- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 iunie 2010
- Stat pârât
- TUR
Sophia Andreou împotriva Turciei
Traducere în română Auto
CAUTERA SECȚIUNE CAUZĂ DE SOFIA ANDREOU v. TURKIE (Depunerea nr. 18360/91) JUGUL satisfacție echitabilă STRASBOURG 22 iunie 2010 FINAL 22/11/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Sophia Andreou v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea Secțiune), ședința ca Camera compusă de: Nicolas Bratza, Președintele, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 1 iunie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 18360/91) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 18360/91), de către un național cipriot, dna Sophia Andreou (nr. „reclamantul”), la 7 iunie 1991. Într-o hotărâre pronunțată la 27 ianuarie 2009 („Hotărârea principală”), Curtea a susținut că moștenitorii reclamantului (soțul său, fiul său și fiica ei) au stat în picioare să continue procedura actuală în locul ei, au respins diverse obiecții preliminare formulate de guvernul turc și au constatat încălcări continue ale articolului 8 din Convenție din cauza negarării complete a dreptului reclamantului de a respecta domiciliul ei și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin faptul că reclamantul a fost refuzat accesul și controlul la proprietatea ei, utilizarea și bucuria acestora,
precum și orice compensare pentru ingerința în drepturile sale de proprietate (Sofia Andreou c. Turcia , nr. 18360/91 , §§§ 15, 16, 31 și 40 și punctele 1-4 din dispozițiile operative, 27 ianuarie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenția, moștenitorii reclamantului au solicitat doar satisfacția de 664.921 lire chipriotă (CYP aproximativ 1.136.084 euro) pentru privarea proprietăților reclamantului în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală și 31 decembrie 2007. În plus, moștenitorii reclamantului au solicitat 380.000 CYP (aproximativ 649.268) în ceea ce privește prejudiciile morale și aproximativ 20.553 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§ 54 și 57, și punctul 5 din dispozițiile operative). La 13 iulie 2009, Curtea a invitat moștenitorii reclamantului și guvernului să prezinte orice materiale pe care le considerau relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală. În septembrie 2009, moștenitorii reclamantului au fost invitați să prezinte dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc au fost încă înregistrate în numele lor sau pentru a indica și a justifica orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc.
La 30 septembrie 2009, moștenitorii reclamantului au produs certificate de proprietate a proprietăților imobiliare ocupate de turc eliberate de Departamentul de Terenuri și Survegheri din Republica Cipru. Ea traduce din aceste documente care, la 29 septembrie 2009, proprietățile descrise la punctul 16 literele (a), (b), (c), (d), (e), (g) și (h) au fost înregistrate în numele lui Ioannou Sofia. Dosarul conține un certificat emis de Republica Cipru la 24 iulie 1998 în care se declară că “Sofia Andreou de Ayios Amvrosios, Kyrenia, cartea de identitate nr. 284342, este aceeași persoană ca Sophia Ioannou și Sophia Andreou Ioannou”. Niciun certificat nou de afirmare a proprietății a fost prevăzut pentru proprietatea descrisă la punctul 16 litera (f) de mai jos.
Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curtea să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale moștenitorilor reclamantului. Ei au invocat principiile afirmate de Marea Camera din Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 Martie 2010) și au susținut că moștenitorii reclamantului ar trebui să-și adreseze cererile Comisiei de proprietate imobiliară (CIB) instituite prin Legea „TRNC” 67/2005.
10. Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos În orice caz, Curtea nu poate să reitere jurisprudența sa conform căreia obiecții bazate pe neepuizarea recoursurilor interne formulate după ce a fost declarată admisibilă nu pot fi luate în considerare la etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară. Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate.
12. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul de față privind faptul că moștenitorii reclamantului nu au fost obligați să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după introducerea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, guvernul a formulat o obiecție bazată pe neepuizarea recourslor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 16 din hotărârea principală și punctul 2 din dispozițiile sale operative). Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod inevitabil trimiterea cazului la Marea Camera. 13. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție.
II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚII 14. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamantul 15. În cererile lor de satisfacție din 29 septembrie 1999, moștenitorii reclamantului au solicitat CYP 196.962 (336.529 EUR) pentru prejudicii materiale. Se bazează pe raportul unui expert care evaluează valoarea pierderilor lor, care include pierderea închirierii anuale colectate sau se așteaptă să fie colectate din închirierea proprietăților, plus dobânzi de la data în care aceste chirie erau obligate până la ziua plății.
Chiria a fost reclamată pentru perioada din ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, până în septembrie 1999. Moștenitorii reclamantului nu au solicitat compensații pentru orice expropriare presupusă, deoarece erau încă proprietarii legali ai proprietăților. Raportul de evaluare conține o descriere a satului Ayios Amvrosios, unde se aflau proprietățile reclamantului. 16. Punctul de începere a raportului de evaluare a fost valoarea de închiriere a fiecărei proprietăți în 1974, ajustată ulterior în sus sau în jos în funcție de creșterea sau scăderea anuală, pentru a ajunge la creanța de închiriere în 1987. Proprietățile pentru care s-au solicitat prejudicii materiale ar putea fi descrise după cum urmează: (a) Kyrenia, Ayios Amvrosios, în interiorul satului, casă cu curte (nivel de sol), foaie/plan 13/14X, plot nos.
189/1/2/1, 189/3, suprafață: 350 metri pătrați (m2), share: întreg; (b) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Ayios Demetrianos, câmp cu copaci, foaie/plan 13/13, plot nr. 193, suprafața: 3.054 m2, share: întreg; (c) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Moussas, câmp cu copaci, foaie/plan 13/21, plot nr. 207, zona: 1.229 m2, cota: întreagă; (d) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Tsioppi, grădină/câmp cultivat, foaie/plan 13/23, plot nr. 115, zona: 335 m2, cota: întreagă; (e) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Bambatzera, câmp cu copaci, foaie/plan 13/27, plot nr. 226, zona: 11,851 m2, cota: întreagă; (f) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Vouno tis Mangous, câmp cu copaci, foaie/plan 13/31, plot nr. 32/1, zona: 19,449 m2, cota: întreagă; (g) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Vouno tis Mangous, câmp cu copaci, folie/plan 13/31, plot nr. 32/3, zona: 13,186 m2, cota: 1⁄2; (h) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Tzieheneu Teresi, câmp cu măsline, folie/plan 13/19, plot nr. 171, zona: 9,121 m2; cota: 1/6.
17. Expertul a luat în considerare natura zonei în curs de studiu și tendințele creșterii închirierilor (o medie de 7% sau 12% pe an) în zonele neocupate pe baza Indexului prețurilor la consum pentru închirieri și locuințe ale Departamentului de Statistică și Cercetare al Guvernului Cipru. Dobânzile compuse pentru plată întârziată au fost aplicate la o rată de 8% pe an.
Astfel, chiria anuală totală care ar fi putut fi obținută în 1974 a fost CYP 360 (aproximativ 615) pentru proprietatea menționată la alineatul 16 litera (a) de mai sus și CYP 99.2 (aproximativ 169) pentru proprietățile menționate la alineatul 16 literele (b), (c), (d), (f) și (g) de mai sus; proprietățile menționate la alineatul 16 literele (e) și (h) de mai sus au avut o valoare de piață deschisă a CYP 17,565 din 1974 (aproximativ EUR) La 25 ianuarie 2008, după cererea Curții de actualizare a evoluțiilor cazului, moștenitorii reclamantului au prezentat cereri actualizate pentru o justă satisfacție, care trebuiau să acopere perioada de pierdere a utilizării proprietăților între 1 ianuarie 1987 și 31 decembrie 2007. Acestea au elaborat un raport de evaluare revizuit care, pe baza criteriilor adoptate în raportul precedent, a concluzionat că sumele datorii pentru pierderea utilizării sunt CYP 47.074 pentru proprietatea menționată la punctul 16 litera (a) de mai sus, CYP 20.557 pentru proprietățile menționate la alineatul (16 literele (b), (c), (d), (f) și (g) de mai sus și CYP 597.290 pentru proprietățile menționate la alineatul (1) Suma totală solicitată de moștenitorii reclamantului s-a ridicat astfel la CYP 664.921 (aproximativ 1.136.084).
19. La 30 septembrie 2009, moștenitorii reclamantului au elaborat un raport de evaluare revizuit, care trebuia să acopere pierderea utilizării pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1987 și 31 decembrie 2009. Pe baza criteriilor utilizate în rapoartele anterioare, expertul desemnat de moștenitorii reclamantului a considerat că întreaga sumă datorată clienților săi pentru prejudicii materiale a fost de 1,311,889, 20. Expertul anexat la raportul său o hotărâre a Curții de district Kyrenia, dată la 6 iulie 1973, privind compensarea achizițiilor de teren care a avut loc în februarie 1970. De la această hotărâre s-a dovedit că valorile terenurilor situate în Ayios Amvrosios la momentul respectiv au fost între CYP 560 (aproximativ 956) și CYP 1.120 (aproximativ 1,913) per decare și că valorile terenurilor au avut o creștere de 20% anuală.
Expertul a prezentat, de asemenea, o tabelă sinoptică care indică prețurile de zece „vânzări comparabile pentru proprietăți în Kato Kyrenia și Ayios Amvrosios”. Potrivit acestui tabel, valoarea de un metru pătrat din 1974 a locului de construcție a fost compusă între CYP 24.1 (aproximativ 41 EUR) și CYP 28,7 (aproximativ 49 EUR), în timp ce câmpurile ar putea fi vândute pentru un preț compus între CYP 0,969 (aproximativ 1,65 EUR) și CYP 1,28 (aproximativ 2,18 EUR pe metru pătrat. 21. În declarațiile lor juste de satisfacție din 29 septembrie 1999, moștenitorii reclamantului au solicitat în continuare 380.000 CYP (aproximativ 649.268) în ceea ce privește prejudiciile morale.
Ei au declarat că această sumă a fost calculată pe baza sumei atribuite de Curte în cauza Loizidou ((justă satisfacție), 28 iulie 1998, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-I, ținând cont însă de perioada de timp pentru care a fost reclamată daunele în cazul instantaneu a fost mai lungă și că a existat, de asemenea, o încălcare a articolului 8 din Convenție. (b) Guvernul 22. Guvernul a depus observații cu privire la cererile actualizate ale moștenitorilor reclamantului pentru satisfacție echitabilă la 30 iunie 2008, 15 octombrie 2008 și 6 octombrie 2009. Ei au subliniat că prezenta cerere face parte dintr-un grup de cazuri similare care ridică o serie de probleme. De exemplu, unele solicitanți aveau proprietăți comune și nu s-au dovedit că coproprietenții lor au fost de acord cu partiția bunurilor.
Nici atunci când se pretinde daune bazate pe presupunerea că proprietățile au fost închiriate după 1974, reclamanții au arătat că drepturile acestor coproprietenți în temeiul dreptului intern au fost respectate. 23. Guvernul a susținut, de asemenea, că, pe măsură ce s-a aplicat o creștere anuală a valorii proprietăților, ar fi nedrept adăugarea dobânzilor compuși pentru plata întârziată și că Turcia a recunoscut competența Curții la 21 ianuarie 1990 și nu în ianuarie 1987. În orice caz, valoarea presupusă de piață a proprietăților din 1974 a fost exorbitană, extrem de excesivă și speculativă; nu a fost bazată pe date reale cu care să facă o comparație și a acordat o alocație insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe nivel internațional.
Raportul prezentat de moștenitorii reclamantului a continuat, în schimb, pe baza presupunerii că piața proprietăților ar fi continuat să prospere cu o creștere susținută în întreaga perioadă examinată. 24. Guvernul a elaborat un raport de evaluare elaborat de autoritățile turc-chipriot, pe care acestea le considerau bazate pe o „evaluare realistă a valorilor pieței din 1974, având în vedere dosarele și vânzările comparative de teren relevante în zonele în care se aflau proprietățile []”. Acest raport conține două propuneri, care evaluează, respectiv, suma datorată pentru pierderea utilizării proprietăților și a valorii lor actuale. A doua propunere a fost făcută pentru a oferi moștenitorilor reclamantului opțiunea de a vinde proprietățile statului, renunțând astfel la titlul și cererile în ceea ce privește acestea.
25. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a specificat că ar fi posibil să se prevadă, imediat sau după soluționarea problemei Ciprului, restituirea proprietăților descrise la punctul 16 literele (c), (e), (f), (g) și (h) de mai sus. Celelalte proprietăți imobile menționate în cerere erau posedate de refugiați; acestea nu puteau constitui obiectul restituirii, dar ar putea acorda dreptul la compensații financiare, care să fie calculate pe baza pierderii veniturilor (punând în aplicare o chirie de 5% pe valorile pieței 1974) și creșterea valorii proprietăților între 1974 și data plății. În cazul în care moștenitorii reclamantului ar fi aplicat CIB, acesta din urmă ar fi oferit CYP 45.884.21 (aproximativ 78.397) pentru a compensa pierderea utilizării și a CYP 48.872.90 (aproximativ 83.504) pentru valoarea proprietăților.
Potrivit unui expert desemnat de autoritățile din „TRNC”, valoarea de piață deschisă din 1974 a tuturor proprietăților descrise la punctul 16 de mai sus a fost de 7.986 CYP (aproximativ 13,644). După îndeplinirea anumitor condiții, CIB ar fi putut, de asemenea, să ofere moștenitorilor reclamantului un schimb de proprietăți cu proprietăți turce-cipriote situate în sud-estul insulei. 26. În observațiile din 6 octombrie 2009, Guvernul a remarcat că valorile proprietăților grec-chipriote din nordul Ciprului s-au redus considerabil de la eliberarea hotărârii Loizidou și a hotărârii Curții Europene de Justiție din 28 aprilie 2009 în cazul Apostolides c. Orams (Cazul C-42-07).
27. Guvernul a observat, de asemenea, că, în evaluarea sa ca compensație pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele din partea Departamentului de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietăți comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor dobânzilor Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că chiria obținută ar fi fost de 5% din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terestre. Ratele dobânzii din Banca Centrală din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 28. Prin urmare, se poate spune că CIB a utilizat aceleași criterii ca reclamanții grec-chipriot.
Cu toate acestea, fiind în posesia registrelor de terenuri în care au fost înregistrate vânzări comparabile, a fost mai bine plasat să evalueze valorile pieței din 1974 ale proprietăților. Calculele lor au fost foarte presupunătoare; de exemplu, procentul utilizat pentru evaluarea pierderii veniturilor au fost frecvent la fel pentru clădirile, câmpurile, limbilele și parcelele de teren, indiferent de locația lor, de existența energiei electrice sau a aprovizionării cu apă și de accesul la un drum minor sau major. Dimpotrivă, autoritățile turc-chipriote au luat în considerare toate aceste factori; au aplicat un procent mai mare pentru clădirile din zonele construite decât pentru câmpurile vacante.
29. Guvernul a insistat, de asemenea, că, deoarece nu ar putea fi exclus faptul că proprietățile în cauză au fost transferate în cadrul sistemului juridic din sudul Ciprului, reclamanții ar trebui să fie obligați să furnizeze certificate de căutare emise de Departamentul grec-chipriot de terenuri și sondaje. Incapacitatea de a susține titlul proprietăților în momentul material și în momentul hotărârii Curții ar trebui considerată ca fiind o incapacitate de cooperare cu Curtea. Nu ar trebui acordată satisfacție echitabilă în ceea ce privește cererile nefondate sau dubioase. 30. După eliberarea hotărârii principale a Curții, autoritățile turc-chipriot au invitat reclamantul să solicite CIB pentru a ajunge la un acord cu privire la chestiunile de compensare.
Această atitudine se datorează în principal motivelor politice și presiunii exercitate de autoritățile greco-chipriot pentru a descuraja cetățenii să se aplice CIB. Informațiile înșelătoare au fost furnizate cu privire la competențele sale și a ciprioților greci-chiprioți care i-au aplicat au fost interogați de Biroul Procurorului General. În 2006, media greco-chipriot a dezvăluit chiar o „listă chimică” și a publicat numele reclamanților CIB. 31. În cele din urmă, Guvernul a susținut că pretinderea moștenitorilor reclamantului în ceea ce privește prejudiciile morale este excesivă; ar trebui avută în vedere practicile Curții și faptul că nu se poate solicita nici un prejudiciu pentru perioada de după decesul reclamantului.
Evaluarea Curții 32. Curtea reamintește că, în hotărârea sa principală, a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamantului garantate de art. 8 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 prin negarea completă a drepturilor reclamantului în ceea ce privește domiciliul ei și bucurarea pașnică a proprietăților sale din nordul Ciprului (a se vedea punctele 40 și 31 din hotărârea principală). În plus, constatările sale privind încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la terenuri și imobiliare, reclamantul a pierdut în mod eficient tot accesul și controlul, precum și toate posibilitățile de utilizare și de a se bucura de proprietățile sale (a se vedea punctul 29 din hotărârea principală).
Prin urmare, moștenitorii ei au dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor sale de la data depunerii declarației Turciei de recunoaștere a dreptului unei cereri individuale în temeiul articolului anterior 25 din Convenția, și anume 22 ianuarie 1987, până la data decesului reclamantului, și anume 15 decembrie 1993 (a se vedea punctul 4 din hotărârea principală; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Cankoçak c. Turcia , nos.
25182/94 și 2695/95, § 26, 20 februarie 2001, și Demades c. Turcia (justă satisfacție), nr. 16219/90, § 21, 22 aprilie 2008). 33. În această privință, Curtea constată că moștenitorii reclamantului nu au introdus o cerere autonomă privind o posibilă încălcare a drepturilor de proprietate pe care le-ar fi putut achiziționa în calitatea lor de succesori ai doamnei Sophia Andreou, ci au solicitat pur și simplu să continue cererea depusă de decedat (a se vedea punctele 14 și 15 din hotărârea principală și punctul 1 din dispozițiile sale operative). În aceste circumstanțe, nu se poate acorda nici o presupusă prejudicii materiale pentru pierderea utilizării pentru timpul care a trecut după decesul reclamantului.
De asemenea, trebuie remarcat că documentele elaborate de moștenitorii reclamantului (a se vedea punctul 8 de mai sus) arată că, la 29 septembrie 2009, proprietățile descrise la punctul 16 literele (a), (b), (c), (d), (e), (g) și (h) de mai sus au fost încă înregistrate în numele reclamantului. Este adevărat că moștenitorii reclamantului nu au prezentat dovezi care să arate actualul proprietar înregistrat al proprietății descrise la punctul 16 litera (f) de mai sus; cu toate acestea, deoarece Curtea va evalua prejudiciile materiale suferite de reclamant numai până la 15 decembrie 1993, nu este necesară dovezi scrise privind proprietatea actuală a acestei parcele de teren.
34. În opinia Curții, evaluările furnizate de moștenitorii reclamantului implică un grad semnificativ de speculație și nu asumă suficientă alocație pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea acesteia de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou v. Turcia) În consecință, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de reclamant, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de moștenitorii ei (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (doar satisfacția), nr. 46347/99, § 41, 7 Decembrie 2006). În general, consideră că abordarea de evaluare a pierderii suferite de solicitant în ceea ce privește chiria anuală de teren, calculată ca procent din valoarea de piață a proprietăților, care ar fi putut fi obținută în perioada relevantă (Loizidou (justa satisfacție), citată mai sus, § 33 și Demades În plus, Curtea a luat în considerare incertitudinile, inerente oricărei încercări de a cuantifica pierderile reale suportate de reclamant (a se vedea Loizidou c. Turcia (obiecții preliminare), 23 martie 1995, § 102, Serie A nr. 310, și (merit), 18 decembrie 1996, § 32, Raporturi 1996-VI).
35. Curtea constată că, în ciuda solicitării sale de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților reclamantului, părțile au produs puține elemente în acest sens. Guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 27-28 de mai sus), în timp ce moștenitorii reclamantului au referit la vânzarea, în 1970, a unor terenuri comparabile. Potrivit evaluării experților lor, această vânzare a arătat că, în momentul în care prețul de piață al terenurilor situate în Ayios Amvrosios a fost constituit între 956 și 1.913 EUR pe decare, care este între 0,956 și 1,9113 EUR pe metru pătrat. În plus, în conformitate cu tabelul sinoptic produs de expert, în câmpurile din aceeași locație din 1974 ar putea fi vândute pentru o sumă compusă între EUR 1.65 și 2.18 pe metrou pătrat (a se vedea punctul 20 mai sus).
Părțile nu au reușit să producă date relevante pentru evaluarea prețului de piață al clădirilor din 1974. 36. Curtea observă, în continuare, că moștenitorii reclamantului au prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobânzi compuse anuale în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plăților datorate. În timp ce Curtea consideră că o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi statutare ar trebui acordată reclamantului, constată că ratele aplicate de moștenitorii ei sunt de partea înaltă (a se vedea mutatis mutandis Demades) În plus, moștenitorii reclamantului au calculat pierderea închirierilor până la sfârșitul anului 2009, și nu până la 15 decembrie 1993, data decesului reclamantului (a se vedea punctele 32 și 33 de mai sus).
37. În sfârșit, Curtea consideră că ar trebui acordată o atribuire în ceea ce privește anxietatea și sentimentele de neputință și frustrare care, până la moartea ei, trebuie să aibă experiență de-a lungul anilor să nu poată utiliza proprietățile ei așa cum ea a considerat potrivit și să se bucure de casa ei (a se vedea Demades (justă satisfacție), citat mai sus, § 29, și Xenides-Arestis (justă satisfacție), citat mai sus, § 47). 38. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că suma care, potrivit Guvernului, ar fi putut oferi reclamantului în ceea ce privește pierderea utilizării (aproximativ EUR) 78.397 – a se vedea punctul 25 de mai sus) constituie o bază echitabilă pentru compensarea daunelor suportate de doamna Sophia Andreou.
Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea decide să acorde 80.000 EUR sub conducerea prejudiciilor materiale și morale. Costuri și cheltuieli 39. În cererile lor de satisfacție din 29 septembrie 1999, care se bazează pe facturile din partea reprezentantului lor, moștenitorii reclamantului au solicitat CYP 10.160.62 (aproximativ 17.360 EUR) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Această sumă a inclus CYP 2.160 (aproximativ 3.690) pentru costul raportului de experți care evaluează valoarea proprietăților. La 7 iunie 2000, reprezentantul moștenitorilor reclamantului a declarat că clienții săi au primit asistență juridică în valoare de 5.000 de franci francezi (aproximativ 762) și că această sumă ar fi trebuit să fie dedusă din factura sa anterioară.
Ianuarie 2008, moștenitorii reclamantului au prezentat facturi suplimentare de costuri pentru noul raport de evaluare și pentru taxele juridice de 1,955 EUR și, respectiv, 2.000 EUR. 40. Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la acest punct. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 42. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire.
În special, costurile asociate cu elaborarea de rapoarte de evaluare având în vedere natura continuă a încălcărilor în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își ajungă la decizia privind problema justei satisfacții (a se vedea Demades) 43. Deși Curtea nu se îndoiește că taxele solicitate au fost suportate de fapt, consideră sumele solicitate pentru costurile și cheltuielile legate de procedurile anterioare, ținând cont de suma primită de moștenitorii reclamantului prin intermediul unui ajutor juridic (aproximativ 762), aceasta decide să acorde 7,238 EUR sub acest cap. Dobânzile implicite 44. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea Guvernului de a rămâne examinarea cererilor moștenitorilor reclamantului pentru o justă satisfacție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească moștenitorii reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 80.000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 7,238 EUR (sapte mii două sute treizeci și opt de euro), plus orice impozit care poate fi taxat moștenitorilor reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii moștenitorilor reclamantului pentru o satisfacție echitabilă.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
CASE OF SOPHIA ANDREOU v. TURKEY (Application no. 18360/91) JUDGMENT ( just satisfaction ) STRASBOURG 22 June 2010 FINAL 22/11/2010 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Sophia Andreou v. Turkey, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 1 June 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 18360/91) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Cypriot national, Mrs Sophia Andreou (“the applicant”), on 7 June 1991.
In a judgment delivered on 27 January 2009 (“the principal judgment”), the Court held that the applicant's heirs (her husband, her son and her daughter) had standing to continue the present proceedings in her stead, dismissed various preliminary objections raised by the Turkish Government and found continuing violations of Article 8 of the Convention by reason of the complete denial of the right of the applicant to respect for her home and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention by virtue of the fact that the applicant was denied access to and control, use and enjoyment of her property as well as any compensation for the interference with her property rights ( Sophia Andreou v. Turkey , no. 18360/91, §§ 15, 16, 31 and 40 and points 1-4 of the operative provisions, 27 January 2009).
Under Article 41 of the Convention the applicant's heirs sought just satisfaction of 664,921 Cypriot pounds (CYP – approximately 1,136,084 euros (EUR)) for the deprivation of the applicant's properties concerning the period between January 1987, when the respondent Government accepted the right of individual petition, and 31 December 2007. Two valuation reports, setting out the basis of the applicant's loss, were appended to their observations. Furthermore, the applicant's heirs claimed CYP 380,000 (approximately EUR 649,268) in respect of non-pecuniary damage and approximately EUR 20,553 for the costs and expenses incurred before the Court.
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it in whole and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., §§ 54 and 57, and point 5 of the operative provisions).
On 13 July 2009 the Court invited the applicant's heirs and the Government to submit any materials which they considered relevant to assessing the 1974 market value of the properties concerned by the principal judgment.
The applicant's heirs and the Government each filed comments on this matter.
On 4 September 2009, the applicant's heirs were invited to submit written evidence that the properties at stake were still registered in their name or to indicate and substantiate any transfer of ownership which might have taken place.
On 30 September 2009 the applicant's heirs produced certificates of ownership of Turkish-occupied immovable properties issued by the Department of Lands and Surveys of the Republic of Cyprus. It transpires from these documents that on 29 September 2009 the properties described in paragraph 16 (a), (b), (c), (d), (e), (g) and (h) below were registered in the name of Ioannou Sofia. The file contains a certificate issued by the Republic of Cyprus on 24 July 1998 stating that “Sophia Andreou of Ayios Amvrosios, Kyrenia, Identity Card number 284342, is the same person as Sophia Ioannou and Sophia Andreou Ioannou”. No fresh certificate of affirmation of ownership was provided for the property described in paragraph 16 (f) below. THE LAW I.
PRELIMINARY ISSUE
9. In a letter of 22 April 2010 the Government requested the Court to decide that it was not necessary to continue the examination of the applicant's heirs' just satisfaction claims. They invoked the principles affirmed by the Grand Chamber in Demopoulos and Others v. Turkey ([GC] (Dec.), nos. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 10200/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 March 2010) and argued that the applicant's heirs should address their claims to the Immovable Property Commission (the “IPC”) instituted by the “TRNC” Law 67/2005.
The Court first observes that the Government's submissions were unsolicited; they were received by the Registry long after the expiration of the time-limit for filing comments on just satisfaction and almost two months after the delivery of the Grand Chamber's decision in Demopoulos . It could therefore be held that the Government are estopped from raising the matter at this stage of the proceedings.
In any event, the Court cannot but reiterate its case-law according to which objections based on non-exhaustion of domestic remedies raised after an application has been declared admissible cannot be taken into account at the merits stage (see Demades v. Turkey (merits), no. 16219/90, § 20, 31 July 2003, and Alexandrou v. Turkey (merits), no. 16162/90, § 21, 20 January 2009) or at a later stage. This approach has not been modified by the Grand Chamber, as the cases of Demopoulos and Others had not been declared admissible when Law 67/2005 entered into force and when Turkey objected that domestic remedies had not been exhausted.
Furthermore, the Court considers that its previous finding in the present case that the applicant's heirs were not required to exhaust the remedy introduced by Law 67/2005 constitutes res judicata . It recalls that after the compensation mechanism before the IPC was introduced, the Government raised an objection based on non-exhaustion of domestic remedies. This objection was rejected in the principal judgment (see paragraph 16 of the principal judgment and point 2 of its operative provisions). The Government also unsuccessfully requested the referral of the case to the Grand Chamber.
It follows that the Government's request to stay the examination of the applicant's heirs' claims for just satisfaction should be rejected. The Court will therefore continue to examine the case under Article 41 of the Convention. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
14. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary and non-pecuniary damage 1. The parties' submissions (a) The applicant
In their just satisfaction claims of 29 September 1999, the applicant's heirs requested CYP 196,962 (EUR 336,529) for pecuniary damage. They relied on an expert's report assessing the value of their losses which included the loss of annual rent collected or expected to be collected from renting out the properties, plus interest from the date on which such rents were due until the day of payment. The rent claimed was for the period dating back to January 1987, when the respondent Government accepted the right of individual petition, until September 1999. The applicant's heirs did not claim compensation for any purported expropriation since they were still the legal owners of the properties. The valuation report contained a description of Ayios Amvrosios village, where the applicant's properties were located.
The starting point of the valuation report was the rental value of each property in 1974, subsequently adjusted upwards or downwards according to the annual increase or decrease, in order to arrive at the rent receivable in 1987. The properties in respect of which pecuniary damages were claimed could be described as follows: (a) Kyrenia, Ayios Amvrosios, within the village, house with yard (ground level), sheet/plan 13/14X, plot nos. 189/1/2/1, 189/3, area: 350 square metres (m²), share: whole; (b) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Ayios Demetrianos, field with trees, sheet/plan 13/13, plot no. 193, area: 3,054 m², share: whole; (c) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Moussas, field with trees, sheet/plan 13/21, plot no. 207, area: 1,229 m², share: whole; (d) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Tsioppi, garden/cultivated field, sheet/plan 13/23, plot no. 115, area: 335 m², share: whole; (e) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Bambatzera, field with trees, sheet/plan 13/27, plot no. 226, area: 11,851 m², share: whole; (f) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Vouno tis Mangous, field with trees, sheet/plan 13/31, plot no. 32/1, area: 19,449 m², share: whole; (g) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Vouno tis Mangous, field with trees, sheet/plan 13/31, plot no. 32/3, area: 13,186 m², share: ½; (h) Kyrenia, Ayios Amvrosios, Tzieheneu Teresi, field with olive trees, sheet/plan 13/19, plot no. 171, area: 9,121 m²; share: 1/6.
The expert took into account the nature of the area under study and the trends in rent increase (an average of 7% or 12% per annum) in the unoccupied areas on the basis of the Consumer Price Index for rents and housing of the Department of Statistics and Research of the Government of Cyprus. Compound interest for delayed payment was applied at a rate of 8% per annum. Thus, the total annual rent which could have been obtained in 1974 was CYP 360 (approximately EUR 615) for the property referred to in paragraph 16 (a) above and CYP 99.2 (approximately EUR 169) for the properties referred to in paragraph 16 (b), (c), (d), (f) and (g) above; the properties referred to in paragraph 16 (e) and (h) above had a 1974 open-market value of CYP 17,565 (approximately EUR 30,011).
On 25 January 2008, following a request from the Court for an update on developments in the case, the applicant's heirs submitted updated claims for just satisfaction, which were meant to cover the period of loss of use of the properties from 1 January 1987 to 31 December 2007. They produced a revised valuation report which, on the basis of the criteria adopted in the previous report, concluded that the sums due for the loss of use were CYP 47,074 for the property referred to in paragraph 16 (a) above, CYP 20,557 for the properties referred to in paragraph 16 (b), (c), (d), (f) and (g) above and CYP 597,290 for the properties referred to in paragraph 16 (e) and (h) above. The total sum claimed by the applicant's heirs thus amounted to CYP 664,921 (approximately EUR 1,136,084).
On 30 September 2009 the applicant's heirs produced a revised valuation report, which was meant to cover the loss of use for the period between 1 January 1987 and 31 December 2009. On the basis of the criteria used in the previous reports, the expert appointed by the applicant's heirs considered that the whole sum due to his clients for pecuniary damage was EUR 1,311,889.
The expert annexed to his report a judgment of the Kyrenia District Court, given on 6 July 1973, concerning compensation in respect of land acquisitions which had taken place in February 1970. It transpired from this judgment that the values of land located in Ayios Amvrosios at the relevant time were between CYP 560 (approximately EUR 956) and CYP 1,120 (approximately EUR 1,913) per decare and that the land values had had a 20% annual increase. The expert also submitted a synoptic table indicating the prices of ten “comparable sales for properties in Kato Kyrenia and Ayios Amvrosios”. According to this table, the 1974 value of one square metre of building site was comprised between CYP 24.1 (approximately EUR 41) and CYP 28.7 (approximately EUR 49), while fields could be sold for a price comprised between CYP 0.969 (approximately EUR 1.65) and CYP 1.28 (approximately EUR 2.18) per square metre.
In their just satisfaction claims of 29 September 1999, the applicant's heirs further claimed CYP 380,000 (approximately EUR 649,268) in respect of non-pecuniary damage. They stated that this sum had been calculated on the basis of the sum awarded by the Court in the Loizidou case ((just satisfaction), 28 July 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-I), taking into account, however, that the period of time for which the damage was claimed in the instant case was longer and that there had also been a violation of Article 8 of the Convention. (b) The Government
The Government filed comments on the applicant's heirs' updated claims for just satisfaction on 30 June 2008, 15 October 2008 and 6 October 2009. They pointed out that the present application was part of a cluster of similar cases raising a number of problematic issues. For instance, some applicants had shared properties and it had not been proved that their co-owners had agreed to the partition of the possessions. Nor, when claiming damages based on the assumption that the properties had been rented after 1974, had the applicants shown that the rights of the said co-owners under domestic law had been respected.
The Government further submitted that as an annual increase of the value of the properties had been applied, it would be unfair to add compound interest for delayed payment, and that Turkey had recognised the jurisdiction of the Court on 21 January 1990, and not in January 1987. In any event, the alleged 1974 market value of the properties was exorbitant, highly excessive and speculative; it was not based on any real data with which to make a comparison and made insufficient allowance for the volatility of the property market and its susceptibility to influences both domestic and international. The report submitted by the applicant's heirs had instead proceeded on the assumption that the property market would have continued to flourish with sustained growth during the whole period under consideration.
The Government produced a valuation report prepared by the Turkish-Cypriot authorities, which they considered to be based on a “realistic assessment of the 1974 market values, having regard to the relevant land records and comparative sales in the areas where the properties [were] situated”. This report contained two proposals, assessing, respectively, the sum due for the loss of use of the properties and their present value. The second proposal was made in order to give the applicant's heirs the option to sell the properties to the State, thereby relinquishing title to and claims in respect of them.
The report prepared by the Turkish-Cypriot authorities specified that it would be possible to envisage, either immediately or after the resolution of the Cyprus problem, restitution of the properties described in paragraph 16 (c), (e), (f), (g) and (h) above. The other immovable properties referred to in the application were possessed by refugees; they could not form the object of restitution but could give entitlement to financial compensation, to be calculated on the basis of the loss of income (by applying a 5% rent on the 1974 market values) and increase in value of the properties between 1974 and the date of payment. Had the applicant's heirs applied to the IPC, the latter would have offered CYP 45,884.21 (approximately EUR 78,397) to compensate the loss of use and CYP 48,872.90 (approximately EUR 83,504) for the value of the properties. According to an expert appointed by the authorities of the “TRNC”, the 1974 open-market value of all the properties described in paragraph 16 above was CYP 7,986 (approximately EUR 13,644). Upon fulfilment of certain conditions, the IPC could also have offered the applicant's heirs an exchange of the properties with Turkish-Cypriot properties located in the south of the island.
In their comments of 6 October 2009 the Government noted that the values of Greek-Cypriot properties in northern Cyprus had considerably decreased since the delivery of the Loizidou judgment and of the judgment of the European Court of Justice of 28 April 2009 in the case of Apostolides v. Orams (Case C-42-/07).
The Government further observed that in making its assessment as regarded compensation for the loss of use, the IPC had collected data from the Department of Lands and Surveys on the 1973-1974 purchase prices for comparable properties. It had also examined the development of interest rates of the Cyprus Central Bank. The loss of income was then calculated by assuming that the obtainable rent would have been 5% of the value of the properties; this last value had been modified every year on the basis of the land market value index. Cyprus Central Bank interest rates had been applied on the sums due since 1974.
It could therefore be said that the IPC had used the same criteria as the Greek-Cypriots applicants. However, being in possession of the land registers in which comparable sales had been recorded, it was better placed to assess the 1974 market values of the properties. Applicants had, in general, tended to exaggerate and inflate these values. Their calculations were highly presumptive; for instance, the percentage used for assessing the loss of income had frequently been the same for buildings, fields, orchards and plots of land, irrespective of their location, of the existence of electricity or water supplies and of an access to a minor or major road. On the contrary, the Turkish-Cypriot authorities had taken all these factors into consideration; they had applied a higher percentage for buildings in built-up areas than for vacant fields.
The Government also insisted that, as it could not be excluded that the properties at issue had been transferred within the legal system of southern Cyprus, applicants should be required to provide search certificates issued by the Greek-Cypriot Department of Lands and Surveys. Failure to substantiate title to the properties at the material time and at the time of the Court's judgment should be considered as a failure to cooperate with the Court. No just satisfaction should be awarded in respect to unsubstantiated or dubious claims.
After the delivery of the Court's principal judgment, the Turkish-Cypriot authorities had invited the applicant to apply to the IPC in order to reach an agreement on the matter of compensation. The applicant had not replied to this invitation. This attitude was mainly due to political reasons and to the pressures exerted by the Greek-Cypriot authorities in order to discourage their citizens from applying to the IPC. Misleading information had been given about its powers and the Greek-Cypriots who had applied to it had been questioned by the Office of the Attorney General. In 2006 the Greek-Cypriot media had even revealed a “shame list” and published the names of applicants to the IPC.
Finally, the Government argued that the applicant's heirs' claim in respect of non-pecuniary damage was excessive; regard should be had to the Court's practice and to the fact that no damage could be claimed for the period after the applicant's death. 2. The Court's assessment
The Court recalls that in its principal judgment it has concluded that there had been a continuing violation of the applicant's rights guaranteed by Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 by virtue of the complete denial of the applicant's rights with respect to her home and the peaceful enjoyment of her properties in northern Cyprus (see paragraphs 40 and 31 of the principal judgment). Furthermore, its finding of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 was based on the fact that, as a consequence of being continuously denied access to her land and real estate, the applicant had effectively lost all access and control as well as all possibilities to use and enjoy her properties (see paragraph 29 of the principal judgment). Her heirs are therefore entitled to a measure of compensation in respect of losses directly related to this violation of her rights as from the date of the deposit of Turkey's declaration recognising the right of individual petition under former Article 25 of the Convention, namely 22 January 1987, until the day of the applicant's death, namely 15 December 1993 (see paragraph 4 of the principal judgment; see also, mutatis mutandis , Cankoçak v. Turkey , nos. 25182/94 and 26956/95, § 26, 20 February 2001, and Demades v. Turkey (just satisfaction), no. 16219/90, § 21, 22 April 2008).
In connection with this, the Court notes that the applicant's heirs have not introduced an autonomous claim concerning a potential violation of the property rights which they might have acquired in their quality of successors of Mrs Sophia Andreou, but have merely successfully requested to pursue the application lodged by the deceased (see paragraphs 14 and 15 of the principal judgment and point 1 of its operative provisions). Under these circumstances, no alleged pecuniary damage for loss of use can be awarded for the time which has elapsed after the applicant's demise. It is also to be noted that the documents produced by the applicant's heirs (see paragraph 8 above) show that on 29 September 2009 the properties described in paragraph 16 (a), (b), (c), (d), (e), (g) and (h) above were still registered in the applicant's name. It is true that the applicant's heirs have not submitted evidence showing the current registered owner of the property described in paragraph 16 (f) above; however, as the Court will assess the pecuniary damage suffered by the applicant only until 15 December 1993, written proof of the current ownership of this plot of land is not strictly necessary.
In the opinion of the Court, the valuations furnished by the applicant's heirs involve a significant degree of speculation and make insufficient allowance for the volatility of the property market and its susceptibility to influences both domestic and international (see Loizidou v. Turkey (just satisfaction), cited above, § 31). Accordingly, in assessing the pecuniary damage sustained by the applicant, the Court has, as far as appropriate, considered the estimates provided by her heirs (see Xenides-Arestis v. Turkey (just satisfaction), no. 46347/99, § 41, 7 December 2006). In general it considers as reasonable the approach to assessing the loss suffered by the applicant with reference to the annual ground rent, calculated as a percentage of the market value of the properties, that could have been earned during the relevant period ( Loizidou (just satisfaction), cited above, § 33, and Demades (just satisfaction), cited above, § 23). Furthermore, the Court has taken into account the uncertainties, inherent in any attempt to quantify the real losses incurred by the applicant (see Loizidou v. Turkey , (preliminary objections), 23 March 1995, § 102, Series A no. 310, and (merits), 18 December 1996, § 32, Reports 1996-VI).
The Court notes that notwithstanding its request to submit material relevant to assessing the 1974 market value of the applicant's properties, the parties have produced few elements in this respect. The Government have relied on the accuracy of the IPC's calculations (see paragraphs 27-28 above), while the applicant's heirs have referred to the sale, in 1970, of comparable land. According to their expert's assessment, this sale showed that at the relevant time the market price of land located in Ayios Amvrosios was comprised between EUR 956 and EUR 1,913 per decare, which is between EUR 0.956 and EUR 1.913 per square metre. Moreover, according to the synoptic table produced by the expert, in 1974 fields in the same location could be sold for a sum comprised between EUR 1.65 and 2.18 per square metre (see paragraph 20 above). The parties have failed to produce any data relevant to assessing the 1974 market price of buildings.
The Court further observes that the applicant's heirs have submitted an additional claim in the form of annual compound interest in respect of the losses on account of the delay in the payment of the sums due. While the Court considers that a certain amount of compensation in the form of statutory interest should be awarded to the applicant, it finds that the rates applied by her heirs are on the high side (see, mutatis mutandis , Demades (just satisfaction), cited above, § 24). Moreover, the applicant's heirs have calculated the loss of rents until the end of 2009, and not until 15 December 1993, date of the applicant's death (see paragraphs 32 and 33 above).
Finally, the Court considers that an award should be made in respect of the anguish and feelings of helplessness and frustration which, until her death, the applicant must have experienced over the years in not being able to use her properties as she saw fit and enjoy her home (see Demades (just satisfaction), cited above, § 29, and Xenides-Arestis (just satisfaction), cited above, § 47).
Having regard to the above considerations, the Court is of the opinion that the sum which, according to the Government, the IPC could have offered the applicant in respect of loss of use (approximately EUR 78,397 – see paragraph 25 above) constitutes a fair basis for compensating the damage sustained by Mrs Sophia Andreou. Making its assessment on an equitable basis, the Court decides to award EUR 80,000 under the head of pecuniary and non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
In their just satisfaction claims of 29 September 1999, relying on bills from their representative, the applicant's heirs sought CYP 10,160.62 (approximately EUR 17,360) for the costs and expenses incurred before the Court. This sum included CYP 2,160 (approximately EUR 3,690) for the cost of the expert report assessing the value of the properties. On 7 June 2000 the applicant's heirs' representative declared that his clients had received legal aid in the amount of 5,000 French francs (approximately EUR 762) and that this sum should have been deducted from his previous bill. In their updated claims for just satisfaction of 25 January 2008, the applicant's heirs submitted additional bills of costs for the new valuation report and for legal fees amounting to EUR 1,955 and EUR 2,000 respectively.
The Government did not comment on this point.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum (see, for example, Iatridis v. Greece (just satisfaction) [GC], no. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI).
The Court notes that the case involved perusing a certain amount of factual and documentary evidence and required a fair degree of research and preparation. In particular, the costs associated with producing valuation reports in view of the continuing nature of the violations at stake were essential to enable the Court to reach its decision regarding the issue of just satisfaction (see Demades (just satisfaction), cited above, § 34).
Although the Court does not doubt that the fees claimed were actually incurred, it considers the amount claimed for the costs and expenses relating to the proceedings before it excessive. Taking into account the sum received by the applicant's heirs by way of legal aid (approximately EUR 762), it decides to award EUR 7,238 under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Dismisses the Government's request to stay the examination of the applicant's heirs' claims for just satisfaction; 2. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant's heirs, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 80,000 (eighty thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage; (ii) EUR 7,238 (seven thousand two hundred and thirty-eight euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant's heirs, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 3. Dismisses the remainder of the applicant's heirs' claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 22 June 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President