AFFAIRE SAIDOUN c. GRECE

AFFAIRE SAIDOUN c. GRECE (CtEDO, 2010)

SECȚIUNEA I CERINȚA SAIDON c. GRECIA (solicitarea nr. 40083/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 octombrie 2010 DEFINIF 28/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Saidoun c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinta, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 octombrie 2010, Rend Hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 40083/07) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al Republicii Elene, domnul Mona Saidoun, reclamanta, a sesizat Curtea la 11 septembrie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( a fost reprezentat de delegații agentului său, domnul S. Spiropoulos, director la Consiliul juridic al statului, și domnul Z. Hadjipavlou. Recurenta a declarat o încălcare a dreptului său la respectarea vieții de familie, garantat prin articolele 8 și 14 din convenție. La 29 septembrie 2009, președinta primei secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Printr-o decizie din 24 octombrie 1995, Secretarul General al Ministerului Ordinului Public a recunoscut calitatea de refugiat recurentei, soțului și celor trei copii ai acestora, deoarece condițiile prevăzute la art. 1A2 din Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților erau întrunite. În 1997 și 1999, recurenta a dat naștere altor doi copii. Din 1995, recurenta și familia sa dețin un permis de ședere care a fost reînnoit în mod regulat și care expiră la 24 noiembrie 2009. La 24 ianuarie 2005, conducerea alocațiilor familiale ale organismului de asigurări pentru agricultori a respins o cerere din partea recurentei care intenționa să acorde alocația de mamă numeroasă prevăzută la art. 63 din Legea 1892/1990. Decizia de respingere preciza că recurenta nu deținea calitatea de mamă numeroasă deoarece nici ea, nici copiii ei nu aveau cetățenia greacă sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene și nici nu erau refugiați de origine greacă în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) și ale articolului 4 din Legea 2163/1993. La 18 martie 2005, Comisia pentru soluționarea obiecțiilor Organizației de Asigurări a Agricultorilor a respins o acțiune a recurentei cu aceleași motive ca și cele prezentate de Hotărârea pentru alocații familiale. 10. Recurenta a introdus o acțiune în anulare împotriva acestei decizii în fața Consiliului de Stat 11. Prin hotărârea din 12 martie 2007, Consiliul de Stat a respins recursul. El a considerat că această alocație nu era legată de plata contribuțiilor la o casă și nu putea astfel să cadă sub incidența art. 1 din Protocolul nr. Acesta a adăugat că dispozițiile legislative în litigiu au stabilit condiții obiective pentru acordarea alocației și nu au avut ca efect dizolvarea legăturii familiale sau împiedicarea creării unei familii și, prin urmare, nu a fost încălcată art. 8 din convenție. În cele din urmă, acesta concluzionează că nu a existat nici o încălcare a articolului 14 din Convenție, deoarece distincția dintre străini și naționali s-a bazat pe criteriul rezonabil și obiectiv al naționalității. 12. La 15 ianuarie 2008, legiuitorul a modificat art. 63 din lege 1892/1990, care prevede acum că refugiații recunoscuți oficial ca atare și familiile lor sunt incluși printre titularii dreptului la alocația pentru familie numeroasă. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ ȘI INTERNAȚIONALĂ PERTINENTE Legislația internă relevantă 13. Familia, ca bază pentru menținerea și progresul națiunii, precum și căsătoria, maternitatea și copiii se află sub protecția statului. Familiile numeroase, invalidii de război și perioada de pace, victimele războiului, văduvele și orfanii de război, precum și cei care suferă de o boală incurabilă corporală sau mentală au dreptul la o îngrijire specială din partea statului. 1892/1990 prevede anumite măsuri pentru a face față problemei demografice cu care se confruntă Grecia, iar dispozițiile relevante sunt citite de mama care dă naștere unui al treilea copil timp de trei ani primește o alocație lunară de 34 000 de drahme. Pentru mamele care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, au născut un al treilea copil, alocația prevăzută la alineatul precedent se plătește timp de trei ani de la data nașterii celui de-al treilea copil. Mama, care este considerată o mamă numeroasă, în conformitate cu legea nr. 1910/1944, modificată și în vigoare până în prezent, primește o alocație lunară de zece mii de drahme pentru fiecare copil necăsătorit care are mai puțin de douăzeci și trei de ani. (...) Alocația este plătită mamei dacă venitul anual familial nu depășește suma de opt milioane de drahme. (...) O mamă care nu mai are dreptul la alocația prevăzută la alineatul precedent primește o pensie pe viață echivalentă cu de patru ori salariul unui lucrător necalificat. Mamele care sunt considerate mame de familie numeroase, în sensul articolului 1 din Legea 1910/44 (...) și cu condiția să aibă naționalitatea greacă sau să fie refugiate de origine greacă, să locuiască permanent în Grecia și să aibă sau să fi avut cel puțin patru copii vii (...) au dreptul la pensia pe viață prevăzută la alineatul respectiv. 15. Condiția menționată la alineatul (4) de a avea cetățenia greacă sau de a fi refugiată de origine greacă a fost adăugată prin Legea 2163/1993. În special, art. 3 alineatul (1) din Legea 2163/1993 precizează că mamele care nu erau mame de familie numeroase au dreptul la o pensie pe viață, cu condiția să aibă cetățenia greacă sau să fie de origine greacă, să locuiască permanent în Grecia și să fi avut sau să fi avut cel puțin patru copii vii. În plus, art. 3 alineatul (4) din aceeași lege prevedea că, pentru a avea dreptul la prestațiile prevăzute la art. 63 alineatele (3) și (4) din Legea 1892/1990, copiii trebuie să aibă cetățenia greacă. 16. Aceste condiții au fost ulterior atenuate în 1997 prin recunoașterea statutului de titulari ai dreptului la alocație pentru naționalii statelor membre ale Uniunii Europene și apoi, în 2000, pentru naționalii statelor părți ale Spațiului Economic European. 17. În conformitate cu art. 1 din Legea 1910/1944 În sensul prezentei legi, cei care au cel puțin patru copii în viață, legitimi sau legalizați sau recunoscuți în conformitate cu legea sunt considerați părinți de familie numeroși, atât timp cât cei de sex feminin sunt celibatari sau divorțați sau sunt văduvi și întreținuți de unul dintre părinți și cei de sex masculin sunt minori (...). Convenția de la Geneva 18. art. 23 din Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților prevede asistență publică Statele contractante vor acorda refugiaților care își au reședința pe teritoriul lor același tratament în materie de asistență și asistență publică ca și naționalilor lor. Conform informațiilor furnizate de guvern, jurisprudența instanțelor administrative consideră în mod constant că alocările prevăzute la art. 63 au un caracter de stimulare a creării de familii numeroase, pentru a face față gravei probleme demografice a țării. În plus, jurisprudența recunoaște că nu este posibil să se prevadă excepții de la acordarea alocației pe baza criteriilor referitoare la veniturile din familii numeroase (adică să se plătească alocația numai pentru familii numeroase cu venituri mici), deoarece legiuitorul nu a vrut să sprijine numeroase familii nevoiașe, ci să rezolve problema demografică. 20. Prin hotărârea nr. 2654/2000, Consiliul de Stat a ajuns la concluzia că acordarea unei pensii pe viață mamelor unor familii numeroase, de naționalitate greacă și care locuiesc permanent și legal în Grecia nu depinde de naționalitatea copiilor lor. În acest caz, unei văduve cipriote elene, cu cetățenie greacă și trei copii, i s-a refuzat o astfel de pensie pe motiv că doi dintre copiii ei aveau cetățenie cipriotă. Consiliul de Stat a anulat acest refuz pe motiv că acordarea unei pensii pe viață unei femei de naționalitate și, mai ales, de origine greacă, cu reședința legală și permanentă în Grecia, nu depinde de naționalitatea copiilor. Potrivit acestei instanțe, condiția prevăzută de lege pentru acordarea alocării prevăzute la alineatele (1) și (2) de la art. 63 este cu atât mai importantă pentru acordarea pensiei pe viață prevăzută la alineatul (4), având în vedere că legislația relevantă vizează abordarea problemei demografice majore a țării prin stimularea creșterii populației de cetățeni greci. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2000 (n 1095/2001), Consiliul de Stat a hotărât că art. 21 din Constituție include în mod implicit o limitare pentru legislator, conform căreia orice restricție de evaluare a prevederii speciale acordate familiilor numeroase nu este tolerabilă în mod constituțional. Consiliul de Stat a precizat următoarele: Având în vedere formularea clară a acestei dispoziții constituționale [art. 21 alineatul (2) ] și scopul acesteia [să facă față problemei demografice a țării], care constituie un scop de interes general, reglementarea care exclude anumite familii numeroase din previziunea specială acordată de stat nu este tolerată în mod constituțional. 22. Hotărârea 771/2007 a Consiliului de Stat din 12 martie 2007 a hotărât că refuzul sau omiterea organelor OGA de a acorda alocația și pensia pentru mamă numeroasă unei refugiate libaneze, cu reședința legală în Grecia, poate face obiectul unei acțiuni în anulare, dar nu contravine articolului 8 coroborat cu art. 14 din convenție. Cerința cetățeniei elene pentru copiii care formează o familie numeroasă sau a cetățeniei elene sau a originii grecești a mamei (în funcție de cazurile prevăzute de lege), ca condiție pentru primirea prestațiilor sociale prevăzute la art. 63 din Legea 1892/1990, nu încalcă nicio dispoziție și niciun principiu constituțional. Legiuitorul nu a dorit să protejeze familiile numeroase ca categorie a populației slab sau vulnerabil din punct de vedere economic, ci din motive de politică demografică. Recurenta susține că refuzul autorităților de a-i atribui alocația pentru familie numeroasă a condus la o discriminare pe motive de cetățenie, în conformitate cu art. 14 coroborat cu art. 8 din convenție. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau a altor opinii, originii naționale sau sociale, apartenenței la o minoritate națională, averii, nașterii sau oricărei alte situații. 24. Recurenta susține că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru a justifica discriminarea în detrimentul numeroaselor familii de refugiați și subliniază că art. 63 din Legea 1892/1990, în versiunea sa inițială, nu a stabilit ca o condiție prealabilă pentru această alocație cetățenia greacă a copiilor sau a mamei și nici originea sa greacă. Această condiție a fost adăugată prin Legea 2163/1993, însă a fost atenuată în 1997 prin recunoașterea statutului de titulari ai dreptului la alocație pentru cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene și, în 2000, pentru cetățenii statelor părți ale Spațiului Economic European și, în cele din urmă, pentru refugiații recunoscuți oficial ca atare și pentru familiile acestora. Cu privire la admisibilitatea 25. Guvernul susține că art. 8 nu se poate aplica în cazul de față. Alocația solicitată de reclamantă nu rezultă din obligația statului de a sprijini și proteja viața de familie, ci face parte din măsurile luate de stat pentru a face față gravei probleme demografice a țării, în special prin acordarea unui motiv economic pentru a favoriza creșterea populației. Acesta este un obiectiv specific care servește interesului general și care reflectă voința legiuitorului de a proteja numeroasele familii, nu ca categorie slabă din punct de vedere financiar, ci din motive de politică demografică. Alocația prevăzută la art. 63 din Legea 1892/1990 nu depinde de existența unei relații de asigurare socială (cum ar fi afilierea la un organism de asigurări sociale, plata unei contribuții sociale etc.) și nu constituie o pensie de pensie, o rambursare a primelor de asigurare sau o remunerație. 26. Recurenta subliniază că, în hotărârea sa din 12 martie 2007, Consiliul de Stat a hotărât că alocarea în cauză avea ca scop stimularea constituirii unor familii numeroase. Astfel, el a recunoscut că plata acestei alocații viza să favorizeze viața de familie și avea în mod necesar un impact asupra organizației sale, întrucât aceasta permitea în practică părinților să își extindă familia. 27. Curtea a afirmat în repetate rânduri că art. 14 din convenție intră în joc din moment ce: materia care face obiectul dezavantajului (...) se numără printre modalitățile de exercitare a unui drept garantat (Sindicatul național al poliției belgiene c. Belgia , Hotărârea din 27 octombrie 1975, seria A n 19 § 45) sau măsurile criticate mai ales cu privire la exercitarea unui drept garantat (Schmidt și Dahlström c. Suedia, Hotărârea din 6 februarie 1976, seria A n 21, § 39). 28. În primul rând, Curtea consideră că refuzul autorităților de a acorda recurentei alocația pentru familie numeroasă nu viza să rupă viața de familie a acesteia și nu a avut acest efect, întrucât art. 8 nu impune statelor o obligație pozitivă de a furniza asistența financiară în cauză (Zeibek c. Grecia, 46368/06, § 32, 9 iulie 2009). 29. Cu toate acestea, Curtea a statuat deja că alocarea alocației pentru familie numeroasă permite statului să-și manifeste respectul pentru viața de familie în sensul art. 8 din Convenție și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al acesteia din urmă. Prin urmare, art. 14 coroborat cu această dispoziție se aplică în speță (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Petrovic c. Austria , 27 martie 1998, § 29, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998-II și Okpisz c. Germania, n 59140/00, § 32, 25 octombrie 2005). Curtea arată, de asemenea, că motivul pentru care este vorba nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Guvernul reiterează faptul că alocația pentru familii numeroase a fost instituită pentru a rezolva o problemă demografică gravă și pentru a-și spori astfel populația; în ceea ce privește alegerea criteriului naționalității elene sau comunitare pentru alocarea acestei alocări, acesta trebuie considerat rezonabil. Într-un domeniu de politică economică și socială, precum cel în cauză în prezenta cauză, statul trebuie să dispună de o largă marjă de apreciere. Străinii țărilor terțe, chiar dacă beneficiază de un permis de ședere, sunt susceptibili să părăsească Grecia în orice moment. Prin urmare, este clar că nu pot contribui la soluționarea problemei demografice, deoarece șederea lor în Grecia ar putea fi temporară. În cele din urmă, guvernul subliniază că modificarea legislativă a articolului 63 în 2008 nu poate determina în niciun caz Curtea să dea recurentei câștig de cauză, în măsura în care jurisprudența Curții admite că legiuitorul trebuie să beneficieze de un timp pentru a-și adapta legislația la evoluția societății ( Petrovic c. Austria menționată anterior, punctul 41). 31. Guvernul subliniază că raportul explicativ al Legii nr. 1892/2000 arată că există o scădere a nașterilor în familiile de cetățenie greacă, ceea ce duce la o reducere periculoasă a populației de origine greacă. Adoptarea de măsuri pentru a face față unei probleme cu care se confruntă un ansamblu de persoane nu constituie un tratament discriminatoriu față de alte persoane care nu sunt afectate de aceeași problemă. Faptul că această alocare este acordată și rezidenților comunitari rezultă din participarea Greciei la Uniunea Europeană și nu este suficient pentru a pune în discuție natura alocației care tinde să facă față problemei demografice. 32. Recurenta retorică că faptul că o refugiată ca aceasta, care locuiește permanent în Grecia, nu are cetățenia greacă sau nu este de origine greacă, nu oferă o bază suficientă pentru a susține că nu contribuie la soluționarea problemei demografice a țării. Este foarte probabil ca cei șapte copii ai săi, care locuiesc permanent în Grecia din 1998, să își întemeieze familiile în Grecia cu resortisanți greci. În plus, Curtea a decis recent, în Hotărârea Zeibek c. Grecia (citată la punctul 50), că un criteriu întemeiat pe naționalitate sau origine greacă nu era valabil în sensul Convenției. 33. Curtea arată că, în cauze similare cu cele din prezent, precum Okpisz menționată anterior și Weller c. Ungaria 44399/05, 31 martie 2009) care priveau, de asemenea, acordarea de prestații sociale familiilor de străini, Curtea a încheiat o încălcare a articolului 8 coroborat cu art. 14, deoarece autoritățile nu au oferit o justificare rezonabilă practicii de excludere din anumite alocații a străinilor stabiliți legal pe teritoriul acestor state, numai pe baza naționalității lor străine. 34. Curtea constată că, în cazul de față, guvernul arată că alocația pentru familie numeroasă a fost instituită pentru a face față problemei demografice a Greciei și că străinii din țările terțe, chiar dacă beneficiază de un permis de ședere, pot părăsi Grecia în orice moment și astfel nu pot contribui la soluționarea problemei demografice a țării. 35. În această ultimă privință, Curtea arată de la bun început că recurentei și membrilor familiei sale li s-a recunoscut statutul de refugiat politic și că trăiesc în Grecia din 1998; tuturor membrilor familiei li s-a acordat un permis de ședere. 36. Curtea nu pune la îndoială disponibilitatea legiuitorului grec de a face față cât mai mult posibil problemei demografice a țării, care, potrivit elementelor pe care guvernul le-a furnizat, pare reală și tinde să se agraveze. Cu toate acestea, Comisia nu poate împărtăși analiza guvernului cu privire la relevanța criteriului ales, în principal pe baza cetățeniei elene sau a originii elene, cu atât mai mult cu cât acest criteriu nu a fost aplicat în mod uniform în legislația și jurisprudența dominantă la momentul faptelor. 37. În această privință, Curtea reamintește în primul rând că numai considerațiile foarte puternice îl pot determina să estimeze compatibilitatea cu Convenția o diferență de tratament exclusiv pe motive de cetățenie Õ (Gaygusuz c. Austria, 16 septembrie 1996, § 36, Rec., p. IV. De asemenea, Comisia constată că condiția cetățeniei elene a beneficiarului și a copiilor săi nu a fost prevăzută inițial în art. 63 alineatele (3) și (4) din Legea 1892/1990 și a fost introdusă la art. 63 alineatul (4) prin art. 3 din Legea 2163/1993 și extinsă prin jurisprudență la art. 3 alineatul (3). 63 (punctul 14 de mai sus). 38. Dacă Consiliul de Stat a afirmat încă în 2007 că cerința privind cetățenia elenă a copiilor dintr-o familie numeroasă sau naționalitatea și originea greacă a mamei ca condiție de acordare a alocației sau a pensiei nu contrazicea articolele 8 și 14 din convenție, această instanță, prin Hotărârea 2664/2000, anulase, anterior, refuzul unui organism de asigurare de a acorda o pensie pe viață unei mame de cetățenie greacă care se baza pe absența cetățeniei elene a unora dintre copiii săi (punctul 20 de mai sus). 39. Pe de altă parte, caracterul predominant al naționalității a fost atenuat încă din 1997 prin recunoașterea statutului de titulari ai dreptului la alocație numai pentru statele membre ale Uniunii Europene și apoi, în 2000, pentru statele membre ale Spațiului Economic European și, în cele din urmă, începând cu 2008, pentru refugiații precum reclamanta (punctul 15 de mai sus) 40. Curtea nu pierde din vedere nici faptul că Grecia este parte contractantă la Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, care prevede, la art. 23, obligația statelor de a acorda refugiaților cu reședința pe teritoriul lor același tratament în materie de asistență și ajutor public ca și naționalilor lor. 41. Cu titlu subsidiar, Curtea amintește că, în Hotărârea Zeibek c. Grecia (citată la punctul 50), aceasta a subliniat importanța atât a Constituției, prin existența unei dispoziții specifice, cât și a legiuitorului, a protejării numeroaselor familii. În acest caz, ea și-a exprimat, de asemenea, uimirea cu privire la faptul că, în hotărârea sa - care confirma refuzul unei pensii ca mamă de familie numeroasă - Consiliul de Stat asociase acordarea acestei protecții acordate prin Constituție cu Un criteriu bazat nu pe cetățenia greacă, ci pe originea națională. 42. Curtea concluzionează că, în speță, refuzul autorităților de a acorda recurentei o alocație pentru familie numeroasă, refugiată politică recunoscută oficial ca atare și cu reședința legală în Grecia din 1998, nu avea o justificare rezonabilă și, prin urmare, a încălcat articolele 8 și 14 combinate din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 43. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 917,09 EUR (EUR) pentru prejudiciul material suferit. Această sumă este constituită din capitalul (6 938,88 EUR) și din dobânda (2 978,21 EUR) pentru perioada 26 ianuarie 2004 (data cererii de a primi alocația) la 29 ianuarie 2008 (data intrării în vigoare a Legii 3631/2008). 45. Guvernul consideră că pretenția recurentei este nefondată deoarece nu există nicio legătură de cauzalitate între presupusa încălcare și prejudiciul solicitat. Legătura de cauzalitate ar exista numai dacă pretenția ar fi întemeiată pe art. 1 din Protocolul nr. (1) În plus, pretențiile recurentei nu au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească internă definitivă și suma ar fi putut fi redusă din diverse motive. 46. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu material din cauza refuzului de a-i acorda alocația în litigiu (a se vedea mutatis mutandis Weller c. Ungaria Comisia observă că reclamanta prezintă calculele care i-au permis să stabilească suma solicitată. În cazul în care guvernul le contestă, acesta nu explică în ce mod aceste calcule sunt eronate și care ar fi fost sumele nete ale alocării după reținerea efectuată în temeiul legii. 1 La fel ca în cauza Zeibek menționată anterior, Curtea acordă recurentei cuantumul alocațiilor solicitate, dar care nu sunt majorate cu dobânzi, adică 6 938,88 EUR. Pagubă morală 47. Pentru prejudicii morale, recurenta solicită 5 000 EUR. 48. Guvernul consideră că această sumă este nejustificată și excesivă. În opinia sa, constatarea încălcării ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă în acest sens. Dacă, în schimb, Curtea consideră că trebuie să acorde o sumă, aceasta nu ar trebui să depășească 1 000 EUR. 49. Curtea consideră că recurenta a suferit un prejudiciu moral pe care l-a evaluat în mod echitabil la 1 500 EUR. Costuri și cheltuieli de judecată 50. De asemenea, reclamanta solicită 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Consiliului de Stat și a Curții. 51. Guvernul consideră că o sumă de 1 500 EUR ar fi rezonabilă în cazul de față. 52. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 EUR, indiferent de costuri, și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 53. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. că a existat o încălcare a articolelor 8 și 14 combinate din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume: 938,88 EUR (șase mii nouă sute treizeci și opt de euro și optzeci de cenți), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material (ii. 500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral (iii. 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 28 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Module Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alineatul (2) din Convenție și cu art. 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, expunerea opiniei concordante a judecătorului Vajić. N.A.V. S.N. OPONIA CONCORDANTĂ A JUDECĂRII Pot fi de acord cu majoritatea că, în cazul de față, a existat o încălcare a drepturilor garantate prin articolele 8 și 14 din convenție, dar consider că nu este de competența Curții să interpreteze Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților, în special art. 23, așa cum face aceasta la punctul 40 din hotărâre. În cazul de față, Curtea a concluzionat că Grecia era obligată să acorde recurentei (refugiată politică, rezidentă în mod regulat în Grecia) aceleași prestații sociale ca cele percepute de persoanele de cetățenie greacă. În ceea ce privește faptul dacă ar fi la fel cu statele care nu sunt părți la Convenția europeană, și anume dacă această obligație ar decurge direct din obligația impusă de Convenția de la Geneva, la art. 23, de a acorda refugiaților același tratament în materie de asistență și de asistență publică ca și naționalilor lor (a) (a) 18) Aceasta este o altă întrebare, mai generală, pe care, în opinia mea, nu era necesar să o soluționăm în cazul de față și la care nu era de competența Curții să o răspundă.

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

SAIDOUN c. GRÈCE

(Requête n

o

40083/07)

ARRÊT

STRASBOURG

28 octobre 2010

DÉFINITIF

28/01/2011

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Saidoun c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

Nina Vajić,

présidente,

Christos Rozakis,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

juges,

et de Søren Nielsen,

greffier de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 octobre 2010,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

40083/07) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante libanaise, M

me

Mona Saidoun («

la requérante

»), a saisi la Cour le 11 septembre 2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

es

I. Ktistakis et K. Kalantzi, avocats à Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») a été représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l'Etat, et M

lle

Z. Hadjipavlou.

3.

La requérante allègue une violation de son droit au respect de la vie familiale, garanti par les articles 8 et 14 de la Convention.

4.

Le 29 septembre 2009, la présidente de la première section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

5.

La requérante est née en 1965 et réside à Athènes.

6.

Par une décision du 24 octobre 1995, le secrétaire général du ministère de l'Ordre public reconnut la qualité de réfugié à la requérante, son mari et leurs trois enfants car les conditions de l'article 1A2 de la convention de Genève de 1951 relative au statut des réfugiés se trouvaient réunies. En 1997 et 1999, la requérante donna naissance à deux autres enfants.

7.

Depuis 1995, la requérante et sa famille possèdent un titre de séjour qui avait été régulièrement renouvelé et qui expire le 24 novembre 2009.

8.

Le 24 janvier 2005, la direction des allocations familiales de l'Organisme des assurances des agriculteurs rejeta une requête de la requérante tendant à l'attribution de l'allocation de mère de famille nombreuse, prévue par l'article 63 de la loi 1892/1990. La décision de rejet précisait que la requérante ne possédait pas la qualité de mère de famille nombreuse car ni elle ni ses enfants n'avaient la nationalité grecque ou la nationalité d'un des Etats membres de l'Union européenne, et n'étaient pas non plus des réfugiés d'origine grecque selon les dispositions de l'article 3 §§ 1 et 4 de la loi 2163/1993.

9.

Le 18 mars 2005, la commission du règlement des objections de l'Organisme des assurances des agriculteurs rejeta un recours de la requérante avec les mêmes motifs que ceux avancés par la direction des allocations familiales.

10.

La requérante introduisit un recours en annulation contre cette décision devant le Conseil d'Etat.

11.

Par un arrêt du 12 mars 2007, le Conseil d'Etat rejeta le recours. Il jugea que cette allocation n'était pas liée au versement de contributions à une caisse et ne pouvait pas ainsi tomber sous le coup de l'article 1 du Protocole n

o

12.

Le 15 janvier 2008, le législateur modifia l'article 63 de la loi

1892/1990, qui prévoit désormais que les réfugiés reconnus officiellement comme tels et leurs familles sont inclus parmi les ayants droit à l'allocation pour famille nombreuse.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES ET INTERNATIONAUX PERTINENTS

A.

La législation interne pertinente

13.

L'article 21 de la Constitution dispose

:

«

1.

La famille, en tant que fondement du maintien et du progrès de la nation, ainsi que le mariage, la maternité et l'enfance se trouvent sous la protection de l'État.

2.

Les familles nombreuses, les invalides de guerre et de la période de paix, les victimes de guerre, les veuves et les orphelins de guerre ainsi que ceux qui souffrent d'une maladie incurable corporelle ou mentale ont droit à un soin particulier de la part de l'État. «

14.

L'article 63 de la loi n

o

1892/1990 prévoit certaines mesures pour faire face au problème démographique auquel la Grèce se trouve confrontée. Les dispositions pertinentes se lisent ainsi

:

«

1.

La mère qui donne naissance à un troisième enfant reçoit pendant trois ans une allocation mensuelle d'un montant de 34

000 drachmes.

2.

Pour les mères qui, à la date de l'entrée en vigueur de la présente loi, ont donné naissance à un troisième enfant, l'allocation prévue aux dispositions du paragraphe précédent est versée pendant trois ans à compter de la date de naissance du troisième enfant.

3.

La mère, qui est considérée comme une mère de famille nombreuse, conformément à la loi n

o

1910/1944, modifiée et en vigueur jusqu'à aujourd'hui, perçoit une allocation mensuelle de dix mille drachmes pour chaque enfant célibataire ayant moins de vingt

‑

trois ans. (...) L'allocation est versée à la mère lorsque le revenu familial annuel ne dépasse pas le montant de huit millions de drachmes. (...)

4.

La mère qui n'a plus droit à l'allocation prévue au paragraphe précédent perçoit une pension de retraite à vie équivalente à quatre fois le salaire d'un ouvrier non qualifié. Les mères qui sont considérées comme des mères de famille nombreuse, au sens de l'article 1 de la loi 1910/44 (...), et à condition d'avoir la nationalité grecque ou d'être réfugiées d'origine grecque, de résider en Grèce en permanence et d'avoir ou d'avoir eu au moins quatre enfants vivants (...) ont droit à la pension à vie prévue à ce paragraphe.

»

15.

La condition mentionnée au paragraphe 4 d'avoir la nationalité grecque ou d'être réfugiée d'origine grecque a été ajoutée par la loi

2163/1993. Plus particulièrement, l'article 3 § 1 de la loi 2163/1993 précisait qu'avaient droit à une pension à vie les mères qui n'étaient pas mères de famille nombreuses, à condition d'avoir la nationalité grecque ou d'être d'origine grecque, d'habiter en permanence en Grèce et d'avoir eu ou d'avoir au minimum quatre enfants vivants. En outre, l'article 3 § 4 de la même loi prévoyait que pour avoir droit aux prestations des paragraphes 3 et

4 de l'article 63 de la loi 1892/1990, les enfants doivent avoir la nationalité grecque.

16.

Ces conditions ont ensuite été atténuées en 1997 par la reconnaissance du statut d'ayants droit à l'allocation aux nationaux des Etats membres de l'Union européenne, puis, en 2000, aux nationaux des Etats parties de l'Espace économique européen.

17.

Selon l'article 1 de la loi 1910/1944

:

«

1.

Sont considérés comme parents de famille nombreuse, au sens de la présente loi, ceux qui ont au moins quatre enfants en vie, légitimes ou légitimés ou reconnus selon la loi, et tant que ceux de sexe féminin sont célibataires ou divorcés ou en veuvage et entretenus par l'un des parents et ceux de sexe masculin sont mineurs (...).

»

B.

La Convention de Genève

18.

L'article 23 de la Convention de Genève du 28 juillet 1951 relative au statut des réfugiés prévoit

:

Assistance publique

«

Les Etats contractants accorderont aux réfugiés résidant régulièrement sur leur territoire le même traitement en matière d'assistance et de secours publics qu'à leurs nationaux.

»

C.

La jurisprudence du Conseil d'Etat en la matière

19.

Selon les informations fournies par le Gouvernement, la jurisprudence des juridictions administratives considère, de manière constante, que les allocations prévues à l'article 63 ont un caractère d'incitation à créer des familles nombreuses, afin de faire face au grave problème démographique du pays. En outre, la jurisprudence admet qu'il n'est pas possible de prévoir des exceptions à l'octroi de l'allocation sur la base des critères se référant au montant des revenus de familles nombreuses (c'est-à-dire verser l'allocation aux seules familles nombreuses à faible revenu), car le législateur n'a pas voulu soutenir les familles nombreuses nécessiteuses mais résoudre le problème démographique.

20.

Par un arrêt n

o

2654/2000, le Conseil d'Etat a conclu que l'octroi d'une pension de retraite à vie aux mères de familles nombreuses, de nationalité grecque et qui résident de manière permanente et légale en Grèce, ne dépend pas de la nationalité de leurs enfants. Dans cette affaire, la demanderesse, une veuve chypriote grecque, ayant la nationalité grecque et trois enfants, s'était vue refuser une telle pension au motif que deux de ses enfants avaient la nationalité chypriote. Le Conseil d'Etat a annulé ce refus au motif que l'octroi d'une pension à vie à une femme de nationalité et surtout d'origine grecque, résidant de manière légale et permanente en Grèce, ne dépend pas de la nationalité des enfants. Selon cette juridiction, la condition que pose la loi pour l'octroi de l'allocation prévue aux paragraphes 1 et 2 de l'article 63 vaut d'autant plus pour l'octroi de la pension à vie prévue par le paragraphe 4, compte tenu du fait que la législation pertinente vise à régler le grand problème démographique du pays en incitant l'augmentation de la population de citoyens grecs.

21.

Par un arrêt du 28 novembre 2000 (n

o

1095/2001), le Conseil d'Etat a jugé que l'article 21 de la Constitution inclut implicitement une limitation à l'intention du législateur, selon laquelle toute restriction d'évaluation de la prévoyance spéciale accordée aux familles nombreuses n'est pas constitutionnellement tolérable. Le Conseil d'Etat précisa ce qui suit

:

«

Compte tenu de la formulation claire de cette disposition constitutionnelle [article

21 §

2] et du but de celle-ci [faire face au problème démographique du pays], qui constitue un but d'intérêt général, la réglementation excluant certaines familles nombreuses de la prévoyance spéciale accordée par l'Etat n'est pas constitutionnellement tolérable.

»

22.

L'arrêt 771/2007 du Conseil d'Etat, du 12 mars 2007, a jugé que le refus ou l'omission des organes de l'OGA d'accorder l'allocation et la pension pour mère de famille nombreuse à une réfugiée libanaise, résidant légalement en Grèce, pouvait faire l'objet d'un recours en annulation mais n'était pas contraire à l'article 8 combiné avec l'article 14 de la Convention. L'exigence de la nationalité grecque pour les enfants qui forment la «

famille nombreuse

» ou de la nationalité grecque ou de l'origine grecque de la mère (en fonction des cas prévus par la loi), comme condition pour recevoir les prestations sociales prévues à l'article 63 de la loi 1892/1990 ne méconnaît aucune disposition et aucun principe constitutionnels. Le législateur n'a pas voulu protéger les familles nombreuses en tant que catégorie de la population économiquement faible ou vulnérable mais pour des raisons de politique démographique.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES L'ARTICLES 8 ET 14 DE LA CONVENTION

23.

La requérante soutient que le refus des autorités de lui attribuer l'allocation pour famille nombreuse a entraîné une discrimination fondée sur la nationalité, contraire à l'article 14 combiné avec l'article 8 de la Convention. Ces articles sont ainsi libellés

:

Article 8

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien

‑

être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.

»

Article 14

«

La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l'origine nationale ou sociale, l'appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.

»

24.

La requérante soutient qu'il n'existe aucune raison objective et raisonnable pour justifier une discrimination aux dépens des familles nombreuses de réfugiés. Elle souligne que l'article 63 de la loi 1892/1990, dans sa version initiale, ne posait pas comme condition préalable à cette allocation la nationalité grecque des enfants ou de la mère ni son origine grecque. Cette condition a été ajoutée par la loi 2163/1993 mais a été atténuée en 1997 par la reconnaissance du statut d'ayants droit à l'allocation aux nationaux des Etats membres de l'Union européenne puis, en 2000, aux nationaux des Etats parties de l'Espace économique européen et enfin, en 2008, aux réfugiés reconnus officiellement comme tels et à leurs familles.

A.

Sur la recevabilité

25.

Le Gouvernement soutient que l'article 8 ne peut pas s'appliquer en l'espèce. L'allocation réclamée par la requérante ne découle pas de l'obligation de l'Etat de soutenir et protéger la vie familiale, mais fait partie des mesures prises par l'Etat pour faire face au grave problème démographique du pays, notamment par l'octroi d'un mobile économique afin de favoriser l'augmentation de la population. Il s'agit là d'un but spécifique servant l'intérêt général et traduisant la volonté du législateur de protéger les familles nombreuses, non pas en tant que catégorie financièrement faible, mais pour des raisons de politique démographique. L'allocation prévue à l'article 63 de la loi 1892/1990 ne dépend pas de l'existence d'une relation de couverture sociale (comme l'affiliation à un organisme de sécurité sociale, le versement d'une contribution sociale etc.) et ne constitue pas une pension de retraite, un remboursement de prime d'assurance ou une rémunération.

26.

La requérante souligne que, dans son arrêt du 12 mars 2007, le Conseil d'Etat a jugé que l'allocation en question avait pour but d'inciter à la constitution de familles nombreuses. Ce faisant, il a admis que le versement de cette allocation visait à favoriser la vie familiale et avait nécessairement une incidence sur son organisation puisqu'elle permettait en pratique aux parents l'agrandissement de leur famille.

27.

La Cour a affirmé à maintes reprises que l'article 14 de la Convention entre en jeu dès lors que «

la matière sur laquelle porte le désavantage (...) compte parmi les modalités d'exercice d'un droit garanti

» (

Syndicat national de la police belge c. Belgique

, arrêt du 27 octobre 1975, série A n

o

19, § 45) ou que les mesures critiquées «

se rattachent à l'exercice d'un droit garanti

» (

Schmidt et Dahlström c. Suède,

arrêt du 6 février 1976, série

A n

o

21, § 39).

28.

La Cour estime d'abord que le refus des autorités d'accorder à la requérante l'allocation pour famille nombreuse ne visait pas à briser la vie familiale de celle-ci et n'a pas eu cet effet, car l'article 8 n'impose pas aux Etats une obligation positive de fournir l'assistance financière en question (

Zeïbek c. Grèce,

n

o

46368/06, § 32, 9 juillet 2009).

29.

Néanmoins, la Cour a déjà jugé que l'attribution de l'allocation pour famille nombreuse permet à l'Etat de «

témoigner son respect pour la vie familiale

» au sens de l'article 8 de la Convention et entre donc dans le champ d'application de ce dernier. Partant, l'article 14 combiné avec cette disposition trouve à s'appliquer en l'espèce (voir,

mutatis mutandis

, les arrêts

Petrovic c. Autriche

, 27 mars 1998, § 29,

Recueil des arrêts et décisions

1998-II, et

Okpisz c. Allemagne

, n

o

59140/00, § 32, 25 octobre 2005). La Cour relève par ailleurs que le grief dont il s'agit ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

30.

Le Gouvernement réitère que l'allocation pour famille nombreuse a été institué afin de résoudre un grave problème démographique et ainsi accroître sa population. Quant au choix du critère de la nationalité grecque ou communautaire pour l'attribution de cette allocation, il doit être considéré comme raisonnable. Dans un domaine de politique économique et sociale, comme celui qui est en cause dans la présente affaire, l'Etat doit disposer d'une large marge d'appréciation. Les étrangers des pays tiers, même s'ils bénéficient d'un titre de séjour, sont susceptibles de quitter la Grèce à n'importe quel moment. Il est donc clair qu'ils ne peuvent pas contribuer à la solution du problème démographique, car leur séjour en Grèce pourrait être provisoire. Enfin, le Gouvernement souligne que la modification législative de l'article 63 en 2008 ne saurait en aucun cas conduire la Cour à donner gain de cause à la requérante, dans la mesure où la jurisprudence de la Cour admet que le législateur doit bénéficier d'un laps de temps pour adapter sa législation à l'évolution de la société (

Petrovic c.

Autriche

précité, § 41).

31.

Le Gouvernement souligne qu'il ressort du rapport explicatif de la loi 1892/2000 que l'on constate une diminution des naissances dans les familles de nationalité grecque ce qui a pour conséquence une réduction dangereuse de la population d'origine grecque. L'adoption des mesures pour faire face à un problème, auquel est confronté un ensemble de personnes, ne constitue pas un traitement discriminatoire par rapport à d'autres personnes qui ne sont pas concernées par le même problème. Le fait que cette allocation est octroyée aussi aux résidents communautaires, découle de la participation de la Grèce à l'Union européenne et ne suffit pas à mettre en cause la nature de l'allocation qui tend à faire face au problème démographique.

32.

La requérante rétorque que le fait qu'une réfugiée comme elle, séjournant en permanence en Grèce, n'ayant pas la nationalité grecque ou n'étant pas d'origine grecque, ne fournit pas une base suffisante pour soutenir qu'elle ne contribue pas au règlement du problème démographique du pays. Il est très probable que ses sept enfants, séjournant depuis 1998 en permanence en Grèce, vont fonder leurs familles en Grèce avec des ressortissants grecs. Par ailleurs, la Cour a récemment statué, dans l'arrêt

Zeïbek c. Grèce

(précité, § 50), qu'un critère fondé sur la nationalité ou l'origine grecque n'était pas valable au sens de la Convention.

33.

La Cour relève que dans des affaires similaires à la présente, telles que

Okpisz

précitée et

Weller c. Hongrie

(n

o

44399/05, 31 mars 2009) qui concernaient également l'octroi de prestations sociales à des familles d'étrangers, la Cour a conclu à une violation de l'article 8 combiné avec l'article

14, du fait que les autorités n'avaient pas donné de justification raisonnable à la pratique consistant à exclure de certaines allocations les étrangers légalement installés sur le territoire de ces Etats, sur la seule base de leur nationalité étrangère.

34.

La Cour note qu'en l'espèce, le Gouvernement expose que l'allocation pour famille nombreuse avait été instituée pour faire face au problème démographique de la Grèce et que les étrangers des pays tiers, même s'ils bénéficient d'un titre de séjour, sont susceptibles de quitter la Grèce à n'importe quel moment et qu'ils ne peuvent ainsi contribuer à la solution du problème démographique du pays.

35.

Sur ce dernier point, la Cour relève d'emblée que la requérante et les membres de sa famille se sont vu reconnaître le statut de réfugié politique et vivent à ce titre en Grèce depuis 1998. Une carte de séjour a été accordée à tous les membres de la famille.

36.

La Cour ne met pas en doute la volonté du législateur grec de faire face autant que faire se peut au problème démographique du pays, qui d'après les éléments que le Gouvernement a fournis semble réel et tend à s'aggraver. Toutefois, elle ne saurait partager l'analyse du Gouvernement quant à la pertinence du critère choisi, fondé essentiellement sur la nationalité grecque ou l'origine grecque, d'autant que ce critère n'était pas uniformément appliqué dans la législation et la jurisprudence dominantes à l'époque des faits.

37.

A cet égard, la Cour

rappelle d'abord que seules des considérations très fortes peuvent l'amener à estimer compatible avec la Convention une différence de traitement exclusivement fondée sur la nationalité́ (

Gaygusuz c. Autriche

, 16 septembre 1996, §

36,

Recueil des arrêts et décisions

1996

‑

IV). Elle constate par ailleurs que la condition de la nationalité grecque de la bénéficiaire et de ses enfants n'était pas initialement prévue dans le texte des paragraphes 3 et 4 de l'article 63 de la loi 1892/1990. Elle a été introduite au paragraphe 4 de l'article 63 par l'article 3 de la loi

2163/1993 et étendue par de la jurisprudence au paragraphe 3 de l'article

63 (paragraphe 14 ci-dessus).

38.

Si le Conseil d'Etat affirmait encore en 2007 que l'exigence de la nationalité grecque des enfants d'une famille nombreuse ou de la nationalité et de l'origine grecque de la mère comme condition d'octroi de l'allocation ou de la pension ne contredisaient pas les articles 8 et 14 de la Convention, cette juridiction avait antérieurement, par son arrêt 2654/2000, annulé le refus d'un organisme d'assurance d'octroyer une pension à vie à une mère de nationalité grecque qui se fondait sur l'absence de nationalité grecque de certains de ses enfants (paragraphe 20 ci-dessus).

39.

Par ailleurs, le caractère prédominant de la nationalité a été atténué dès 1997 par la reconnaissance du statut d'ayants droit à l'allocation aux seuls nationaux des Etats membres de l'Union européenne, puis, en 2000, aux nationaux des Etats parties de l'Espace économique européen et finalement, à partir de 2008, aux réfugiés tels que la requérante (paragraphe 15 ci-dessus)

40.

La Cour ne perd pas de vue non plus que la Grèce est partie contractante à la Convention de Genève relative au statut des réfugiés qui prévoit, en son article 23, l'obligation pour les Etats d'accorder aux réfugiés résidant régulièrement sur leur territoire le même traitement en matière d'assistance et de secours publics qu'à leurs nationaux.

41.

A titre subsidiaire, la Cour rappelle que dans l'arrêt

Zeïbek c. Grèce

(précité, § 50), elle a relevé l'importance qu'accordent tant la Constitution, par l'existence d'une disposition spécifique, que le législateur, à la protection des familles nombreuses. Dans cette affaire, elle avait aussi exprimé son étonnement sur le fait que dans son arrêt - qui confirmait le refus d'allocation d'une pension de retraite en tant que mère de famille nombreuse - le Conseil d'Etat avait associé l'octroi de cette protection accordée par la Constitution à «

la nécessité de préserver et promouvoir la nation grecque

», un critère fondé non pas sur la nationalité grecque mais sur l'origine nationale.

42.

La Cour conclut qu'en l'espèce, le refus des autorités d'accorder une allocation pour famille nombreuse à la requérante, réfugiée politique officiellement reconnue comme telle et résidant de manière légale en Grèce depuis 1998, n'avait pas une justification raisonnable et a donc emporté violation des articles 8 et 14 combinés de la Convention.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

43.

Aux termes de l'article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel

44.

La requérante réclame 9

917,09 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi. Cette somme est constituée du capital (6

938,88

EUR) et des intérêts (2

978,21 EUR) pour la période du 26

janvier 2004 (date de la demande de recevoir l'allocation) au 29 janvier 2008 (date de l'entrée en vigueur de la loi 3631/2008).

45.

Le Gouvernement considère que la prétention de la requérante est non fondée car il n'y a pas de lien de causalité entre la violation alléguée et le dommage réclamé. Le lien de causalité existerait seulement si la prétention dont il s'agit était fondée sur l'article 1 du Protocole n

o

46.

La Cour estime que la requérante a subi un préjudice matériel du fait du refus de lui accorder l'allocation litigieuse (voir,

mutatis mutandis

,

Weller c. Hongrie

précité, § 44). Elle note que la requérante présente les calculs qui lui ont permis d'établir la somme réclamée. Si le Gouvernement les conteste, il n'explique pas en quoi ces calculs sont erronés et quels auraient été les montants nets de l'allocation après les retenues opérées en vertu de la loi. Ayant constaté une violation de l'article 8 de la Convention, et non de l'article 1 du Protocole n

o

1 comme dans l'affaire

Zeïbek

précité, la Cour accorde à la requérante le montant des allocations demandé mais non augmenté d'intérêts, soit 6

938,88 EUR.

B.

Dommage moral

47.

Pour préjudice moral, la requérante réclame 5

000 EUR.

48.

Le Gouvernement estime que cette somme est injustifiée et excessive. Selon lui, le constat de la violation constituerait une satisfaction équitable suffisante à ce titre. Si, en revanche, la Cour estimait devoir accorder une somme, celle-ci ne devrait pas dépasser 1

000 EUR.

49.

La Cour considère que la requérante a subi un dommage moral qu'elle évalue, en équité, à 1

500 EUR.

C.

Frais et dépens

50.

La requérante demande également 3

000 EUR pour les frais et dépens engagés devant le Conseil d'Etat et la Cour.

51.

Le Gouvernement estime qu'une somme de 1

500 EUR serait raisonnable en l'espèce.

52.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 3

000 EUR, tous frais confondus, et l'accorde à la requérante.

D.

Intérêts moratoires

53.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation des articles 8 et 14 combinés de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 §

2 de la Convention, les sommes suivantes

:

i.

6

938,88 EUR (six mille neuf cent trente-huit euros et quatre-vingt huit cents), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour le dommage matériel

;

ii.

1

500

EUR (mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour le dommage moral

;

iii.

3

000

EUR (trois mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par la requérante, pour les frais et dépens

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

28 octobre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren Nielsen

Nina Vajić

Greffier

Présidente

Au présent arrêt se trouve joint, conformément aux articles 45 § 2 de la Convention et 74 § 2 du règlement, l'exposé de l'opinion concordante de la juge Vajić.

N.A.V.

S.N.

OPINION CONCORDANTE DE LA JUGE VAJIĆ

Je peux être d'accord avec la majorité pour dire qu'en l'espèce, il y a eu violation dans le chef de la requérante des droits garantis par les articles 8 et

14 de la Convention. J'estime cependant qu'il n'appartient pas à la Cour d'interpréter la Convention de Genève relative au statut des réfugiés, notamment son article

23, comme elle le fait au paragraphe 40 de l'arrêt.

En l'espèce, la Cour a conclu que la Grèce était tenue d'accorder à la requérante (réfugiée politique, résidant régulièrement en Grèce) les mêmes prestations sociales que celles perçues par les personnes de nationalité grecque.

Quant à savoir s'il en irait de même des Etats qui ne sont pas parties à la Convention européenne, c'est-à-dire si cette obligation découle directement de celle qu'impose la Convention de Genève, en son article 23, d'accorder aux réfugiés «

le même traitement en matière d'assistance et de secours publics qu'à leurs nationaux

» (paragraphe

18), c'est là une autre question, plus générale, qu'à mon avis, il n'était pas nécessaire de trancher en l'espèce, et à laquelle il n'appartenait pas à la Cour de répondre.