CASE OF RAKIC AND OTHERS v. SERBIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection joined to merits and dismissed (non-exhaustion of domestic remedies);Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - award
CASE OF RAKIC AND OTHERS v. SERBIA (CtEDO, 2010)
Dl Slobodan Rakić („primul reclamant”), dl Živorad Ivković („ al doilea reclamant”), dl Damjan Šapić („al treilea reclamant”), dl Dragan Jevtić („al patrulea reclamant”), dl Darko Glišović („al treilea reclamant”), dl Radoš Mihajlović („al treilea reclamant”), dl “al patrulea reclamant” [dl. Toți reclamanții sunt angajati ca ofițeri de poliție în cadrul Ministerului Internului Republicii Serbiei (Ministarstvo unutrašnjih poslova Republike Srbije, denumit în continuare „ Ministerul”). Reziden și lucrează în Kosovo. Faptele prezentate de părți pot fi rezumate după cum urmează. La 24 ianuarie 2000 și, respectiv, 17 iulie 2003, guvernul sârb a adoptat două decizii prin care, printre altele, toți angajații săi care au locuit și au lucrat în Kosovo ar trebui să fie plătiți salarii duble. La 31 ianuarie 2000, Ministerul a emis o decizie care declară că ofițerii de poliție în cauză au dreptul să-și crească salariile pe baza unui coeficient de 2,5 sau 4.5, în funcție de circumstanțe. 10. În realitate, reclamanții au primit doar creșterea aprobată de Minister, constituind în mod semnificativ mai puțin decât doblarea preconizată a salariilor lor. 11. Prin urmare, în 2006 și 2007, au depus creanțe civile separate împotriva Ministerului la Primul Tribunal Municipal (Prvi opštinski sud) la Belgrad, cerând plata diferenței dintre creșterea salarială primită și cea acordată de Guvern (valoarea cererilor de la al șaptelea, treilea, șaptea, șaptea, a șaptea și a douăzeci și opt solicitanți, respectiv, a depășit 500.000 dinaruri, în timp ce cererile tuturor celorlalți solicitanți erau sub acest prag). Reclamanții au solicitat în continuare plata a sumelor neespecificate din cauza contribuțiilor de asigurare a pensiilor și a invalidității aferente. 12. Unele solicitanți au avut succes în fața Curții Municipale; altele nu au fost. Cu toate acestea, toate reclamanții au avut succes în a doua instanță în fața Curții de District (Okružni sud) la Belgrad (denumit în continuare „curtea de district”). Reclamanții au primit aceste decizii la următoarele date: - primul reclamant la 26 aprilie 2007; - al doilea și al treilea reclamant la 7 mai 2007; - al patrulea reclamant la 26 iunie 2007; - al treilea reclamant la 3 septembrie 2007; - al șaselea reclamant la 19 septembrie 2007; - al șaptelea reclamant la 1 octombrie 2007; - al șaptelea reclamant la 26 septembrie 2007; - al noua, al zecelea și al unsprezecelea reclamant la 8 octombrie 2007; - al treilea reclamant la 16 octombrie 2007; - al treilea și al patrulea reclamant la 29 octombrie 2007; - al treilea reclamant la 19 octombrie 2007; - al treilea reclamant la 19 octombrie 2007; - al șaptelea, al nouă și al douălea reclamant la 11 decembrie 2007; - al șaptelea reclamant la 26 noiembrie 2007; - al treilea reclamant la 13 decembrie 2007; - al douăzecilea reclamant la 15 ianuarie 2008; - al douăzeci și al treilea reclamantului la 25 ianuarie 2008; - al treilea și al treilea reclamantului reclamantului la 25 ianuarie 2008; - al douălea și al treilea și al șaptelea reclamantului reclamantului reclamantului la 11 februarie din 28 februarie din 2008; - altor reclamant altor reclamant altor la 28 februarie; Mulți dintre colegii reclamanților (denumit în continuare „reclamanții”) au introdus cereri separate cu privire la aceeași chestiune; unele au avut succes în timp ce altele au fost nereușite în Curtea de District. 13. În raționarea sa în cazurile reclamanților, Curtea de District a susținut, printre altele, că regulamentul intern aplicabil a fost conținut în decizia Ministerului adoptată la 31 ianuarie 2000. 14. Cu toate acestea, în cele șaptezeci și trei alte hotărâri, dictate între 25 ianuarie 2006 și 1 octombrie 2008, același Tribunal de district a stat în favoarea reclamanților, în ciuda faptului că afirmațiile lor au fost bazate pe aceleași fapte și au avut în vedere aspecte juridice identice. În argumentul său în aceste alte cazuri, Curtea de District a susținut, printre altele, că salariile reclamanților trebuiau plătite în conformitate cu hotărârile guvernului sârb din 24 ianuarie 2000 și/sau 17 iulie 2003. 15. Dintre cele șaptezeci și trei de hotărâri menționate mai sus, în cincizeci de cazuri i-a interzis apelul asupra punctelor de drept (revizije) la Curtea Supremă (Vrhovni sud Srbije, a se vedea punctele 24 și 27 mai jos). În cele douăzeci și trei de cazuri rămase, însă, i-a interzis un astfel de recurs, în lumina pragului statutar (a se vedea punctul 25 mai jos). 16. Guvernul a furnizat jurisprudența relevantă adoptată de Curtea Supremă, în special șase hotărâri separate, dintre care una a fost eliberată la 3 iulie 2008 și cele cinci rămase între 25 decembrie 2008 și 1 octombrie 2009. În fiecare caz, hotărând apeluri asupra punctelor de drept, Curtea Supremă a hotărât împotriva reclamanților, deși cu un raționament un pic diferit față de cel angajat de Curtea de District. În special, Curtea Supremă a reținut, printre altele, că decizia guvernului din 17 iulie 2003 nu era direct aplicabilă. 17. Între timp, la 23 septembrie 2008, Divizia Civilă (Gra vărsoare) a Curții Supreme a organizat o ședință menită să rezolve problema modalității de a decide în toate cazurile, cum ar fi reclamanții (a se vedea punctul 29 de mai jos). În procesul-verbal al acestei reuniuni, s-a remarcat, printre altele, faptul că în două cazuri înregistrate în 2008, în care au fost examinate apeluri privind punctele de drept, Curtea Supremă a confirmat de fapt hotărârile judecătorilor în favoarea reclamanților (Rev II 429/08 și Rev 623/08). Cu toate acestea, ședința a fost în cele din urmă suspendată până la rezultatul unei cauze care a fost prezentată în fața Curții Constituționale (Ustavni sud Srbije) cu privire la revizuirea abstractă a constituționalității hotărârii guvernului adoptate la 17 iulie 2003. La 16 aprilie 2010, Curtea Constituțională a susținut că hotărârea impușită a fost neconstituțională. 18. În optzeci de cazuri separate, reclamanții și-au interzis recursul la Curtea Constituțională (ustavne žalbe), dar, conform informațiilor conținute în dosar, aceste proceduri sunt încă în așteptare. 19. Nici unul dintre reclamanții nu a depus apel asupra punctelor de drept sau a încercat să obțină recurs constituțional. 20. Dispozițiile relevante în acest sens sunt prevăzute în hotărârea Vinčić și alții c. Serbia (nus. 44698/06, 44700/06, 44722/06, 44725/06, 49388/06, 50034/06, 694/07, 757/07, 758/07, 3326/07, 3330/07, 5062/07, 8130/07, 9143/07, 9262/07, 9986/07, 11197/07, 117111/07, 13995/07, 14022/07, 20378/07, 20379/07, 20380/07, 20515/07, 23971/07, 50608/07, 50617/07, 4022/08, 4021/08, 29758/07 și 45249/07, § 22-34, 1 decembrie 2009). 21. art. 2 § 1 prevede, printre altele, că toate părțile au dreptul la protecția egală a drepturilor lor. 22. Articolele 355-384 furnizează detalii privind un recurs care poate fi interzis împotriva unei hotărâri pronunțate în prima instanță (žalba). art. 355 § 1, în special, prevede că acest recurs trebuie depus într-o perioadă de 15 zile. 23. Cu toate acestea, art. 438 prevede că un recurs (žalba) într-un litigiu de muncă trebuie depus într-o perioadă de opt zile. 24. Articolele 394 § 1, 396 și 398 prevăd că părțile pot depune un apel la punctele de drept (revizija) la Curtea Supremă. Acestea pot face acest lucru într-o perioadă de 30 de zile de la primirea unei decizii finale pronunțate în a doua instanță și numai dacă legislația relevantă, procedurală sau materială, a fost încălcată de instanțele inferiore. 25. art. 394 alineatul (2) prevede, printre altele, că un recurs privind punctele de drept nu este „recepabil” în litigiile pecuniare (kad se tužbeni zahtev odnosi na potraživanje u novcu) în cazul în care „valoarea părții hotărârii finale contestate” nu depășește 500.000 dinari”. 26. art. 439 prevede că un recurs privind punctele de drept este admisiv în cazurile de muncă care privesc angajarea sau concedierea unei persoane sau „existența” a ocupării unei persoane (u parnicama o sporovima o zasnivanju, postojanju i prestanku radnog odnosa) 27. În conformitate cu articolele 396 și 406-409, printre altele, Curtea Supremă acceptă un recurs asupra punctelor de drept depuse de una dintre părțile în cauză, are competența de a anula și/sau de a modifica hotărârea impugnată sau de a-l anula și de a ordona un proces de redresare în fața instanțelor inferioare. 28. art. 422.10 prevede că un caz poate fi redeschis dacă, între timp, Curtea Europeană de Drepturi Omului a dictat o hotărâre în privința Serbiei cu privire la aceeași chestiune juridică sau la o chestiune similară. 29. art. 40 §§ 2 și 3 prevede, printre altele, că o reuniune a unei diviziuni (sednica odeljenja) a Curții Supreme se desfășoară dacă există o chestiune în ceea ce privește coerența jurisprudenței sale. Orice aviz (pravna shvatanja) adoptat în acest sens este obligatoriu pentru toate panourile (veća) din divizia în cauză.