CROITORU v. ROMANIA

Reclamantul, dl Simon Croitoru, este un național român care s-a născut în 1924 și locuiește în Holon, Israel. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Popescu, un avocat care practică în Bucuresti. Guvernul român (“Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în 1924 și trăiește în Holon, Israel. Între 23 august 1942 și 23 august 1944, reclamantul, care este de origine evreică, a fost obligat să efectueze o muncă forțată în temeiul legislației rasiste adoptate de guvernul Antonescu. Odată ce războiul s-a încheiat, începând din 1945 și până la pensionare în 1969, reclamantul a lucrat pentru Ministerul Internului și pentru alte entități administrative. În 1969, s-a mutat în Israel, unde a continuat să trăiască până în prezent. La 19 septembrie 1997, Ministerul Departamentului Pensiunii Interne a emis o decizie, bazată pe decretul nr. 214/1977, care reglementează pensiile militare, acordând reclamantului drepturi de pensie (500 237 lei (ROL) pe lună) cu efect de la 1 septembrie 1997. Reclamantul a împuternicit M.N., care rezidă în România, să își încaseze pensia la oficiul poștal la care banii au fost trimisi. Din iunie până în septembrie 2002, M.N. a colectat banii fără a-l trimite reclamantului. În consecință, proxyul a fost revocat. Plățile de pensii corespunzător lunii octombrie și noiembrie 2002 au fost returnate de către Oficiul de Asigurări Militare, deoarece banii nu au fost colectați niciodată și Oficiul de Post nu au putut contacta M.N. La 9 iulie 2002, în răspunsul la o scrisoare trimisă de reclamant la 24 iunie 2002, Ministerul muncii l-a informat că Casa Națională a Pensiunilor și altor Drepturi de Asigurare (NHPIR) a fost responsabilă, sub autoritatea sa, pentru sistemul de pensii civile. NHPIR a semnat un acord cu Bancpost (Banca Poștală Romană) care permite transferurile bancare de pensii civile să fie efectuate la conturile beneficiarilor din Israel. Cu toate acestea, deoarece reclamantul a fost beneficiarul unei pensii militare, el a fost sfătuit să contacteze Ministerul Internului, care este autoritatea responsabilă pentru gestionarea sistemului de pensii militare, deoarece cele două sisteme de pensii sunt diferite și au fost gestionate separat. Aceste informații au fost confirmate printr-o scrisoare din 13 iulie 2002 de la Bancapost către solicitant, în care a fost informat că banca a încheiat un acord cu Autoritatea Poștală Israelească, dar numai în ceea ce privește pensiile de pensionare reglementate de NHPIR (pensiuni civile). Hotărârea nu a acoperit transferul pensiilor militare acordate de Ministerul Internului sau de Ministerul Apărării. La sfârșitul anului 2002, reclamantul a solicitat transferul pensiei sale la contul său israelian. El a susținut că vechea și starea sa de sănătate l-a împiedicat să călătorească în România pe o bază lunară pentru a-și colecta pensia de la biroul poștal. În scrisoarea sa, reclamantul a menționat, de asemenea, faptul că M.N. a încetat să-l trimită plățile de pensie pe care le-a încasat și, prin urmare, a revocat proxyul. În plus, deoarece a părăsit România mai mult de 30 de ani înainte, el nu cunoștea nici o altă persoană pe care ar putea să-l numească drept proxy în scopul colectării plăților de pensie pe o bază lunară. În răspunsul său din 9 octombrie 2002, Ministerul Internului a informat reclamantul că nu poate transfera pensii în conturi deschise cu Bancpost, deoarece a semnat doar acorduri cu Postul, care nu face parte din sistemul bancar. De asemenea, Ministerul a indicat că reclamantul ar putea opta pentru a cere proxyului să transfere banii pe care i-a colectat pe orice cont pe care l-a numit. I s-a spus, de asemenea, că, în caz de dezacord cu proxy, el a avut întotdeauna posibilitatea de a numi un alt reprezentant. La 11 februarie 2003, Ministerul Internului a informat din nou reclamantul că niciun acord nu a fost încheiat de către Minister cu orice bancă care permite transferul de pensii de pensionare militară în străinătate. În orice caz, în conformitate cu noua Lege nr. 164/2001 care reglementează pensiile militare, banii trebuiau plătiți direct beneficiarului sau proxyului său juridic împuternicit să-l încaseze. Plata efectivă trebuia colectată direct de la Post. Prin urmare, Ministerul a invitat reclamantul să numească un proxy și i-a informat că, începând cu 1 ianuarie 2003, validitatea unui astfel de mandat a fost limitată la 18 luni. Într-o scrisoare trimisă reclamantului la 13 martie 2003, Secretariatul General al Guvernului a confirmat că un acord încheiat între Ministerul Internului și Biroul Postal a permis plata pensiilor militare fie beneficiarului însuși, fie mandatarului său desemnat. Reclamantul a fost informat că își poate cere mandatarului în orice moment să-i transfere banii în străinătate. În încercarea de a susține că pensia sa este civilă și nu militară, reclamantul a subliniat că NHPIR ar trebui să fie instituția responsabilă pentru gestionarea dosarului său de pensionare. La 7 aprilie 2003, Ministerul Internului a răspuns că pensia reclamantului a fost acordată pe baza decretului nr. 214/1977, care a reglementat pensiile militare de stat și, prin urmare, nu poate fi plătită decât în conformitate cu dispozițiile relevante în acest sens. La 11 mai 2005, Oficiul de Pensiuni al Ministerului Internului a informat reclamantul că, în conformitate cu legislația în vigoare, în cazul în care beneficiarul unei pensii a locuit în străinătate, pensia sa, fie militară sau civilă, trebuia să fie plătită numai unui proxy juridic împuternicit să colecteze banii. Această persoană, odată desemnată, ar putea apoi să ceară Oficiului Postului să transfere banii la un cont deschis cu o băncă română, și apoi, la un cont deschis cu o băncă în Israel. La 14 august 2000, reclamantul a cerut să-și acorde drepturile prin decretul legislativ nr. 118/1990, recunoscută, așa cum a fost persecutat rațial de regimul stabilit de Marshall Antonescu. Conform acestui decret, drepturile pecuniare se referă la o indemnitate lunară de 60.000 lei (ROL) pe an de detenție. Această indemnitate a fost supusă mai multor creșteri, atingând suma de 200 ROL pe lună de detenție până la 13 mai 2008. Persoanele care au dovedit că au suferit persecuții au dreptul, în temeiul decretului, la alte drepturi, cum ar fi asistența medicală gratuită, transportul public gratuit și scutirea de la plata impozitelor. La 20 decembrie 2000, Departamentul General de Muncire și Protecție Socială (GLSWD) din București a emis o decizie de acordare a cererii reclamantului și a indicat, fără alte detalii, că, începând cu 1 septembrie 2000, el va beneficia de toate drepturile acordate de decretul legislativ nr. 118/1990 pentru perioada cuprinsă între 23 august 1942 și 23 august 1944, atunci când a fost persecutat. Reclamantul a solicitat fostului angajator, Ministerul Internului, cerând aplicarea deciziei menționate mai sus. La 17 septembrie 2002, Ministerul a informat reclamantul că, în conformitate cu legea, instituția responsabilă a fost NHPIR, sub autoritatea Ministerului Muncii. Într-o scrisoare din 13 mai 2003, NHPIR a informat reclamantul că indemnitățile acordate prin decretul legislativ nr. 118/1990 nu i-au putut fi plătite. În primul rând, i s-a explicat, dosarul său a fost transmis la 11 octombrie 2002 la București NHPIR, districtul II, în calitate de instituție competentă pentru efectuarea plăților. Cu toate acestea, plata nu a fost niciodată aprobată, deoarece dosarul ar fi trebuit să fie depus personal de către reclamant și nu trimis prin post, sau cel puțin un reprezentant al reclamantului desemnat în acest scop specific ar fi trebuit să depună cererea în numele său. În consecință, cererea reclamantului și toate documentele justificative au fost returnate la el. La 18 iunie 2003, în urma cererilor suplimentare ale reclamantului de a fi plătite indemnitățile la care avea dreptul, NHPIR i-a informat că dosarul său nu poate fi prelucrat deoarece nu a desemnat un proxy, așa cum au menționat deja în scrisorile lor anterioare. În consecință, orice altă cerere similară de la reclamant ar fi ignorată („orice nouă cerere către instituția noastră cu plângeri identice nu va primi răspuns”). Până în prezent, NHPIR nu a calculat suma exactă a indemnităților datorate reclamantului. Într-o scrisoare din 13 iunie 2006, NHPIR a informat Guvernul că procedura instituită prin decretul legislativ nr. 118/1990 a solicitat achitarea de bani către beneficiar în persoană sau către proxyul său desemnat. Provocatul a fost împuternicit să depună orice cerere, să deschidă un cont cu Bancpost, să colecteze indemnitățile plătite și să informeze autoritățile cu privire la orice modificare a statutului beneficiarului care ar putea afecta indemnitatea. Toate aceste informații au fost furnizate reclamantului, care nu a respectat cerința de numire a unui proxy. NHPIR a menționat, de asemenea, că, după încheierea dosarului reclamantului, conform legii, indemnitățile pot fi plătite direct Israelului, în urma unei cereri specifice depuse de reclamant cu o bancă israeliană care a semnat un acord cu Bancpost în acest scop. Decretul legislativ nr. 118 din 30 martie 1990 privind acordarea anumitor drepturi persoanelor care au fost persecutate din motive politice de regimul dictatorial instituit la 6 martie 1945, astfel cum a fost modificat de Ordinul Guvernului nr. 105 din 30 august 1999 În momentul material, dispozițiile relevante ale Decretului Legislativ nr. 118/1990, astfel cum au fost completate de dispozițiile Ordinului Guvernului nr. 105/1999, citiți: „(1) Următoarele perioade vor fi luate în considerare pentru determinarea seniorității și se numără ca atare în scopul calculării pensiilor de pensionare și a oricăror alte drepturi derivate de senioritate: perioadele în care o persoană, după 6 martie 1945, a efectuat, din motive politice, o condamnare deținută într-o decizie judiciară finală sau a fost reținută în așteptarea procesului pentru infracțiuni politice;[...] (2) Aceleași drepturi vor fi acordate persoanei care: [...] (a1) au fost persecutate sau deportate pentru motive raciale sau etnice de către regimul stabilit în România din 14 septembrie 1940 până la 23 august 1944 [...]” „Persoanele menționate la art. 1 au dreptul de a primi o indemnizație lunară de 60.000 lei pentru fiecare an de detenție [...]” „Persoanele menționate la art. 1 sunt exceptate de la plata oricărei taxe. Aceste persoane vor beneficia, de asemenea, de următoarele drepturi: a) asistență medicală gratuită și medicamente gratuite, care trebuie să fie permise cu prioritate atât în comunitate, cât și în timp ce sunt spitalizate; b) transportul urban gratuit – public (buz, tramvai, metrou) sau privat; costurile legate de călătoria cu o societate privată sunt rambursate de autoritățile administrative locale care corespund reședinței beneficiarului; c) douăsprezece bilete gratuite pentru călătorie prin tren, clasa întâi [...]; d) un bilet gratuit pe an pentru tratamentul medical într-o stație de tratament; e) scutirea de la plata licențelor radio și televiziunii; f) tratament prioritar pentru stabilirea unei linii telefonice [...]; g) la cerere, acordarea unui complot de înmormânare gratuit.” Cetății români care locuiesc în străină vor beneficia, de asemenea, de drepturile prevăzute în prezentul decret legislativ. [...] (5) prestațiile pecuniare [...] se plătesc beneficiarului lor sau proxyului său desemnat în mod legal împuternicit să încaseze beneficiile respective sau, la cererea beneficiarului, acestea sunt transferate la contul său personal deschis la Banca de Economii (CEC) sau la orice altă instituție bancară care a încheiat, în acest scop, un acord special cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Legea nr. 19/2000 care reglementează sistemul public de pensii și toate celelalte drepturi de asigurare „Plătirea drepturilor de pensii va fi efectuată lunar. Pensiunea va fi plătită fie personal beneficiarului său, mandatarului său legal, fie reprezentantului său legal.” Legea nr. 164/2001 care reglementează pensiile militare „(1) Plata drepturilor de pensii va fi efectuată lunar. (2) Pensiunea va fi plătită fie personal beneficiarului său, la proxyul său desemnat legal, fie la reprezentantul său legal.”

The applicant, Mr Simon Croitoru, is a Romanian national who was born in 1924 and lives in Holon, Israel. He was represented before the Court by Ms. N. Popescu, a lawyer practising in Bucuresti. The Romanian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was born in 1924 and lives in Holon, Israel. Between 23 August 1942 and 23 August 1944, the applicant, who is of Jewish origin, was compelled to carry out forced labour pursuant to the racist legislation passed by the Antonescu Government. Once the war was over, starting in 1945 and until his retirement in 1969, the applicant worked for the Ministry of the Interior and for several other administrative entities. In 1969, he moved to Israel, where has continued to live to the present day. On 19 September 1997 the Ministry of the Interior's Pension Department issued a decision, based on Decree no. 214/1977, which regulates military pensions, granting the applicant his pension rights (500 237 lei (ROL) per month) with effect from 1 September 1997. The applicant empowered M.N., who was resident in Romania, to cash his pension at the Post Office to which the money was sent. From June until September 2002, M.N. collected the money without sending it to the applicant. The proxy was consequently revoked. The pension payments corresponding to October and November 2002 were returned by the Post Office to the Military Insurance Office, as the money had never been collected and the Post Office had been unable to contact M.N. On 9 July 2002, in reply to a letter sent by the applicant on 24 June 2002, the Ministry of Labour informed him that the National House of Pensions and Other Insurance Rights (NHPIR) was responsible, under its authority, for the system of civil pensions. The NHPIR had signed an agreement with the Bancpost (Romanian Postal Bank) allowing bank transfers of civil pensions to be made to the beneficiaries' accounts in Israel. However, as the applicant was the beneficiary of a military pension, he was advised to contact the Ministry of the Interior, which was the authority responsible for managing the military pension system, as the two pension systems were different and were managed separately. This information was confirmed by a letter of 13 July 2002 from Bancpost to the applicant, in which he was informed that the bank had concluded an agreement with the Israeli Postal Authority, but only with regard to retirement pensions regulated by the NHPIR (civil pensions). The agreement did not cover the transfer of military pensions awarded by the Ministry of the Interior or by the Ministry of Defence. At the end of 2002 the applicant asked for his pension to be transferred to his Israeli account. He contended that his old age and state of health prevented him from travelling to Romania on a monthly basis in order to collect his pension from the Post Office. In his letter the applicant also referred to the fact that M.N. had stopped sending him the pension payments she had cashed, and he had therefore revoked the proxy. Furthermore, as he had left Romania more than 30 years before, he did not know any other person whom he could appoint as his proxy for the purpose of collecting his pension payments on a monthly basis. In its reply of 9 October 2002, the Ministry of the Interior informed the applicant that it could not transfer pensions into accounts opened with Bancpost, as it had only signed agreements with the Post Office, which was not part of the banking system. The Ministry also indicated that the applicant could opt to ask his proxy to transfer the money he/she collected to any account he named. He was also told that in case of disagreement with the proxy, he always had the option of appointing another representative. On 11 February 2003 the Ministry of the Interior again informed the applicant that no agreement had been concluded by the Ministry with any bank allowing transfers of military retirement pensions abroad. In any event, according to the new Law no. 164/2001 regulating military pensions, the money was to be paid directly to the beneficiary or to his legal proxy empowered to cash it. The actual payment was to be collected directly from the Post Office. Hence, the Ministry invited the applicant to appoint a proxy and informed him that from 1 January 2003 the validity of such a mandate was limited to 18 months. No legal basis for that time-limit was indicated. In a letter sent to the applicant on 13 March 2003 the Government's Secretariat General confirmed that an agreement concluded between the Ministry of the Interior and the Post Office allowed for the payment of military pensions either to the beneficiary himself, or to his appointed proxy. The applicant was informed that he could ask his proxy at any time to transfer the money to him abroad. Attempting to argue that his pension was a civil and not a military one, the applicant pointed out that the NHPIR should be the institution responsible for managing his retirement file. On 7 April 2003 the Ministry of the Interior replied that the applicant's pension had been awarded on the basis of Decree no. 214/1977, which regulated State military pensions, and therefore it could only be paid in accordance with the relevant provisions therein. On 11 May 2005 the Pension Office of the Ministry of the Interior informed the applicant that, according to the legislation in force, if the beneficiary of a pension resided abroad, his pension, whether it was military or civil, was only to be paid to a legal proxy empowered to collect the money. This person, once appointed, could then ask the Post Office to transfer the money to an account opened with a Romanian Bank, and afterwards, to an account opened with a bank in Israel. On 14 August 2000 the applicant asked to have his rights granted by Legislative Decree no. 118/1990 acknowledged, as he had been racially persecuted by the regime established by Marshall Antonescu. According to this decree, the pecuniary rights referred to a monthly indemnity of 60,000 lei (ROL) per year of detention. This indemnity was subject to several increments, reaching the sum of 200 ROL per month per year of detention by 13 May 2008. Persons having proved they had suffered persecution were also entitled, under the decree, to other rights, such as free medical assistance, free public transport and exemption from paying taxes. On 20 December 2000 the Bucharest General Labour and Social Welfare Department (GLSWD) issued a decision granting the applicant's request and indicating, without any other details, that from 1 September 2000 he would benefit from all the rights granted by Legislative Decree no. 118/1990 for the period from 23 August 1942 to 23 August 1944 when he had been persecuted. The applicant applied to his former employer, the Ministry of the Interior, asking for the above-mentioned decision to be enforced. On 17 September 2002 the Ministry informed the applicant that, according to the law, the responsible institution was the NHPIR, under the authority of the Ministry of Labour. In a letter of 13 May 2003, the NHPIR informed the applicant that the indemnities granted by Legislative Decree no. 118/1990 could not be paid to him. Firstly, it was explained to him, his file had been transmitted on 11 October 2002 to the Bucharest NHPIR, 2nd District, as the competent institution to make the payments. However, payment had never been approved, because the file should have been filed personally by the applicant and not sent by post, or at least a representative of the applicant appointed for that specific purpose should have filed the request in his name. In consequence, the applicant's request and all the supporting documents were returned to him. On 18 June 2003, following further requests from the applicant to be paid the indemnities he was entitled to, the NHPIR informed him that his file could not be processed because he had not appointed a proxy, as they had already mentioned in their previous letters. Consequently, any other similar request from the applicant would be ignored (“any new request to our institution with identical complaints will receive no reply”). To date the NHPIR has not calculated the exact amount of the indemnities due to the applicant. In a letter of 13 June 2006, the NHPIR informed the Government that the procedure instituted by Legislative Decree no. 118/1990 required the money to be paid to the beneficiary in person, or to his appointed proxy. The proxy was to be empowered to file any request, open an account with Bancpost, collect the indemnities paid and inform the authorities of any change in the beneficiary's status which might affect the indemnity. All this information had been provided to the applicant, who had failed to comply with the requirement of appointing a proxy. The NHPIR also mentioned that once the applicant's file was complete, as required by the law, the indemnities could be paid directly to Israel, following a specific request filed by the applicant with an Israeli bank that had signed an agreement with Bancpost for that purpose. Legislative Decree no. 118 of 30 March 1990 on the granting of certain rights to persons who were persecuted on political grounds by the dictatorial regime established on 6 March 1945, as modified by the Government Emergency Ordinance no. 105 of 30 August 1999 At the material time, the relevant provisions of Legislative Decree no. 118/1990, as completed by the provisions of the Government Emergency Ordinance no. 105/1999, read: “(1) The following periods shall be taken into account in determining seniority and shall count as such for the purpose of calculating retirement pensions and any other rights derived from seniority: periods during which a person, after 6 March 1945, for political reasons – served a custodial sentence imposed in a final judicial decision, or was detained pending trial for political offences;[...] (2) The same rights will be granted to the person who: [...] (a1) was persecuted or deported for racial or ethnic reasons by the regime established in Romania from 14 September 1940 to 23 August 1944 [...]” “The persons referred to in Article 1 are entitled to receive a monthly indemnity of 60,000 lei for each year of detention [...]” “The persons referred to in Article 1 shall be exempted from the payment of any taxes. These persons will also benefit from the following rights: a) free medical assistance and free medication, which are to be allowed with priority both in the community and while hospitalized; b) free urban transport – public (bus, tram, subway) or private; the costs relating to travelling with a private company shall be reimbursed by the local administrative authorities corresponding to the beneficiary's residence; c) twelve free tickets for travelling by train, first class [...]; d) one free ticket per year for medical treatment in a treatment resort; e) exemption from the payment of radio and television licences; f) priority treatment for setting up a phone line [...]; g) upon request, the granting of a free burial plot.” Romanian citizens residing abroad will also benefit from the rights set out within the provisions of the present legislative decree. [...] (5) pecuniary benefits [...] shall be paid to their beneficiary or to his legally appointed proxy empowered to cash the respective benefits or, at the request of the beneficiary, they shall be transferred to his personal account opened at the Savings Bank (CEC) or to any other banking institution that has concluded for this purpose a special agreement with the Ministry of Labour and Social Welfare. Law no. 19/2000 regulating the public pension system and all other insurance rights “The payment of pension rights will be made on a monthly basis. The pension will be paid either personally to its beneficiary, to his legally appointed proxy, or to his legal representative.” Law no. 164/2001 regulating military pensions “(1) The payment of pension rights will be made on a monthly basis. (2) The pension will be paid either personally to its beneficiary, to his legally appointed proxy or to his legal representative.”