Vaney împotriva Franței

Rezoluția CM/ResDH(2010)127 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Vaney împotriva Franței (Recherche n 53946/00, Hotărârea din 30 noiembrie 2004, definitivă la 28 februarie 2005) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în această cauză se referă la durata excesivă a unei proceduri penale și a unei proceduri civile [încălcarea articolului 6 alineatul (1) ] (a se vedea detaliile în la După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție.

În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar, este asigurată de faptul că statul pârât a acordat părții reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile în la - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa) și având în vedere decizia luată în cadrul celei de-a 940-a reuniuni a Delegaților ministrului (11 octombrie 2005) pentru cauza Vaney, pe care și-a îndeplinit atribuțiile în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE de la data examinării.

Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2010)127 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Vaney împotriva Franței Rezumat introductiv al cauzei Această cauză se referă la durata excesivă a unei proceduri penale inițiate împotriva reclamantului în 1984 (aproximativ 3 ani și 11 luni pentru o anchetă), încălcând art. 6 alineatul (1) din convenție. În plus, aceasta se referă la durata excesivă a unei proceduri civile introduse de reclamant în 1989 în temeiul articolului L 781-1 din Codul privind organizarea judiciară pentru a se plânge de durata procedurilor penale (peste 10 ani și 2 luni la 5 grade de jurisdicție), încălcând art. 6 alineatul (1) din Convenție.

În această privință, Curtea Europeană a reamintit că instanțele interne trebuie să acorde o atenție deosebită acțiunilor în răspundere pentru dreptul la liberă circulație pentru o durată excesivă a unei proceduri judiciare anterioare, pentru a se asigura că astfel de acțiuni sunt examinate ele însele într-un termen rezonabil. Plata satisfacției echitabile și a măsurilor individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Daune materiale Daune morale Costuri & cheltuieli Total 1 euro 000 EUR 001 EUR Plătit la 27/05/2005 b) Măsuri individuale Nu este necesară nicio măsură în măsura în care procedurile în cauză sunt încheiate. În consecință, nici o altă măsură individuală nu a fost considerată necesară de Comitetul de Miniștri.

II. Măsuri generale 1) În ceea ce privește durata excesivă a procedurilor penale Această cauză trebuie să se apropie de cauza Etcheest și Bidart (hotărârea din 21/03/2002) și de alte cauze similare, care au condus la Rezoluția CM/ResDH(2007)39 adoptată de Comitetul de Miniștri la 19 aprilie 2007 în cadrul celei de-a 992-a ședințe a sa. Aceste cazuri au fost considerate ca fiind executate în conformitate cu măsurile legislative adoptate de statul membru în cauză pentru a reduce durata procedurilor penale și, în special, a fazei de punere în aplicare. în special, de la intrarea în vigoare a legii n 2000-516 din 15/066/2000, informațiile judiciare sunt supuse în prezent unui calendar de procedură.

În plus, au fost recunoscute noi drepturi părților pentru a evita prelungirea procedurilor penale. 2) În ceea ce privește durata excesivă a procedurii civile Tribunalul Curții Europene a fost difuzat serviciilor în cauză și tuturor instanțelor prin intermediul fiecărei Curți de Justiție responsabilă de difuzarea în jurisdicția sa.

O astfel de difuzare rapidă către instanțele competente părea într-adevăr necesară în speță, în măsura în care constatarea duratei excesive a procedurii privește o acțiune pe care Curtea a considerat-o, în numeroase hotărâri anterioare, de natură să permită remedierea unei presupuse încălcări a dreptului de a-și vedea cauza pronunțată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1). În această privință, trebuie subliniat faptul că Curtea Europeană nu și-a pus în discuție jurisprudența referitoare la eficacitatea acestei acțiuni, ci a considerat, având în vedere circumstanțele speciale ale cauzei, că nu putea fi solicitat reclamantului să epuizeze acțiunea în temeiul articolului L 781-1 pentru a se plânge exact de o procedură anterioară introdusă în temeiul aceleiași dispoziții.

Pe de altă parte, trebuie să se facă referire și la cauza C.R. împotriva Franței, pentru care examinarea măsurilor cu caracter general este închisă ținând cont de măsurile adoptate de statul membru în cauză pentru a evita noi încălcări similare. C.R. și alte 9 cauze privind durata procedurilor civile în fața instanțelor civile au condus la adoptarea de către Comitetul de Miniștri în cadrul celei de-a 1028-a reuniuni, la 25 iunie 2004, a Rezoluției CM/ResDH(2008) 39. III. Concluziile din partea statului pârât Guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în acest caz în afara plății satisfacției echitabile și că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

[1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 15 septembrie 2010, cu ocazia celei de-a 1092-a ședințe a delegaților miniștrilor.

Résolution CM/ResDH(2010)127 [1] Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme Vaney contre France (Requête n o 53946/00, arrêt du 30 novembre 2004, définitif le 28 février 2005) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») ; Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif ; Rappelant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette affaire concerne la durée excessive d’une procédure pénale et d’une procédure civile (violation de l’article 6, paragraphe 1) (voir détails dans l’Annexe) ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; S’étant assuré que, l’Etat défendeur a versé à la partie requérante, la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt (voir détails dans l’Annexe),

Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ; DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur (voir Annexe) et vu la décision prise lors de la 940e réunion des Délégués des Ministres (11 octobre 2005) pour l’affaire Vaney, qu’il a rempli ses fonctions conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et DECIDE d’en clore l’examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)127 Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire Vaney contre France Résumé introductif de l’affaire Cette affaire concerne la durée excessive d’une procédure pénale diligentée en 1984 contre le requérant (environ 3 ans et 11 mois pour une instruction), en violation de l’article 6, paragraphe 1 de la Convention. Elle concerne, en outre, la durée excessive d’une procédure civile introduite par le requérant en 1989 en application de l’article L 781-1 du code de l’organisation judiciaire pour se plaindre de la durée de la procédure pénale (plus de 10 ans et 2 mois pour 5 degrés de juridiction), en violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention.

A cet égard, la Cour européenne a rappelé que les juridictions internes doivent porter une attention particulière aux actions en responsabilité de l’Etat pour durée excessive d’une procédure judiciaire antérieure, afin de garantir que de telles actions sont examinées elles-mêmes dans un délai raisonnable. I. Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles a) Détails de la satisfaction équitable Dommage matériel Dommage moral Frais & dépens Total - 1 euro 5 000 EUR 5 001 EUR Payé le 27/05/2005 b) Mesures individuelles Aucune mesure n’est nécessaire dans la mesure où les procédures en cause sont terminées. En conséquence, aucune autre mesure individuelle n’a été considérée nécessaire par le Comité des Ministres.

II. Mesures générales 1) Concernant la durée excessive de la procédure pénale Cette affaire est à rapprocher de l’affaire Etcheveste et Bidart (arrêt du 21/03/2002) et d’autres affaires similaires, qui ont donné lieu à la résolution CM/ResDH(2007)39, adoptée par le comité des ministres le 19 avril 2007 lors de sa 992e réunion. Ces affaires ont été considérées comme exécutées au vu des mesures législatives adoptées par l’Etat défendeur afin de réduire la durée des procédures pénales et en particulier de la phase d’instruction. Notamment, depuis l’entrée en vigueur de la loi n o 2000-516 du 15/06/2000, les informations judiciaires sont désormais soumises à un calendrier de procédure. En outre, de nouveaux droits ont été reconnus aux parties afin d’éviter l’allongement des procédures pénales.

2) Concernant la durée excessive de la procédure civile L’arrêt de la Cour européenne a été diffusé aux services concernés et à l’ensemble des juridictions par l’intermédiaire de chaque Cour d’appel responsable de la diffusion dans son ressort.

Une telle diffusion rapide aux juridictions compétentes semblait en effet nécessaire en l’espèce, dans la mesure où le constat de durée excessive de la procédure concerne un recours que la Cour a estimé, dans de nombreux arrêts précédents, de nature à permettre de remédier à une violation alléguée du droit à voir sa cause entendue dans un « délai raisonnable » au sens de l’article 6, paragraphe 1. Il convient de souligner à cet égard que la Cour européenne n’a pas remis en cause sa jurisprudence concernant l’effectivité de ce recours mais a estimé, vu les circonstances particulières de l’affaire, qu’il ne pouvait être exigé du requérant d’épuiser le recours en vertu de l’article L 781-1 pour se plaindre précisément d’une procédure antérieure introduite en vertu de cette même disposition.

Par ailleurs, il convient également de se référer à l’affaire C.R. contre la France, pour laquelle l’examen des mesures de caractère général est clos compte-tenu des mesures adoptées par l’Etat défendeur afin d’éviter de nouvelles violations analogues. Cette affaire C.R. et 9 autres affaires de durée de procédures civiles devant les juridictions civiles a donné lieu à l’adoption par le comité des ministres lors de sa 1028e réunion, le 25 juin 2004, de la résolution CM/ResDH(2008)39. III. Conclusions de l’Etat défendeur Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans cette affaire en dehors du paiement de la satisfaction équitable et que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 15 septembre 2010 lors de la 1092e réunion des Délégués des Ministres.