru costurile lor în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să se alăture cererilor; declara cererile admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 10 din convenție; că nu este necesară examinarea separată a plângerilor în temeiul articolelor 6, 7 și 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamanților în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro), în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil fiecăruia dintre următoarele solicitante: Ali Turgay; Salih Sezgi; Nevin Nazman; Turabi Kișin; Hüseyin Aykol; Fuat Bulut; Memet Ali Çelebi; Zeriman Dağdelen; Ramazan Pekgöz; Cengiz Kapmaz; Nurettin Fırat; Bayram Balcı; Yüksel Genç; Șinasi Tur; Kudret Gülün; Nurcan Ercan; Fatma Ayaz; Güler Özdemir; Ferhat Gürgen; Bilir Kaya; Hüseyin Bektaș. (ii) 1000 EUR (1 mie de euro) pentru solicitanți în comun în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care le poate impune; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 septembrie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului apendicele Apendicele Număr caz Data depunerii depuse în 21950/08 TURGAY și alții c. Turcia 22.04.2008 Ali Turgay, Salih Sezgi, Nevin Nazman, Turabi Kișin, Hüseyin Aykol, Fuat Bulut, Memet Ali Çelebi, Zeriman Dağdelen, Ramazan Pekgöz, Cengiz Kapmaz, Bayram Balcı, Nurettin Fırat, Bilir Kaya, Güler Özdemir, Ferhat Gürgen, Șinasi Tur, Kudret Gülün, Nurcan Ercan și Fatma Ayaz 23173/08 TURGAY și alții c. Turcia 29.04.2008 Ali Turgay, Salih Sezgi, Turabi Kișin, Hüseyin Aykol, Fuat Bulut, Memet Ali Çelebi, Yüksel Genç, Ramazan Pekgöz, Cengiz Kapmaz, Bayram Balcı, Nurettın Fırat, Bilir Kaya, Güler Özdemir, Ferhat Gürgen, Șinasi Tur, Kudret Gülün, Nurcan Ercan, Nevin Nazman și Fatma Ayaz 23182/08 BEKTAȘ v. Turcia 22.04.2008 Hüseyin Bektaș 23200/08 BEKTAȘ v. Turcia 29.04.2008 Hüseyin Bektaș [1] Partidul muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.
SECOND SECTION
TURGAY AND OTHERS v. TURKEY (no. 3)
(Applications nos.
21950/08, 23173/08, 23182/08 and 23200/08
)
21 September 2010
FINAL
21/12/2010
This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of
Turgay and Others v. Turkey (no. 3)
,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
judges,
and
Françoise Elens-Passos
,
Deputy
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 31 August 2010,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in four applications (nos. 21950/08, 23173/08, 23182/08 and 23200/08) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by twenty-one Turkish nationals (“the applicants”), whose names appear in the appendix.
2.
The applicants were represented by Mr Ö. Kılıç, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
On 22 April and 29 April 2008 the applicants' representative requested that the respondent Government be notified of the introduction of the applications in accordance with Rule 40 of the Rules of Court and that the cases be given priority under Rule 41.
4.
On 17 October 2008 the President of the Second Section decided to give priority to the applications under Rule 41 of the Rules of Court and to give notice of the applications to the Government. It was also decided to examine the merits of the applications at the same time as their admissibility (Article 29 § 3).
I.
A.
The prosecution of the newspapers
5.
At the material time the applicants were the owners, executive directors, editors-in-chief, news directors and journalists of four weekly newspapers published in Turkey:
Haftaya Bakıș
,
Yedinci Gün
,
Toplumsal Demokrasi
and
Yașamda Demokrasi
. The publication of these newspapers was suspended pursuant to section 6(5) of Law no. 3713 (the Prevention of Terrorism Act) by the Istanbul Assize Court on 18 March, 7 April, 25
February and 4 April 2008, respectively, for a period of one month on account of various news reports and articles. The impugned publications were mainly deemed to be propaganda in favour of a terrorist organisation, the PKK/KONGRA-GEL
[1]
, and to constitute the approval of crimes committed by that organisation and its members.
6.
Neither the applicants nor their representative participated in these
ex
parte
procedures, and their written objections to the suspension orders were dismissed. Consequently, the orders were executed.
B.
The prosecution of the applicants
7.
The applicant Ali Turgay, the owner of
Haftaya Bakıș
and
Yedinci Gün
, was prosecuted on two occasions under,
inter alia
, sections 6(2) and 7(2) of Law no. 3713, as well as Articles 215 and 218 of the Criminal Code, for disseminating propaganda in favour of the aforementioned organisation and praising crimes committed by that organisation and its members, on account of various articles published in the said newspaper. The first case concerning the former newspaper resulted in his conviction (case no.
2008/107). According to the information in the case file, this case is currently pending before the Court of Cassation. The second case (case no.
2008/188) is apparently still pending before the first-instance court.
8.
The applicant Hüseyin Bektaș, the owner of
Toplumsal Demokrasi
and
Yașamda Demokrasi
, was similarly prosecuted on two occasions (joined under case no. 2007/422). According to the information in the case file, these prosecutions are still pending at first instance.
II.
9.
A description of the relevant domestic law and practice may be found in
Ürper and Others v. Turkey
(nos. 14526/07, 14747/07, 15022/07, 15737/07, 36137/07, 47245/07, 50371/07, 50372/07 and 54637/07, §§
12
‑
14, 20 October 2009).
10.
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to join them.
I.
11.
The Government submitted that the applicants other than Ali Turgay and Hüseyin Bektaș, who are the owners and executive directors of the relevant newspapers and against whom criminal proceedings have been instituted, did not have victim status. The Government further argued that the applicants had failed to exhaust domestic remedies as the criminal proceedings against the applicants Ali Turgay and Hüseyin Bektaș were still pending before the first-instance court.
12.
As regards the Government's first objection, the Court notes that it has already examined and rejected similar objections in previous cases (see
Tanrıkulu, Çetin, Kaya and Others v. Turkey
(dec.), nos.
40150/98, 40153/98 and 40160/98, 6 November 2001,
Yıldız and Others v. Turkey
(dec.), no. 60608/00, 26 April 2005, and
Ürper and Others
, cited above, §
18). It finds no particular circumstances in the instant case which would require it to depart from this jurisprudence. The Court accordingly rejects the Government's objection under this head.
13.
As for the applicants' alleged failure to exhaust domestic remedies, the Court notes that the applicants' complaints under the Convention solely relate to the assize court's decisions suspending the publication of the four newspapers, and that the applicants exhausted domestic remedies within the meaning of Article 35 § 1 of the Convention by filing objections to the various decisions (see
Ürper and Others
, cited above, § 21). The Court accordingly rejects the Government's objection.
14.
The Court notes that the applications are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.
II.
A.
Alleged violations of Article 10 of the Convention
15.
The applicants alleged under Article 10 of the Convention that the suspension of the publication and distribution of
Haftaya Bakıș
,
Yedinci
Gün
,
Toplumsal Demokrasi
and
Yașamda Demokrasi
, which had been based on section 6(5) of Law no. 3713, constituted an unjustified interference with their freedom of expression. They claimed in particular that the banning, for such lengthy periods, of the publication of the newspapers as a whole, whose future content was unknown at the time of the national court's decisions, had amounted to censorship.
16.
The Government submitted that the national court's decisions had pursued several legitimate aims, including the protection of national security, territorial integrity and public safety. Moreover, taking into account the content of the articles in question, the measures taken had been proportionate to the legitimate aims pursued and necessary in a democratic society.
17.
The Court notes that it has recently examined a similar complaint and found a violation of Article 10 of the Convention in the case of
Ürper
and Others
(cited above, §§ 24-45), where it noted in particular that the practice of banning the future publication of entire periodicals on the basis of section 6(5) of Law no. 3713 went beyond any notion of “necessary” restraint in a democratic society and, instead, amounted to censorship. The Court finds no particular circumstances in the instant case which would require it to depart from this jurisprudence.
18.
There has accordingly been a violation of Article 10 of the Convention.
B.
Alleged violations of Articles 6, 7 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention
19.
The applicants complained under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention that they had been unable to participate in the proceedings before the Istanbul Assize Court and that the latter had decided to suspend publication and distribution of the aforementioned newspapers without obtaining their submissions in defence. They further contended under Article 13 of the Convention that they had not had a domestic remedy by which to challenge the lawfulness of the national court decisions, as their objections to the suspension orders had been dismissed without trial. The applicants also complained under Article 6 § 2 that these orders had violated their right to be presumed innocent, since the national courts had held that criminal offences had been committed through the publication of news reports and articles in the aforementioned newspapers, for which they had been responsible. The applicants further submitted under Article 7 of the Convention that the decisions to suspend the publication and distribution of the newspapers amounted to a “penalty” without a legal basis. Lastly, they complained under Article 1 of Protocol No. 1 that the decisions to suspend the publication of
Haftaya Bakıș
,
Yedinci Gün
,
Toplumsal
Demokrasi
and
Yașamda Demokrasi
had constituted an unjustified interference with their right to property.
20.
The Government contested these allegations.
21.
Having regard to the circumstances of the cases and to its finding of a violation of Article 10 of the Convention (see paragraph 18 above), the Court considers that it has examined the main legal question raised in the present applications. It concludes therefore that there is no need to make separate rulings in respect of these other complaints (see,
mutatis mutandis
,
Demirel
and Others v. Turkey
, no. 75512/01, § 27, 24 July 2007;
Demirel
and Ateș v. Turkey (no. 3)
, no. 11976/03, § 38, 9 December 2008;
Ürper and Others
, cited above, § 49).
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
A.
Damage
1.
Pecuniary damage
22.
The applicants claimed 96,000 Turkish liras (TRY) (approximately 45,400 euros (EUR)) in pecuniary damage for the commercial loss which the newspapers had suffered as a result of the suspension decisions. Under the same head, the applicants further claimed EUR 56,000 for the damage which they had suffered individually. However, they did not produce any documentary evidence in support of their claims for pecuniary loss.
23.
The Government contested these claims, arguing that there was no causal link between the alleged violations of the Convention and the purported pecuniary damage, and that this damage had not been duly documented in any event.
24.
The Court notes the applicants' failure to submit any documents to substantiate this claim. Accordingly, it must be rejected.
2.
Non-pecuniary damage
25.
The applicants claimed EUR 56,000 in total in respect of non
‑
pecuniary damage.
26.
The Government considered this sum to be excessive and submitted that awarding such an amount would lead to unjust enrichment.
27.
The Court considers that all the applicants may be deemed to have suffered a certain amount of distress and frustration which cannot be sufficiently compensated by the finding of a violation alone. Taking into account the particular circumstances of the case and the type of violation found, the Court awards the applicants EUR 1,800 each for non-pecuniary damage.
B.
Costs and expenses
28.
The applicants also claimed EUR 11,480 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and before the Court. In this connection they submitted documentation indicating the time spent by their legal representative on the applications, as well as tables of costs and expenditure.
29.
The Government contested this claim.
30.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicants jointly the sum of EUR 1,000 for their costs before the Court.
C.
Default interest
31.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Decides
to join the applications;
2.
Declares
the applications admissible;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 10 of the Convention;
4.
Holds
that there is no need to examine separately the complaints under Articles 6, 7 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1;
5.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicants within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of settlement:
(i)
EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros), in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable, to each of the following applicants:
-
Ali Turgay;
-
Salih Sezgi;
-
Nevin Nazman;
-
Turabi Kișin;
-
Hüseyin Aykol;
-
Fuat Bulut;
-
Memet Ali Çelebi;
-
Zeriman Dağdelen;
-
Ramazan Pekgöz;
-
Cengiz Kapmaz;
-
Nurettin Fırat;
-
Bayram Balcı;
-
Yüksel Genç;
-
Șinasi Tur;
-
Kudret Gülün;
-
Nurcan Ercan;
-
Fatma Ayaz;
-
Güler Özdemir;
-
Ferhat Gürgen;
-
Bilir Kaya;
-
Hüseyin Bektaș.
(ii)
EUR 1,000 (one thousand euros) to the applicants jointly in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to them;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
6.
Dismisses
the remainder of the applicants' claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 21 September 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Deputy Registrar
President
Appendix
File No
Case Name
Date of lodging
Introduced by
21950/08
TURGAY and Others v.
Turkey
22.04.2008
Ali Turgay, Salih Sezgi, Nevin Nazman, Turabi Kișin, Hüseyin Aykol, Fuat Bulut, Memet Ali Çelebi, Zeriman Dağdelen, Ramazan Pekgöz, Cengiz Kapmaz, Bayram Balcı, Nurettin Fırat, Bilir Kaya, Güler Özdemir, Ferhat Gürgen, Șinasi Tur, Kudret Gülün, Nurcan Ercan and Fatma Ayaz
23173/08
TURGAY and Others v.
Turkey
29.04.2008
Ali Turgay, Salih Sezgi, Turabi Kișin, Hüseyin Aykol, Fuat Bulut, Memet Ali Çelebi, Yüksel Genç, Ramazan Pekgöz, Cengiz Kapmaz, Bayram Balcı, Nurettın Fırat, Bilir Kaya, Güler Özdemir, Ferhat Gürgen, Șinasi Tur, Kudret Gülün, Nurcan Ercan, Nevin Nazman and Fatma Ayaz
23182/08
BEKTAȘ v. Turkey
22.04.2008
Hüseyin Bektaș
23200/08
BEKTAȘ v. Turkey
29.04.2008
Hüseyin Bektaș
[1]
.
Kurdistan Workers’ Party, an illegal organisation.