CtEDO 05.10.2010 Auto

EROL c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.10.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
EROL c. TURQUIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 24547/06 prezentate de Rahmi EROL și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 octombrie 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători; și a lui Stanley Naismith, grefierul secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 iunie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, având în vedere decizia de a nu ține o audiere, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie în fața reclamanților, dl Rahmi Erol, dl Canan Erol și dl Llle Erol, sunt cetățeni turci, născuți în 1981, 1957 și, respectiv, 1979. Ei locuiesc în Ankara. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt fiul, soția și fiica dlui Taner Erol (denumită în continuare T.E.). Pe 9 martie 1987, în jurul orei 20:00, T.E., angajat la o bancă, a fost găsit rănit de câteva răni de cuțit pe o stradă din apropiere de casa sa și transportat la spital. Poliția a inițiat imediat o anchetă penală și a început investigațiile. La 13 martie 1987, T.E. le-a spus polițiștilor că au fost înjunghiate de doi indivizi pe care nu i-a mai văzut până acum. A spus că nu-i poate identifica din cauza întunericului. A spus că a scos la iveală un caz de corupție în cadrul instituției bancare și că suspecta patru persoane, și anume fostul director și alți trei angajați ai băncii, care au fost dați în judecată pentru aceste fapte [și au fost plătiți la 20 ianuarie 1992 pentru prescrierea acțiunii publice], pentru că și-a ordonat agresiunea. La 22 martie 1987, T.E. a murit din cauza rănilor sale. La 27 martie 1987, procurorul districtual al Republicii Ankara (în continuare, procurorul districtual mai târziu) a emis o măsură de protecție polițienească a familiei decedatului, iar telefonul lor a fost ascultat și în cadrul anchetei penale, iar secția criminală a Direcției de Securitate a Ankarei a continuat investigațiile sale pentru a rezolva cazul. La 8 martie 1988 a fost întocmit portretul robot al a doi suspecți, fostul director și alți trei angajați ai băncii au fost acuzați că au ordonat uciderea lui T.E. La 24 octombrie 2000, procurorul a emis un ordin de nejudiciare în favoarea acestor patru persoane, pentru insuficiența probelor. Erol s-a opus acestei decizii. La 10 noiembrie 2000, instanța de asediu din Kl'rkkale a confirmat ordonanța de nejudiciare atacată pe motiv că aceasta era conformă cu procedura și cu legea. La 11 ianuarie 2001, Ministerul Justiției i-a informat pe reclamanți cu privire la ridicarea ordonanței de nejudiciare și la transferul dosarului la Parchetul Ankara. La 8 februarie 2001, procurorul a inițiat acțiunea publică împotriva celor patru persoane puse în discuție. Declarațiile inculpaților, ale reclamanților, precum și ale martorilor au fost colectate printr-o hotărâre din 13 iulie 2006, Curtea i-a acuzat pe acuzați pentru insuficiență de probe. Reclamanții s-au ocupat de această hotărâre și au contestat rezultatul procedurii și au susținut că instanța penală de primă instanță făcuse o apreciere eronată a elementelor de probă prezentate acesteia. La 25 iunie 2008, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată în toate dispozițiile sale, considerând că aceasta era conformă cu procedura și cu legea. Printr-o ordonanță din 8 octombrie 2008, Curtea sesizează Parchetul Ankara cu privire la o cerere de urmărire în justiție pentru găsirea și aducerea în justiție a autorilor crimei lui T.E. La 4 iunie 2009, procurorul general al Republicii a clasat cazul fără întârziere pentru prescriere. Invocând articolele 2, 6 și 17 din Convenție, reclamanții se plâng de absența unei anchete penale efective în dreptul intern și de faptul că ucigașii apropiaților lor nu au fost găsiți și condamnați de instanțele naționale și susțin că rudele lor au fost ucise pentru că au pus la lumină corupția în banca unde era angajat. Argumentele recurentelor se referă în principal la partea procedurală a articolului 2 din convenție. Potrivit reclamanților, ancheta penală nu a fost eficientă În această privință, cei interesați susțin că rudele lor au fost ucise pentru că a scos la iveală un caz de corupție în cadrul instituției bancare în care lucra. Guvernul excită de la neobosirea căilor de atac interne care consideră că reclamanții nu au invocat în fața instanțelor naționale obiecțiunile pe care intenționează să le formuleze în fața Curții. Reclamanții luptă împotriva tezei guvernului. Ei susțin că au epuizat căile de atac, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție. Curtea nu consideră că este necesar să examineze excepția de inadmisibilitate ridicată de guvern în măsura în care cererea este, în orice caz, inadmisibilă pentru lipsa vădită de temei în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Curtea amintește că obligația de a proteja dreptul la viață pe care o impune art. 2 din convenție, coroborată cu datoria generală a statului în temeiul articolului 1 din În special, ancheta trebuie să fie completă, imparțială și aprofundată (a se vedea McCann și alții) (a se vedea Hotărârea din 19 februarie 1998, Kaya c. Turcia, Rec., 1998-I, p. 329, § 105). , Hotărârea din 27 septembrie 1995, seria A n 324, p. 49, §§ 161-163, și çaak nașterea obligației, care decurge din art. 2, de a efectua o anchetă eficientă cu privire la circumstanțele în care a avut loc (a se vedea mutatis mutandis Ergi c. Turcia din 28 iulie 1998, Rec., 1998-IV, p. 1778, § 82, Yașa c. Turcia, Hotărârea din 2 septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2438, § 100 și Jordan c. Regatul Unit, n 24746/94, § 107-109, 4 mai 2001). Curtea reiterează faptul că natura și gradul examinării care îndeplinesc criteriul minim de eficacitate a anchetei depind de circumstanțele cazului și se apreciază pe baza tuturor faptelor relevante și ținând seama de realitățile practice ale activității de investigare. Ancheta efectuată trebuie, de asemenea, să fie eficientă în sensul că aceasta trebuie să conducă la identificarea și pedepsirea responsabililor (OUUR c. Turcia [GC], nr. 21594/93, § 88, CEDO 1999-III. Aceaceasta este o obligație care nu este de rezultat, ci de mijloace ( Mustafa lhan c. Turcia (dec.), nr. 33658/04, 5 mai 2009). Autoritățile trebuie să fi luat măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a obține dovezile referitoare la faptele în cauză. Orice deficiență a anchetei slăbindu-și capacitatea de a stabili cauza decesului sau responsabilitățile riscă să nu răspundă acestui standard. O cerință de celeritate și de diligență este implicită în acest context (a se vedea, printre altele, McKerr c. Regatul Unit, nr. 28883/95, § 113-114, CEDO 2001-III, și Ceyhan Demir și alții c. Turcia, n 34491/97, § 107, 13 ianuarie 2005). În acest caz, a fost deschisă o anchetă la apariția incidentului. O schiță a locului a fost întocmită și anexată procesului-verbal al incidentului de către poliție. Au fost primite declarațiile lui T.E., ale soției sale, ale rudelor și ale personalului băncii și s-a efectuat o autopsie pe cadavrul decedatului, iar telefonul familiei decedatului a fost ascultat. Un portret robot al celor doi suspecți ai crimei a fost întocmit de poliție, însă, în absența unor dovezi materiale suficiente și a unor dovezi concrete, cercetările efectuate pentru identificarea lor au fost nesupuse. În diferitele etape ale procedurii, au fost colectate declarațiile inculpaților, ale reclamanților, precum și ale martorilor. În lumina elementelor de care dispunea, Curtea de Assesie din Ankara a considerat că vinovăția persoanelor în cauză nu era suficient stabilită și a pronunțat achitarea lor. Curtea de Casație a confirmat hotărârea Curții în toate dispozițiile sale, considerând că acesta era conform cu procedura și cu legea. Având în vedere considerațiile de mai sus și toate elementele dosarului pe care îl deține, Curtea consideră că ancheta desfășurată în prezenta cauză, deși nu a condus la identificarea persoanelor responsabile, nu a fost lipsită de eficacitate. În special, nu se poate susține faptul că autoritățile competente au rămas pasive în contextul în care a fost ucis membrul apropiat al reclamantului. În plus, examinarea cauzei nu dezvăluie date convingătoare care ar putea determina Curtea să constate că procedura penală inițiată împotriva persoanelor în cauză a fost afectată de un arbitral sau să se îndepărteze de concluziile instanțelor naționale. Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, argumentul reclamanților potrivit căruia ancheta efectuată ca urmare a decesului rudelor lor nu ar putea fi considerată ca îndeplinind cerințele articolului 2 din convenție este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declare Stanley Naismith Francoise Tulkens Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă