MAKUSZEWSKI c. POLOGNE

Secțiunea a patra a cererii nr. 6513/08 prezentată de Cezary MAKUSZEWSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se înscrie la 6 decembrie 2011 într-un comitet compus din David Thór Björgvinsson, președinte, Nebojša Vučić, Vincent A. De Gaetano, judecători și Fatoș Arac Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 ianuarie 2008, având în vedere declarația din 9 iunie 2011 prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea privind rolul și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Cezary Makuszewski, este un resortisant polonez, născut în 1970 și rezident în Białystok. Guvernul polonez ( mai mult decât) a fost reprezentat de agentul său, dl J. Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală încheiată prin hotărârea din 25 august 2008 La o dată care nu a fost precizată exact în 2004, reclamantul a fost acuzat de extorcare de fonduri frauduloase în asociere cu răufăcătorii, comise în detrimentul companiilor de asigurări. La 30 decembrie 2005, un act de punere sub acuzare îndreptat împotriva reclamantului și cei zece coinculpați au fost introduceți la Tribunalul Districtual din Bialystok. La 21 februarie 2006 a avut loc prima ședință. Ca urmare a amânării landului din 24 martie 2006, motivat de necompararea nejustificată a unuia dintre inculpați, dezbaterile au avut loc la 25 aprilie, 29 mai și 27 iunie 2006. Amânarea audierilor din 15 septembrie și 10 octombrie 2006 a fost motivată de absența în dosar a unui certificat de primire de către unul dintre inculpații convocărilor adresate de instanță. Audierile ulterioare au avut loc la 16 și 27 noiembrie, 19 decembrie 2006, precum și la 30 ianuarie și 27 februarie 2007. Lanțul din 20 martie 2007 a fost întrerupt din cauza neprezentării a doi inculpați și lipsa în dosar a unei confirmări de primire de către aceștia a unor citații care să le fie adresate. În urma amânării landului din 27 aprilie 2007 din cauza necompaniei nejustificate a unui inculpat, dezbaterile au avut loc la 5 iunie, 4 iulie și 4 septembrie 2007. noiembrie 2007, 14 decembrie 2007 și 18 ianuarie 2008 tribunalul a ținut două audieri. L La 30 aprilie 2008 și 28 mai 2008, tribunalul a respins plângerea reclamantului împotriva duratei procedurii introduse, din cauza faptului că nu s-a produs nicio întârziere nejustificată printr-o ordonanță din 30 iulie 2008. Toate actele efectuate de tribunalul de district au fost necesare pentru soluționarea cauzei. Numărul mare de înjunghieri, ținute în mod regulat, era în legătură cu complexitatea cauzei datorate numărului ridicat de inculpați și de martori. În afară de întârzierea de două luni a grefei Tribunalului, prelungirea procedurii a fost cauzată de necompariile nejustificate ale unor inculpați și martori. La 25 august 2008, tribunalul de district a pronunțat hotărârea sa. El a declarat reclamantul vinovat de fapte și l-a condamnat la doi ani de condamnare penală. Procedura penală încheiată prin hotărârea Curții Supreme din 3 august 2007 în 1999, reclamantul a fost acuzat de fraudă. După achitarea sa de către Tribunalul Districtual din Bialystok la 19 aprilie 2002 și un recurs ulterior din partea Parchetului, la 18 februarie 2003, hotărârea pronunțată a fost anulată și dosarul a fost rejucat pentru reconsiderare. La 14 aprilie 2006, tribunalul de district l-a declarat vinovat de fapte și l-a condamnat la un an și șase luni de condamnare penală. La 28 septembrie 2006, tribunalul regional a confirmat această hotărâre. printr-o ordonanță din 3 august 2007, fără motivare, Curtea Supremă a respins, vădit nefondat, un recurs al reclamantului. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul denunță durata și lacuiul procedurii încheiate prin hotărârea din 25 august 2008. Pe langa aceeasi dispozitie a Conventiei, reclamantul se plange, de asemenea, de la o a doua procedura, in special de la aprecierea elementelor de proba de catre instante si de absenta unei injurii necesare a magistratilor. În ceea ce privește aceeași procedură, reclamantul se plânge în langula articolului 13 din Convenția privind respingerea recursului său de către Curtea Supremă printr-o ordonanță fără motivare. ÎN DREPT Pe durata procedurii încheiată prin hotărârea din 25 august 2008 Prin scrisoarea din 9 iunie 2011, guvernul a informat Curtea că va face o declarație unilaterală în vederea rezolvării problemei ridicate de cerere. El a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din convenție. Astfel, declarația se citește (...) guvernul declară (c) recunoaște că durata excesivă a procedurii încheiată prin hotărârea Tribunalului Districtual Bialystok din 25 august 2008, având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul declară că este pregătit pentru să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 5 000 PLN. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit; aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa unei soluționări în termenul menționat, Ö Õ se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. (...) Prin scrisoarea din 12 iulie 2011, reclamantul a respins oferta guvernului pe motiv că suma oferită în declarația unilaterală nu era suficient de mare. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existență, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere de participare în întregime sau parțial în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul c) din convenție). Având în vedere cele de mai sus, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu impună ca .. examinarea acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine Alte obiecții] În măsura în care recurentul se plânge de la mai multe cauze ale procedurii încheiate prin hotărârea din 25 august 2008, Curtea ia notă de faptul că nu a luat o decizie împotriva hotărârii menționate. Prin urmare, Curtea respinge această cauză pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. În măsura în care recurentul se plânge de la mai mult decât de procedura încheiată prin ordonanța Curții Supreme din 3 august 2007, în special de modul în care instanțele au apreciat elementele de probă, Curtea reamintește că nu este competentă să examineze o cerere referitoare la erori de fapt sau de drept presupus comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care aceste erori par să fi adus atingere drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În speță, cauza reclamantului a fost examinată de trei grade de instanță, în fața căreia a putut expune afirmațiile și mijloacele de apărare pe care le-a considerat utile ( Torroja Gascon c. Spania (dec.), nr. 55528/00, 1 În februarie 2001).Condamnarea sa a avut loc în urma unei proceduri contradictorii și pe baza unor dovezi discutate de părțile la litigiu. Prin urmare, Curtea respinge cauza ca fiind vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din convenție. În măsura în care recurentul se plânge de lipsa de imparțialitate necesară a tribunalelor care au stat la baza celei de a doua proceduri, Curtea constată că nu se face referire la faptul că a ridicat această cauză în fața instanțelor interne. Prin urmare, Curtea respinge acest lucru, pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește cauza recurentului formulată în langula articolului 13 din convenție, referitoare la lipsa motivării hotărârii Curții Supreme din 3 august 2007, Curtea amintește jurisprudența sa pe teren la art. 6 § 1 din Convenție, din care rezultă că, în cazul în care instanțele au obligația de a-și motiva deciziile, nu se poate cere un răspuns detaliat la fiecare argument al părților. La întinderea acestei obligații de motivare poate varia în funcție de natura deciziei. În ceea ce privește procedurile care se referă la examinarea preliminară a eligibilității căilor de atac în materie de drept, o instanță supremă nu este obligată să ofere o motivare foarte detaliată atunci când aplică pur și simplu o dispoziție a legii pentru a respinge o astfel de acțiune fiind condamnată în orice mod la eșec (a se vedea Wnuk c. Polonia (dec.), n 38308/05, 1 septembrie 2009 În speță, cauza reclamantului nu ridica întrebări care ar fi necesitat o motivare detaliată din partea Curții Supreme (a se vedea, prin analogie, Janusz Leszek Kozłowski c. Polonia, 47611/07, 8 iunie 2010, § 30. Prin urmare, Curtea respinge cauza ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care le cuprinde, în temeiul articolului 37 (c) Convenției, să șteargă cauza rolului în măsura în care se referă la gladiatoriul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție, referitor la durata procedurii încheiată prin hotărârea din 25 august 2008; Se pronunță cererea inadmisibilă pentru surplus. Fatoș Arac

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

de la requête n

o

6513/08

présentée par Cezary MAKUSZEWSKI

contre la Pologne

La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 6 décembre 2011 en un comité composé de

:

David Thór Björgvinsson,

Président,

Nebojša Vučinić,

Vincent A. De Gaetano,

juges,

et de Fatoș Aracı,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 29 janvier 2008,

Vu la déclaration du 9 juin 2011 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Cezary Makuszewski, est un ressortissant polonais, né en 1970 et résidant à Białystok. Le gouvernement polonais («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. J. Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

Procédure pénale terminée par le jugement du 25 août 2008

A une date non précisément indiquée en 2004, le requérant fut inculpé d’extorsions des fonds frauduleuses en association des malfaiteurs, commises au détriment des compagnies d’assurances.

Le 30 décembre 2005, un acte d’accusation dirigé contre le requérant et les dix coaccusés fut introduit auprès du tribunal de district de Bialystok.

Le 21 février 2006 eut lieu la première audience.

Suite au report de l’audience du 24 mars 2006 motivé par la non-comparution injustifiée de l’un des accusés, les débats se tinrent les 25 avril, 29 mai et 27 juin 2006.

Le report des audiences des 15 septembre et 10 octobre 2006 fut motivé par l’absence dans le dossier d’une attestation de réception par l’un des accusés des convocations à comparaître adressées par le tribunal. L’audience du 26 octobre 2006 fut reportée suite au défaut de notification adéquate de la convocation à comparaître à un accusé et à la non-comparution injustifiée d’un autre inculpé.

Les audiences subséquentes eurent lieu les 16 et 27 novembre, 19

décembre 2006 ainsi que les 30 janvier et 27 février 2007.

L’audience du 20 mars 2007 fut interrompue en raison de la non

‑

comparution de deux accusés et l’absence dans le dossier d’un accusé de réception par ceux-ci des convocations à comparaître leur étant destinées.

Suite au report de l’audience du 27 avril 2007 dû à la non-comparution injustifiée d’un accusé, les débats se tinrent les 5 juin, 4 juillet et 4

septembre 2007.

L’audience prévue pour le 23 octobre 2007 fut reportée pour cause de formation professionnelle du juge.

Après le dépôt d’une expertise ordonnée lors de l’audience du 12

novembre 2007, le 14 décembre 2007 et le 18 janvier 2008 le tribunal tint deux audiences.

L’audience prévue pour le 27 février 2008 fut ajournée pour cause imputable au greffe du tribunal

; celle fixée au 27 mars le fit également pour cause de l’absence dans le dossier d’une attestation de réception par l’un des accusés d’une convocation à comparaître lui étant destinée.

Les 30 avril et 28 mai 2008, le tribunal tint l’audience. Suite au dépôt d’une expertise le 18 juin 2008, les débats se poursuivirent les 20

juin, 11

juillet et 18 août 2008.

Entretemps, par une ordonnance du 30 juillet 2008, le tribunal régional rejeta la plainte du requérant contre la durée de la procédure introduite, au motif qu’aucun retard injustifié ne s’était produit. L’ensemble des actes effectués par le tribunal de district étaient nécessaires pour la solution de l’affaire. Le nombre important d’audiences, tenues régulièrement, était en rapport avec la complexité de l’affaire due au nombre élevé d’accusés et de témoins. Outre le seul retard de deux mois à imputer au greffe du tribunal, le prolongement de la procédure était occasionné par les non-comparutions injustifiées de certains accusés et témoins.

Le 25 août 2008, le tribunal de district prononça son jugement. Il déclara le requérant coupable des faits et le condamna à deux années de réclusion criminelle.

2.

Procédure pénale terminée par l’arrêt de la Cour Suprême du 3

août 2007

En 1999, le requérant fut inculpé de fraude. Après son acquittement par le tribunal de district de Bialystok le 19 avril 2002 et un appel subséquent du parquet, le 18 février 2003, le jugement d’acquittement fut annulé et le dossier renvoyé pour reconsidération.

Le 14 avril 2006, le tribunal de district déclara le requérant coupable des faits et le condamna à une année et six mois de réclusion criminelle. Le 28

septembre 2006, le tribunal régional confirma ce jugement.

Par une ordonnance du 3 août 2007, dépourvue de motivation, la Cour Suprême rejeta, en tant que manifestement infondé, un pourvoi du requérant.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant dénonce la durée et l’iniquité de la procédure terminée par le jugement du 25 août 2008.

Sous l’angle de cette même disposition de la Convention le requérant se plaint également de l’iniquité de la seconde procédure, en particulier de l’appréciation des éléments de preuve par les juridictions et de l’absence d’impartialité requise des magistrats. Concernant cette même procédure, le requérant se plaint sous l’angle de l’article 13 de la Convention du rejet de son pourvoi par la Cour Suprême par une ordonnance dépourvue de motivation.

EN DROIT

A.

Sur la durée de la procédure terminée par le jugement du 25 août 2008

Par une lettre du 9 juin 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la requête. Il a invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.

La déclaration se lit ainsi

:

«

(...) le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale

‑

qu’il reconnaît que la durée excessive de la procédure terminée par le jugement du tribunal de district de Bialystok du 25 août 2008.

Compte tenu des circonstances de la cause, le Gouvernement déclare être prêt à

verser au requérant, au titre de la satisfaction équitable, la somme de 5 000 PLN. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37

§

1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

(...)

»

Par une lettre du 12 juillet 2011, le requérant a rejeté l’offre du Gouvernement au motif que la somme offerte dans la déclaration unilatérale n’était pas suffisamment élevée.

La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque

:

«

pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.

»

Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle dans sa totalité ou en partie en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin

Acar c. Turquie

[GC], n

o

26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI),

WAZA Spółka z o.o. c.

Pologne

(déc.), n

o

11602/02, 26 juin 2007, et

Sulwińska c.

Pologne

(déc.), n

o

28953/03).

Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article

37

§

1

c) de la Convention).

Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1

in fine

).

B.

Autres griefs

Dans la mesure où le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure terminée par le jugement du 25 août 2008, la Cour note qu’il n’a pas interjeté d’appel contre ledit jugement. Partant, la Cour rejette ce grief pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§ 1 et 4 de la Convention.

Pour autant que le requérant se plaigne de l’iniquité de la procédure terminée par l’ordonnance de la Cour Suprême du 3 août 2007, en particulier de la manière dont les juridictions ont apprécié les éléments de preuve, la Cour rappelle qu’elle n’est pas compétente pour examiner une requête relative à des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si, et dans la mesure où, ces erreurs lui semblent susceptibles d’avoir entraîné une atteinte aux droits et libertés garantis par la Convention. La question de l’admissibilité des preuves ainsi que leur force probante relèvent essentiellement du droit interne. En l’espèce, la cause du requérant a été examinée par trois degrés de juridiction, devant lesquelles il a pu exposer les allégations et moyens de défense qu’il a estimés utiles (

Torroja Gascon

c. Espagne

(déc.), n

o

55528/00, 1

er

février 2001). Sa condamnation est intervenue à la suite d’une procédure contradictoire et sur la base de preuves discutées par les parties au litige. Partant, la Cour rejette le grief en tant que manifestement mal fondé en application de l’article 35

§§ 3 et 4 de la Convention.

Dans la mesure où le requérant se plaint de l’absence d’impartialité requise des magistrats s’étant prononcés dans la seconde procédure, la Cour note qu’il n’apparaît pas qu’il ait soulevé ce grief devant les instances internes. Partant, la Cour le rejette, pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Concernant le grief du requérant formulé sous l’angle de l’article 13 de la Convention, portant sur l’absence de motivation de l’ordonnance de la Cour Suprême du 3 août 2007, la Cour rappelle sa jurisprudence sur le terrain de l’article 6

Wnuk c. Pologne

(déc.), n

o

38308/05, 1

septembre 2009

;

Helle c. Finlande

, 19 décembre 1997, §

55, Recueil 1997-VIII;

Nerva et autres c. Royaume-Uni

, n

o

42295/98, Recueil 2002

‑

VIII). En l’espèce, l’affaire du requérant ne soulevait pas de questions qui auraient nécessité une motivation détaillée de la part de la Cour Suprême (voir, par analogie,

Janusz Leszek Kozłowski c. Pologne

, n

o

47611/07, 8 juin 2010, § 30). Partant, la Cour rejette le grief en tant que manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte

;

Décide

, en vertu de l’article 37

§

1

c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention, portant sur la durée de la procédure terminée par le jugement du 25 août 2008 ;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Fatoș Aracı

David Thór Björgvinsson

Greffière adjointe

Président