CtEDO 09.02.2010 Auto

VALQUIST v. SWEDEN

RESPONDENT
SWE
HOTĂRÂRE
09.02.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
VALQUIST v. SWEDEN (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Lars Valquist, este un național suedez născut în 1956 și locuiește în Staffanstorp. La 12 noiembrie 2007, reclamantul a trimis un e-mail la sediul Forțelor Armate Suedeze (Försvarsmakten) în care a solicitat accesul la toate informațiile despre el deținute de Forțele Armate. El era convins că Forțele Armate aveau informații despre el așa cum susținea că era supravegheat de la începutul anilor 1980, când le-a dat un sfat despre o persoană și mai târziu a refuzat o ofertă de a lucra pentru ei. El a susținut că a fost, printre altele, victim de apariție telefonică, supraveghere a camerei, invazie a corespondenței sale, intruziune în casa sa, bugging și monitorizarea calculatorului său, e-mail și Internet, precum și de medicamente involuntare. Întrucât reclamantul a dorit acum să inițieze o procedură împotriva statului suedez pentru supraveghere ilegală și hărțuire pentru obținerea unei compensații, el are nevoie de toate informațiile despre el păstrate de Forțele Armate pentru a dovedi cazul său. La 7 decembrie 2007, Forțele Armate și-au acordat cererea în ceea ce privește patru documente oficiale, și anume trei e-mail-uri și o imprimare din registrul Forțelor Armate, care au avut în vedere cererea actuală a reclamantului. În ceea ce privește alte opt documente interne, care au fost create și ca urmare a solicitării reclamantului, Forțele Armate au respins cererea din cauza faptului că aceste documente nu au fost încă expediate (expedierea). Întrucât documentele legate de un caz care nu a fost încă finalizat, nu au fost considerate create în sensul Legii privind libertatea de presă (Tryckfrihetsförordningen, 1949:105 – în continuare „Legea 1949”) și, prin urmare, nu au devenit încă oficiale. Astfel, reclamantul nu a putut obține acces la acestea. În cele din urmă, Forțele Armate au remarcat că majoritatea informațiilor deținute de Forțele Armate cu privire la persoanele fizice nu erau secrete în ceea ce privește persoana în cauză. Cu toate acestea, anumite informații ar putea fi confidențiale în temeiul Legii de Secreție (Sekretesslagen, 1980:100), cum ar fi informațiile referitoare la securitatea națională. În acest sens, ar putea fi dăunător pentru securitatea națională să informeze o persoană pe care forțele armate le-au avut sau nu au avut informații despre el sau despre ea. Din acest motiv, aceasta a respins restul cererii reclamantului cu privire la dacă există sau nu mai există informații despre el. La 28 februarie 2008, după ce a vizitat sediul Forțelor Armate și a examinat dosarele, instanța de apel a susținut integral hotărârea Forțelor Armate. Prin apel suplimentar, Curtea de Administrație Supremă (Regeringsrätten) a refuzat să acționeze la 23 aprilie 2008. Capitolul 2 secțiunea 1 din Legea din 1949 prevede că fiecare cetățean suedez are dreptul la liber acces la documentele oficiale pentru a încuraja liberul schimb de opinie și disponibilitatea de informații cuprinzătoare. Cu toate acestea, în conformitate cu capitolul 2 secțiunea 2 din Legea din 1949, dreptul de acces la documente oficiale poate fi restricționat în anumite circumstanțe, cum ar fi dacă restricția este necesară având în vedere securitatea statului sau relațiile sale cu un alt stat sau cu o organizație internațională. Orice restricție privind dreptul de acces la documentele oficiale trebuie să fie specificată cu atenție într-o lege specială sau, dacă este mai adecvat, într-o situație anume, într-o altă lege la care se referă legea specială (capitolul 2 punctul 2 alineatul (2). În plus, capitolul 2 secțiunea 3 din Legea din 1949 prevede că un document este considerat oficial dacă este păstrat de o autoritate publică și dacă poate fi considerat că a fost primit sau creat de o autoritate publică (capitolul 2 secțiunea 3). În acest sens, capitolul 2 secțiunea 7 din Legea din 1949 prevede că un document este considerat creat de o autoritate publică atunci când acesta a fost expediat. Se consideră că un document care nu a fost expediat a fost creat atunci când chestiunea la care se referă a fost în cele din urmă rezolvată de autoritatea sau, dacă documentul nu se referă la o chestiune specifică, atunci când a fost verificat și aprobat în cele din urmă de autoritate, sau a primit în alt mod formularul final. În conformitate cu capitolul 2, secțiunea 2 din Legea privind secretele, în conformitate cu momentul respectiv, informațiile referitoare la activitățile de apărare a țării sau de planificare sau de pregătire a acestor activități sau alte activități legate de Forțele Armate au fost secrete în cazul în care divulgarea acestor informații ar putea afecta apărarea țării sau ar pune în pericol securitatea națională.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă