JAIN v. THE UNITED KINGDOM

Cea decizia nr. 39598/09 de Ashok Jain și Nisha Jain împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 9 martie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Lech Garlicki, Președintele, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 10 iulie 2009, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Ashok Jain și dna Aisha Jain, sunt resortisanți britanici care s-au născut în 1957 și, respectiv, în 1963 și trăiesc în Amersham. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Q. Khanzada Barker Gillette LLP Sollicitors, avocat practicant la Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Grainger al Oficiului Externe & Commonwealth. Reclamanții se plâng de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; la art. 13 din Convenție, citit împreună cu art. 1 din Protocolul nr. 1; și la art. 6 § 1 din Convenție. La 11 septembrie 2009, Președintele interimar al Secțiunii a patra a hotărât să comunice plângeri guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTE Reclamanții erau titularii unei case de asistență medicală înregistrate. Autoritatea locală de sănătate a avut îngrijorări cu privire la siguranța casei pentru locuitorii săi vârstnici și a adus un ex parte cererea a fost de succes și certificatul de înregistrare al reclamanților a fost anulată cu efect imediat. Reclamanții apel la Tribunalul de înregistrare a caselor înregistrate nu au fost ascultați timp de patru luni, în care s-au efectuat daune irrevocabile pentru activitatea reclamanților. Acestea nu au putut să păstreze plățile lor către bancă, deoarece nu aveau venit și ca urmare a băncii închise ipoteca de la domiciliul de îngrijire și de la casa matrimonială a reclamanților. Ambele proprietăți au fost vândute la valoarea de vânzare forțată. Tribunalul a permis apelul și a ordonat că ordinul 30 ar trebui să înceteze să aibă efect. Reclamanții au formulat o cerere civilă pentru daune împotriva autorității locale de sănătate. Curtea Înaltă a susținut că autoritatea sanitară locală datorează reclamanților o obligație de îngrijire, deoarece există un grad suficient de apropiere între părți; este clar previzibil că, dacă înregistrarea a fost anulată și închiderea casei, va fi o pierdere imediată a veniturilor și o diminuare a valorii sediilor; și că ar fi echitabil, just și rezonabil să impună o obligație de îngrijire. Curtea de Apel a permis recursul autorității locale împotriva acestei decizii, constatând că autoritatea nu datorează o obligație de îngrijire reclamanților. Curtea de Apel se bazează în mare măsură pe avizul Casei Lordilor din D/Est Berkshire Community NHS Trust [2005] 2 AC 373, care a susținut că o autoritate locală care investighează posibilele abuzuri de copii nu datorează o datorie de îngrijire părintilor copiilor care fac obiectul anchetei. Reclamanții au apelat la Camera Lordilor, care a susținut în unanimitate că autoritatea locală nu datorează o datorie de îngrijire atunci când solicită un ex parte Ordinea într-un caz, cum ar fi prezentul primul, deoarece scopul competenței statutare a fost de a proteja interesele rezidenților unei case de îngrijire, care erau potențial în conflict cu interesele proprietăților; în al doilea rând, deoarece nici o obligație de îngrijire nu este în general datorată unei părți opozitoare în litigiu și circumstanțele particulare ale prezentului caz nu erau suficiente pentru a-l face corect, drept și rezonabil pentru a impune o obligație de îngrijire. Reclamanții au plâns că anularea certificatului de înregistrare a fost încălcată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție. În plus, au plâns în temeiul articolului 13 din Convenție că nu era disponibil niciun remediu eficace de la instanța internă pentru încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. În cele din urmă, reclamanții au plâns că ex parte natura cererii de o secțiune 30 Ordinea a încălcat drepturile în temeiul art. 6 din Convenție. DREPTUL La 12 februarie 2010, Curtea a primit declarații de soluționare prietenoase semnate de părțile în temeiul cărora reclamanții au convenit să renunțe la orice alte cereri împotriva Regatului Unit în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere împotriva unei întreprinderi de către Guvern în primul rând, pentru a plăti reclamanților 733.500 GBP pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile; și în al doilea rând, pentru a plăti Autoritatea strategică de sănătate East Midlands 120.926.25 GBP în ceea ce privește costurile sale juridice, care au constituit o parte din pierderile reclamate de către solicitanți. Suma plătibilă reclamanților va fi plătită în termen de o lună de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de o lună, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este mulțumit că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu constată niciun motiv pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Președintele grefierului Lech Garlicki Lawrence Early Lech

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 39598/09

by Ashok JAIN and Nisha JAIN

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 9 March 2010 as a Chamber composed of:

Lech Garlicki,

President,

Nicolas Bratza,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 10 July 2009,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,

Having deliberated, decides as follows:

PROCEDURE

The applicants, Mr Ashok Jain and Mrs Aisha Jain, are British nationals who were born in 1957 and 1963 respectively and live in Amersham. They were represented before the Court by Mr Q. Khanzada of Barker Gillette LLP Solicitors, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

J.

Grainger of the Foreign & Commonwealth Office.

The applicants complained of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; of Article 13 of the Convention read together with Article 1 of Protocol No. 1; and of Article 6 § 1 of the Convention. On 11 September 2009 the Acting President of the Fourth Section decided to communicate the complaints to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).

FACTS

The applicants were the proprietors of a Registered Nursing Home. The local health authority had concerns about the safety of the home for its elderly residents and brought an

ex parte

application under section 30 of the Registered Homes Act 1984 for an order cancelling the Certificate of Registration. The application was successful and the applicants' Certificate of Registration was cancelled with immediate effect. The applicants appeal to the Registered Homes Tribunal was not heard for four months, by which time irrevocable damage had been done to the applicants' business. They were unable to keep up their payments to the bank as they had no income and as a result the bank foreclosed on the mortgage on the nursing home and on the applicants' matrimonial home. Both properties were sold at forced sale value. The Tribunal allowed the appeal and directed that the section 30 order should cease to have effect.

The applicants brought a civil claim for damages against the local health authority. The High Court held that the local health authority owed the applicants a duty of care as there was a sufficient degree of proximity between the parties; it was plainly foreseeable that if the registration was cancelled and the home closed there would be immediate loss of income and a diminution in the value of the premises; and that it would be fair, just and reasonable to impose a duty of care.

The Court of Appeal allowed the local authority's appeal against this decision, finding that the authority did not owe a duty of care to the applicants. The Court of Appeal relied heavily on the opinion of the House of Lords in

D v East Berkshire Community NHS Trust

[2005] 2 AC 373, which held that a local authority investigating possible child abuse did not owe a duty of care to the parents of the children under investigation.

The applicants appealed to the House of Lords, which unanimously held that the local authority did not owe a duty of care when applying for an

ex parte

order in a case such as the present first, because the purpose of the statutory power was to protect the interests of the residents of a nursing home, which were potentially in conflict with the interests of the proprietors; secondly, because no duty of care is generally owed to an opposing party in litigation and the particular circumstances of the present case were not sufficient to make it fair, just and reasonable to impose a duty of care.

COMPLAINTS

The applicants complained that the cancellation of the Certificate of Registration violated their rights under Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention. They further complained under Article 13 of the Convention that no effective remedy was available from the domestic courts for the breach of Article 1 of Protocol No. 1. Finally, the applicants complained that the

ex parte

nature of the application for a section 30 Order violated their rights under Article 6 of the Convention.

THE LAW

On 12 February 2010 the Court received friendly settlement declarations signed by the parties under which the applicants agreed to waive any further claims against the United Kingdom in respect of the facts giving rise to this application against an undertaking by the Government first, to pay the applicants GBP 733,500 to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses; and secondly, to pay East Midlands Strategic Health Authority GBP 120,926.25 in respect of its legal costs, which formed a part of the losses claimed by the applicants. The sum payable to the applicants will be payable within one month from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said one-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Lawrence Early

Lech Garlicki

Registrar

President