PEREIRA DE MELO E COUTO c. PORTUGAL

PEREIRA DE MELO E COUTO c. PORTUGAL (CtEDO, 2010)

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 44534/08 prezentate de Maria Rosa PEREIRA DE MELO E COTO împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 18 mai 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișl Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători; și a lui Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 septembrie 2008, având în vedere declarația unilaterală din 22 februarie 2010, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a intenționat, pronunță următoarea decizie în fața recurentei, Maria Rosa Pereira de Melo e Couto este un resortisant portughez, născut în 1923 și rezident în Vila Nova de Gaia (Portugalia). Guvernul portughez ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: Recurenta este coproprietar al unui teren situat în municipalitatea Vila Nova de Gaia. În 1986, reclamanta a încheiat un contract cu Primăria Vila Nova de Gaia, în temeiul căruia s-a angajat să cedeze o parte din proprietatea sa în schimbul aprobării închirierii părții rămase a terenului. Începând cu anul 1987, primarul din Vila Nova de Gaia a ocupat partea de teren care i-a fost cedată, în special prin construirea unei parcări și a unei străzi. În consecință, la 25 mai 1996, recurenta a introdus în fața Tribunalului din Vila Nova de Gaia o acțiune în revendicare a proprietății împotriva Primăriei din Vila nova de Gaia (cauza nr 328/96 și, ulterior, nr 496/07), solicitând restituirea terenului și plata unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a ocupației terenului. La 14 aprilie 1997, recurenta a solicitat primăriei din Vila Nova de Gaia permisiunea de a construi o barieră pentru a demarca proprietatea sa, dar cererea sa a fost respinsă. La 11 septembrie 1997, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ din Porto cu privire la o cerere de somație de a face (intimação judicial para um comportamento) pentru a obliga Primăria din Vila Nova de Gaia să aprobe cererea sa de permis de construcție (cauza nr. 518/97). Prin hotărârea din 30 octombrie 1997, Tribunalul a respins pretenția recurentei, susținând imposibilitatea sa de a se pronunța în măsura în care acțiunea în revendicare de proprietate era încă în curs de desfășurare în fața Tribunalului din Vila Nova de Gaia. Recurenta a făcut apel la această hotărâre în fața Curții Supreme Administrative, dar a fost respinsă de pretenția sa printr-o hotărâre din 17 februarie 1998. II. Acțiunea în revendicare a proprietății La 28 iunie 2006, Tribunalul din Vila Nova de Gaia și-a prezentat hotărârea și a declarat reclamanta proprietară legitimă a terenului revendicat, dar a respins cererea de restituire a terenului susținând că recurenta a omis să petiționeze încetarea contractului încheiat cu primăria Vila Nova de Gaia. La 7 iulie 2006, recurenta a făcut apel la această hotărâre în fața Curții de Apel din Porto. Prin hotărârea din 21 mai 2007, Curtea de Apel din Porto a acordat parțial dreptul la cererea recurentei de a dispune restituirea terenului și de a condamna Primăria din Vila Nova de Gaia la plata a 336 270 La 6 iunie 2007, Primăria din Vila Nova de Gaia a depus o cerere de rectificare a erorii materiale a hotărârii privind valoarea despăgubirii. La 16 iulie 2007, Tribunalul din Vila Nova de Gaia a acceptat această cerere, corectând valoarea despăgubirii la 26 965 EUR în loc de 336 270 EUR. La 20 iulie 2007, recurenta a făcut apel la hotărârea Curții de Apel din Porto în fața Curții Supreme. Primăria Vila Nova de Gaia a solicitat Curții de Apel să amâne executarea hotărârii sale, ținând seama de interpunerea acțiunii, dar cererea sa a fost respinsă printr-o ordonanță din 12 septembrie 2007. La 6 decembrie 2007, recurenta a primit suma de 30 117, 63 EUR din Primăria Vila Nova de Gaia ca garanție pentru despăgubirea finală care trebuie primită. La data depunerii cererii, acțiunea în fața Curții Supreme era încă în curs de desfășurare. III. Acțiunea în răspundere extracontractuală La 19 septembrie 2006, recurenta sesizase Tribunalul Administrativ și Impozitar din Porto cu privire la o acțiune în răspundere extracontractuală împotriva statului pentru a se plânge de durata procedurii civile privind revendicarea proprietății sale. La 21 iunie 2006, recurenta sesizase deja Tribunalul Administrativ și Impozitar din Porto cu privire la o cerere în avans (cauza nr. 1513/06.6 BEPRT) pentru a obține plata unei provizioane care urma să se bazeze pe compensația finală (providencia caletar de arbitramento de renação provisória) pe care spera să o primească ca compensație pentru durata excesivă a procedurii în revendicare a proprietății. Cererea sa a fost respinsă printr-o hotărâre din data de 13 octombrie 2006, instanța administrativă și fiscală din Porto a considerat că procedura în discuție nu era prevăzută în cazul unei acțiuni extracontractuale în răspundere împotriva statului pe durata excesivă a unei proceduri. La 24 octombrie 2006, recurenta a făcut apel la această decizie în fața Tribunalului Central Administrativ din Nord, dar a fost decăzută printr-o hotărâre din 4 ianuarie 2007. La 9 aprilie 2007, recurenta își va reiniția cererea prin trimitere la tribunalul administrativ și fiscal din Porto (cauza nr. 2319/06.8 BEPRT-A). Cererea sa a fost respinsă imediat printr-o ordonanță din 13 aprilie 2007, instanța considerând că cererea nu merita o nouă examinare, fiind deja judecată. Recurenta a făcut apel la decizia în fața Tribunalului Administrativ Central din Nord, dar a fost decăzută printr-o hotărâre din 13 august 2007. În cele din urmă, aceasta s-a ocupat de Curtea Supremă Administrativă, dar cererea sa a fost respinsă printr-o hotărâre din 11 decembrie 2007. Pentru a susține această a doua cerere, la 10 mai 2007, recurenta solicitase Curții de Apel din Porto, sesizată cu acțiunea în revendicare de proprietate, să îi furnizeze elemente referitoare la organizarea agendei judecătorului însărcinat cu cauza sa. Prin ordonanța din 16 mai 2007, Curtea de Apel din Porto a imputat reclamantei pretenția sa. La 11 iulie 2008, recurenta a înaintat o cerere Tribunalului Administrativ și Impozitar din Porto privind revizuirea (alteração e revisão das providencias; măsura prevăzută la art. 124 din Codul de procedură în fața instanțelor administrative) din hotărârea privind a doua cerere în avans. printr-o hotărâre a instanței administrative și fiscale din 1 iulie 2008 În august 2008, cererea sa a fost respinsă. Recurenta a făcut apel la această decizie în fața Tribunalului Central Administrativ din Nord, acțiunea sa fiind încă în curs de desfășurare. La data depunerii cererii, acțiunea în răspundere extracontractuală în fața Tribunalului Administrativ și Impozitar din Porto era încă pendinte. GRIFS invocând art. 6 1 din Convenție, recurenta se plânge de durata excesivă a procedurii în revendicare a proprietății în fața Tribunalului de la Vila Nova de Gaia. În conformitate cu art. 6 din Convenție, recurenta ridică încălcarea procedurilor care precedă instanța administrativă și fiscală din Porto (cauza nr. 1513/06.6 BEPRT și nr. 2319/06.8 BEPRT-A) și a procedurii de somație de a se face în fața Tribunalului Administrativ din Porto (cauza nr. 518/97). Prin invocarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, recurenta ia în considerare, de asemenea, deciziile pronunțate în urma acestor proceduri și-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale. Recurenta consideră că refuzul Curții de Apel din Porto de a răspunde cererii sale de informații pentru a-și susține cererile în avans a încălcat drepturile prevăzute la articolele 6 1, 10, 13 și 14 din convenție. În sfârșit, în ceea ce privește art. 13 din convenție, recurenta se plânge de inexistența la nivel intern a unei căi de atac eficiente pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri. 1 din Convenția a cărei parte relevantă a patului astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Printr-o scrisoare din 22 februarie 2010, guvernul a invitat Curtea să elimine cauza rolului în temeiul articolului 37 din convenție și a prezentat următoarea declarație subsemnată, J. M. da Silva Miguel, procuror general adjunct, declară că guvernul portughez oferă doamnei Maria Rosa Pereira de Melo e Couto, suma globală de 11 100 EUR - din care 9 600 pentru daune morale și materiale și 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată - în temeiul cererii înregistrate la nr. 44534/08, referitoare la termenul rezonabil. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei de radiere pronunțată de Curte în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Plata va face obiectul unei soluționări definitive a cauzei. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Guvernul recunoaște că, în cazul de față, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. Prin scrisoarea din 29 martie 2010, recurenta a invitat Curtea să respingă cererea guvernului, susținând că suma propusă de guvern în declarația sa îi părea mai mică decât daunele suferite. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv a cărui existență [ea] constată că nu mai este justificată continuarea examinării cererii, aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate anula o cerere de modificare a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. Cu toate acestea, circumstanțele speciale ale cauzei vor permite să se stabilească dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să ajungă la concluzia că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție nu impune ca aceasta să continue examinarea cauzei (Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75, CEDO 2004-III Van Houten c.Țările de Jos (radiație), n 25149/03, § 33, CEDO 2005-IX Sindicatul suedez al lucrătorilor din transporturi c. Suedia (radiație), n 53507/99, § 24, 18 iulie 2006 Kalanyos și alții c. România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 Stark și alții c. Finlanda (radiație), n 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007). Curtea constată că prezentul motiv privește durata excesivă a unei proceduri civile în temeiul articolului 6 1 din Convenție. Curtea a avut deja ocazia, într-un număr mare de hotărâri și decizii, să precizeze natura și întinderea obligațiilor statelor contractante cu privire la determinarea 30979/96, CEDO 2000-VII), inclusiv în ceea ce privește Portugalia (a se vedea în special Martins de Castro e Alves Correia de Castro c. Portugalia, nr. 33729/06, Hotărârea din 10 iunie 2008). În acest caz, în declarația sa, guvernul recunoaște că durata procedurii civile în litigiu a depășit termenul rezonabil, în sensul articolului 6 1 din convenție, și propune plata a 11 100 EUR cu titlu de reparație pentru daune (morală și materială) și cheltuieli de judecată și cheltuieli de judecată. În circumstanțele speciale ale cauzei și având în vedere jurisprudența sa bine stabilită, Curtea concluzionează că nu mai este justificat să se continue examinarea acestui motiv și este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune continuarea acestei examinări [art. 37 alineatul (1) in fine] Cu toate acestea, în circumstanțele speciale ale prezentei cauze, Curtea consideră că statul pârât ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că această procedură este adusă rapid la o concluzie, asigurând în același timp menținerea unei bune administrări a justiției. În consecință, cererea de rol ar trebui eliminată în ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurii. II. Cu privire la celelalte presupuse încălcări invocate invocând art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, recurenta ridică inechitabilitatea procedurilor în fața Tribunalului administrativ și fiscal din Porto (cauza nr. 1513/06.6 BEPRT și nr. 2319/06.8 BEPRT-A) și a procedurii de somație de a se face în fața Tribunalului Administrativ din Porto (cauza nr. 518/97). De asemenea, recurenta consideră că refuzul Curții de Apel din Porto de a răspunde cererii sale de informații pentru a-și susține cererile în avans a încălcat drepturile prevăzute la articolele 6 alineatul (1), 10, 13 și 14 din convenție. Această cerere a fost introdusă la 9 septembrie 2008, presupunând chiar că art. 6 din Convenție era aplicabil în cadrul procedurilor, trebuie să se constate că toate aceste obiecții sunt întârziate, în măsura în care deciziile interne definitive cu privire la aceste proceduri datează, respectiv, din urmă. - la 4 ianuarie 2007 (hotărârea Tribunalului Central Administrativ din Nord în ceea ce privește prima procedură în recurs), - la 11 decembrie 2007 (hotărârea Curții Supreme Administrative privind a doua procedură în recurs, recursul în revizuire ulterioară constituind o cale extraordinară care nu poate fi luată în considerare ca o acțiune eficientă în sensul art. 35 1 din Convenție; a se vedea Jean-Claude Pufler c. Franța, n 23949/94, Decizia Comisiei din 18 mai1 994, Deciziile și rapoartele (DR) 77, p. 140, și Mehmet Özel și alții c. Turcia, n 50913/99, § 34, 26 aprilie 2005), - 17 februarie 1998 (hotărârea Curții Supreme privind procedura în somație de a face); și - la 16 mai 2007 (Ordinea Curții de Apel din Porto privind cererea de informații); prin urmare, aceste obiecții trebuie respinse în conformitate cu art. 351 și 4 din Convenție; în cele din urmă, din perspectiva art. 13 din Convenție, recurenta se plânge de inexistența la nivel intern a unei căi de atac eficiente pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri. Având în vedere declarația unilaterală privind motivul întemeiat pe durata procedurii, motivul întemeiat pe art. 13 din convenție nu ridică nicio întrebare autonomă care necesită o examinare separată și, prin urmare, ar trebui respins pentru nefondare vădită, în conformitate cu art. 35 3 și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Prend act termenii declarației guvernului pârât, referitor la motivul întemeiat pe durata procedurii și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conține, decid, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, să elimine cauza rolului în ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 18 mai 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

44534/08

présentée par Maria Rosa PEREIRA DE MELO E COUTO

contre le Portugal

La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 18 mai 2010 en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Dragoljub Popović,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

Kristina Pardalos,

Guido Raimondi,

juges,

et de Sally Dollé,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 9 septembre 2008,

Vu la déclaration unilatérale du 22 février 2010 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Maria Rosa Pereira de Melo e Couto est une ressortissante portugaise, née en 1923 et résidant à Vila Nova de Gaia (Portugal). Le gouvernement portugais («

le Gouvernement

») était représenté, jusqu'au 23 février 2010, par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint, et, à partir de cette date, par M

me

M. F. Carvalho, également procureur général adjoint.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

La requérante est copropriétaire d'un terrain situé dans la commune de Vila Nova de Gaia. En 1986, la requérante passa un contrat avec la Mairie de Vila Nova de Gaia aux termes duquel elle s'engageait à céder une partie de sa propriété en contrepartie de l'approbation du lotissement de la partie restante du terrain.

A partir de l'année 1987, la Maire de Vila Nova de Gaia occupa la partie de terrain qui lui avait été cédée en y construisant notamment un parking et une rue. En revanche, elle n'approuva jamais le lotissement de la partie restante du terrain. En conséquence, le 25 mai 1996, la requérante introduisit devant le tribunal de Vila Nova de Gaia une action en revendication de propriété contre la Mairie de Vila nova de Gaia (affaire n

o

328/96 puis n

o

496/07) demandant la restitution du terrain et le versement d'une indemnisation pour le préjudice subi du fait de l'occupation du terrain.

I.

La procédure en injonction de faire

Le 14 avril 1997, la requérante demanda à la Mairie de Vila Nova de Gaia l'autorisation de construire une barrière pour démarquer sa propriété mais sa demande fut rejetée.

Le 11 septembre 1997, la requérante saisit le tribunal administratif de Porto d'une demande en injonction de faire (

intimação judicial para um comportamento)

pour contraindre la Mairie de Vila Nova de Gaia à approuver sa demande de permis de construire (affaire n

o

518/97). Par un jugement du 30 octobre 1997, le tribunal rejeta la prétention de la requérante en faisant valoir son impossibilité à statuer dans la mesure où l'action en revendication de propriété était toujours pendante devant le tribunal de Vila Nova de Gaia. La requérante fit appel de ce jugement devant la Cour suprême administrative mais elle fut déboutée de sa prétention par un arrêt du 17 février 1998.

II.

L'action en revendication de propriété

Le 28 juin 2006, le tribunal de Vila Nova de Gaia rendit son jugement. Il déclara la requérante propriétaire légitime du terrain revendiqué mais rejeta la demande de restitution du terrain en faisant valoir que la requérante avait omis de pétitionner la résiliation du contrat conclu avec la Mairie de Vila Nova de Gaia.

Le 7 juillet 2006, la requérante fit appel de ce jugement devant la cour d'appel de Porto. Par un arrêt du 21 mai 2007, la cour d'appel de Porto fit partiellement droit à la demande de la requérante ordonnant la restitution du terrain et condamnant la Mairie de Vila Nova de Gaia à verser 336

270

euros (EUR) à la requérante pour le préjudice subi du fait de l'occupation illégale du terrain. Le 6 juin 2007, la Mairie de Vila Nova de Gaia présenta une demande en rectification d'erreur matérielle de l'arrêt concernant le montant de l'indemnisation. Le 16 juillet 2007, le tribunal de Vila Nova de Gaia fit droit à cette demande, corrigeant le montant de l'indemnisation à 26

965 EUR au lieu de 336

270 EUR.

Le 20 juillet 2007, la requérante fit appel de l'arrêt de la cour d'appel de Porto devant la Cour suprême. La Mairie de Vila Nova de Gaia demanda à la cour d'appel de sursoir à l'exécution de son arrêt, compte tenu de l'interposition du recours mais sa demande fut rejetée par une ordonnance du 12 septembre 2007.

Le 6 décembre 2007, la requérante reçut la somme de 30

117, 63 EUR de la Mairie de Vila Nova de Gaia à titre de provision sur l'indemnisation finale à recevoir.

A la date de l'introduction de la requête, le recours devant la Cour suprême était toujours pendant.

III.

L'action en responsabilité extracontractuelle

Le 19 septembre 2006, la requérante saisit le tribunal administratif et fiscal de Porto d'une action en responsabilité extracontractuelle contre l'Etat pour se plaindre de la durée de la procédure civile portant sur la revendication de sa propriété.

Le 21 juin 2006, la requérante avait déjà saisi le tribunal administratif et fiscal de Porto d'une demande en référé (affaire n

o

1513/06.6 BEPRT) pour obtenir le versement d'une provision à valoir sur l'indemnisation finale

(providência cautelar de arbitramento de reparação provisória)

qu'elle espérait recevoir à titre de réparation pour durée excessive de la procédure en revendication de propriété. Sa demande fut rejetée par un jugement du 13

octobre 2006, le tribunal administratif et fiscal de Porto ayant considéré que la procédure en référé en cause n'était pas prévue dans le cas d'une action en responsabilité extracontractuelle contre l'Etat pour durée excessive d'une procédure. Le 24 octobre 2006, la requérante fit appel de cette décision devant le tribunal central administratif du Nord mais elle fut déboutée par un arrêt du 4 janvier 2007.

Le 9 avril 2007, la requérante réitéra sa demande en référé auprès du tribunal administratif et fiscal de Porto (affaire n

o

2319/06.8 BEPRT-A). Sa demande fut immédiatement rejetée par une ordonnance du 13 avril 2007, le tribunal ayant considéré que la demande ne méritait pas un nouvel examen, ayant déjà été jugée. La requérante fit appel de la décision devant le tribunal administratif central du Nord mais elle fut déboutée par un arrêt du 13

août

Afin d'étayer cette deuxième demande en référé, le 10 mai 2007, la requérante avait demandé à la cour d'appel de Porto, saisie du recours portant sur l'action en revendication de propriété, de lui fournir des éléments portant sur l'organisation de l'agenda du juge en charge de son affaire. Par une ordonnance du 16 mai 2007, la cour d'appel de Porto débouta la requérante de sa prétention.

Le 11 juillet 2008, la requérante introduisit une requête devant le tribunal administratif et fiscal de Porto visant la révision (

alteração e revisão das providências;

mesure prévue par l'article 124 du code de procédure devant les tribunaux administratifs) de l'arrêt portant sur la deuxième demande en référé. Par un jugement du tribunal administratif et fiscal du 1

er

août 2008, sa demande fut rejetée. La requérante fit appel de cette décision devant le tribunal central administratif du Nord, son recours étant toujours pendant.

A la date de l'introduction de la requête, l'action en responsabilité extracontractuelle devant le tribunal administratif et fiscal de Porto était toujours pendante.

GRIEFS

Invoquant l'article 6

§

1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée excessive de la procédure en revendication de propriété devant le tribunal de Vila Nova de Gaia.

Sous l'angle de l'article 6 de la Convention, la requérante soulève l'iniquité des procédures en référé devant le tribunal administratif et fiscal de Porto (affaires n

o

1513/06.6 BEPRT et n

o

2319/06.8 BEPRT-A) et de la procédure en injonction de faire devant le tribunal administratif de Porto (affaire n

o

518/97). En invoquant l'article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention, la requérante considère aussi les décisions prononcées à l'issue de ces procédures ont porté atteinte à son droit au respect de ses biens.

La requérante estime que le refus de la cour d'appel de Porto de répondre à sa demande d'information pour appuyer ses demandes en référé a porté atteinte aux droits stipulés dans les articles 6

§

1, 10, 13 et 14 de la Convention.

Enfin, sous l'angle de l'article 13 de la Convention, la requérante se plaint de l'inexistence au niveau interne d'un recours efficace pour se plaindre de la durée excessive d'une procédure.

EN DROIT

I.

Sur le grief tiré de la durée de la procédure

La requérante soutient que la durée de la procédure en revendication de propriété a dépassé le délai raisonnable prévu à l'article 6

§

1 de la Convention dont la partie pertinente de lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Par une lettre du 22 février 2010, le Gouvernement a invité la Cour à rayer l'affaire du rôle en vertu de l'article 37 de la Convention et a présenté la déclaration suivante

:

«

Je soussigné, J. M. da Silva Miguel, Procureur général adjoint, déclare que le gouvernement portugais offre de verser à M

me

Maria Rosa Pereira de Melo e Couto, la somme globale de 11

100 euros - dont 9

600 pour dommage moral et matériel et 500 euros pour frais et dépens - au titre de la requête enregistrée sous le n

o

44534/08, portant sur le délai raisonnable.

Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de radiation rendue par la Cour sur le fondement l'article 37 § 1 c) de la Convention. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.

A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

Le Gouvernement reconnaît qu'en l'espèce il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la

Convention.

»

Par une lettre du 29 mars 2010, la requérante a invité la Cour à rejeter la demande du Gouvernement, en faisant valoir que la somme proposée par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait en dessous des dommages subis.

La Cour rappelle que l'article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l'article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque

:

«

pour tout autre motif dont [elle] constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête

».

Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive. Ce seront toutefois les circonstances particulières de la cause qui permettront de déterminer si la déclaration unilatérale offre une base suffisante pour que la Cour conclue que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de l'affaire (

Tahsin

Acar c. Turquie

[GC], n

o

26307/95, §

75, CEDH 2004-III

;

Van

Houten c.Pays-Bas

(radiation), n

o

25149/03, §

33, CEDH 2005-IX

;

Syndicat suédois des employés des transports

c. Suède

(radiation), n

o

53507/99, § 24, 18

juillet 2006

;

Kalanyos et autres c. Roumanie

, n

o

57884/00, § 25, 26 avril 2007

;

Stark et autres c. Finlande

(radiation), n

o

39559/02, § 23, 9 octobre 2007).

La Cour note que le présent grief porte sur la durée excessive d'une procédure civile au regard de l'article 6

§

1 de la Convention. La Cour a déjà eu l'occasion, dans un grand nombre d'arrêts et de décisions, de préciser la nature et l'étendue des obligations des États contractants quant à la détermination des «

contestations sur des droits et obligations de caractère civil

» dans un «

délai raisonnable

» (voir, parmi beaucoup d'autres,

Frydlender

c. France

[GC], n

o

30979/96, CEDH 2000-VII), y compris en ce qui concerne le Portugal (voir, notamment,

Martins de Castro e Alves Correia de Castro c. Portugal,

nº 33729/06, arrêt du 10 juin 2008).

En l'espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît que la durée de la procédure civile litigieuse a dépassé le délai raisonnable, au sens de l'article 6

§

1 de la Convention, et propose de payer 11

100 EUR à titre de réparation pour dommage (moral et matériel) et frais et dépens.

Dans les circonstances particulières de l'affaire et eu égard à sa jurisprudence bien établie, la Cour en conclut qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de ce grief. Elle est en outre convaincue que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses Protocoles n'exige pas qu'elle poursuive cet examen (article 37 § 1

in fine

).

Toutefois, dans les circonstances particulières de la présente affaire, la Cour considère que l'Etat défendeur devrait prendre toutes les mesures nécessaires pour assurer que cette procédure soit promptement amenée à une conclusion, tout en veillant à préserver une bonne administration de la justice.

En conséquence, il convient de rayer la requête du rôle en ce qui concerne le grief tiré de la durée de la procédure.

II.

Sur les autres violations alléguées

En invoquant l'article 6 de la Convention et l'article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention, la requérante soulève l'iniquité des procédures en référé devant le tribunal administratif et fiscal de Porto (affaires n

o

1513/06.6 BEPRT et n

o

2319/06.8 BEPRT-A) et de la procédure d'injonction de faire devant le tribunal administratif de Porto (affaire n

o

518/97). La requérante estime également que le refus de la cour d'appel de Porto de répondre à sa demande d'information pour appuyer ses demandes en référé a porté atteinte aux droits stipulés dans les articles 6 § 1, 10, 13 et 14 de la Convention.

La présente requête a été introduite le 9 septembre 2008. A supposer même que l'article 6 de la Convention était applicable dans le cadre des procédures, force est de constater que l'ensemble de ces griefs sont tardifs dans la mesure où les décisions internes définitives en ce qui concerne ces procédures remontent respectivement

- au 4 janvier 2007 (arrêt du tribunal central administratif du Nord s'agissant de la première procédure en référé),

- au 11 décembre 2007 (arrêt de la Cour suprême administrative portant sur la deuxième procédure en référé, le pourvoi en révision subséquent constituant une voie extraordinaire qui ne saurait être pris en considération comme un recours efficace au sens de l'article 35

§

1 de la Convention; voir

Jean-Claude

Pufler c. France

, n

o

23949/94, décision de la Commission du 18

mai1

994, Décisions et rapports (DR) 77, p. 140, et

Mehmet Özel et autres c.

Turquie

, n

o

50913/99, §

34, 26 avril 2005),

- au 17 février 1998 (arrêt de la Cour suprême portant sur la procédure en injonction de faire), et

- au 16 mai 2007 (ordonnance de la cour d'appel de Porto concernant la demande d'information).

Ces griefs doivent donc être rejetés conformément à l'article 35

§§

1 et 4 de la Convention.

Enfin, sous l'angle de l'article 13 de la Convention, la requérante se plaint de l'inexistence au niveau interne d'un recours efficace pour se plaindre de la durée excessive d'une procédure. Eu égard à la déclaration unilatérale concernant le grief tiré de la durée de la procédure, le grief tiré de l'article 13 de la Convention ne soulève aucune question autonome exigeant un examen séparé. Il y a donc lieu de le rejeter pour défaut manifeste de fondement, conformément à l'article 35

§

3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur, concernant le grief tiré de la durée de la procédure, et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu'elle comporte

;

Décide

, en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l'affaire du rôle en qui concerne le grief tiré de la durée de la procédure

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 mai 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Greffière

Présidente