KLCESKO AND PAUNOVIC v. SERBIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KLCESKO AND PAUNOVIC v. SERBIA (CtEDO, 2010)
DECIZIE Nr. 26330/07 de către Zoran KLČESKO și Nebojša PAUNOVIć împotriva Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea II), care așezează la 18 mai 2010 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători și Sally Dollé, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 mai 2007, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: PROCEDURA Cererea a fost depusă de dl Zoran Klčesko și dl Nebojša Paunović, resortisanții sârbi născuți în 1962 și, respectiv, 1974 și locuiesc în Majdampek și Kučevo. Ele au fost reprezentate în fața Curții de dl D. Vasiljević, un avocat care practică în Majdampek. Guvernul sârb (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl S, Carić. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la neexecuția hotărârilor interne finale dictate la 8 aprilie 2001 și 3 septembrie 2002. La 19 martie 2010 și 31 martie 2010, Curtea a primit declarații de decontare prietenoase semnate de părțile în temeiul cărora reclamanții au convenit să renunțe la orice nouă reclamații împotriva Serbiei în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere împotriva unei întreprinderi ale Guvernului de a le plăti 2,700 EUR (2 mii șapte sute de euro) fiecare, pentru a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, care vor fi convertite în moneda națională la rata aplicabilă la data plății, și vor fi eliberate de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de cinci luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de cinci luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. În plus, părțile au convenit că, în aceeași perioadă de cinci luni, guvernul va plăti din fondurile proprii sumele acordate reclamanților în hotărârile interne finale din 8 aprilie 2001 și 3 septembrie 2002. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista sa.