AFFAIRE NIKOVA c. BULGARIE

CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA NIKOVA c. BULGARIE Cerere nr. 4434/05 HOTĂRÂREA STRASBURG 21 decembrie 2010 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Nikova c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-un comitet compus din Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 noiembrie 2010, Rend la hotărâre, care a fost adoptat la această dată de procedură A la origine a cauzei se află o cerere (n 4434/05) îndreptată împotriva Republicii Bulgaria și al cărei resortisant al acestui stat, dl Lozka Yordanova Nikova, a sesizat Curtea la 7 În ianuarie 2005, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 16 septembrie 2008, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice interdicția de la art. 6 din Convenție cu privire la durata procedurii către guvern. Prin scrisoarea din 27 octombrie 2010, recurenta a explicat că nu este necesar să se aplice art. 28 alineatul (1) din Convenția în speță. Cu toate acestea, cauza care face obiectul unei jurisprudențe bine stabilite a Curții, cererea a fost atribuită unui comitet de trei judecători în temeiul aceleiași dispoziții. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA La data de 8 august 1991, fostul soț al recurentei a prezentat Tribunalului de District (Районен съд) o cerere de partajare judiciară a unui apartament care a fost achiziționat de cuplu în cursul căsătoriei și pentru care a fost acordată reclamantei prin hotărârea de divorț, precum și a unui vehicul și a altor bunuri mobile. Această procedură a fost încheiată la o dată nespecificată înainte de sfârșitul anului 1994 pentru necompararea părții solicitante. La 18 ianuarie 1995, fosta soție a reclamantei a depus o nouă cerere de împărțire judiciară în fața instanței de district cu privire la apartamentul în cauză. Prin hotărârea din 6 iunie 1995, tribunalul a aprobat împărțirea apartamentului și a fixat părțile respective la o jumătate de parte pentru fiecare dintre foștii soți. Această hotărâre a devenit definitivă în absența unui recurs. În cea de-a doua etapă a procedurii, în cadrul procedurii din 14 decembrie 1995, tribunalul de district a constatat că reclamanta nu a fost menționată în mod regulat, ci a examinat în fond cauza. Se pare că alte instanțe au avut loc în intervalul din februarie 1996 până în noiembrie 1997. noiembrie 1997, tribunalul de district a atribuit apartamentului la . . ex-soț al reclamantei și l-a condamnat pe acesta să plătească o sumă de 5 878 950 levs bulgare (BGL) la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 27 martie 1998, tribunalul regional (Окръен съд) a confirmat hotărârea și a considerat că nu a formulat în mod valabil cererea sa de atribuire a apartamentului în fața primei instanțe. 10. La o dată nespecificată în 1998, recurenta a solicitat redeschiderea procedurii pe motiv că, din cauza lipsei unei citații regulate în fața primei instanțe, aceasta nu își putea prezenta cererea de atribuire a apartamentului la timp. Prin hotărârea din 23 februarie 2000, Curtea Supremă de Casație a acceptat cererea sa, a anulat hotărârile din 13 noiembrie 1997 și 27 martie 1998 și a trimis cauza pentru o nouă examinare începând cu prima ședință în faza după admiterea de partajare. 11. În cadrul noii examinări, cele două părți au solicitat atribuirea apartamentului. Prin hotărârea din 3 iunie 2002, tribunalul de district a dispus licitarea apartamentului, în măsura în care condițiile de atribuire a apartamentului la oricare dintre ex Soțul nu au fost reunite. Într-adevăr, el a constatat că copiii cuplului nu au fost mai mici, ceea ce a reprezentat o condiție pentru atribuirea apartamentului. 12. Recurenta a introdus recurs. Prin hotărârea din 13 iulie 2004, Tribunalul Regional a confirmat hotărârea Tribunalului Districtual 13. Prin hotărârea din 25 martie 2005, Curtea Supremă de Casație a confirmat hotărârea instanței regionale. ÎN CURS PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA L Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 15. Guvernul susține că durata procedurii se explică prin complexitatea gravă a cauzei, având în vedere faptul că o procedură de împărțire judiciară are loc în două etape. Pe de altă parte, durata sa este prelungită în mod inevitabil din cauza redeschiderii procedurii. 16. recurenta se opune acestui raționament. Pe de altă parte, asupra admisibilității 17. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nelegătură. Pe fond Pe parcursul perioadei care trebuie luată în considerare18, Curtea constată că apartamentul în cauză a făcut obiectul a două proceduri de împărțire judiciară. Prima sa este de la 8 august 1991 până la o dată nespecificată, situată cel târziu la sfârșitul anului 1994. Această procedură fiind separată de cea de-a doua, nu este necesar să se includă durata sa în perioada care trebuie luată în considerare pentru examinarea articolului 6. Curtea reține, prin urmare, că punctul de plecare al perioadei care trebuie luată în considerare constituie data celei de a doua cereri de împărțire judiciară, fie la 18 ianuarie 1995. Procedura se încheie la 25 martie 2005 cu hotărârea definitivă a Curții Supreme de Casație pronunțată în cadrul noii examinări a cauzei ca urmare a redeschiderii procedurii. Durata perioadei care trebuie luată în considerare se ridică astfel la mai mult de zece ani și două luni. Cu privire la caracterul rezonabil al acestei perioade 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 20. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). În speță, Comisia constată o anumită complexitate procedurală în măsura în care procedura de împărțire judiciară constă în două faze și în faptul că, în fiecare caz, cauza poate fi examinată de trei grade de instanță. În plus, Curtea arată, la descărcarea de gestiune a autorităților naționale, că, în cazul cauzei în speță, cauza a făcut obiectul unei a doua examinări pe fond ca urmare a anulării hotărârii din 27 martie 1998 prin intermediul unei căi de atac extraordinare la inițiativa recurentei. Pe de altă parte, Curtea consideră că cauza nu reprezenta o complexitate specială de fapt și de drept, dat fiind că un singur bun făcea obiectul partajării judiciare în urma unei proceduri de divorț. În plus, procedura avea o provocare specială pentru reclamantă, în măsura în care a fost vorba despre atribuirea apartamentului matrimonial în care aceasta își stabilise domiciliul. Pe de altă parte, Curtea nu subliniază niciun element care să conducă la concluzia că recurenta a contribuit la continuarea procedurii, și anume că aceasta a solicitat redeschiderea procedurii la câteva luni după adoptarea hotărârii definitive din 27 martie 1998, ceea ce reprezintă o perioadă relativ rezonabilă. În aceste împrejurări, Curtea consideră că durata generală a procedurii a fost excesivă. 22. În concluzie, având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru daune morale, precum și 88 960 EUR pentru prejudicii materiale pe care le-ar fi suferit. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 1 200 EUR pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată 28. De asemenea, recurenta solicită, justificativ pe suport, 34 733 levs bulgare (BGN) (aproximativ 17 755 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 180 BGN (aproximativ 92 EUR) pentru cele angajate în fața Curții. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale și consideră că este rezonabil să se atribuie recurentei, care nu era reprezentată de un avocat, suma de 92 EUR pentru procedura în fața Curții pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 31. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume trebuie convertite în levuri bulgare la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 1 200 EUR (o mie două sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii). 92 EUR (patruzeci și doi de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată care trebuie plătite de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 21 decembrie 2010, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Rait Maruste Grefier Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

AFFAIRE

NIKOVA c. BULGARIE

(

Requête n

o

4434/05)

ARRÊT

STRASBOURG

21 décembre 2010

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Nikova c. Bulgarie,

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en un Comité composé de

:

Rait Maruste,

président,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Zdravka Kalaydjieva,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 novembre 2010,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

4434/05) dirigée contre la République de Bulgarie et dont un ressortissant de cet Etat, M

me

Lozka Yordanova Nikova («

la requérante

»), a saisi la Cour le 7

janvier 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement bulgare («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

R. Nikolova, du ministère de la Justice.

3.

Le 16 septembre 2008, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de l’article 6 de la Convention concernant la durée de la procédure au Gouvernement. Par une lettre en date du 27 octobre 2010, la requérante expose qu’il ne convient pas d’appliquer l’article 28 § 1 de la Convention en l’espèce. Cependant, l’affaire faisant l’objet d’une jurisprudence bien établie de la Cour, la requête a été attribuée à un Comité de trois juges en vertu de la même disposition.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante est née en 1951 et réside à Stara Zagora.

5.

Le 8 août 1991, l’ex-époux de la requérante introduisit devant le tribunal de district (Районен съд) une demande en partage judiciaire d’un appartement ayant été acquis par le couple au cours du mariage et dont l’usufruit avait été accordé à la requérante par le jugement de divorce, ainsi que d’un véhicule et d’autres biens mobiliers. Cette procédure fut clôturée à une date non précisée avant fin 1994 pour non-comparution de la partie demanderesse.

6.

Le 18 janvier 1995, l’ex-époux de la requérante introduisit une nouvelle demande en partage judiciaire devant le tribunal de district concernant l’appartement en question.

7.

Par un jugement du 6 juin 1995, le tribunal admit le partage de l’appartement et fixa les quotes-parts respectives à une demi-part pour chacun des ex-époux. Ce jugement devint définitif en l’absence d’appel.

8.

Dans la deuxième phase de la procédure, lors de l’audience tenue le 14 décembre 1995, le tribunal de district constata que la requérante n’avait pas été régulièrement citée, mais procéda à l’examen de l’affaire au fond. Apparemment, d’autres audiences eurent lieu dans l’intervalle du mois de février 1996 au mois de novembre 1997. Par un jugement en date du 13

novembre 1997, le tribunal de district attribua l’appartement à l’ex-époux de la requérante et condamna celui-ci à verser un montant de 5

878

950 levs bulgares (BGL) à l’intéressée, soit l’équivalent de sa part.

9.

L’intéressée interjeta appel considérant qu’elle devait se voir attribuer l’appartement. Par un jugement du 27 mars 1998, le tribunal régional (Окръжен съд) confirma le jugement et considéra qu’elle n’avait pas valablement formulé sa demande d’attribution de l’appartement devant la première instance.

10.

A une date non précisée en 1998, la requérante demanda la réouverture de la procédure au motif que faute de citation régulière devant la première instance, elle n’avait pas pu présenter sa demande d’attribution de l’appartement en temps voulu. Par un arrêt du 23 février 2000, la Cour suprême de cassation fit droit à sa demande, annula les jugements du 13

novembre 1997 et du 27 mars 1998 et renvoya l’affaire pour un nouvel examen à partir de la première audience dans la phase après l’admission du partage.

11.

Dans le cadre du nouvel examen, les deux parties demandèrent l’attribution de l’appartement. Par un jugement du 3 juin 2002, le tribunal de district ordonna la vente aux enchères de l’appartement dans la mesure où les conditions de l’attribution de l’appartement à l’un ou à l’autre des ex

‑

époux n’avaient pas été réunies. Il constata en effet que les enfants du couple n’étaient plus mineurs, ce qui constituait une condition pour l’attribution de l’appartement.

12.

La requérante interjeta appel. Par un jugement du 13 juillet 2004, le tribunal régional confirma la décision du tribunal de district.

13.

L’intéressée forma un pourvoi en cassation. Par un arrêt du 25 mars 2005, la Cour suprême de cassation confirma le jugement du tribunal régional.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

14.

La requérante allègue que la durée de la procédure civile a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

15.

Le Gouvernement soutient que la durée de la procédure s’explique par la grande complexité de l’affaire compte tenu du fait qu’une procédure de partage judiciaire se déroule en deux phases. Par ailleurs, la durée s’est prolongée inévitablement en raison de la réouverture de la procédure.

16.

La requérante s’oppose à ce raisonnement.

A.

Sur la recevabilité

17.

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

1.

Sur la période à prendre en considération

18.

La Cour constate

que l’appartement en cause a fait l’objet de deux procédures de partage judiciaire. La première s’est déroulée du 8 août 1991 jusqu’à une date non précisée située au plus tard fin 1994. Cette procédure étant distincte de la deuxième, il n’y a pas lieu d’inclure sa durée dans la période à prendre en considération pour l’examen de l’article 6. La Cour retient dès lors que le point de départ de la période à prendre en considération constitue la date de la deuxième demande en partage judiciaire,

soit le 18 janvier 1995. La procédure s’est terminée le 25 mars 2005 avec l’arrêt définitif de la Cour suprême de cassation rendu dans le cadre du nouvel examen de l’affaire suite à la réouverture de la procédure. La durée de la période à prendre en considération s’élève ainsi à plus de dix ans et deux mois.

2.

Sur le caractère raisonnable de cette durée

19.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérants et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

20.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

6 §

1 de la Convention (voir

Frydlender

précité). Elle constate en l’espèce une certaine complexité procédurale dans la mesure où la procédure de partage judiciaire se compose de deux phases et que dans chacune d’elles l’affaire peut être examinée par trois degrés de juridictions. De plus, la Cour relève, à la décharge des autorités nationales, que dans le cas de l’espèce l’affaire a fait l’objet d’un deuxième examen au fond suite à l’annulation du jugement du 27 mars 1998 par le biais d’une voie de recours extraordinaire à l’initiative de la requérante. L’affaire a ainsi été examinée par quatre degrés de juridictions et six instances se sont prononcées.

21.

En revanche, la Cour estime que l’affaire ne représentait pas une complexité particulière factuelle et juridique étant donné qu’un seul bien faisait l’objet du partage judiciaire suite à une procédure de divorce. Qui plus est, la procédure avait un enjeu particulier pour la requérante dans la mesure où il s’agissait de l’attribution de l’appartement conjugal où celle-ci avait établi son domicile. La Cour ne relève par ailleurs aucun élément permettant de conclure que la requérante a contribué au prolongement de la procédure, constatant d’ailleurs que celle-ci a demandé la réouverture de la procédure quelques mois après l’adoption du jugement définitif du 27 mars 1998, ce qui représente une période relativement raisonnable. Dans ces circonstances, la Cour considère que la durée globale de la procédure a été excessive.

22.

En conclusion, compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse n’a pas répondu à l’exigence du «

délai raisonnable

».

23.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

24.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

25.

La requérante réclame 10

000 euros (EUR) au titre du préjudice moral, ainsi que 88

960 EUR au titre du préjudice matériel qu’elle aurait subi.

26.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

27.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 1 200 EUR au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

28.

La requérante demande également, justificatif à l’appui, 34 733 levs bulgares (BGN) (environ 17 755 EUR) pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 180 BGN (environ 92 EUR) pour ceux engagés devant la Cour.

29.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

30.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale et estime raisonnable d’allouer à la requérante, qui n’était pas représentée par un avocat, la somme de 92 EUR pour la procédure devant la Cour au titre de frais et dépens.

C.

Intérêts moratoires

31.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

le restant de la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en levs bulgares au taux applicable à la date du règlement

:

i.

1 200 EUR (mille deux cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

ii.

92 EUR (quatre-vingt-douze euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la requérante, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 décembre 2010, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Stephen Phillips

Rait Maruste

Greffier adjoint

Président