ASIN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

02.11.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

ASIN c. TURQUIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47702/08 prezentate de Nadir AȘIN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 2 noiembrie 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișinal Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători și Stanley Naismith; Grefier, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 septembrie 2008, După ce a deliberat, pronunța următoarea decizie în fața recurentei, dl Nadir Așien, este un resortisant turc, născut în 1957 și rezident la Istanbul. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul Keskin, avocată la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 2 mai 2001, fiul reclamantei, Baran Aș . ( .) a fost incorporat în 40 de regimente de mai .Isparta, în cazul în care el a fost în curs de formare de bază. La 25 iunie 2001, Baran a fost repartizat regimentului de tir în afara Mamak (Ankara). La 30 iunie 2001, el a dezertat armata. La 25 septembrie 2002, Baran s-a predat autorităților militare și a continuat să facă serviciul militar. La 13 octombrie 2002, el a părăsit din nou secția fără autorizație. La 24 decembrie 2002, Baran s-a dus la regimentul său. Prin sentința din 27 decembrie 2002, tribunalul militar al lui Ankara a declarat vinovatul de dezertare și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. La 26 aprilie 2003, Baran a fost eliberat. În aceeași zi, el a dezertat din nou. La 27 mai 2003, Baran s-a prezentat la serviciul de urgență de la spitalul militar GATA din Haydarpașa, unde medicii i-au pus un diagnostic de ileus mecanic și l-au internat. La 19 iunie 2003, Baran a fost spitalizat din nou cu un diagnostic de carcinom al colonului. Comitetul de sănătate i-a prescris o pauză de cinci ani. Cu toate acestea, Baran nu s-a prezentat la nici un control medical. La 5 octombrie 2003, Baran, în care starea sănătății era agravată, a fost dus la spital, unde medicii au decis să-l internate în spital. La 2 noiembrie 2003, Baran a fost dus din nou la spital din cauza agravării stării sale de sănătate și a suferit o operație. La 12 noiembrie 2003, medicii i - au dat o odihnă de trei luni. La 17 noiembrie 2003, Baran a murit în orașul său natal. La 25 mai 2005, avocatul recurentei a depus o plângere la procurorul republicii din Republica Ecuador împotriva superiorilor superiori ai fiului său pentru nerușinare și neglijență în supravegherea sănătății soldatului care a dus la deces. La 22 martie 2006, procurorul a emis o ordonanță de nejudiciare a motivului că nu a fost stabilită nicio greșeală a autorităților militare sau medicale în moartea lui Baran și a constatat că fiul reclamantei, dezertor în timpul unei mari părți a serviciului său militar, a fost urmărit de medici și că au fost efectuate în mod regulat analize și examinări medicale. Mai mult decât atât, persoana care a examinat dosarul medical al lui Baran a indicat în raportul său că toate tratamentele necesare i-au fost administrate și că nu exista nici o neglijență medicală datorată medicilor. În cele din urmă, procurorul a arătat că trupul defunctului fusese înmormântat fără să existe o autopsie clasică, cauza decesului fiind determinată cu certitudine, și anume carcinomul colonului. Această decizie a fost notificată avocatului reclamantei la 8 februarie 2008. La 13 februarie 2008, reprezentantul recurentei sa opus ordonanței de nejudiciare. Printr-o decizie din 10 martie 2008, notificată recurentei la 25 martie 2008, tribunalul militar din Ankara a respins această opoziție și a confirmat ordonanța atacată. GRIEFS Invocând art. 2 din Convenție, recurenta a afirmat că moartea fiului său rezultă din neglijența autorităților și din insuficiența îngrijirii medicale. De asemenea, recurenta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 din Convenție. În acest sens, aceasta susține că autoritățile judiciare nu au luat în serios afirmațiile sale, având în vedere notificarea tardivă a ordonanței de nejudiciare din 22 martie 2006. Invocând art. 13, combinat sau luat în considerare separat cu articolele 2 și 6 din Convenție, reclamanta se plânge în sfârșit că nu a dispus de o acțiune efectivă în dreptul intern pentru a invoca obiecțiile menționate anterior. Recurenta invocă încălcarea articolelor 2, 6 și 13 din Convenție. Curtea consideră că obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac efective în dreptul intern sunt strâns legate de partea de procedură a articolului 2 din Convenție (a se vedea Göktepe c. Turcia (dec.), n 64731/01, 26 aprilie 2005 și Sara Kaya și alții c. Turcia, n 47544/99, §§ 59, 2 octombrie 2007). Prin urmare, este necesar să se examineze cererea pe teren de la art. 2 din Convenție, astfel formulat Dreptul oricărei persoane la viață este protejat prin lege. (...) Sub partea materială a articolului 2, Curtea arată că a reieșit din elementele dosarului că fiul reclamantei era atins de un carcinom al colonului. În timpul serviciului său militar, el a refuzat în mod sistematic să urmeze îngrijirile medicale abținându-se să se supună controlului medical pe care l-a prevăzut comitetul de sănătate și prin fuga de la spitalul militar în timp ce starea sa de sănătate trebuia să rămână acolo. Cu toate acestea, apelat a suferit două operații la spitalul militar, iar autoritățile medicale i-au administrat tratamentul necesar. Pe de altă parte, nu există nicio îndoială în dosar cu privire la caracterul științific și obiectiv al raportului de competență menționat în ordonanța de nejudiciare, conform căreia nu s-a constatat nici o neglijență medicală în prelucrarea defunctului. De altfel, reclamanta nu a prezentat niciun alt raport de competență care să pună în discuție răspunderea autorităților medicale. În opinia Curții, boala fiului recurentei, agravată de comportamentul său imprudent, a fost cauza decisivă a morții sale. În circumstanțele cauzei și în lumina ordonanței de nu În consecință, Curtea nu poate considera în această situație o încălcare a obligațiilor sale pozitive (a se vedea, în același sens, Bone c. Franța (dec.), nr. 69869/01, 1 martie 2005). În ceea ce privește partea procedurală a articolului 2, Curtea constată că recurenta se plânge de notificarea tardivă a ordonanței de nejudiciare și de durata procedurii. Desigur, este regretabil că ordonanța în cauză a fost notificată recurentei la aproximativ un an și unsprezece luni după decizia procurorului. Cu toate acestea, având în vedere toate elementele cauzei, această neglijență nu poate, în sine, determina Curtea să ajungă la concluzia unei încălcări a componentei procedurale a articolului 2 din Convenție. Întradevăr, Curtea arată că întârzierea poate fi imputată și reclamantei. (a se vedea mutatis mutandis Okulc. Turcia (dec.), nr 455/85/99, 4 septembrie 2003 și queinekaya c. Turcia (dec.), nr 25938/02, 11 octombrie 2007).În plus, Comisia a sesizat autoritățile judiciare cu privire la o plângere împotriva superiorilor superiori ai fiului său la 25 mai 2005, adică la mai mult de un an și la șase luni de la decesul acestuia. Curtea nu dispune de explicații plauzibile din partea recurentei în această perioadă de pasivitate. Pe scurt, Curtea consideră că durata globală a procedurii în speță, și anume aproximativ doi ani și zece luni în fața instanțelor naționale pentru două organe, nu a depășit limita unui termen rezonabil în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența sa constantă în materie (a se vedea Shykyta c. Ucraina (dec.), nr. 67092/01, 11 octombrie 2005, și Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], n 32967/96, §§ 63-67, CEDH 2002 I.). Prin urmare, rezultă că cererea este vădit greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 3 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte