POPESCU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 11367/06

de Nicolae POPESCU

împotriva Moldovei

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), statuînd la 8 iunie 2010 în Cameră compusă din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefierul Secției,

Examinînd cererea nominalizată depusă la 2 martie 2006,

Deliberînd, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Nicolae Popescu, este cetățeanul Republicii Moldova, născut în 1949, cu domiciliu în Chișinău. Dînsul a fost reprezentat în fața Curții de dl R. Zadoinov, avocatul cu practică în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

Reclamantul a fost directorul unei baze de odihne care aparținea statului. La 28 octombrie 2005, Direcția Generală a Centrului pentru Combaterea crimelor Economice și a Corupției

[1]

a inițiat urmărirea penală întru cercetarea pretinsei delapidări a sumei de 35,584 lei moldovenești, imputabile reclamantului.

Înainte de momentul începerii urmăriri penale, la 07 octombrie 2005, judecătorul de instrucție a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantului pentru o perioadă de treizeci de zile.

La 17 ianuarie 2006, în cadrul audierii, reclamantul a fost informat despre interceptarea convorbirilor telefonice.

La 19 ianuarie 2006 reclamantul a depus contestație în fața judecătoriei sectorului Buiucani, contestînd legalitatea măsurii interceptării convorbirilor telefonice. Dînsul,

inter alia

, a solicitat judecătorului să fie recunoscută violarea dreptului la respectarea vieții private după cum o garantează prevederile articolului 8 din Convenție și să-i fie acordată o compensație în acest sens.

La 06 februarie 2006 judecătoria sectorului Buiucani a respins contestația reclamantului și a găsit precum că măsura interceptării convorbirilor telefonice a fost aplicată legitim.

PLÎNGERI

1.

Reclamantul s-a plîns conform prevederilor Articolului 6 din Convenție despre inechitatea procedurilor. În particular, dînsul a susținut că nu a avut acces la materialele dosarului penal, precum că judecătorul nu a fost independent și imparțial, iar el și procurorul nu aveau drepturi egale în proces.

2.

Reclamantul, de asemenea, s-a plîns asupra violării dreptului său la respectarea vieții private, garantat de articolul 8 din Convenție, în rezultatul interceptării comunicărilor.

3.

În final, reclamantul a pretins precum că, prin încălcarea articolului 13 din Convenție, dînsul nu a benefeciat de un remediu eficient în ce privește pretinsa violare a Articolului 8 din Convenție.

ÎN DREPT

Plîngerea potrivit articolului 8 din Convenție.

La 02 februarie 2010 Curtea a fost informată precum că, prin prisma hotărîrii recente a Curții în cauza

Iordachi and Others v. Moldova

(nr.

25198/02, 10 February 2009), Guvernul, în prezenta speță, cade de acord să recunoască pretinsa violare a Articolului 8 din Convenție din cauza că legislația în domeniu de reglementare a interceptării convorbirilor telefonice nu conține suficiente garanții împotriva abuzurilor. Guvernul s-a oferit să achite reclamantului 2000 Euro drept compensație pentru prejudiciu moral și costurilor și cheltuielilor judiciare, suportate pe parcursul procedurilor.

În scrisoarea din 06 mai 2010 reprezentantul reclamantului a salutat recunoașterea din partea Guvernului a existenței unei violări a dreptului prevăzut de Articolul 8 din Convenție, dar în același timp, și-a exprimat opinia precum că declarația unilaterală a Guvernului nu poate fi acceptată deoarece suma propusă pentru compensare este insuficientă. Mai mult decît atît, Guvernul a omis să distingă sumele acordate pentru achitarea serviciilor avocatului. În opinia reprezentantului, valoarea compensației pentru prejudiciu moral urmează să fie stabilită în valoare de 3000 Euro, și pentru compensarea costurilor și cheltuielilor în suma de 2800 Euro.

Curtea notează precum că Articolul 37 din Convenție prevede posibilitatea radierii cererii la orice etapă a procedurilor, dacă circumstanțele cauzei conduc la una din concluziile stipulate de punctele (a), (b) sau (c) paragrafului 1 Articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curții, în special, să radieze cererea de pe rol:

„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.

Articolul 37 § 1 din Convenție,

in fine

, include excepția:

„Totuși, Curtea poate continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și prin protocoalele sale o cere.”

De asemenea, Curtea amintește că în anumite circumstanțe poate radia o cerere sau o parte a acesteia în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenție în baza unei declarații unilaterale a Guvernului reclamat, chiar și în cazul în care reclamantul dorește continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor enunțate de propria jurisprudență, în particular speța

Tahsin Acar

(a se vedea

Tahsin Acar v. Turcia

, [GC], nr.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, și

Melnic v.

Moldova

, no. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).

Avînd în vedere esența recunoașterii expuse în declarația unilaterală a Guvernului, din 08 octombrie 2009, precum și suma propusă de Guvern drept compensație, care este asemănătoare cu valoarea satisfacției echitabile acordată în cauze similare (a se vedea

Dumitru Popescu v. Romania (no. 2)

, no. 71525/01, § 116, 26 Aprilie 2007 și

Association for European Integration and Human Rights and Ekimdzhiev v. Bulgaria

, no. 62540/00, §

114, 28 Iunie 2007), Curtea nu consideră justificat să continue examinarea acestor capete de cereri (Articolul 37 § 1 (c)) (a se consulta principii relevante din,

Tahsin Acar

, citat mai sus, și

Meriakri v.

Moldova

((striking out), no. 53487/99, 01

martie 2005)). Procedînd astfel, Curtea ia act de faptul că problemele ridicate în prezenta speță sunt similare cu cele examinate deja în cauza

Iordachi

(citat mai sus) și nu găsește motive stringente de reitera acele constatări în conținutul unei alte hotărîri

În lumina celor considerațiuni, Curtea este

În lumina tuturor aprecierilor de mai sus, Curtea este convinsă de respectarea drepturilor omului astfel cum acestea sunt definite în Convenție și Protocoalele sale, prin urmare nu este necesară examinarea în continuare a acestui capăt de cereri. (Articolul 37 § 1

in fine

).

Prin urmare cererea urmează să fie radiată de pe rol.

Restul plîngerilor

În ce privește cererea reclamantului potrivit Articolului 6 din Convenție invocat, și vizînd asupra aplicabilității acestor prevederi, Curtea consideră că acest capăt nu ridică oricare alte probleme. În orice caz, este notabil faptul că reclamantul a omis să-și substanțieze cererea sa în acest capăt de plîngere. Cît privește plîngerea potrivit Articolului 13 din Convenție, Curtea reamintește că în cauza

Iordachi

alegații asemănătoare au fost respinse (a se vedea

Iordachi

, citat mai sus, § 56).

Respectiv, această parte a plîngerilor reclamantului este vădit nefondată în sensul Articolului 35 § 3 din Convenție și urmează a fi respinsă în conformitate cu prevederile Articolului 35 § 4 din Convenție.

Din aceste considerente, Curtea în unanimitate,

Ia act

de conținutul declarației Guvernului vizavi de capătul de plăngere potrivit Articolului 8 din Convenție și de modalitățile pentru asigurarea conformării cu angajamentele asumate în această declarație;

Decide

să radieze cererea de pe rol în partea în care se referă la acest capăt plîngeri;

Declară

inadmisibil

restul plîngerii.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte

[1]

Nota: În versiunea engleză a deciziei sună „…

General Directorate of the Ministry of Internal Affairs…

” ceea ce corespunde „

…Direcția Generală a Ministerului Afacerilor Interne…

”. Totuși, reieșind din circumstanțele particulare ale cazului, în fapt cauza penală a fost inițiată de CCCEC și nu de MAI. Respectiv, rectificarea textului este necesară.