A cincea secțiune DECIZIE nr. 8442/05 de Georgi Lazarov LAZAROV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 11 mai 2010 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președintele, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 24 februarie 2005, având în vedere cererea Guvernului de a elimina cazul din lista cazurilor și textul declarației lor unilaterale făcute în vederea soluționării cererii, având în vedere observațiile reclamantului cu privire la declarația unilaterală a Guvernului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl Georgi Lazarov Lazarov este un cetățen bulgar care s-a născut în 1945 și locuiește în Velingrad. El este reprezentat în fața Curții de dl M. Ekimdzhiev și dna K. Boncheva, avocați care practică în Plovdiv. Guvernul bulgar (“Guvernul”) sunt reprezentați de agentul lor, dna S. Atanasova, a Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 6 mai 1998, reclamantul a introdus o procedură de concediere neloială. La 10 mai 1999, Curtea de districtul Pazardzhik a respins afirmațiile că concedierea reclamantului era legală. Reclamantul a depus un recurs, însă examinarea de către Curtea Regională de Pazardzhik a rămas la 21 iulie 1999, reclamantul a solicitat completarea hotărârii din 10 mai 1999. La 5 octombrie 1999, Curtea de District de Pazardzhik a considerat cererea inadmisibilă. La 16 mai 2000, Curtea Regională de Pazardzhik a susținut această constatare. După aceea, Curtea Regională Pazardzhik a reluat examinarea recursului reclamantului împotriva hotărârii Curții de District din 10 mai 1999. La 2 aprilie 2002, a anulat hotărârea instanței inferioare, a constatat că concedierea reclamantului este ilegală și l-a restaurat în poziția sa. Fostul angajator al reclamantului a depus un recurs de cassare. Curtea Supremă de cassare a avut o audiere la 27 octombrie 2004 și într-o hotărâre finală din 11 noiembrie 2004 a susținut hotărârea Curții Regionale de Pazardzhik. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura civilă în cazul său a fost excesiv de lungă și în temeiul articolului 13 că nu are o soluție eficace în ceea ce privește durata procedurii. Reclamantul s-a plâns de durata procedurii civile și de lipsa oricărei soluții efective în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție. art. 6 § 1, în măsura în care este relevant, citește: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” La 29 ianuarie 2009, președintele secțiunii a cincea a comunicat cererea guvernului. La 11 ianuarie 2010, Curtea a primit o declarație unilaterală din partea Guvernului în vederea soluționării cererii. Guvernul a solicitat Curții să elimine aplicarea listei sale de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să exprime [...] recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului, plângerea privind durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului suma de 2000 EUR pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și va fi liberă de orice impozite care pot fi impuse reclamantului. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. Prin urmare, Guvernul solicită ca cererea sa să fie eliminată din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. [...]” În răspunsul său scris din 12 martie 2010, reclamantul solicită Curtea să continue examinarea cazului. El consideră că suma oferită de Guvern este insuficientă pentru a-l compensa pentru examinarea întârzietă a cazului său. În plus, el susține că, dacă cererea a fost eliminată din lista, Guvernul nu va lua măsuri generale pentru a preveni viitoare încălcări similare. Curtea reamintește că art. 37 § 1 litera (c) din Convenție îi permite să tragă o procedură din lista sa în cazul în care: „[...] din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. art. 37 § 1 în amendă include provizul care: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele acestuia, este necesar.” Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate emite o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI). Având în vedere recunoașterile prezentate în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, care este compatibil cu sumele acordate în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării prezentei cereri, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c). Având în vedere jurisprudența sa extinsă și clară privind durata procedurilor civile, inclusiv în cazurile împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Rachevi v. Bulgaria , nr. 47877/99 , 23 septembrie 2004; Vatevi v. Bulgaria , nr. 55956/00 , 28 septembrie 2006; Marinova și Radeva v. Bulgaria , nr. 20568/02, 2 iulie 2009), Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile acestuia, nu solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă ). Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine aplicarea din lista cazurilor sale. Claudia Westerdiek Președintele grefierului Peer Lorenzen
Application no. 8442/05
by Georgi Lazarov LAZAROV
against Bulgaria
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 11 May 2010 as a Chamber composed of:
Peer Lorenzen,
President,
Karel Jungwiert,
Rait Maruste,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
Zdravka Kalaydjieva,
judges,
and Claudia Westerdiek,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 24 February 2005,
Having regard to the Government's request to strike the case out of the list of cases and the text of their unilateral declaration made with a view to resolving the application,
Having regard to the applicant's comments on the Government's unilateral declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Georgi Lazarov Lazarov, is a Bulgarian national who was born in 1945 and lives in Velingrad. He is represented before the Court by Mr M. Ekimdzhiev and Ms K. Boncheva, lawyers practising in Plovdiv. The Bulgarian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Ms S. Atanasova, of the Ministry of Justice.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 6 May 1998 the applicant brought proceedings for unfair dismissal.
On 10 May 1999 the Pazardzhik District Court dismissed the claims finding that the applicant's dismissal had been lawful.
The applicant lodged an appeal. Its examination by the Pazardzhik Regional Court was however stayed as on 21 July 1999 the applicant requested that the judgment of 10 May 1999 be complemented. On 5
October 1999 the Pazardzhik District Court found the request inadmissible. On 16 May 2000 the Pazardzhik Regional Court upheld that finding.
Following that, the Pazardzhik Regional Court resumed examining the applicant's appeal against the District Court's judgment of 10
May 1999. On 2 April 2002 it quashed the lower court's judgment, found the applicant's dismissal unlawful and restored him to his position.
The applicant's former employer filed a cassation appeal. The Supreme Court of Cassation held a hearing on 27 October 2004 and in a final judgment of 11 November 2004 upheld the Pazardzhik Regional Court's judgment.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the civil proceedings in his case had been excessively lengthy, and under Article 13 that he did not have an effective remedy in respect of the length of the proceedings.
The applicant complained of the length of the civil proceedings and the lack of any effective remedy therefor, under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention.
Article 6 § 1, in so far as relevant, reads:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
Article 13 reads:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
On 29 January 2009 the President of the Fifth Section communicated the application to the Government.
On 11 January 2010 the Court received a unilateral declaration from the Government made with a view to resolving the application. The Government requested the Court to strike out the application of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration, in particular, read:
“[...] The Government hereby wish to express [...] its acknowledgment of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved. At the same time, the Government admit that in the particular circumstances of the case the complaint about the length of the proceedings has not been redressed at the domestic level as required by Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention.
Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the amount of EUR 2,000 which they consider reasonable in the light of the Court's case-law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Bulgarian [levs] at the exchange rate applicable at the time of payment, and will be free of any taxes that may be chargeable to the applicant. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the [Convention].
The Government, therefore, request that his application be struck out of the Court's list of cases pursuant to Article 37 para. 1(c) of the Convention. [...]”
In his written reply dated 12 March 2010 the applicant requested the Court to continue examining the case. He considered that the sum offered by the Government was insufficient to compensate him for the delayed examination of his case. Furthermore, he argued that if the application was struck out of the list, the Government would not take any general measures to prevent future similar violations.
The Court recalls that Article 37 § 1(c) of the Convention enables it to strike a case out of its list where:
“[...] for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
Article 37 § 1
in fine
includes the proviso that:
“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
The Court also recalls that in certain circumstances it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued
(see
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objection) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).
Having regard to the acknowledgements contained in the Government's declaration, as well as to the amount of compensation proposed, which is compatible with the amounts awarded in similar cases, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the present application, within the meaning of Article 37 § 1(c).
In view of its extensive and clear case law on length of civil proceedings, including in cases brought against Bulgaria (see, for example,
Rachevi v.
Bulgaria
, no. 47877/99, 23 September 2004;
Vatevi v. Bulgaria
, no.
55956/00, 28 September 2006;
Marinova and Radeva v. Bulgaria
, no.
20568/02, 2 July 2009), the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
). Accordingly, the application should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Registrar
President