AFFAIRE MATTHAIOU ET AUTRES c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

18.02.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MATTHAIOU ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

GRECIA (solicitarea nr. 17556/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 februarie 2010 DEFINITIVF 18/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Matthaiou și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, Președinte, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Ssticlă Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 ianuarie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 17556/08) condusă împotriva Republicii Elene de cinci resortisanți ai acestui stat, domnii Aikaterini Matthaiou, Lemonia Mantsiou, Sotiria Vafeiadou, Evridiki Matthaiou și Dimitra Poravou, care au sesizat Curtea la 20 martie 2008 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cea de-a doua reclamantă a decedat la 17 septembrie 2008; procedura este continuată de cele două fiice ale sale, Ekaterini Mantsiou și Maria Mantsiou, care sunt singurele sale moștenitoare. Recurentele sunt reprezentate de dl I. Horomidis, avocat în baroul din Salonic. La 31 martie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DE FAPT, CIRCONSTANȚELE SPECIAȚIEI Recurentele care au inițiat prezenta cerere s-au născut în 1930, 1927, 1933 și 1962. Ekaterini Mantsiou și Maria Mantsiou s-au născut în 1945 și, respectiv, 1951. Contextul litigiului prin decizia n 1026359/2508/0010/31.3.2000 al miniștrilor de finanțe și cultură, statul a efectuat exproprierea unui anumit hotel situat în orașul Naoussa (Grecia de Nord), cunoscut sub numele de Casa hagiografului Christodoulos Matthaios, pentru a găzdui un muzeu și activități culturale în general. Recurentele erau proprietarii indivizibili ai acestei locuințe. Prin decizia nr. 1456/2003, Curtea de Apel din Salonic a stabilit indemnizația definitivă de expropriere. Această decizie a devenit definitivă ca urmare a respingerii recursului în cassație formulat recurentelor (hotărârea nr. 1499/2005 a Curții de Casație din 21 octombrie 2005). Între timp, prin decizia Tribunalului de Primă Instanță din Veroia din 21 martie 2001, recurentele au fost recunoscute ca fiind titulari ai indemnizației de expropriere (Decizia nr. 16/2001). Această decizie nu era susceptibilă de recurs. Procedura inițiată de recurentele care intenționau să plătească indemnizația de expropriere La 10 septembrie 2003, recurentele au sesizat Tribunalul de Mare Instanță din Veroia cu o acțiune de obligare a statului să le plătească indemnizația de expropriere, plus dobânzi. La 30 iunie 2004, instanța a admis recursul (Decizia nr. 127/2004). 10. La 25 octombrie 2004, statul interjet a făcut apel. 11. La 8 septembrie 2005, Curtea de Apel din Salonic a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 2528/98). 12. La 20 octombrie 2005, statul s-a ocupat de casare. 13. La 13 iunie 2007, Curtea de Casație a respins recursul (hotărârea nr. 1390/2007). Recurentele au notat această hotărâre statului la 20 iulie 2007. Până în prezent, acesta din urmă nu le-a plătit încă sumele aferente. II. art. 95 alineatul (5) din Constituție prevede că administrația trebuie să se conformeze hotărârilor judecătorești. Încălcarea acestei obligații implică răspunderea oricărui organism vinovat, așa cum este prevăzut de lege 15. La 14 noiembrie 2002, Legea nr. 3068/2002 privind executarea hotărârilor judecătorești de către administrație a intrat în vigoare (Jurnalul Oficial nr. 274/2002). Această lege prevede, printre altele, că administrația are obligația de a se conforma fără întârziere hotărârilor judecătorești și de a lua toate măsurile necesare pentru executarea hotărârilor menționate (art. 1). Legea prevede crearea de consilii ale trei membri constituiți în cadrul înalților instanțe elene (Curtea Supremă Specială, Curtea de Casație, Consiliul de Stat și Curtea de Conturi), care sunt însărcinați să controleze buna executare a hotărârilor instanțelor lor respective de către administrație într-un termen care nu poate depăși trei luni (în mod excepțional, acest termen poate fi prelungit o singură dată). În special, consiliile pot desemna un magistrat pentru a asista administrația, propunându-i, printre altele, măsurile adecvate pentru a se conforma unei hotărâri. Dacă administrația nu execută o hotărâre în termenul stabilit de Consiliu, îi sunt impuse penalități, care pot fi reînnoite atât timp cât nu se conformează acesteia (art. 3). De asemenea, pot fi luate măsuri disciplinare împotriva funcționarilor administrației care au provocat neexecutarea [art. 5). Dispozițiile Legii 3068/2002 se aplică hotărârilor pronunțate după intrarea sa în vigoare (art. 6). Recurentele se plâng că omisiunea statului de a se conforma deciziilor interne definitive prin care instanțele le-au recunoscut titularii indemnizației de expropriere și au obligat statul să le plătească sumele stabilite, plus dobânzi, încalcă dreptul lor la o protecție judiciară efectivă în ceea ce privește contestațiile privind drepturile lor cu caracter civil. Acestea invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 17. În primul rând, guvernul susține că recurentele nu au epuizat căile de atac interne, deoarece nu au inițiat o procedură de executare forțată împotriva statului pentru a obține rambursarea creanțelor lor. Dacă această procedură nu ar fi fost finalizată, recurentele ar fi trebuit, de asemenea, să sesizeze comitetul competent al Curții de Casație în temeiul Legii nr. 3068/2002. (a se vedea punctul 15 de mai sus) pentru a se plânge de presupusul refuz al administrației de a le plăti sumele stabilite în decizia nr. 127/2004 al Tribunalului de Mare Instanță din Veroia afirmă că, datorită acestei noi legi care introduce o acțiune clară, accesibilă și pe deplin eficientă, recurentele ar fi putut obține executarea deciziei menționate anterior sau, în absența unei astfel de execuții, o despăgubire. 18. Recurentele resping aceste afirmații. 19. Curtea a statuat deja că nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva statului în urma unei proceduri judiciare, să fie obligat ulterior să inițieze procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția (Karahalios c. Grecia (dec.), n 62503/00, 26 septembrie 2002 Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004).În plus, Curtea a avut deja ocazia de a examina a doua parte a obiecțiii guvernului și de a concluziona că Legea nr. 3068/2002 nu este suficientă pentru a remedia o situație de neexecuție, deoarece mecanismul pe care îl instituie nu este de natură să conducă cu certitudine la executarea unei hotărâri judecătorești. Ca urmare a refuzului administrației de a se conforma acestei dispoziții (a se vedea, printre altele, Kanellopoulos c. Grecia, n 11325/06, § 20-21, 21 februarie 2008 Panagiotis Gikas și Giorgos Gikas c. Grecia, n 26914/07, § 30-31, 2 aprilie 2009). În acest caz, Comisia nu are motive să se îndepărteze de concluziile sale în cauzele menționate anterior. Prin urmare, obiecția trebuie respinsă. 20. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Guvernul susține că statul nu a efectuat încă rambursarea sumelor datorate recurentelor din motive de ordin bugetar și consideră că termenul de peste doi ani de la notificarea hotărârii Curții de Casație până în prezent nu este nejustificat și nu poate conduce la concluzia că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. 22. Recurentele resping aceste teze. 23. Curtea amintește că dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 alin. (1) din Convenție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână ineficace în detrimentul unei părți. Executarea unei hotărâri, din orice jurisdicție, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul de judecată În sensul articolului 6. Curtea a recunoscut deja că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația administrației de a se supune unei hotărâri sau hotărâri pronunțate de cea mai înaltă instanță administrativă a statului în acest domeniu (a se vedea Hotărârea Hornsby c. Grecia din 19 martie 1997, § 40 și următoarele., Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997-II 24. Având în vedere elementele dosarului, Curtea consideră că autoritățile naționale au omis să se conformeze într-un termen rezonabil deciziei nr. 127/2004 a Tribunalului de Mare Instanță din Veroia, pronunțată la 30 iunie 2004 și devenit irevocabilă la 13 iunie 2007, privând astfel această decizie de orice efect util, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, a fost încălcat acest articol. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 25. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurentele solicită, în ceea ce privește daunele materiale, plata sumelor stabilite în Decizia nr. 127/2004 a Tribunalului de Mare Instanță din Veroia, plus dobânda pe care le-au acordat-o instanțelor sesizate și solicită, de asemenea, 10 000 EUR fiecare pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 27. Guvernul invită Curtea să excludă cererea pentru daune materiale și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. Cu titlu accesoriu, acesta afirmă că suma alocată în acest sens nu poate depăși 2 000 EUR pentru fiecare reclamantă. 28. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (a se vedea Latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI mutatis mutandis Basukou c. Grecia, 3028/03, § 26, 21 aprilie 2005). Curtea consideră că acest principiu se aplică și în speță, având în vedere constatarea încălcării. Prin urmare, guvernul trebuie să garanteze, prin măsuri adecvate, că decizia nr. 127/2004 al Tribunalului de Mare Instanță din Veroia fie, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre a devenit definitivă, executată în mod corespunzător de către administrație, astfel încât să se asigure plata tuturor sumelor alocate recurentelor de către instanțele naționale. 29. În plus, hotărând în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41 din convenție, Curtea alocă în comun recurentelor 25 000 EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. Comisioane și cheltuieli de judecată 30. De asemenea, recurentele solicită, factura în sprijinul acesteia, 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 31. Guvernul susține că cererea este excesivă și consideră că suma alocată în acest scop nu poate depăși 1 500 EUR. 32. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia menționată anterior, punctul 54). 33. În cazul de față, având în vedere documentele justificative aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce în comun recurentelor 3 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată de acestea ca impozit. Interese moratorii 34. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declara cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată că statul pârât trebuie să garanteze, prin măsuri corespunzătoare, executarea hotărârii nr. 127/2004 a Tribunalului de Mare Instanță din Veroia în conformitate cu dreptul intern, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție pe care statul pârât trebuie să o plătească în comun recurentelor, în același termen, 25 000 EUR (80 000 EUR) pentru daune morale și 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sume care pot fi datorate de recurente cu titlu de impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 18 februarie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Module președinte