CASE OF RAKIC AND OTHERS v. SERBIA

RESPONDENT

SRB

HOTĂRÂRE

05.10.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Preliminary objection joined to merits and dismissed (non-exhaustion of domestic remedies);Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF RAKIC AND OTHERS v. SERBIA (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

Dl Slobodan Rakić („primul reclamant”), dl Živorad Ivković („ al doilea reclamant”), dl Damjan Šapić („al treilea reclamant”), dl Dragan Jevtić („al patrulea reclamant”), dl Darko Glišović („al treilea reclamant”), dl Radoš Mihajlović („al treilea reclamant”), dl “al patrulea reclamant” [dl. Toți reclamanții sunt angajati ca ofițeri de poliție în cadrul Ministerului Internului Republicii Serbiei (Ministarstvo unutrašnjih poslova Republike Srbije, denumit în continuare „ Ministerul”). Reziden și lucrează în Kosovo. Faptele prezentate de părți pot fi rezumate după cum urmează. La 24 ianuarie 2000 și, respectiv, 17 iulie 2003, guvernul sârb a adoptat două decizii prin care, printre altele, toți angajații săi care au locuit și au lucrat în Kosovo ar trebui să fie plătiți salarii duble. La 31 ianuarie 2000, Ministerul a emis o decizie care declară că ofițerii de poliție în cauză au dreptul să-și crească salariile pe baza unui coeficient de 2,5 sau 4.5, în funcție de circumstanțe. 10. În realitate, reclamanții au primit doar creșterea aprobată de Minister, constituind în mod semnificativ mai puțin decât doblarea preconizată a salariilor lor. 11. Prin urmare, în 2006 și 2007, au depus creanțe civile separate împotriva Ministerului la Primul Tribunal Municipal (Prvi opštinski sud) la Belgrad, cerând plata diferenței dintre creșterea salarială primită și cea acordată de Guvern (valoarea cererilor de la al șaptelea, treilea, șaptea, șaptea, a șaptea și a douăzeci și opt solicitanți, respectiv, a depășit 500.000 dinaruri, în timp ce cererile tuturor celorlalți solicitanți erau sub acest prag). Reclamanții au solicitat în continuare plata a sumelor neespecificate din cauza contribuțiilor de asigurare a pensiilor și a invalidității aferente. 12. Unele solicitanți au avut succes în fața Curții Municipale; altele nu au fost. Cu toate acestea, toate reclamanții au avut succes în a doua instanță în fața Curții de District (Okružni sud) la Belgrad (denumit în continuare „curtea de district”). Reclamanții au primit aceste decizii la următoarele date: - primul reclamant la 26 aprilie 2007; - al doilea și al treilea reclamant la 7 mai 2007; - al patrulea reclamant la 26 iunie 2007; - al treilea reclamant la 3 septembrie 2007; - al șaselea reclamant la 19 septembrie 2007; - al șaptelea reclamant la 1 octombrie 2007; - al șaptelea reclamant la 26 septembrie 2007; - al noua, al zecelea și al unsprezecelea reclamant la 8 octombrie 2007; - al treilea reclamant la 16 octombrie 2007; - al treilea și al patrulea reclamant la 29 octombrie 2007; - al treilea reclamant la 19 octombrie 2007; - al treilea reclamant la 19 octombrie 2007; - al șaptelea, al nouă și al douălea reclamant la 11 decembrie 2007; - al șaptelea reclamant la 26 noiembrie 2007; - al treilea reclamant la 13 decembrie 2007; - al douăzecilea reclamant la 15 ianuarie 2008; - al douăzeci și al treilea reclamantului la 25 ianuarie 2008; - al treilea și al treilea reclamantului reclamantului la 25 ianuarie 2008; - al douălea și al treilea și al șaptelea reclamantului reclamantului reclamantului la 11 februarie din 28 februarie din 2008; - altor reclamant altor reclamant altor la 28 februarie; Mulți dintre colegii reclamanților (denumit în continuare „reclamanții”) au introdus cereri separate cu privire la aceeași chestiune; unele au avut succes în timp ce altele au fost nereușite în Curtea de District. 13. În raționarea sa în cazurile reclamanților, Curtea de District a susținut, printre altele, că regulamentul intern aplicabil a fost conținut în decizia Ministerului adoptată la 31 ianuarie 2000. 14. Cu toate acestea, în cele șaptezeci și trei alte hotărâri, dictate între 25 ianuarie 2006 și 1 octombrie 2008, același Tribunal de district a stat în favoarea reclamanților, în ciuda faptului că afirmațiile lor au fost bazate pe aceleași fapte și au avut în vedere aspecte juridice identice. În argumentul său în aceste alte cazuri, Curtea de District a susținut, printre altele, că salariile reclamanților trebuiau plătite în conformitate cu hotărârile guvernului sârb din 24 ianuarie 2000 și/sau 17 iulie 2003. 15. Dintre cele șaptezeci și trei de hotărâri menționate mai sus, în cincizeci de cazuri i-a interzis apelul asupra punctelor de drept (revizije) la Curtea Supremă (Vrhovni sud Srbije, a se vedea punctele 24 și 27 mai jos). În cele douăzeci și trei de cazuri rămase, însă, i-a interzis un astfel de recurs, în lumina pragului statutar (a se vedea punctul 25 mai jos). 16. Guvernul a furnizat jurisprudența relevantă adoptată de Curtea Supremă, în special șase hotărâri separate, dintre care una a fost eliberată la 3 iulie 2008 și cele cinci rămase între 25 decembrie 2008 și 1 octombrie 2009. În fiecare caz, hotărând apeluri asupra punctelor de drept, Curtea Supremă a hotărât împotriva reclamanților, deși cu un raționament un pic diferit față de cel angajat de Curtea de District. În special, Curtea Supremă a reținut, printre altele, că decizia guvernului din 17 iulie 2003 nu era direct aplicabilă. 17. Între timp, la 23 septembrie 2008, Divizia Civilă (Gra vărsoare) a Curții Supreme a organizat o ședință menită să rezolve problema modalității de a decide în toate cazurile, cum ar fi reclamanții (a se vedea punctul 29 de mai jos). În procesul-verbal al acestei reuniuni, s-a remarcat, printre altele, faptul că în două cazuri înregistrate în 2008, în care au fost examinate apeluri privind punctele de drept, Curtea Supremă a confirmat de fapt hotărârile judecătorilor în favoarea reclamanților (Rev II 429/08 și Rev 623/08). Cu toate acestea, ședința a fost în cele din urmă suspendată până la rezultatul unei cauze care a fost prezentată în fața Curții Constituționale (Ustavni sud Srbije) cu privire la revizuirea abstractă a constituționalității hotărârii guvernului adoptate la 17 iulie 2003. La 16 aprilie 2010, Curtea Constituțională a susținut că hotărârea impușită a fost neconstituțională. 18. În optzeci de cazuri separate, reclamanții și-au interzis recursul la Curtea Constituțională (ustavne žalbe), dar, conform informațiilor conținute în dosar, aceste proceduri sunt încă în așteptare. 19. Nici unul dintre reclamanții nu a depus apel asupra punctelor de drept sau a încercat să obțină recurs constituțional. 20. Dispozițiile relevante în acest sens sunt prevăzute în hotărârea Vinčić și alții c. Serbia (nus. 44698/06, 44700/06, 44722/06, 44725/06, 49388/06, 50034/06, 694/07, 757/07, 758/07, 3326/07, 3330/07, 5062/07, 8130/07, 9143/07, 9262/07, 9986/07, 11197/07, 117111/07, 13995/07, 14022/07, 20378/07, 20379/07, 20380/07, 20515/07, 23971/07, 50608/07, 50617/07, 4022/08, 4021/08, 29758/07 și 45249/07, § 22-34, 1 decembrie 2009). 21. art. 2 § 1 prevede, printre altele, că toate părțile au dreptul la protecția egală a drepturilor lor. 22. Articolele 355-384 furnizează detalii privind un recurs care poate fi interzis împotriva unei hotărâri pronunțate în prima instanță (žalba). art. 355 § 1, în special, prevede că acest recurs trebuie depus într-o perioadă de 15 zile. 23. Cu toate acestea, art. 438 prevede că un recurs (žalba) într-un litigiu de muncă trebuie depus într-o perioadă de opt zile. 24. Articolele 394 § 1, 396 și 398 prevăd că părțile pot depune un apel la punctele de drept (revizija) la Curtea Supremă. Acestea pot face acest lucru într-o perioadă de 30 de zile de la primirea unei decizii finale pronunțate în a doua instanță și numai dacă legislația relevantă, procedurală sau materială, a fost încălcată de instanțele inferiore. 25. art. 394 alineatul (2) prevede, printre altele, că un recurs privind punctele de drept nu este „recepabil” în litigiile pecuniare (kad se tužbeni zahtev odnosi na potraživanje u novcu) în cazul în care „valoarea părții hotărârii finale contestate” nu depășește 500.000 dinari”. 26. art. 439 prevede că un recurs privind punctele de drept este admisiv în cazurile de muncă care privesc angajarea sau concedierea unei persoane sau „existența” a ocupării unei persoane (u parnicama o sporovima o zasnivanju, postojanju i prestanku radnog odnosa) 27. În conformitate cu articolele 396 și 406-409, printre altele, Curtea Supremă acceptă un recurs asupra punctelor de drept depuse de una dintre părțile în cauză, are competența de a anula și/sau de a modifica hotărârea impugnată sau de a-l anula și de a ordona un proces de redresare în fața instanțelor inferioare. 28. art. 422.10 prevede că un caz poate fi redeschis dacă, între timp, Curtea Europeană de Drepturi Omului a dictat o hotărâre în privința Serbiei cu privire la aceeași chestiune juridică sau la o chestiune similară. 29. art. 40 §§ 2 și 3 prevede, printre altele, că o reuniune a unei diviziuni (sednica odeljenja) a Curții Supreme se desfășoară dacă există o chestiune în ceea ce privește coerența jurisprudenței sale. Orice aviz (pravna shvatanja) adoptat în acest sens este obligatoriu pentru toate panourile (veća) din divizia în cauză.

The applicants, Mr Slobodan Rakić (“the first applicant”), Mr Živorad Ivković (“the second applicant”), Mr Damjan Šapić (“the third applicant”), Mr Dragan Jevtić (“the fourth applicant”), Mr Darko Glišović (“the fifth applicant”), Mr Radoš Mihajlović (“the sixth applicant”), Mr Ljubiša Janićijevic (“the seventh applicant”), Mr Nenad Jovanović (“the eight applicant”), Mr Milan Vitković (“the ninth applicant”), Mr Velibor Terentić (“the tenth applicant”), Mr Radojko Radosavljević (“the eleventh applicant”), Mr Dragoš Tomović (“the twelfth applicant”), Mr Predrag Todić (“the thirteenth applicant”), Mr Nebojša Milutinović (“the fourteenth applicant”), Mr Bojan Ilić (“the fifteenth applicant”), Mr Darko Trifunović (“the sixteenth applicant”), Mr Janko Janković (“the seventeenth applicant”), Mr Dragiša Zdravković (“the eighteenth applicant”), Mr Miljojko Đorđević (“the nineteenth applicant”), Mr Slavko Milošević (“the twentieth applicant”), Mr Miroslav Vučković (“the twenty-first applicant”), Mr Ljubinko Ćirković (“the twenty-second applicant”), Mr Veselin Božović (“the twenty-third applicant”), Mr Nebojša Đorđević (“the twenty-fourth applicant”), Mr Srećko Janićijević (“the twenty-fifth applicant”), Mr Siniša Milić (“the twenty-sixth applicant”), Mr Vladimir Avdalović (“the twenty-seventh applicant”), Mr Slavoljub Vukić (“the twenty-eighth applicant”), Mr Rodoljub Obradović (“the twenty-ninth applicant”) and Mr Dejan Pantić (“the thirtieth applicant”) are all Serbian nationals. 6. All applicants are employed as police officers with the Ministry of Internal Affairs of the Republic of Serbia (Ministarstvo unutrašnjih poslova Republike Srbije, hereinafter “the Ministry”). They reside and work in Kosovo. 7. The facts, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 8. On 24 January 2000 and 17 July 2003, respectively, the Serbian Government adopted two decisions whereby, inter alia, all of its employees who resided and worked in Kosovo were to be paid double salaries. 9. On 31 January 2000 the Ministry issued a decision stating that the police officers in question were entitled to have their salaries increased based on a coefficient of 2.5 or 4.5, depending on the circumstances. 10. In reality, the applicants only received the increase approved by the Ministry, amounting to significantly less than the envisaged doubling of their salaries. 11. In 2006 and 2007, therefore, they filed separate civil claims against the Ministry with the First Municipal Court (Prvi opštinski sud) in Belgrade, seeking payment of the difference between the salary increase received and the one granted by the Government (the value of the seventh, thirteenth, seventeenth, twentieth, twenty-seventh and twenty-eighth applicants' claims, respectively, exceeded 500,000 dinars, whilst the claims of all other applicants were below this threshold). The applicants further requested payment of unspecified amounts on account of the related pension and disability insurance contributions. 12. Certain applicants were successful before the Municipal Court; others were not. However, all the applicants were unsuccessful at second instance before the District Court (Okružni sud) in Belgrade (hereinafter “the District Court”). The applicants received those decisions on the following dates: - the first applicant on 26 April 2007; - the second and third applicants on 7 May 2007; - the fourth applicant on 26 June 2007; - the fifth applicant on 3 September 2007; - the sixth applicant on 19 September 2007; - the seventh applicant on 1 October 2007; - the eighth applicant on 26 September 2007; - the ninth, tenth and eleventh applicants on 8 October 2007; - the twelfth applicant on 16 October 2007; - the thirteenth and fourteenth applicants on 29 October 2007; - the fifteenth applicant on 19 October 2007; - the sixteenth, nineteenth and twenty-first applicants on 11 December 2007; - the seventeenth applicant on 26 November 2007; - the eighteenth applicant on 17 December 2007; - the twentieth applicant on 13 December 2007; - the twenty-second applicant on 15 January 2008; - the twenty-third applicant on 25 January 2008; - the twenty-fourth and twenty-eighth applicants on 11 February 2008; - the twenty-fifth applicant on 28 February 2008; - the twenty-sixth applicant on 27 December 2007; - the twenty-seventh and thirtieth applicants on 20 February 2008; - the twenty-ninth applicant on 18 February 2008. Many of the applicant's colleagues (hereinafter “the plaintiffs”) had brought separate claims concerning the same issue; some were successful whilst others were unsuccessful in the District Court. 13. In its reasoning in the applicants' cases, the District Court held, inter alia, that the applicable domestic regulation was contained in the decision of the Ministry adopted on 31 January 2000. 14. However, in seventy-three other judgments, rendered between 25 January 2006 and 1 October 2008, the same District Court ruled in favour of the plaintiffs, notwithstanding the fact that their claims were based on the same facts and concerned identical legal issues. In its reasoning in these other cases, the District Court held, inter alia, that the plaintiffs' salaries had to be paid in accordance with the Serbian Government's decisions of 24 January 2000 and/or 17 July 2003. 15. Of the seventy-three judgments mentioned above, in fifty cases the respondent lodged appeals on points of law (revizije) with the Supreme Court (Vrhovni sud Srbije, see paragraphs 24 and 27 below). In the remaining twenty-three cases, however, the respondent lodged no such appeal, apparently in the light of the statutory threshold (see paragraph 25 below). 16. The Government provided relevant case-law adopted by the Supreme Court, in particular six separate judgments of which one was issued on 3 July 2008 and the remaining five between 25 December 2008 and 1 October 2009. In each case, deciding upon appeals on points of law, the Supreme Court ruled against the plaintiffs, albeit with somewhat different reasoning compared to that employed by the District Court. In particular, the Supreme Court held, inter alia, that the Government's decision of 17 July 2003 had not been directly applicable. 17. In the meantime, on 23 September 2008, the Civil Division (Građansko odeljenje) of the Supreme Court held a meeting which was meant to resolve the issue of how to rule in all cases such as the applicants' (see paragraph 29 below). In the minutes of this meeting, it was noted inter alia that in two cases registered in 2008, where appeals on points of law had been considered, the Supreme Court had in fact confirmed the lower courts' rulings rendered in favour of the plaintiffs (Rev II 429/08 and Rev 623/08). The meeting, however, was ultimately adjourned pending the outcome of a case which had been brought before the Constitutional Court (Ustavni sud Srbije) concerning the abstract review of the constitutionality of the Government's decision adopted on 17 July 2003. On 16 April 2010 the Constitutional Court held that the impugned decision was unconstitutional. 18. In eighteen separate cases the plaintiffs thereafter lodged their appeals with the Constitutional Court (ustavne žalbe), but, according to the information contained in the case file, these proceedings are all still pending. 19. None of the applicants lodged an appeal on points of law or attempted to obtain constitutional redress. 20. The relevant provisions in this respect are set out in the Vinčić and Others v. Serbia judgment (nos. 44698/06, 44700/06, 44722/06, 44725/06, 49388/06, 50034/06, 694/07, 757/07, 758/07, 3326/07, 3330/07, 5062/07, 8130/07, 9143/07, 9262/07, 9986/07, 11197/07, 11711/07, 13995/07, 14022/07, 20378/07, 20379/07, 20380/07, 20515/07, 23971/07, 50608/07, 50617/07, 4022/08, 4021/08, 29758/07 and 45249/07, §§ 22-34, 1 December 2009). 21. Article 2 § 1 provides, inter alia, that all parties shall be entitled to the equal protection of their rights. 22. Articles 355-384 provide details as regards an appeal which may be filed against a judgment rendered at first instance (žalba). Article 355 § 1, in particular, provides that such an appeal must be filed within a period of fifteen days. 23. Article 438, however, provides that an appeal (žalba) in a labour dispute must be filed within a period of eight days. 24. Articles 394 § 1, 396 and 398 provide that parties may file an appeal on points of law (revizija) with the Supreme Court. They may do so within a period of 30 days following receipt of a final decision rendered at second instance, and only if the relevant legislation, procedural or substantive, has been breached by the lower courts. 25. Article 394 § 2 provides, inter alia, that an appeal on points of law is “not admissible” in pecuniary disputes (kad se tužbeni zahtev odnosi na potraživanje u novcu) where the “value of the part of the final judgment being contested” does “not exceed 500,000 dinars”. 26. Article 439 provides that an appeal on points of law shall be admissible in labour cases which concern one's hiring or dismissal or the “existence” of one's employment (u parnicama o sporovima o zasnivanju, postojanju i prestanku radnog odnosa) 27. In accordance with Articles 396 and 406-409, inter alia, the Supreme Court shall, should it accept an appeal on points of law lodged by one of the parties concerned, have the power to overturn and/or amend the impugned judgment or quash it and order a re-trial before the lower courts. 28. Article 422.10 provides that a case may be re-opened if the European Court of Human Rights has in the meantime rendered a judgment in respect of Serbia concerning the same or a similar legal issue. 29. Article 40 §§ 2 and 3 provides, inter alia, that a meeting of a division (sednica odeljenja) of the Supreme Court shall be held if there is an issue as regards the consistency of its case-law. Any opinions (pravna shvatanja) adopted thereupon shall be binding for all panels (veća) of the division in question.

§ Cauze similare