CtEDO 30.11.2010 Auto

RADAWIEC c. POLOGNE

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
30.11.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement radiée du rôle;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
RADAWIEC c. POLOGNE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 26294/08 prezentate de Sławomir RADAWIEC împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 30 noiembrie 2010 într-un comitet compus din David Thór Björgvinsson, președinte, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Arac Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 mai 2008, având în vedere declarația din 15 septembrie 2010, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cauza rolului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Sławomir Radawiec, este un resortisant polonez, născut în 1977 și rezident în Sokołów Podlaski. Guvernul polonez ( La 24 noiembrie 2005, reclamantul, ofițer de poliție, a fost arestat. La 25 noiembrie 2005, Tribunalul Districtual Siedlce a decis cu privire la arestarea sa provizorie, pe motiv că elementele adunate îl suspectau de complicitate a unei asociații a infractorilor ale căror activități ar fi constat în traficul de vehicule furate. În special, reclamantul ar fi fost implicat în întocmirea documentelor false care ar putea permite legalizarea acestor vehicule. La 7 decembrie 2005, recursul formulat de reclamant împotriva deciziei din 25 noiembrie a fost respins de Tribunalul Regional din Siedlce. Autoritățile au invocat complexitatea și natura evolutivă a anchetei, care implică mai mulți suspecți, a comandat desfășurarea multor acte procedurale, în special obținerea expertizei specializate și audierea martorilor, și, potrivit autorităților, se putea, de asemenea, considera că, în caz de eliberare, reclamantul împiedică buna desfășurare a procedurii. Pentru a-și susține temerile în această privință, autoritățile s-au referit la incidentul care a avut loc la începutul anchetei, în urma căruia reclamantul a reușit să distrugă anumite elemente de probă. Reclamantul susține că, la începutul anchetei, contactele sale cu rudele sale au fost interzise sau restricționate considerabil de către autorități și că aceste restricții ar fi fost aplicate de la arestarea sa până la 24 noiembrie 2006 la 19 ianuarie 2007, un act de acuzare îndreptat împotriva reclamantului a fost depus la Tribunalul Districtual Siedlce. La 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel de la Lublin a prelungit detenția reclamantului până la 23 martie 2008 întrucât acest termen suplimentar ar trebui să permită autorităților să adune dovezile lipsă. Curtea de Apel a observat că instanța regională acționa fără întârziere și, dacă era necesar, aplica măsurile de disciplină a părților. Curtea de Apel a considerat că anumite întârzieri erau cauzate de absențele justificate ale martorilor și de marea activitate procedurală a inculpaților și a apărătorilor acestora. La 5 martie și 18 iunie 2008, Curtea de Apel a prelungit detenția reclamantului, susținând că această măsură era încă indispensabilă pentru menținerea bunei desfășurări a procedurii care ar putea duce la încălcarea unei pedepse semnificative reclamantului. Curtea de apel consideră că riscul ca reclamantul să împiedice procedura era încă prezent. Comisia a observat că procedura nu a putut fi finalizată deoarece o expertiză specializată era încă în curs de desfășurare și, în plus, durata acesteia se explica prin amploarea și complexitatea cazului. De altfel, procedura urma să continue, deoarece atât inculpații, cât și procurorii au solicitat audierea unui număr mare de martori, în timp ce instanța intenționase să închidă dezbaterile și să adopte o hotărâre. Curtea de Apel a considerat că, prin depunerea cererilor în cauză, inculpații, inclusiv reclamantul, au contribuit la prelungirea nejustificată a procedurii și a somat tribunalul regional să se asigure că cererile similare nu mai sunt formulate în mod nejustificat. Curtea de Apel a respins cererea reclamantului de a înlocui detenția cu o altă măsură preventivă mai indulgentă. La 9 iulie 2008, Curtea de Apel a respins o acțiune formulată de reclamant împotriva deciziei din 18 iunie. La 20 august 2008, Curtea de Apel a prelungit din nou, din motive în principal similare celor invocate anterior, detenția reclamantului până la 23 octombrie 2008, această decizie a fost confirmată în apel la 10 septembrie 2008. acceptarea de noi dovezi, judecata, care trebuia să fie pronunțată la 6 august, nu a putut fi adoptată; în plus, instanța a fost nevoită să stabilească noi audieri pentru audierea martorilor revendicați de apărare. Din dosarul cauzei reiese că, începând cu luna decembrie 2008, arestarea provizorie nu a mai fost aplicată împotriva reclamantului; procedura penală ar fi în curs de desfășurare; dreptul intern relevant Dispozițiile dreptului intern sunt menționate pe deplin în hotărârea pronunțată în cauza Celejewski c. Polonia, nr. 17584/04, 4 august 2006, § 43. Prin invocarea articolului 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii, citând art. 5 alineatul (4) din Convenție, se plânge că nu a putut participa la ședințele în fața instanțelor care au decis cu privire la prelungirile ulterioare ale detenției sale. Prin invocarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul contestă durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa, în ultimă instanță, în conformitate cu art. 8 din Convenție, se plânge de restricțiile impuse de autorități contactelor cu rudele sale în timpul anchetei. Cu privire la motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (3) din convenție (lungimea detenției provizorii a reclamantului) printr-o scrisoare din 15 septembrie 2010, guvernul a informat Curtea că intenționează să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. El a invitat Curtea să elimine cauza rolului în temeiul articolului 37 din convenție. (...) guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște durata excesivă a detenției provizorii a reclamantului. Având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul declară că este pregătit pentru să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 9 000 PLN. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit; aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțată în conformitate cu art. 37 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa unui regulament în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acesteia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale (...) Reclamantul nu s-a pronunțat cu privire la declarația guvernului. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv a cărui existență o constată, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere de participare în întregime sau parțial în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul c) din convenție). Având în vedere cele de mai sus, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebarea adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] Cu privire la motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (4) din convenție (lipsa reclamantului în cadrul ședințelor în cadrul procedurii de prelungire a detenției) recurentul se plânge că nu a putut participa la ședințele în fața instanțelor care au decis cu privire la prelungirile ulterioare ale detenției sale. Guvernul arată că, la 25 noiembrie 2005, Tribunalul a decis cu privire la arestarea provizorie după audierea sa în cadrul ședinței din acea zi. Guvernul subliniază, de asemenea, că, în temeiul dispozițiilor relevante ale Codului de procedură penală, instanța care hotărăște cu privire la prelungirea detenției provizorii este obligată să informeze persoana suspectată și apărătorul acesteia cu privire la datele ședințelor programate; același lucru este valabil și pentru ședințele de examinare a căilor de atac formulate împotriva deciziilor de prelungire a detenției provizorii. Guvernul precizează că apărătorii deținuților au dreptul de a participa la aceste ședințe. august 2007, decizia privind continuarea detenției reclamantului a fost pronunțată în urma unei ședințe ținute în prezența acestuia din urmă. În orice caz, în niciuna dintre acțiunile sale formulate împotriva prelungirilor ulterioare ale detenției sale, reclamantul nu s-a plâns de lipsa reprezentării sale adecvate în cadrul ședințelor ținute de instanță. Recurentul nu a răspuns argumentelor guvernului. Curtea amintește că art. 5 alineatul (4) conferă oricărei persoane arestate sau deținute dreptul de a iniția o procedură prin care să se controleze de către o instanță respectarea condițiilor procedurale și de fond necesare pentru legalitate, în sensul articolului 5 alineatul (1) din privarea sa de libertate (Celejewski c. Polonia, 17584/04, 4 august 2006, § 43). În cazul în care procedura în temeiul articolului 5 alineatul (4) nu trebuie să fie întotdeauna însoțită de garanții identice cu 6 alin. (1) pentru procesele civile sau penale, aceasta trebuie să fie judiciară și să ofere garanții adecvate tipurilor de privare de libertate în cauză; această procedură trebuie să respecte principiul contradicției și să garanteze egalitatea armelor între părți; dacă este vorba de o persoană a cărei deținere intră sub incidența art. 5 alin. (1) lit. (c), este necesară o audiere ( Nikolova c. Bulgaria [GC], nr 31195/96, § 58, EHR 1999-II, Assenov și alții c. Bulgaria, 24760/94, 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VIII, p.3302, § 162. Curtea constată că dreptul intern autorizează suspectul și avocatul său să participe la o ședință în care se decide cu privire la reținerea provizorie a acestuia din urmă. În plus, instanța este obligată să audieze pârâtul pentru a stabili dacă, având în vedere argumentele pe care le prezintă și elementele prezentate de Parchet, există motive plauzibile pentru a suspecta pârâtul de comiterea infracțiunii. Curtea constată că din observațiile guvernului, al cărui conținut nu a fost contestat de solicitant, reiese că decizia prin care acesta a fost pus în detenție preventivă a fost pronunțată în urma unei ședințe la care a fost prezent și în cursul căreia a fost audiat de instanță. reclamantul nu a pus în discuție lipsa reprezentării sale adecvate în cadrul ședinței din 25 noiembrie 2005. Curtea constată, de asemenea, că, în temeiul articolului 249 alineatul (5) din Codul de procedură penală, instanțele care decid cu privire la prelungirea detenției provizorii au obligația de a informa pârâtul cu privire la datele ședințelor programate. În acest caz, nu există niciun element care să indice faptul că tribunalele s-au abătut de la normele obișnuite și au omis să informeze avocatul reclamantului cu privire la datele prevăzute pentru desfășurarea ședințelor în cadrul procedurii privind continuarea detenției provizorii a clientului său. În plus, în recursurile formulate împotriva hotărârilor pronunțate în acest domeniu, reclamantul nu a ridicat niciun motiv în acest sens (a se vedea, prin analogie Telecki c. Polonia (dec.), nr 56552/00, 3 iulie 2003). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că procedura privind prelungirea detenției provizorii a reclamantului a îndeplinit cerințele articolului 5 alineatul (4) din convenție. Prin urmare, Comisia respinge plângerea ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În măsura în care reclamantul se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva sa, Curtea constată că nu a demonstrat că a exercitat acțiunea prevăzută de legea din 2004. Din acest motiv, Curtea respinge acest motiv din cauza neobosirii căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. În măsura în care este vorba de motivul privind aplicarea cu privire la reclamant a restricțiilor privind vizitele rudelor sale, având în vedere data de la care acestea nu au mai fost menținute, Curtea constată că a fost introdusă cu întârziere o plângere. Prin urmare, aceasta respinge acest lucru, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide în de a separa cererea formulată de Teodorczuk c. Polonia, n 33078/09 Ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor asumate de aceasta, decide, în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție, să elimine cazul rolului, cu condiția ca aceasta să se refere la motivul întemeiat pe durata detenției provizorii a reclamantului Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Fatoș Arac

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă