SAKELLAROPOULOS c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
SAKELLAROPOULOS c. GRECE (CtEDO, 2011)
SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38110/08 depuse de Georgios SAKELLAROPOULOS împotriva Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 6 ianuarie 2011 într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Anatoly Kovler, Khanlar hagiyev, Dean Spielmann, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și Søren Nielsen; grefier, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 iulie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, domnul Georgios Sakellaropoulos, este un resortisant grec, născut în 1925 și rezident la Atena. Guvernul grec ( A fost reprezentat de delegații agentului său, dl Apessos, consilier pe lângă Consiliul Juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin două decizii din 4 martie 1996, Consiliul disciplinar al lojei, hotărând în calitate de instanță de primă instanță, pronunțat împotriva reclamantului o sancțiune de suspendare; apoi, reclamantul sesizează Consiliul disciplinar, în calitate de instanță de gradul doi, compus din nouă membri. La 19 iunie 1996, Consiliul disciplinar a respins recursul său. La 19 septembrie 1996, Consiliul disciplinar a pronunțat radierea reclamantului. La 28 aprilie 1998, reclamantul sesizează instanța în instanță de mare instanță cu privire la o acțiune de recunoaștere a faptului că reședința avea nici o autoritate disciplinară asupra sa și că deciziile consiliului disciplinar erau nule și neavenite. Într-o hotărâre din 10 decembrie 1999, tribunalul l-a respins pe motiv că loja masonică, al cărei membru era, nu avea calitatea de justițiar. La 21 aprilie 2000, instanța a confirmat această hotărâre. La 22 septembrie 2000, recurentul sesizează Tribunalul de Mare Instanță din Etta, compus din trei membri, cu o acțiune declaratorie de recunoaștere a faptului că nu există nicio legătură disciplinară între acesta și boxul masonic și de obținere a anulării a trei decizii care îl privesc. El susținea, printre altele, că consiliile disciplinare din loja masonică nu aveau nici o existență legală, că procedura în fața lor nu era publică, că membrii loja și-au extins în mod abuziv competențele la chestiuni disciplinare, că decizia de primă instanță îl condamna din alte motive decât cele menționate în actul de acuzare și că cei cinci judecătorii recuzați au participat la examinarea cererii de recuzare. printr-o hotărâre din 14 noiembrie 2002, tribunalul de mare instanță s-a declarat incompetent și a trimis cauza în fața aceleiași instanțe formate dintr-un singur judecător, pe motiv că la nivelul unui număr de persoane era asimilabil unei asociații și că numai această ultimă instanță era competentă în acest domeniu. Reclamantul notifia acțiunea sa la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o hotărâre din 14 mai 2003, Tribunalul a respins acțiunea reclamantului pentru lipsa de calitate pentru a acționa în acest sens. Acesta a considerat că, pentru uniunile de persoane, dispozițiile privind asociațiile erau aplicabile și că loja deținută de un statut care nu menționa, printre motivele care puteau duce la anularea unei decizii a unui consiliu disciplinar, că aceiași judecători nu puteau participa succesiv în primă instanță și în apel. La 19 martie 2004, reclamantul a solicitat atât împotriva deciziei Tribunalului de Mare Instanță, compusă din trei membri, cât și împotriva hotărârii Tribunalului cu un judecător unic în fața instanței judecătorești judecătorești judecătorești. El susținea că deciziile loja erau nule și neavenite și că a trebuit să fie considerat nemaiîntâlnite. Apelurile au fost însoțite și dezbaterile au avut loc la 2 noiembrie 2004. La 3 februarie 2005, instanța de apel a demisionat pe reclamant și a luat în considerare faptul că statutul și soluționarea cabinei au arătat că aceasta era o uniune a persoanelor fără scop lucrativ, organizată și funcționând ca o asociație fără statutul oficial al acesteia. Rapoartele sale legale erau reglementate în primul rând de statutul său, apoi în mod accesoriu de dispozițiile relevante ale Codului civil privind asociațiile. Statutul cabinei indica în mod specific actele și omisiunile membrilor săi, constituind încălcări disciplinare, organele competente pentru a impune sancțiuni, precum și procedura care trebuie urmată în această privință. În consecință, cabina putea exercita o putere disciplinară asupra reclamantului și deciziile sale de suspendare, apoi de radiere, nu erau nule. În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia avea dreptul de a solicita anularea acestor decizii în temeiul articolelor 88 și 101 din Codul civil, acest drept era prevăzut, deoarece termenul necesar pentru exercitarea căii de atac a expirat. La 7 aprilie 2006, reclamantul s-a ocupat de casare. La 12 martie 2008, Curtea de Casație a respins recursul, din cauza alegerilor parlamentare din 16 septembrie 2007. În cazul în care nu se poate stabili o cale de atac împotriva unei persoane fizice sau juridice sau a unei persoane juridice sau a unei persoane juridice sau a unei persoane juridice sau a unei persoane juridice sau a unei persoane juridice sau a unei persoane juridice sau a unei persoane juridice sau a unei persoane juridice sau a unei persoane juridice, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană, o persoană sau o persoană fizică sau o persoană sau o persoană, o persoană sau o persoană fizică sau o persoană sau o persoană, o persoană fizică sau o persoană sau o persoană, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică sau o face, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică sau o face, o persoană sau o face sau o persoană sau o face, o face sau o persoană sau o face sau o face, ea, o face sau o face sau o face, o face sau o face, o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face, o face sau o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, sau o face, sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, o face sau o face, o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face sau o face, sau o face, Articolele relevante din Codul civil dispun de art. 61 O uniune de persoane, pentru a urmări un scop determinat, precum și un set de bunuri alocate serviciului unui anumit scop, pot dobândi personalitate juridică, în cazul în care condițiile prevăzute în lege au fost respectate. art. 101 O decizie din partea adunării asociației înculcă nulitatea dacă nu respectă legea sau statutul. Nulitatea este pronunțată de instanță în urma unei acțiuni a unui membru care nu a fost de acord cu decizia sau a oricărei alte persoane care are un interes în acțiune. Acțiunea nu poate fi desfășurată după ce a fost efectuată o perioadă de șase luni de la data deciziei adunării (...). art. 107 Pentru uniunile de persoane create în vederea urmăririi unui scop și care nu constituie o asociere, se aplică, în cazul în care nu este dispus altfel, dispozițiile privind societățile. În cazul în care o astfel de uniune este convertită în asociere, transferul de bunuri către societatea comercială în conformitate cu dispozițiile generale. Articolele 78-106 din Codul civil reglementează asociațiile, adică la nivelul a cel puțin 20 de persoane fizice, care nu au scop lucrativ și au personalitate juridică pe care o au prin hotărâre atunci când sunt îndeplinite anumite condiții prevăzute de lege. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 1) În primul rând, Guvernul cu privire la aplicabilitatea articolului 6 în speță. El subliniază că, în fața instanțelor naționale, recurentul tindea să obțină o hotărâre declaratorie, conform căreia reședința nu avea competențe disciplinare și nu la data anulării uneia dintre hotărârile sale. Instanțele sesizate au interpretat dreptul reclamantului în discuție în fața lor ca dreptul unui membru al unei uniuni de persoane Cu toate acestea, acest drept fusese prescris înainte de introducerea primei acțiuni și a celei de a doua. întrucât instanțele trebuiau, pe de o parte, să se bazeze pe art. 107 din Codul civil și, pe de altă parte, să se pronunțe că nu are legătură de natură disciplinară între el și loja. Curtea reamintește că, pentru ca art. 6 alin. A se vedea, de exemplu, Hotărârea Allan Jacobsson c. Suedia din 25 octombrie 1989, seria A nr 163, § 72), pe care o putem susține, cel puțin în mod susținutabil, recunoscută în dreptul intern. ;se poate referi atât la existența unui drept, cât și la întinderea sau modalitățile de exercitare a acestuia.Încheierea procedurii trebuie să fie direct decisivă pentru dreptul în cauză, o legătură neclară sau repercusiuni îndepărtate nu sunt suficiente pentru a aduce în joc art. 6 alineatul (1) (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Balmer-Schafroth c. Elveția din 26 august 1997, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997-IV, § 32. În speță, Curtea constată că, atunci când sesiza Tribunalul de Mare Instană, recurentul susținea că nu există nicio legătură disciplinară între acesta și loja și că, prin urmare, deciziile acesteia care îi impuneau o pedeapsă de suspendare și apoi de radiere erau nule și neavenite. El tindea atât de mult să facă să se recunoască lipsa oricărei puteri disciplinare împotriva sa, încât să obțină anularea deciziilor în litigiu ale consiliilor disciplinare. În spatele problemei stabilirii naturii cabinei de care aparține reclamantul, și anume distincția între o uniune de persoane și o asociație, la data procedurii în fața instanțelor sesizate de reclamant consta în posibilitatea ca acesta să continue să fie membru al cabinei și, prin urmare, confirmarea dreptului său de a face parte dintr-o asociație, drept care are caracter civil. În această privință, Curtea amintește că, în hotărârea Apeh Üldözötteinek Szövetsege și alții c. Ungaria 32367/96, §§ 34-35, 5 octombrie 2000), aceasta a concluzionat că o procedură privind înregistrarea unei asociații se referea la drepturile de caracter civil ale acesteia, chiar dacă, în conformitate cu legislația internă, problema libertății de asociere în domeniul dreptului public. Or, în prezenta cauză, are loc un litigiu între persoane fizice privind dreptul de asociere, care este recunoscut atât de Constituția elenă, cât și de Convenție. Recunoașterea lipsei oricărei puteri disciplinare a asociației împotriva reclamantului și, în subsidiar, anularea hotărârilor în litigiu ale consiliului disciplinar ar fi permis reclamantului să continue să beneficieze de acest drept. Pentru a se pronuna cu privire la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) în speță, Curtea ia în considerare faptul că recurentul a avut acces la o instană în temeiul dreptului intern. Chiar dacă instanele civile au decăzut, ele s-au întemeiat pe dispoziiile relevante ale Codului civil și au luat în considerare, de fapt, contestaia referitoare la dreptul aplicabil (a se vedea mutatis mutandis) (a se vedea Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda , [GC] n 63235/00, § 62 și 63, 19 aprilie 2007). Curtea a constatat că art. 6 alineatul (1) se aplica procedurii în fața instanțelor elene. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția în această privință din partea guvernului. 2) În al doilea rând, guvernul susține că, în cazul în care cauza ca atare nu era complexă, aceasta prezenta totuși o problemă de aplicare a dispozițiilor legale la faptele cauzei, ceea ce a dus la retrimiterea cauzei din cauza formării colegiale a instanței de mari instanțe la o formare cu un singur judecător. În plus, reclamantul ar fi așteptat zece și, respectiv, paisprezece luni de la pronunțarea hotărârilor Tribunalului de Mare Instanță și a Tribunalului de Primă Instanță pentru a interjecta recursul și pentru a se asigura că acesta este casation. Reclamantul retorcă faptul că durata procedurii nu a fost justificată deoarece cauza nu a fost complexă, el însuși nu a solicitat o amânare în culpă și judecătorii din toate gradele de jurisdicție care au trebuit să cunoască o cauză au fost de acord cu privire la interpretarea articolului 107 din Codul civil. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 22 septembrie 2000, cu sesizarea tribunalului pendinte, și s-a încheiat la 12 martie 2008, cu hotărârea Curții de Casație. Prin urmare, procedura în litigiu a durat șapte ani și șase luni pentru trei grade de instanță. Curtea constată că, în cazul în care procedura a durat între 22 septembrie 2000 și 12 martie 2008, nu trebuie mai întâi să se pună la dispoziția autorităților judiciare perioadele în care reclamantul a rămas inactiv înainte de data depunerii cererii de recurs sau să se poată ocupa de recurs: de la 14 mai 2003 până la 19 martie 2004 pentru recurs și de la 3 februarie 2005 până la 7 aprilie 2006 pentru recurs, adică mai mult de doi ani. Astfel, procedura în fața Tribunalului de Mare Instanță a durat trei ani, cinci luni și unsprezece zile, cea în fața instanței judecătorești de apel zece luni și cincisprezece zile și cea în fața Curții de Casație doi ani și cincisprezece zile. Curtea arată că procedura în fața instanței de mare instanță a dat naștere la două hotărâri, ceea ce se referă la necesitatea de a decide cu privire la normele de competență. Procedura în fața Curții de Casație a fost întârziată din cauza organizării alegerilor parlamentare din 16 septembrie 2007, fapt care nu poate fi imputat autorităților judiciare, iar Curtea constată că ședința a fost stabilită la o dată apropiată după această amânare. Pe scurt, având în vedere considerațiile de mai sus și faptul că reclamantul nu face referire la nicio întârziere specială atribuită autorităților, Curtea consideră că termenul procedurii în prezenta cauză nu poate fi considerat rezonabil. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Nina Vajć Premier