Secțiunea a patra, în cadrul unui comitet compus din Giovanni Bonello, președinte, Lech Garlicki, Ján Šikuta, judecători, și Fatoș Arac Având în vedere declarația din 17 februarie 2010 prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Teofil Bekas, este un resortisant polonez, născut în 1938 și rezident la Poznań. Guvernul polonez ( A fost reprezentat de agentul său, J. Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 7 septembrie 1995, Parchetul regional din Poznań a deschis o instrucțiune privind neregulile comise de conducătorii unei bănci, inclusiv reclamantul, care ar fi fost la originea falimentului acesteia. La 3 septembrie 1997, reclamantului i s-au comunicat acuzațiile. La 21 august 2000, acuzația privind reclamantul și o duzină de acuzați au fost depuse la Tribunalul Districtual Poznań. Prima ședință a avut loc la 17 octombrie 2000. La 27 septembrie 2001, tribunalul a restituit cazul procurorului pentru suplimentarea anchetei, decizie anulată la 24 octombrie 2001. Trimiterea ulterioară a dosarului de către instanța la Parchet din 20 februarie 2002 a fost anulată de tribunalul regional la 5 martie 2002. La 2 aprilie 2002, instanța a solicitat avizul de expertiză, iar experții care l-au informat cu privire la imposibilitatea de a prezenta concluziile în termenul prevăzut inițial, respectiv în decembrie 2002, 16 mai 2003, instanța a suspendat procedura. La 21 iulie 2003, tribunalul i-a interogat pe experți cu privire la data la care ar putea fi prezentate concluziile. La 15 octombrie 2003, experții l-au informat că au nevoie de un termen suplimentar de 6 luni. De la această dată până la 10 februarie 2005, de cinci ori instanța a solicitat experților prezentarea concluziilor. La 19 mai 2005, Tribunalul a somat experții să prezinte concluziile în termen de 3 luni. La 20 iulie 2005, procedura a fost reluată. Ședința a avut loc la 16 septembrie 2005. La 30 septembrie 2006, concluziile experților au fost depuse la dosar. Prin hotărârea din 11 iulie 2007, reclamantul a fost exonerat, la o dată care nu a fost indicată, iar la 18 septembrie 2007, reclamantul a formulat o acțiune împotriva duratei procedurii și a solicitat despăgubiri de 10 000 PLN. La 8 ianuarie 2008, Tribunalul Regional din Poznań s-a pronunțat asupra acțiunii reclamantului și a refuzat să se pronunțe cu privire la perioada de la 21 aprilie 2000 până la 11 iulie 2007, considerând că, în măsura în care funcția esențială a plângerii prevăzută la art. 5 din Legea din 2004 consta în: să accelereze desfășurarea unei proceduri, numai cea a fazelor sale care era în curs de desfășurare în momentul depunerii plângerii putea face obiectul supravegherii sale; astfel, în speță, procedura anterioară adoptării hotărârii în primă instanță nu a reușit să îl controleze. Cu toate acestea, instanța a observat că tribunalul de district a examinat cazul fără diligență necesară. În ceea ce privește perioada ulterioară adoptării hotărârii de nevinovăție a recurentului, procedura s-a desfășurat rapid, justificând respingerea plângerii în această măsură. La 29 aprilie 2008, Tribunalul Regional a organizat ședința în cadrul căreia Parchetul a renunțat la apelul său. GRIEF invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul denunță durata procedurii. Durata procedurii Reclamantul denunță durata procedurii și invocă art. 6 alin. (1) din Convenție, al cărei pasaj relevant în speță prevede: art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Printr-o scrisoare din 17 februarie 2010, guvernul a informat Curtea că intenționează să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere și a invitat Curtea să șteargă cazul din rol în temeiul articolului 37 din Convenție. (...) guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște încălcarea dreptului reclamantului de a fi judecat într-un termen rezonabil. Având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul declară că este pregătit pentru să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 20 000 PLN. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunui impozit; aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu art. 37 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În absența unui regulament în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acesteia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale Prin scrisoarea din 21 aprilie 2010, reclamantul a informat că suma oferită de guvern în declarația sa nu era acceptabilă. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv a cărui existență [ea] constată că nu mai este justificată continuarea examinării cererii și reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate anula o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, în special cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 69-98, CEDH 2006-..., Majewski c. Polonia, 52690/99, 11 octombrie 2005 și Wende și Kukówka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura concesiilor cuprinse în declarația guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție]. Având în vedere cele de mai sus și, în special, existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebarea adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) in fine Prin urmare, trebuie eliminată cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea Prend act termenii declarației guvernului pârât și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care le conține, decid în unanimitate, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, să elimine cazul rolului. Fatoș Arahnni Bonello Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
54633/08
présentée par Teofil BEKAS
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant le 31 août 2010 en un comité composé de
:
Giovanni Bonello,
président,
Lech Garlicki,
Ján Šikuta,
juges,
et de Fatoș Aracı,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 octobre 2008,
Vu la déclaration du 17 février 2010 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Teofil Bekas, est un ressortissant polonais, né en 1938 et résidant à Poznań. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. J. Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 7 septembre 1995, le parquet régional de Poznań ouvrit une instruction portant sur les irrégularités commises par les dirigeants d'une banque, dont le requérant, lesquelles auraient été à l'origine de la faillite de celle-ci.
Le 3 septembre 1997, le requérant se vit notifier les chefs d'inculpation.
Le 21 août 2000, l'acte d'accusation concernant le requérant et une douzaine d'inculpés fut déposé auprès du tribunal de district de Poznań.
La première séance fut tenue le 17 octobre 2000.
Le 27 septembre 2001, le tribunal restitua le dossier au parquet pour complément d'instruction, décision annulée le 24 octobre 2001. Le renvoi subséquent du dossier par le tribunal au parquet du 20 février 2002 fut annulé par le tribunal régional le 5 mars 2002.
Le 2 avril 2002, le tribunal requît l'avis d'expertise. Les experts l'ayant informé de l'impossibilité de présenter les conclusions dans le délai initialement prévu, soit au mois de décembre 2002, le 16 mai 2003, le tribunal suspendit la procédure.
Le 21 juillet 2003, le tribunal interrogea les experts sur la date à laquelle les conclusions pourraient être présentées. Le 15 octobre 2003, les experts l'informèrent qu'ils avaient besoin d'un délai supplémentaire de 6
mois.
A compter de cette date jusqu'au 10 février 2005, à cinq reprises le tribunal sollicita auprès des experts la présentation des conclusions. Le 4
mai 2005, ces derniers l'informèrent de difficultés rencontrées dans le rassemblement des documents. Le 19 mai 2005, le tribunal somma les experts de présenter les conclusions dans le délai de 3 mois.
Le 20 juillet 2005, la procédure fut reprise.
L'audience eut lieu le 16 septembre 2005.
Le 30 septembre 2006, les conclusions d'experts furent versées au dossier.
Par un jugement du 11 juillet 2007, le requérant fut innocenté. A une date non indiquée le parquet fit appel.
Le 18 septembre 2007, le requérant forma un recours contre la durée de la procédure et sollicita l'indemnité de 10
Le 8 janvier 2008, le tribunal régional de Poznań se prononça sur le recours du requérant. Il refusa de statuer sur la période à compter du 21 avril 2000 au 11 juillet 2007, estimant que, dans la mesure où la fonction essentielle de la plainte prévue par l'article 5 de la loi de 2004 consistait à
accélérer le déroulement d'une procédure, seule celle de ses phases qui était en cours au moment de l'introduction de la plainte pouvait faire l'objet de sa supervision. Ainsi, en l'espèce, la procédure antérieure à l'adoption du jugement en première instance échappait à son contrôle. Le tribunal observa toutefois que le tribunal de district avait instruit l'affaire sans diligence requise. Quant à la période postérieure à l'adoption du jugement innocentant le requérant, la procédure se déroulait promptement, ce qui justifiait le rejet de la plainte dans cette mesure.
Le 29 avril 2008, le tribunal régional tint l'audience lors de laquelle le parquet renonça à son appel.
GRIEF
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée de la procédure.
La durée de la procédure
Le requérant dénonce la durée de la procédure et invoque l'article 6 § 1 de la Convention, dont le passage pertinent en l'espèce dispose :
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
Par une lettre du 17 février 2010, le Gouvernement a informé la Cour qu'il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l'affaire du rôle en vertu de l'article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
(...) le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu'il reconnaît la violation du droit du requérant à être jugé dans un délai raisonnable.
Compte tenu des circonstances de la cause, le Gouvernement déclare être prêt à
verser au requérant, au titre de la satisfaction équitable, la somme de 20 000 PLN. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37
§
1 de la Convention européenne des droits de l'homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage
».
Par une lettre du 21 avril 2010, le requérant a fait savoir que la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration n'était pas acceptable.
La Cour rappelle que l'article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l'article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l'arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d'affaires, notamment des affaires dirigées contre la Pologne, sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005, et
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007).
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l'indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l'existence d'une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l'espèce, elle considère que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses protocoles n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Dès lors, il y a lieu de rayer l'affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu'elle comporte
;
Décide
, à l'unanimité, en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l'affaire du rôle.
Fatoș Aracı
Giovanni Bonello
Greffière adjointe
Président