DIMITROV v. BULGARIA (II)

A cincea secțiune decizia nr. 31952/05 de Anton Stoyanov DIMITROV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 2 noiembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazareva Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 august 2005, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 21 aprilie 2010, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Anton Stoyanov Dimitrov, este un național bulgar care s-a născut în 1934 și trăiește în Sofia. Guvernul bulgar („Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dna R. Nikolova, a Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1991 și 1992, reclamantul a solicitat restituirea Comisiei terestre locale a mai multor parcele de teren în diferite localități, printre care o parcelă de 7.32 hectare (“ha”) situată în satul Voinikovo, comuna Tervel. Cu o decizie din 1992, comisia terestră a refuzat restabilirea totală a 49.2 ha, inclusiv a 7.32 ha. În urma unui apel, la 3 Iunie 1999 Curtea Regională Dobrich a trimis cazul comisiei de teren și l-a ordonat să emită decizii separate pentru fiecare parcelă reclamată. Comisia terenului emisă în 1999 și 2000 șase refuzuri separate care nu se referă la parcela de 7.32 ha. Reclamantul a apelat împotriva lor, ceea ce a condus la șase seturi de proceduri. Durata procedurii de restituire de la 1992 până la 5 septembrie 2003, care a inclus perioada în care procedurile pentru cele șapte parcele au fost aderate până în 1999 și cele șase seturi de procedură ulterioare, a făcut obiectul cererii anterioare ale reclamantului în fața acestei instanțe, care a avut ca rezultat o hotărâre care l-a atribuit compensație din cauza lungimiii excesive (Dimitrov Bulgaria , nr. 47829/99, 23 septembrie 2004). În 2003 reclamantul a introdus proceduri separate în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Legea privind terenurile agricole care solicită restituirea întregii parcele de terenuri de 62,9 ha din care se presupune că are dreptul de restituire. Într-o hotărâre finală de 8 Aprilie 2004 Curtea Regională a constatat împotriva reclamantului, susținând că nu a demonstrat că strămoșii săi aveau titlul pe teren. Între timp, la 11 martie 1998, comisia terestră locală a refuzat să restabilească parcela de la 7.32 ha. Refuzul a fost totuși acordat reclamantului în noiembrie 2004. Nu este clar dacă a solicitat informații cu privire la dezvoltarea cererii sale pe parcursul acestei perioade. El a apelat împotriva acestui refuz și instanța internă a admis recursul astfel cum a fost depus în termenul limită. Într-o hotărâre finală din 29 noiembrie 2005, Curtea Regională a respins recursul reclamantului împotriva refuzului comisiei de teren din 11 martie 1998, susținând că problema referitoare la complotul de 7.32 ha a fost deja hotărâtă în hotărârea finală a 8 Aprilie 2004 în cadrul procedurii privind întregul teren de 62,9 ha. Aceste proceduri nu au fost examinate în contextul primei cereri ale reclamantului în fața Curții (nr. 47829/99). În urma noilor decizii ale comisioanelor de teren în 2004, respingând restituirea aceleași șase parcele de teren care au fost supuse procedurii încheiate, dezbatete în cererea nr. 47829/99, reclamantul a apelat împotriva acestor refuzuri. În hotărârile finale din 28 aprilie și 9 mai 2005, Curtea Regională a respins apelurile. În 2005 reclamantul a introdus o procedură de restituire separată cu privire la o parcelă de 11.4 ha. Într-o decizie finală din 23 septembrie 2008, Curtea Supremă de cassare a respins cererea. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că toate procedurile de restituire inițiate de el au fost excesiv de lungi. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție că diferitele proceduri de restituire au fost nedreptate și că instanța a decis în mod nedrept în evaluarea lor a probelor. 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Curtea remarcă că, în prima cerere a reclamantului Dimitrov v. Bulgaria (nr. 47829/99, 23 Septembrie 2004) a constatat deja o încălcare a cerinței de timp rezonabil prevăzute la art. 6 § 1 în legătură cu procedurile privind respectiva tranșă pentru perioada cuprinsă între 7 septembrie 1992 și 3 iunie 1999. Astfel, perioada care urmează să fie examinată în acest caz este de la 3 iunie 1999 la 29 noiembrie 2005, sau de șase ani, cinci luni și douăzeci de zile pentru un nivel de competență. Într-o scrisoare din 21 aprilie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să exprime [...] recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul... În consecință, Guvernul este dispus să plătească reclamantului suma de 650 EUR pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și va fi liberă de orice impozite care pot fi taxabile [...]. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din [Convenția]. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul solicită ca această cerere să fie exclusă din lista de cazuri în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție. [...]” Reclamantul nu a formulat comentarii cu privire la declarația unilaterală a Guvernului. Curtea reamintește că art. 37 § 1 litera (c) din Convenție îi permite să scoată un caz din lista sa în cazul în care: [...] din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile în cauză este necesar.” Curtea, având în vedere recunoașterile prezentate în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, care este compatibil cu sumele acordate în cazuri similare, consideră că nu mai este justificat continuarea examinării prezentei cereri, în sensul articolului 37 § 1 litera (c) din convenție. Având în vedere jurisprudența sa extinsă și clară privind durata procedurilor civile, inclusiv în cazurile împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Rachevi v. Bulgaria , nr. 47877/99, 23 septembrie 2004; Vatevi v. Bulgaria , nr. 55956/00, 28 septembrie 2006; Kambourov v. Bulgaria , nr. , nr. 55350/00, 14 februarie 2008), Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor, nu solicită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, această parte a cererii ar trebui eliminată din listă. Curtea a examinat restul plângerilor reclamantei, astfel cum a fost depuse de el. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea procedurii privind parcela de 7.32 ha și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în Convenția; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 31952/05

by Anton Stoyanov DIMITROV

against Bulgaria

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 2

November 2010 as a Committee composed of:

Rait Maruste,

President,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Zdravka Kalaydjieva,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 16 August 2005,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 21 April 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Anton Stoyanov Dimitrov, is a Bulgarian national who was born in 1934 and lives in Sofia. The Bulgarian Government (“the Government”) are represented by their Agent, Ms R. Nikolova, of the Ministry of Justice.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1991 and 1992 the applicant requested restitution from the local land commission of several plots of land in different localities, among which a plot of 7.32 hectares (“ha”) located in the village of Voynikovo, Tervel Municipality. With a decision of 1992 the land commission refused to restore the total of 49.2 ha, including the 7.32 ha. Following an appeal, on 3

June 1999 the Dobrich Regional Court remitted the case to the land commission and ordered it to issue separate decisions for each claimed plot.

The land commission issued in 1999 and 2000 six separate refusals which did not concern the plot of 7.32 ha. The applicant appealed against them, which led to six sets of proceedings. The length of the restitution proceedings from 1992 until 5 September 2003, which included the period when the proceedings for the seven plots were joined until 1999 and the subsequent six sets of proceedings, was the subject of the applicant’s previous application before this Court which resulted in a judgment awarding him compensation on account of the excessive length (

Dimitrov

v.

Bulgaria

, no. 47829/99, 23 September 2004).

In 2003 the applicant brought separate proceedings under section 11 (2) of the Agricultural Land Act claiming restitution of the entire plot of land of 62.9 ha of which he was allegedly entitled to restitution. In a final judgment of 8

April 2004 the Regional Court found against the applicant, holding that he failed to prove that his ancestor had held title to the land.

In the meantime, on 11 March 1998 the local land commission refused to restore the plot of 7.32 ha. The refusal was however served on the applicant in November 2004. It is unclear whether he had requested information on the development on his request during that period. He appealed against that refusal and the domestic court admitted the appeal as lodged within the time limit.

In a final judgment of 29

November 2005 the Regional Court dismissed the applicant’s appeal against the land commission’s refusal of 11 March 1998, holding that the issue about the plot of 7.32 ha had already been decided in the final judgment of 8

April 2004 in the proceedings concerning the entire land of 62.9 ha. These proceedings were not examined within the context of the applicant’s first application before the Court (no.

47829/99).

Following new decisions of the land commission in 2004 refusing restitution of the same six plots of land that were subject to the terminated proceedings discussed in application no. 47829/99, the applicant appealed against these refusals. In final judgments of 28 April and 9 May 2005 the Regional Court dismissed the appeals.

In 2005 the applicant brought separate restitution proceedings concerning a plot of 11.4 ha. In a final decision of 23 September 2008 the Supreme Court of Cassation dismissed the claim.

COMPLAINTS

1.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that all the restitution proceedings initiated by him had been excessively lengthy.

2.

The applicant further complained under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention that the various restitution proceedings had been unfair and the courts had decided wrongly in their assessment of the evidence.

THE LAW

1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

The Court notes that in the applicant’s first application

Dimitrov v.

Bulgaria

(no. 47829/99, 23

September 2004) it already found a violation of the reasonable time requirement of Article 6 §

1 in connection with the proceedings concerning the said plot for the period from 7 September 1992 to 3 June 1999. Thus, the period to be examined in this case is from 3 June 1999 to 29 November 2005, or six years, five months and twenty seven days for one level of jurisdiction.

In a letter dated 21 April 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration, in particular, read:

“[...] The Government hereby wish to express [...] its acknowledgment of the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved...

Consequently, the Government are prepared to pay to the applicant the amount of 650 EUR which they consider reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into Bulgarian [levs] at the exchange rate applicable at the time of payment, and will be free of any taxes that may be chargeable [...]. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the [Convention]. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The Government, therefore, request that this application be struck out of the Court’s list of cases pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention. [...]”

The applicant did not comment on the Government’s unilateral declaration.

The Court recalls that Article 37 §

1 (c) of the Convention enables it to strike a case out of its list where:

“[...] for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Article 37 § 1

in fine

includes the proviso that:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court, having regard to the acknowledgements contained in the Government’s declaration, as well as to the amount of compensation proposed, which is compatible with the amounts awarded in similar cases, considers that it is no longer justified to continue the examination of the present application, within the meaning of Article 37 § 1 (c) of the Convention.

In view of its extensive and clear case law on length of civil proceedings, including in cases brought against Bulgaria (see, for example,

Rachevi v.

Bulgaria

, no. 47877/99, 23 September 2004;

Vatevi v. Bulgaria

, no.

55956/00, 28

September 2006;

Kambourov v. Bulgaria

, no. 55350/00, 14 February 2008), the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

2.

The Court has examined the remainder of the applicant’s complaints as submitted by him. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings concerning the plot of 7.32 ha and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases, in so far as it relates to the above complaint, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Stephen Phillips

Rait Maruste

Deputy Registrar

President