2 decembrie 2010 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 34661/07 de Mihailo MUČIBIBIBĂ împotriva Serbiei depusă la 3 august 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Mihailo Mučibabić, este un cetățean sârb născut în 1926 și locuiește în Novi Sad. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ukropina, un avocat practicant în Novi Sad. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 iunie 1995, s-a produs o explozie la facilitățile Grmeč, o companie sedimentată la Belgrad. Prin urmare, fiul reclamantului și alte zece persoane au murit. Acesta se referă la dosarul că facilitățile Grmeč au fost utilizate pentru producerea de combustibil pentru rachete de către o altă companie, JPL Systems, la cererea Serviciului de Securitate de Stat și că combustibilul a fost cel mai probabil alocat forțelor SVK (una dintre părțile din războiul din 1991-1995 în Croația) și/sau forțele VRS (una dintre părțile din războiul din 1992-1995 în Bosnia și Herțegovina). Se pare că nici Grmeč, nici JPL Systems nu au fost autorizate pentru producția de combustibil pentru rachete la momentul material și că autoritățile relevante nu au luat măsuri necesare și suficiente pentru a evita riscurile inerente acestei activități periculoase. La 8 martie 1996, reclamantul a depus o plângere penală împotriva unor cadre executive senior din Grmeč și JPL Systems. La 27 iulie 1999, un judecător investigator l-a interogat pe dl Radosav Lukić, șef adjunct al Serviciului de Securitate de Stat, și pe 18 februarie 2000 pe dl Jovica Stanišić [1] , șef al Serviciului de Securitate de Stat. La 12 iunie 2000, procurorul public a hotărât să nu se bazeze pe probe secrete. La 21 iunie 2000, reclamantul a inițiat un proces subsidiar și a cerut Curții de District din Belgrad să efectueze o anchetă. După ce a stabilit că combustibilul rachetelor a fost produs la cererea președintelui Milošević [2] la 28 decembrie 2000, Curtea Supremă a Serbiei a anulat această decizie și a trimis cazul înapoi la Curtea de District din Belgrad. Curtea de District din Belgrad a intervievat apoi mai multe persoane și a închis ancheta la 8 aprilie 2003. La 22 aprilie 2003, reclamantul a depus o acuzație împotriva a patru fosti executivi seniori ai Grmeč și JPL Systems și a dlui Lukić, fost șef adjunct al Serviciului de Securitate de Stat. Procesul a început în fața Curții de District din Belgrad la 14 mai 2004. Procesul a reînceput în fața unei noi camere de proces la 12 februarie 2007. Procesul a reînceput din nou înaintea unei noi camere de proces la 11 februarie 2008. Procesul a fost reînceput înainte de o încă o cameră de proces la 24 iunie 2009. La 19 februarie 2010, dl Lukić a fost găsit mort la Belgrad. La 10 septembrie 2010, reclamantul s-a plâns la Curtea Constituțională cu privire la durata procedurii penale descrise mai sus. Se pare că cazul este încă în așteptare în fața Curții Superiore de la Belgrad (care a preluat cazul de la fostul tribunal de district din Belgrad după recenta reformă a justiției sârbe) și a Curții Constituționale. Se pare, de asemenea, că reclamantul nu a solicitat încă daune, fie în contextul procedurii penale (depunând o cerere civilă) fie în cadrul procedurilor civile separate. Legea internă relevantă Codul penal 1977 (publicat în Gazettea Oficială a Republicii Socialiste Serbiei – „OG SRS” – nr. 26/77, amendamente publicate în OG SRS nos. 28/77, 43/77, 20/79, 24/84, 39/86, 51/87, 6/89, 42/89, și Gazettea Oficială a Republicii Serbiei – „OG RS” – nos. 16/90, 21/90, 26/91, 75/91, 9/92, 49/92, 51/92, 23/93, 67/93, 47/94, 17/95, 44/98, 10/02, 11/02, 80/02, 39/03 și 67/03) au fost în vigoare de la 1 iulie 1977 până la 1 ianuarie 2006. Dispozițiile relevante se scrie după cum urmează: art. 187 (Consumul pericolului general) „(1) Oricine prin incendiu, inundație, exploziv, otravă sau gaz otrăvitor, radiații ionizante sau radioactive, puterea motorului sau alte acțiuni în general periculoase sau, în general, mijloace periculoase cauzează pericol pentru viață sau corpul oamenilor sau pentru proprietatea de scară mai mare, este pedepsit cu închisoare de la șase luni la cinci ani (2). Pedeapsa prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol este, de asemenea, impusă unei persoane oficiale sau responsabile care nu reușesc să instaleze echipamente prescrise pentru protecția împotriva incendiului, exploziei, inundații, otrăvirii, gazelor otrăvitoare, ionizării sau radiațiilor radioactive, sau care nu reușesc să utilizeze echipamentele în timp de nevoie sau, în general, nu respectă reglementările sau standardele de protecție tehnică și, prin urmare, cauzează pericol pentru viață sau organism sau pentru proprietatea unei scale mai mari. (3) În cazul în care locul infracțiunilor menționate la alineatele (1) și (2) din prezentul articol este în cazul în care un număr de persoane sunt colectate, infractorul este pedepsit cu închisoare de la un la opt ani. (4) În cazul în care infracția menționată la alineatele (1) și (3) din prezentul articol este comisă prin neglijență, infractorul este pedepsit cu închisoare de până la trei ani.” art. 194 § 2 (Reprezentarea infracțiunilor împotriva siguranței generale) „Dacă infracțiunile menționate la art. 187 §§ 1-3, art. 188 § 1, art. 189 § 1-2 și art. 190 § 1 din prezenta decizie au dus la moartea unuia sau a mai multor persoane, infractorul este pedepsit cu închisoare de cel puțin trei ani.” Codul penal 2005 (publicat în OG RS nr. 85/05 din 6 octombrie 2005, amendamentele publicate în OG RS nos. 88/05 din 14 octombrie 2005, 107/05 din 2 decembrie 2005, 72/09 din 3 septembrie 2009 și 111/09 din 29 decembrie 2009) au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2006. Acesta conține dispoziții similare (articole 278 și 288 § 2), însă sancțiunile prescrise sunt acum închiderea de la un la șase ani (în loc de închisoare de la un la opt ani) pentru cauza unui pericol general într-un loc în care un număr de persoane sunt adunate și închisoarea de la doi la doi la doi ani (în loc de închisoare de cel puțin trei ani) pentru infracțiuni împotriva siguranței generale care au dus la moartea unei sau mai multe persoane. Codul de procedură penală 2001 (publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Federale Iugoslavie – “OG FRY” – nr. 70/01 din 28 decembrie 2001, amendamente publicate în OG FRY nr. 68/02 din 19 decembrie 2002 și OG RS nos. 58/04 din 28 mai 2004, 85/05 din 6 octombrie 2005, 115/05 din 27 decembrie 2005, 49/07 din 29 mai 2007, 20/09 din 19 martie 2009 și 72/09 din 3 septembrie 2009) au intrat în vigoare la 28 septembrie 2009. Martie 2002. Cele mai multe infracțiuni penale (inclusiv cele menționate mai sus) sunt supuse urmăririi publice, dar unele infracțiuni minore sunt supuse doar acuzațiilor private. Prin art. 20 din Codul, procurorul public trebuie să proceseze atunci când există suficiente dovezi că un anumit individ a comis o infracțiune care este supusă urmăririi publice. art. 61 din Codul prevede că atunci când procurorul decide să nu pună în judecată o astfel de infracțiune din cauza lipsei de probe, victima infracțiunii poate, totuși, să înceapă un proces subsidiar în termen de opt zile de la notificarea deciziei procurorului public. Reclamantul susține că Statul pârât nu a efectuat o anchetă promptă și eficace cu privire la moartea fiului său. El se bazează pe articolele 6 și 13 din Convenție. Šilih c. Slovenia [GC], nr. 71463/01, 9 aprilie 2009; Agache și alții c. România , nr. 2712/02, 20 octombrie 2009; Velcea și Mazăre c. România , nr. 64301/01, 1 decembrie 2009; Șandru și alții c. România , nr. 22465/03, 8 decembrie 2009; și Tuna c. Turcia , nr. 22339/03, 19 ianuarie 2010)? Având în vedere chestiunea în conformitate cu art. 2, reclamantul a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție (a se vedea Varnava și alții c. Turcia [GC], nos. 16064/90, 16065/90, 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 16071/90, 16072/90 și 16073/90, CEDH 2009 ... și autoritățile citate în acest articol)? Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea Öneryıldız v. Turcia [GC], nr. 48939/99, §§ 91-96, CEDO 2004 XII, și autoritățile citate în acest articol), a fost ancheta în acest caz de către autoritățile interne în încălcarea articolului 2 din convenție? Guvernul contestat este solicitat să furnizeze extras din registrul societăților care indică structura de proprietate a Grmeč și a JPL Systems în iunie 1995, precum și toate modificările ulterioare. Guvernul este, de asemenea, invitat să prezinte o copie a întregii dosare referitoare la acest caz de la Curtea Superioră de la Belgrad (care a preluat cazul de la fosta Curte de District de la Belgrad după recenta reformă a justiției sârbe). [1] La 1 mai 2003, Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie („TICY”) a inculpat dl Stanišić pentru încălcări grave ale dreptului umanitar internațional comis în Bosnia și Herțegovina și Croația în perioada 1991-1995. El a fost arestat la 13 martie 2003 și transferat la ICTY la 11 iunie 2003. Procesul său a început la 28 aprilie 2008. [2] La 24 mai 1999, 8 octombrie și 22 noiembrie 2001 ICTY a inculpat dl Milošević pentru încălcări grave ale dreptului umanitar internațional comise în Kosovo, Croația și, respectiv, Bosnia și Herțegovina, în perioada 1991-1999. El a fost arestat la 1 aprilie 2001 și transferat la ICTY la 29 iunie 2001. Procesul său a început la 12 februarie 2002. El a murit la 11 martie 2006.
2 December 2010
Application no. 34661/07
by Mihailo MUČIBABIĆ
against Serbia
lodged on 3 August 2007
The applicant, Mr Mihailo Mučibabić, is a Serbian citizen who was born in 1926 and lives in Novi Sad. He is represented before the Court by Mr
D.
Ukropina, a lawyer practising in Novi Sad.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 23 June 1995 an explosion occurred at facilities of Grmeč, a company headquartered in Belgrade. As a result, the applicant’s son and ten other people died. It transpires from the case file that the facilities of Grmeč were used for the production of rocket fuel by another company, JPL Systems, at the request of the State Security Service and that the fuel was most likely earmarked for the SVK forces (one of the parties in the 1991-95 war in Croatia) and/or VRS forces (one of the parties in the 1992-95 war in Bosnia and Herzegovina). It would further appear that neither Grmeč nor JPL Systems was licensed for the production of rocket fuel at the material time and that the relevant authorities failed to take measures that were necessary and sufficient to avert the risks inherent in that dangerous activity.
On 8 March 1996 the applicant lodged a criminal complaint against a number of senior executives of Grmeč and JPL Systems.
On 27 July 1999 an investigating judge interviewed Mr Radosav Lukić, Deputy Head of the State Security Service, and on 18 February 2000 Mr
Jovica Stanišić
[1]
, Head of the State Security Service.
On 12 June 2000 the public prosecutor decided not to prosecute, relying on secret evidence.
On 21 June 2000 the applicant started a subsidiary prosecution and asked the Belgrade District Court to conduct an investigation. Having established that rocket fuel had been produced at the request of President Milošević
[2]
and Mr Stanišić, on 3 October 2000 the Belgrade District Court decided not to investigate. On 28 December 2000 the Supreme Court of Serbia quashed that decision and sent the case back to the Belgrade District Court.
The Belgrade District Court then interviewed several persons and closed the investigation on 8 April 2003.
On 22 April 2003 the applicant filed an indictment against four former senior executives of Grmeč and JPL Systems and Mr Lukić, former Deputy Head of the State Security Service.
The trial started before the Belgrade District Court on 14 May 2004.
The trial recommenced before a new trial chamber on 12 February 2007.
The trial recommenced once again before a new trial chamber on 11
February 2008.
The trial recommenced before yet another trial chamber on 24 June 2009.
On 19 February 2010 Mr Lukić was found dead in Belgrade.
On 10 September 2010 the applicant complained to the Constitutional Court about the length of the criminal proceedings described above.
It would appear that the case is still pending before the Belgrade Higher Court (which has taken over the case from the former Belgrade District Court after the recent reform of the Serbian judiciary) and the Constitutional Court. It would further appear that the applicant has not yet sought damages either in the context of the criminal proceedings (by filing a civil-party claim) or in separate civil proceedings.
B.
Relevant domestic law
The Criminal Code 1977 (published in Official Gazette of the Socialist Republic of Serbia – “OG SRS” – no. 26/77, amendments published in OG SRS nos. 28/77, 43/77, 20/79, 24/84, 39/86, 51/87, 6/89, 42/89, and Official Gazette of the Republic of Serbia – “OG RS” – nos. 16/90, 21/90, 26/91, 75/91, 9/92, 49/92, 51/92, 23/93, 67/93, 47/94, 17/95, 44/98, 10/02, 11/02, 80/02, 39/03 and 67/03) was in force from 1 July 1977 until 1 January 2006. The relevant provisions read as follows:
Article 187 (Causing of general danger)
“(1)
Whoever by fire, flood, explosive, poison or poisonous gas, ionising or radioactive radiation, engine power or other generally dangerous act or generally dangerous means causes danger to life or body of people or to property of larger scale, shall be punished with imprisonment of from six months to five years.
(2)
The penalty specified in paragraph 1 of this Article shall also be imposed on an official or responsible person who fails to install prescribed equipment for protection against fire, explosion, flood, poison, poisonous gas, ionising or radioactive radiation, or fails to maintain these in proper order, or fails to use the equipment in time of need, or generally fails to observe regulations or technical protection standards and thereby causes danger to life or body or to property of larger scale.
(3)
If the venue of offences specified in paragraphs 1 and 2 of this Article is where a number of people are gathered, the offender shall be punished with imprisonment of from one to eight years.
(4)
If the offence specified in paragraphs 1 and 3 of this Article is committed by negligence, the offender shall be punished with imprisonment of up to three years.”
Article 194 § 2 (Grave offences against general safety)
“If the offence specified in Article 187 §§ 1-3, Article 188 § 1, Article 189 §§ 1-2 and Article 190 § 1 hereof, resulted in death of one or more persons, the offender shall be punished with imprisonment of not less than three years.”
The Criminal Code 2005 (published in OG RS no. 85/05 of 6 October 2005, amendments published in OG RS nos. 88/05 of 14 October 2005, 107/05 of 2 December 2005, 72/09 of 3 September 2009 and 111/09 of 29
December 2009) entered into force on 1 January 2006. It contains similar provisions (Articles 278 and 288 § 2 thereof), but the prescribed penalties are now imprisonment of from one to six years (instead of imprisonment of from one to eight years) for causing of general danger at a venue where a number of people are gathered and imprisonment of from two to twelve years (instead of imprisonment of not less than three years) for offences against general safety which resulted in the death of one or more persons.
The Code of Criminal Procedure 2001 (published in Official Gazette of the Federal Republic of Yugoslavia – “OG FRY” – no. 70/01 of 28
December 2001, amendments published in OG FRY no. 68/02 of 19
December 2002 and OG RS nos. 58/04 of 28 May 2004, 85/05 of 6
October 2005, 115/05 of 27 December 2005, 49/07 of 29 May 2007, 20/09 of 19 March 2009 and 72/09 of 3 September 2009) entered into force on 28
March 2002. Most criminal offences (including those mentioned above) are subject to public prosecution, but some minor offences are only subject to private prosecution. By Article 20 of the Code, the public prosecutor must prosecute when there is sufficient evidence that a certain individual has committed a criminal offence which is subject to public prosecution. Article 61 of the Code provides that when the public prosecutor decides not to prosecute such an offence because of the lack of evidence, the victim of the offence may nevertheless start a subsidiary prosecution within eight days from the notification of the public prosecutor’s decision.
The applicant alleges that the respondent State has failed to carry out a prompt and effective investigation into his son’s death. He relies on Articles 6 and 13 of the Convention.
1.
Is the issue under the procedural aspect of Article 2 compatible with the provisions of the Convention,
ratione temporis
, given that the impugned fatal accident dates back to 1995 (see
Šilih v. Slovenia
[GC], no. 71463/01, 9 April 2009;
Agache and Others v. Romania
, no. 2712/02, 20 October 2009;
Velcea and Mazăre v. Romania
, no. 64301/01, 1 December 2009;
Șandru and Others v. Romania
, no. 22465/03, 8 December 2009; and
Tuna v. Turkey
, no. 22339/03, 19 January 2010)?
2.
Having regard to the issue under the procedural aspect of Article 2, has the applicant complied with the six-month time-limit laid down in Article 35 § 1 of the Convention (see
Varnava and Others v. Turkey
[GC], nos. 16064/90, 16065/90, 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 16071/90, 16072/90 and 16073/90, ECHR 2009
‑
..., and the authorities cited therein)?
3.
Having regard to the procedural protection of the right to life (see
Öneryıldız v. Turkey
[GC], no. 48939/99, §§ 91-96, ECHR 2004
‑
XII, and the authorities cited therein), was the investigation in the present case by the domestic authorities in breach of Article 2 of the Convention?
4.
The respondent Government are requested to provide extracts from the companies register indicating the ownership structure of Grmeč and JPL Systems in June 1995 as well as any and all subsequent changes.
5.
The Government are also requested to submit a copy of the entire file concerning this case from the Belgrade Higher Court (which has taken over the case from the former Belgrade District Court after the recent reform of the Serbian judiciary).
[1]
On 1 May 2003 the International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia (“ICTY”) indicted Mr Stanišić for serious violations of international humanitarian law committed in Bosnia and Herzegovina and Croatia in the period 1991-95. He was arrested on 13 March 2003 and transferred to the ICTY on 11 June 2003. His trial commenced on 28 April 2008.
[2]
On 24 May 1999, 8 October and 22 November 2001 the ICTY indicted Mr Milošević for serious violations of international humanitarian law committed in Kosovo, Croatia and Bosnia and Herzegovina, respectively, in the period 1991-99. He was arrested on 1 April 2001 and transferred to the ICTY on 29 June 2001. His trial commenced on 12 February 2002. He died on 11 March 2006.