CARCEA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 24251/07

depusă de Mihai CARCEA

împotriva Moldovei

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), statuînd la 14 decembrie 2010 în Comitetul compus din:

Ljiljana Mijović,

Președinte,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judecători,

și Fatoș Aracı,

Grefier Adjunct al Secției

,

Examinînd cererea sus-menționată, depusă la 24 mai 2007,

Examinînd declarația Guvernului din 27 septembrie 2010 prin care a fost solicitată radierea cererii de pe rolul Curții și răspunsul reclamantului la această declarație

Deliberînd, decide următoarele:

ÎN FAPT

Cererea a fost depusă de dl Mihai Carcea, cetățean al R. Moldova, născut în 1967 și domiciliat în Lopatnic, raionul Edineț. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Țurcanu, avocat ce practică în Edineț. Guvernul R. Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

Reclamantul era angajatul unei asociații agricole private „I.”. La 23 iulie 2007, directorul asociației „I.”, C.I., i-a ordonat reclamantului să repare un tractor. În aceeași zi, reclamantul a solicitat să fie semnat un contract de muncă între el și „I.” în care să fie prevăzută mărirea salariului său pentru orele suplimentare de muncă.

De asemenea, la 23 iulie 2007, C.I., fiind informat despre cerințele reclamantului, aparent l-ar fi bruscat și lovit în față pe reclamant. Acesta a fost internat la spital fiindu-i stabilit diagnosticul traumă craniană. Acest diagnostic a fost confirmat, ulterior, la 23 iulie 2006 de către medicul legist și la 01 august 2006 de către administrația spitalului. Reclamantul a stat în spital aproximativ o lună de zile.

Atît reclamantul, cît și C.I. au depus plîngeri în instanță. Au fost inițiate proceduri judecătorești: împotriva reclamantului pentru insultele aduse în adresa lui C.I. și împotriva acestuia pentru faptul că l-a lovit pe reclamant.

Într-o scrisoare din 2 septembrie 2006, Inspectoratul Teritorial de Muncă („ITM”) a informat reclamantul că incidentul din 23 iulie 2006 poate fi considerat ca un accident de muncă și că acesta era la evidența respectivei autorități.

În ședința de judecată din 14 septembrie 2006, reclamantul a solicitat ca în examinarea cauzei să se țină cont și de rezultatele investigațiilor efectuate de ITM. Instanța a respins această solicitare pe motiv că investigațiile ITM nu aveau relevanță pentru cauza contravențională în examinare. În aceeași zi, instanța de judecată a adoptat o hotărîre prin care s-a constat că reclamantul l-a insultat pe Crețu Ion și că acesta din urmă l-a lovit pe reclamant. Fiecăruia dintre cei doi i s-a aplicat o amendă de cîte 300 MDL (17.7 EUR la acea dată). Părțile au atacat hotărîrea la Curtea de Apel Bălți.

La 17 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bălți a expediat citația pe numele reclamantului pentru a se prezenta în ședință la 22 noiembrie 2006. Potrivit reclamantului, acesta a recepționat citația în dimineața zilei de 22 noiembrie 2006 și nu a putut să se prezinte la timp pentru audieri la Curtea de Apel (situată la o distanță de aproximativ 100 km), ședința fiind stabilită pentru ora 9.00. El a prezentat instanței plicul în care a recepționat citația. Plicul are cîteva ștampile poștale pe el, între care una a oficiului poștal Bălți aplicată la 17 noiembrie 2006 și cealaltă a oficiului poștal Edineț cu data din 21 noiembrie 2006. Reclamantul a adăugat că el locuiește într-un sat din raionul Edineț și a fost necesară o zi în plus pentru ca scrisoarea să ajungă de la Edineț pînă în satul lui.

La 22 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bălți a examinat cazul în absența reclamantului și a menținut hotărîrea Judecătoriei Edineț, dar a redus amenda aplicată reclamantului pînă la 140 MDL (8.3 EUR).

Reclamantul a solicitat de două ori Procuraturii Generale să inițieze reexaminarea cazului, dar cererea lui a fost respinsă.

PLÎNGERILE

Reclamantul s-a plîns că nu a fost citat la timp pentru a fi audiat în ședință la Curtea de Apel, că instanțele naționale nu au luat în considerație toate argumentele sale și că Procuratura Generală a refuzat să inițieze procedura de anulare a hotărîrii definitive.

ÎN DREPT

Reclamantul s-a plîns că nu a fost citat într-un termen rezonabil pentru a fi audiat la Curtea de Apel Bălți. El și-a întemeiat plîgerea pe prevederile Articolului 6 § 1 din Convenție care, în partea relevantă, prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil...”.

Într-o scrisoare din 27 septembrie 2010, Guvernul a informat Curtea că propune să facă o declarație unilaterală cu scopul de a soluționa litigiul generat de cererea reclamantului. Guvernul a solicitat ulterior Curții să radieze cererea de pe rol, în conformitate cu Articolul 37 din Convenție. Declarația prevedea următoarele:

„Guvernul acceptă că plîngerea reclamantului, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenție, și circumstanțele cauzei nu diferă esențial de constatările Curții stabilite în cauza

Ziliberberg c. Moldova

, nr. 61821/00, 1 Februarie 2005.

Astfel, analizînd jurisprudența Curții, Guvernul face următoarea declarație unilaterală: Guvernul recunoaște că a existat o ingerință în dreptul reclamantului garantat de Articolul 6 § 1 din Convenție, pe motiv că instanțele naționale au omis să-l citeze pentru audieri într-un termen rezonabil.

...Guvernul dorește să menționeze că pretinsa încălcare a fost remediată integral de către instanțele naționale, care au adoptat o hotărîre în favoarea reclamantului [se face referință la Decizia Curții de Apel Bălți din 28 aprilie 2010]. În același timp, instanțele naționale au dispus rejudecarea integrală a cauzei reclamantului cu participarea lui, fapt care asigură garantarea dreptului său la un proces echitabil, astfel cum prevede Articolul 6 din Convenție

...Apreciind circumstanțele specifice ale cauzei date, Guvernul propune să-i achite reclamantului suma globală de

1,500 (una mie cinci sute) euro

pentru compensarea prejudiciului moral, a costurilor și cheltuielilor.

Guvernul declară că suma menționată supra va fi convertită în lei moldovenești la rata aplicabilă la data achitării și nu va fi supusă oricăror impozite sau taxe care ar putea fi percepute. Această sumă va fi achitată în trei luni din data notificării deciziei luate de Curte, conform Articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul omiterii achitării acestei sume în perioada menționată de trei luni, Guvernul se angajează să achite o dobîndă de întîrziere, de la data expirării acelei perioade pînă la data plății, la o rată egală cu rata minimă de refinanțare a Băncii Centrale Europene, pe parcursul perioadei de neexecutare, plus trei procente. Achitarea sumei va constitui soluționarea definitivă a cauzei. ...”

Într-o scrisoare din 29 octombrie 2010, reclamantul a remarcat că suma menționată în declarația unilaterală a Guvernului era mică și a pretins suma de 5,010 euro.

Curtea reiterează

că Articolul 37 din Convenție prevede că î

n orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotări scoaterea de pe rol a unei cereri atunci cînd circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile

specificate la litera (a), (b ) sau (c) din alineatul 1 al articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curții să radieze o cerere de pe rol, în special, în cazul în care:

„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică”

De asemenea, Curtea notează că, în anumite circumstanțe, ea poate radia o cerere de pe rol sau o parte a acesteia, în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenție în baza unei declarații unilaterale a Guvernului respondent, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cauzei.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor emergente din jurisprudența sa, în special, hotărîrea

Tahsin Acar

(a se vedea

Tahsin Acar c. Turciei

, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI,

WAZA Spółka z o.o. c. Poloniei

(dec.) nr. 11602/02, 26

June 2007; și

Sulwińska c. Poloniei

(dec.) nr. 28953/03

).

Curtea a stabilit în multiple cauze, inclusiv dintre acele depuse împotriva Moldovei, practica sa în ceea ce privește plîngerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane de a avea acces la o instanță, în particular cerințele privind citarea părților în cadrul procedurilor atunci cînd legea garantează dreptul lor de a fi prezent la audieri (a se vedea, de exemplu,

Ziliberberg c. Moldova

, nr.

61821/00, §§ 37-42, 1 februarie 2005;

Guțu c. Moldova

, nr. 20289/02, §§

51-54, 7 iunie 2007;

Russu c. Moldova

, nr. 7413/05, §§ 19-28, 13

noiembrie 2008; și

Masaev c. Moldova

, nr. 6303/05, §§ 16-18, 12

mai 2009).

Examinînd natura celor cuprinse în declarația unilaterală a Guvernului, precum și suma propusă drept compensare – care este corespunzătoare sumelor acordate în cauze similare – Curtea consideră că nu se mai justifică examinarea în continuare a acestei părți a cererii (Articolul 37 § 1 (c)).

Mai mult decît atît, în lumina considerațiilor de mai sus, și, în particular, avînd în vedere jurisprudența vastă și clară pe această temă, Curtea este satisfăcută de respectarea drepturilor omului, garantate de Convenție și de Protocoalele sale, și nu atestă vreun motiv care ar justifica examinarea în continuare a acestei părți a cererii (Articolul 37 § 1

in fine

).

Prin urmare, Curtea radiază de pe rol această parte a cererii reclamantului.

Reclamantul s-a plîns de pretinsa omisiune a instanțelor judecătorești naționale de a lua în considerare toate argumentele sale și de refuzul Procuraturii Generale de a cere anularea hotărîrii judecătorești definitive.

Analizînd hotărîrile instanțelor naționale asupra cărora s-a plîns reclamantul, Curtea nu găsește vreo aparență de încălcare a Articolului 6 din Convenție, cu excepția omisiunii de a-l cita pe reclamant într-un timp util, chestiune care a fost abordată mai sus. Curtea notează, de asemenea, că, în tot cazul, la 28 aprilie 2010, Curtea de Apel Bălți a casat hotărîrile în baza cărora s-a plîns reclamantul și a dispus o reexaminare completă a cazului, care este pe rolul instanțelor judecătorești naționale.

Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie respinsă ca fiind vădit nefondată, conform Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea în unanimitate

Decide

de a radia cererea de pe rolul Curții, în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenție, în ceea ce privește plîngerea reclamantului referitor la accesul la o instanță, în temeiul Articolului 6 § 1 din Convenție.

Declară

restul cererii inadmisibilă.

Fatoș Aracı

Ljiljana Mijović

Grefier Adjunct

Președinte