Rezoluția CM/ResDH(2010)113 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Verein gegen tiordabriken (VgT) (n 2) împotriva Elveției (solicitarea n 3272/02, Hotărârea din 30 iunie 2009, Marea Cameră) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că, în prima cauză Verein gegen Tiefabriken (VgT) împotriva Elveției (solicitarea nr. 24699/94, Hotărârea din 28 iunie 2001), Comitetul de Miniștri și-a închis supravegherea privind executarea executării hotărârii pe baza informațiilor furnizate de autoritățile elvețiene potrivit cărora: Hotărârea Curții a fost transmisă recurentei, astfel încât aceasta din urmă putea prezenta o cerere de revizuire a hotărârii pronunțate de Tribunalul Federal [...] □ care fusese incriminat de Curte (a se vedea Rezoluția finală ResDH(2003)125 din 22 iulie 2003) Reflectând că încălcarea Convenției constatată de Curte în această a doua cauză se referă la menținerea interdicției de a difuza un spot televizat după constatarea Curții, în prima sa hotărâre, de a aduce atingere libertății de exprimare, ceea ce a constituit o nouă încălcare a libertății de exprimare a asociației reclamante (violarea articolului 10) (a se vedea detaliile în După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție. În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar, este asigurată de faptul că, în termenul stabilit, statul pârât i-a acordat părții reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile în limba engleză), reamintind că constatările privind încălcarea de către Curte impun, în plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa), pe care și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză și DECIDE în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Convenție. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2010)113 Informații cu privire la măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Verein gegen tiefiken (VgT) (n 2) împotriva Elveției Rezumat introductiv al cauzei Recurenta este o asociație de drept elvețian de protecție a animalelor, care acționează împotriva experienței pe animale și a creșterii în baterii. Ca răspuns la diversele reclame din industria cărnii, aceasta a conceput un spot televizat care să încurajeze reducerea consumului de carne. Difuzarea acestui spot televizat a fost refuzată la 24/01/1994 de către Societatea Anonim pentru Publicitate la TV (AG für das Werbefernsehen (a se vedea Verein gegen tiefbriken (VgT) c. Elveția; 24699/94, EHR 2001 VI), Curtea Europeană a concluzionat că acest refuz constituie o încălcare a articolului 10. În opinia Curții, autoritățile naționale nu au demonstrat în mod corespunzător și suficient (a se vedea §75 in fine) Comitetul miniștrilor a închis cazul pe baza informațiilor aflate la dispoziția sa la acea dată, notând că: în ceea ce privește măsurile cu caracter individual, hotărârea Curții Europene de Justiție a fost transmisă recurentei, astfel încât aceasta să poată prezenta o cerere de revizuire a hotărârii pronunțate de Tribunalul Federal 20/08/1997 (Resoluția finală ResDH(2003)125 din 22/07/2003). Cu toate acestea, cererea ulterioară de revizuire formulată de asociația solicitantă a fost respinsă de Tribunalul Federal 2002. Înalța instanță elvețiană a considerat, în special, că asociația reclamantă nu avea suficient dovezi că aceasta avea încă un interes în obținerea difuzării spotului la televiziune în versiunea sa inițială, care părea depășită cu aproape opt ani mai târziu. Tribunalul Federal a remarcat, de asemenea, că asociația reclamantă nu a reușit să demonstreze că o reparație nu putea fi obținută decât prin revizuire; conform acestuia, Întrucât hotărârea Curții stabilește pur și simplu că interdicția de publicitate cu caracter politic la televiziune nu trebuie să împiedice difuzarea, aceaceasta este prin intermediul unei proceduri civile, și nu prin intermediul revizuirii, că VgT trebuie să solicite difuzarea spotului (...) Între timp, asociația reclamantă a fost adresată din nou către Curtea a ajuns la concluzia că autoritățile elvețiene nu și-au îndeplinit obligația pozitivă, care decurge în speță din art. 10, de a lua măsurile necesare pentru a difuza spotul în cauză și că, prin urmare, a fost încălcată această dispoziție. Curtea, în același timp, nu avea competența de a dispune redeschiderea unei proceduri (§85 din hotărâre), a subliniat că o astfel de măsură poate constitui un aspect important al executării, dacă permite autorităților să se conformeze concluziilor și spiritului hotărârii care urmează să fie executată, cu respectarea garanțiilor procedurale ale convenției. Curtea a considerat cu atât mai mult acest lucru cu atât mai mult cu cât Comitetul miniștrilor se mulțumește, la fel ca în speță, să constate existența unei proceduri de revizuire fără să aștepte la termen De asemenea, Comisia a subliniat faptul că executarea sau executarea lacunară a unei hotărâri a Curii ar putea duce la răspunderea internaională a unei părți a acesteia (§85 din hotărârea) și că statele pârâte erau obligate să furnizeze Comitetului miniștrilor informaii complete și actualizate cu privire la evoluia procesului de executare a hotărârilor care îi leagă (§87 din hotărârea). În ceea ce privește, în special, motivele refuzului Tribunalului Federal de a accepta cererea de revizuire a asociației reclamante ca urmare a primei hotărâri a Curții, aceasta din urmă a considerat că abordarea adoptată de Tribunalul Federal de Primă Instanță excesiv de formalizată într-un context în care rezultă din ansamblul împrejurărilor că cererea societății reclamante viza în mod necesar difuzarea spotului în litigiu , interzisă de către Înalta Instană însăși la 20 august 1997 Curtea a considerat, de asemenea, că inalta instanță în materie de jurisdicție în materie de jurisdicție în materie de jurisdicție este deținută de asociația solicitantă căreia numai în această etapă îi revenea, în această etapă, aprecierea persistenței unui interes de difuzare a spotului în cauză. Curtea a respins, de asemenea, argumentul potrivit căruia asociația reclamantă ar fi dispus de alte soluții pentru difuzarea spotului în cauză, în special prin utilizarea lanțurilor private și regionale În cele din urmă, Curtea a arătat că este de competența statelor contractante să își organizeze instanțele astfel încât să le permită să îndeplinească cerințele convenției și că acest principiu se aplică și executării hotărârilor. Prin urmare, nu a fost pertinent să se afirme că Tribunalul Federal n mai putea dispune difuzarea spotului în urma hotărârii Curții, având în vedere că asociația reclamantă ar fi trebuit să inițieze o procedură civilă (§97 din hotărâre). Plata satisfacției echitabile și a măsurilor individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Daune materiale Daune morale Proaspăte și de cheltuieli Total 000 EUR 000 EUR plătit la 7/07/2009 (b) Măsuri individuale Curtea nu a acordat o satisfacție echitabilă în ceea ce privește un eventual prejudiciu material sau moral, asociația solicitantă neprezentând nicio cerere în acest sens. Conform bilanțului de acțiune transmis rapid de autoritățile elvețiene, asociația solicitantă a depus o nouă cerere de revizuire la care Tribunalul Federal a răspuns la 4/11/2009 și-a anulat deciziile din 29/04/2002 și 20/08/1997. În plus, după ce a acceptat acțiunea inițială de drept administrativ a asociației reclamante, înalța instanță a anulat, de asemenea, decizia Oficiului Federal al Comunicării din 22/05/1996. În plus, acesta a constatat că spotul TV nu constituia o publicitate cu caracter politic interzisă la televiziune și a ordonat societății elvețiene de radio și televiziune (SRG) și lui Publisuisse SA să îl difuzeze. Spotul fusese difuzat de trei ori între 27 și 29/01/2010 de către SRG și Publisuisse SA. Prin urmare, nu pare necesară nicio altă măsură individuală. II. Măsuri generale Autoritățile elvețiene au transmis imediat tuturor autorităților și instanțelor direct implicate hotărârea Curții Europene. http://www.bj.admin.ch/bj/en/home/themen/staat_und_buerger/menschenrechte2/europaeische_menschenrechtskonvention.html În cazul în care un stat membru consideră că un stat membru nu ar trebui să fie în măsură să facă acest lucru, statul membru în cauză ar trebui să aibă posibilitatea de a-și prezenta observațiile în termen de trei luni de la data primirii cererii. De asemenea, în raportul anual al Consiliului Federal privind activitățile Elveției în cadrul Consiliului Europei din 2009 a fost prezentat un rezumat al raportului anual al Consiliului Federal din 2009. Guvernul consideră că măsurile luate au remediat în totalitate consecințele încălcării Convenției constatate de Curtea Europeană în acest caz, că aceste măsuri vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Elveția și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 15 septembrie 2010, cu ocazia celei de-a 1092-a ședințe a delegaților miniștrilor.
Résolution CM/ResDH(2010)113
[1]
Exécution de l’arrêt de la Cour européenne des droits de l’homme
Verein gegen Tierfabriken (VgT) (n
o
2) contre Suisse
(Requête n
o
32772/02, arrêt du 30 juin 2009, Grande Chambre)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu l’arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif
;
Rappelant que, dans la première affaire Verein gegen Tierfabriken (VgT) contre Suisse (requête n
o
24699/94, arrêt du 28 juin 2001), le Comité des Ministres avait clos sa surveillance de l’exécution de l’arrêt sur la base des informations fournies par les autorités suisses selon lesquelles «
l’arrêt de la Cour a été transmis à la requérante, de sorte que celle-ci pouvait présenter une demande de révision du jugement rendu par le Tribunal Fédéral [...]
» qui avait été incriminé par la Cour (voir Résolution finale ResDH(2003)125 du 22 juillet 2003)
;
Relevant que la violation de la Convention constatée par la Cour dans cette seconde affaire concerne le maintien de l’interdiction de diffuser un spot télévisé après le constat par la Cour, dans son premier arrêt, d’une atteinte à la liberté d’expression, ce qui a constitué une nouvelle violation de la liberté d’expression de l’association requérante (violation de l’article 10) (voir détails dans l’Annexe)
;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article
46 paragraphe
1 de la Convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
S’étant assuré que, dans le délai imparti, l’Etat défendeur a versé à la partie requérante, la satisfaction équitable prévue dans l’arrêt (voir détails dans l’Annexe),
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)113
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l’arrêt dans l’affaire
Verein gegen Tierfabriken (VgT) (n
o
2) contre Suisse
Résumé introductif de l’affaire
La requérante est une association de droit suisse de protection des animaux, qui milite contre l’expérimentation animale et l’élevage en batterie. En réaction à diverses publicités émanant de l’industrie de la viande, elle a conçu un spot télévisé incitant à réduire la consommation de viande. La diffusion de ce spot télévisé a été refusée le 24/01/1994 par la Société anonyme pour la publicité à la télévision (
AG für das Werbefernsehen
– devenue «
Publisuisse SA
») et, en dernière instance, par le Tribunal fédéral qui a rejeté, le 20/08/1997, un recours de droit administratif de l’association requérante en invoquant l’interdiction de la propagande politique énoncée à la loi sur la radio et la télévision. Par un arrêt du 28/06/2001, concernant une première requête de l’association requérante (voir Verein gegen Tierfabriken (VgT) c. Suisse, n
o
24699/94, ECHR 2001 VI), la Cour européenne a conclu que ce refus constituait une violation de l’article 10. De l’avis de la Cour, les autorités nationales n’avaient pas démontré de manière «
pertinente et suffisante
» pourquoi les motifs généralement avancés pour légitimer l’interdiction de la publicité à caractère politique avaient également servi à justifier l’ingérence dans les circonstances particulières de cette affaire (voir §75
in fine
de l’arrêt du 28/06/2001). Le Comité des Ministres a clos l’examen de ladite affaire sur la base des informations qui étaient à sa disposition à cette date, en notant que, «
en ce qui concerne les mesures de caractère individuel, l’arrêt de la Cour européenne a été transmis à la requérante, de sorte que celle-ci pouvait présenter une demande de révision du jugement rendu par le Tribunal fédéral 20/08/1997
» (Résolution finale ResDH(2003)125 du 22/07/2003).
Toutefois, la demande ultérieure en révision introduite par l’association requérante a été rejetée par le Tribunal Fédéral 2002. La haute juridiction suisse a notamment estimé que l’association requérante n’avait pas suffisamment démontré qu’elle avait encore un intérêt à obtenir que le spot soit diffusé à la télévision dans sa version initiale qui paraissait dépassée près de huit ans plus tard. Le Tribunal fédéral a également noté que l’association requérante n’était pas parvenue à démontrer qu’une réparation ne pouvait être obtenue que par la voie de la révision
; selon lui, «
étant donné que l’arrêt de la Cour établit simplement que l’interdiction de publicité à caractère politique à la télévision ne doit pas empêcher une diffusion, c’est au moyen d’une procédure civile, et non pas par la voie de la révision, qu’il appartient à la VgT de demander la diffusion du spot (...)
». Entre-temps, l’association requérante s’était adressée de nouveau à «Publisuisse SA» pour solliciter la diffusion du spot litigieux muni d’un nouveau commentaire. Le 30/11/2001, «Publisuisse SA» a rejeté cette nouvelle demande. Un recours contre cette décision a été rejeté par l’Office fédéral de la communication le 3/03/2003.
Saisie d’une nouvelle requête par l’association requérante, la Cour a conclu que les autorités suisses avaient manqué à leur obligation positive, découlant en l’espèce de l’article 10, de prendre des mesures nécessaires afin de diffuser le spot en question et qu’il y a eu donc violation de cette disposition.
La Cour, tout en rappelant qu’elle n’avait pas compétence pour ordonner la réouverture d’une procédure (§85 de l’arrêt), a souligné qu’une telle mesure pouvait constituer un aspect important de l’exécution si elle permet aux autorités de se conformer aux conclusions et à l’esprit de l’arrêt à exécuter, dans le respect des garanties procédurales de la Convention. La Cour a considéré qu’il en allait d’autant plus ainsi «
quand le Comité des Ministres se contente, comme en l’espèce, de constater l’existence d’une procédure de révision sans en attendre l’issue
» (§90 de l’arrêt). Elle a également souligné que l’inexécution ou l’exécution lacunaire d’un arrêt de la Cour pourrait entraîner la responsabilité internationale de l’Etat partie (§85 de l’arrêt) et que les Etats défendeurs étaient tenus de fournir au Comité des Ministres une information complète et à jour sur l’évolution du processus d’exécution des arrêts qui les lient (§87 de l’arrêt).
En ce qui concerne plus particulièrement les motifs du refus du Tribunal Fédéral d’accepter la demande de révision de l’association requérante suite au premier arrêt de la Cour, cette dernière a considéré l’approche adoptée par le Tribunal Fédéral «
excessivement formaliste dans un contexte où il découle de l’ensemble des circonstances que la demande de l’association requérante visait nécessairement la diffusion du spot litigieux , interdite par la haute juridiction elle-même le 20 août 1997
». La Cour a en outre considéré que la haute juridiction s’était substituée à l’association requérante à qui seule revenait, à ce stade, d’apprécier la persistance d’un intérêt à la diffusion du spot litigieux. La Cour a également rejeté l’argument selon lequel l’association requérante aurait disposé d’autres solutions pour faire diffuser le spot litigieux, notamment en faisant appel aux chaînes privées et régionales «
car il vise à faire porter par des tiers, voire l’association requérante elle-même une responsabilité qui incombe uniquement aux autorités nationales
: celle de donner la suite qu’il convient à un arrêt de la Cour
» (§§ 94-95 de l’arrêt).
Enfin, la Cour a relevé qu’il appartenait aux Etats contractants d’organiser leurs juridictions de manière à leur permettre de répondre aux exigences de la Convention et que ce principe s’applique également à l’exécution des arrêts. Il n’était donc pas pertinent d’affirmer que le Tribunal fédéral n’aurait pas pu ordonner la diffusion du spot litigieux à la suite de l’arrêt de la Cour vu que l’association requérante aurait dû engager une procédure civile (§97 de l’arrêt).
I.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
a)
Détails de la satisfaction équitable
Dommage matériel
Dommage moral
Frais & dépens
Total
-
-
4
4
Payé le 7/07/2009
b) Mesures individuelles
La Cour n’a pas octroyé de satisfaction équitable au titre d’un éventuel préjudice matériel ou moral, l’association requérante n’ayant fait aucune demande en ce sens.
Selon le bilan d’action transmis rapidement par les autorités suisses, l’association requérante a introduit une nouvelle demande en révision à laquelle le Tribunal fédéral a donné suite le 4/11/2009. Il a annulé ses décisions des 29/04/2002 et 20/08/1997. Ayant en outre accepté le recours initial de droit administratif de l’association requérante, la haute juridiction a également annulé la décision de l’Office fédéral de la communication du 22/05/1996. De plus, il a constaté que le spot télévisé ne constituait pas une publicité à caractère politique interdit à la télévision et a ordonné à la Société suisse de radio et télévision (SRG) et à Publisuisse SA de le diffuser. Le spot avait été diffusé à trois reprises
entre les 27 et 29/01/2010 par SRG et Publisuisse SA.
En conséquence, aucune autre mesure individuelle ne semble nécessaire.
II.
Mesures générales
Les autorités suisses ont immédiatement transmis à toutes les autorités et instances directement concernées l’arrêt de la Cour européenne. L’arrêt a aussi été présenté dans la publication trimestrielle de l’Office fédéral de la justice sur la jurisprudence de la Cour européenne (deuxième trimestre 2009,
http://www.bj.admin.ch/bj/fr/home/themen/staat_und_buerger/menschenrechte2/europaeische_menschenrechtskonvention.html
, rubrique «
Convention européenne
») ; ces rapports trimestriels sont adressés à toutes les instances fédérales intéressées (Tribunal fédéral, Tribunal fédéral administratif, Tribunal fédéral pénal, Services du Parlement) ainsi qu’aux autorités de justice dans tous les Cantons (en particulier les Tribunaux d’appel, Départements de justice). L’arrêt a également été résumé dans le Rapport annuel du Conseil fédéral sur les activités de la Suisse au Conseil de l’Europe en 2009.
III.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime que les mesures prises ont entièrement remédié aux conséquences pour la partie requérante de la violation de la Convention constatée par la Cour européenne dans cette affaire, que ces mesures vont prévenir des violations semblables et que la Suisse a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 15 septembre 2010 lors de la 1092e réunion des Délégués des Ministres.