CASE OF RUSNAKOVA v. UKRAINE

CAUZA CU RUSNAKOVA v. UKRAINE (Depunerea nr. 7575/05) HOTĂRÂREA Strasburg 20 ianuarie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rusnakova v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 14 decembrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7575/05) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dna Mariya Pavlovna Rusnakova („reclamantul”), la 14 februarie 2005. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev, al Ministerului Justiției.

La 24 noiembrie 2009, președintele secțiunii a cincea a hotărât să anunțe cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Nikopol, regiunea Dnipropetrovsk. Procedura penală împotriva reclamantului La 22 decembrie 1987, Curtea Nikopol a constatat că reclamantul a încălcat normele privind traficul rutier și a condamnat-o la o amendă și la retragerea permisului de conducere timp de trei ani. Acesta a permis cererea civilă a victimei R. și a obligat reclamantul să-i plătească o anumită sumă în compensație. La 16 februarie 1988, Curtea Regională Dnipropetrovsk a anulat hotărârea din 22 decembrie 1987 în ceea ce privește o parte a cererii de compensare a R., care nu se referă la părțile deteriorate ale mașinii sale (a se vedea punctul 7 mai jos).

Procedura civilă inițiată de reclamant În iulie 1990, reclamantul a depus o cerere la Curtea Nikopol pentru recuperarea proprietăților din R. A solicitat recuperarea părților din masina R. (corpul auto deteriorat) care au fost înlocuite cu cele noi pe cheltuiala ei. Între iulie 1990 și septembrie 1997 cazul a fost reexaminat în patru ocazii. La 2 septembrie 1997, Curtea Nikopol a ordonat R. să plătească reclamantului 1.260.85 hryvnia ucraineană [1] (UAH) în compensație pentru valoarea proprietății reclamate și cheltuielile de judecată. 10. În cursul procedurii, serviciul de întreținere a autovehiculelor a aderat la caz ca corespondent. 11. La 20 octombrie 1997, Curtea Regională Dnipropetrovsk a anulat hotărârea din 2 septembrie 1997 și a remis cazul pentru o nouă examinare.

12. La 7 decembrie 1999, Curtea Nikopol a ordonat o examinare expertă în acest caz. 13. La 12 iunie 2000, Curtea Nikopol a permis afirmațiile reclamantei împotriva R. La 17 iulie 2000, Curtea Regională Dnipropetrovsk a anulat hotărârea din 12 iunie 2000 și a remis cazul pentru o nouă analiză. 14. La 28 ianuarie 2003, Curtea Nikopol a permis afirmațiile reclamantei împotriva R. 15. La 22 mai 2003, Curtea Regională Dnipropetrovsk a anulat hotărârea din 28 ianuarie 2003 și a întrerupt procedurile în acest caz. În septembrie 2004, Curtea Supremă a susținut hotărârea din 22 mai 2003. 16. În cursul procedurii civile, reclamantul a solicitat instanței să amâne o audiere. De asemenea, a depus cereri de examinare a experților, de convocare a experților și de a aderare anumitor documente la caz.

În cazul reclamantului nu a reușit să apară în fața instanței în douăsprezece ocazii. HOTĂRÂREA PRIVIND ÎNCERCAREA DREPTULUI DE PROCEDIMENTE 17. Reclamantul se plânge că durata procedurii civile era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care citește, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea 18. Curtea remarcă că plângerea reclamantului nu este în mod manifestament bolnavă fondată în sensul articolului 3 din Convenție. De asemenea, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive.

Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Meriti 19. Reclamantul se plângea că durata procedurii era excesivă. Perioada care trebuie luată în considerare 20. Guvernul a declarat că competența Curții în cauza instantană s-a extins numai la evenimentele care au avut loc după 11 septembrie 1997, data intrării în vigoare a Convenției în ceea ce privește Ucraina.

21. Curtea constată că procedura în cauză a început în iulie 1990, astfel de parte a procedurii în legătură cu care reclamantul se plânge intră în afara jurisdicției sale ratione temporis . Cu toate acestea, Curtea poate lua act de starea procedurii la 11 septembrie 1997 în examinarea plângerii în ansamblul său (a se vedea mutatis mutandis Baggetta c. Italia , 25 iunie 1987, § 20, Serie A nr. 119, și Timotiyevich c. Ucraina (dec.), nr. 63158/00, 18 mai 2004). 22. În ceea ce privește perioada după 11 septembrie 1997, Curtea constată că a durat șapte ani și douăzeci de zile (până la 30 septembrie 2004). Raționalitatea lungii procedurii 23. Guvernul a susținut că cauza a fost examinată fără întârzieri substanțiale care ar putea fi atribuite statului.

De asemenea, au susținut că procedura civilă a fost complicată de faptul că au fost legate de procedura penală împotriva reclamantului și au implicat mai multe examinări de experți. Guvernul a susținut că întârzierile procedurii au fost cauzate de comportamentul părților. 24. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea remarcă că, deși a implicat două examinări de experți și au existat o serie de cereri depuse de reclamant, procedurile au fost în cele din urmă întrerupte fără a se hotărî în fond.

Curtea constată, de asemenea, că procesul a fost în așteptare în fața instanțelor interne timp de aproximativ șapte ani înainte de 11 septembrie 1997. În aceste circumstanțe, presupusa complexitate a cauzei și comportamentul reclamantului nu pot explica singur perioada lungă pe care a luat-o instanța internă de trei instanțe pentru a concluziona că procesul în cauză ar trebui să fie întrerupt. 26. Curtea observă, de asemenea, că protragerea procedurii a fost cauzată în principal de reconsiderarea repetată a cauzei (a se vedea punctele 8, 11 și 13 de mai sus).

Curtea reiterează că, având în vedere că mandatul este, de obicei, comis din cauza erorilor comise de instanțe mai mici, repetarea acestor hotărâri în cadrul unui set de procedură dezvăluie o deficiență gravă în sistemul judiciar (a se vedea Wierciszewska v. Polonia , nr. 41431/98, § 46, 25 noiembrie 2003). 27. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun la punct probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus; Goncharov v. Ucraina , nr. 7867/06, § 29, 10 decembrie 2009; și Shastkiv și Valitska v. Ucraina , nr. 3638/04, § 41, 30 iulie 2009). 28. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.

Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE COMPLAINTE 29. Reclamantul s-a plâns de încălcarea articolelor 6 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza rezultatului procedurii penale și civile. 30. Având în vedere materialele în posesia sa, Curtea constată că plângerile reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în protocolele sale. 31. Rezultă că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 32. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă pentru cel rănit.” Daune 33. Reclamantul a solicitat Curtea să își acorde justă satisfacție în ceea ce privește prejudiciu material și moral. Cu toate acestea, nu a specificat afirmațiile sale. 34. Guvernul a susținut că nu există motive pentru a atribui satisfacție echitabilă reclamantului. 35. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.

Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral din cauza lungii excesive a procedurii civile în cazul său. Costurile și cheltuielile 36. Fără a preciza suma cererii, reclamanta a solicitat Curții să își acorde compensația pentru costurile și cheltuielile. 37. Guvernul a convenit că reclamantul trebuie să fi suportat unele cheltuieli în conformitate cu Curtea. 38. Curtea constată că reclamantul a furnizat documente justificative relevante pentru valoarea de 10 EUR pe care le-a plătit corespunzător cu Curtea. Prin urmare, acordă reclamantului această sumă pentru costuri și cheltuieli. Dobânzi implicite 39. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind lungimea excesivă a procedurii admisibile și al restului cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Detenții (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului 1.200 EUR (1 mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 10 EUR (zece euro) pentru costuri și cheltuieli, plus orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus, care urmează să fie transformat în monedă națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.

Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 20 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stephen Phillips Președintele adjunct al Registrului Rait Maruste [1] Aproximativ 256 euro

FIFTH SECTION

CASE OF RUSNAKOVA v. UKRAINE (Application no. 7575/05) JUDGMENT STRASBOURG 20 January 2011 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Rusnakova v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Rait Maruste, President, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 14 December 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1949 and lives in Nikopol, the Dnipropetrovsk Region. A. Criminal proceedings against the applicant

THE COMPLAINT ABOUT THE LENGTH OF THE PROCEEDINGS

17. The applicant complained that the length of the civil proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads, in so far as relevant, as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” A. Admissibility

OTHER COMPLAINTS

29. The applicant complained of a violation of Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 on account of the outcome of the criminal and civil proceedings.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

32. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaint under Article 6 § 1 of the Convention of excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 10 (ten euros) for costs and expenses, plus any tax that may be chargeable on the above amounts, to be converted into national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

Done in English, and notified in writing on 20 January 2011, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stephen Phillips Rait Maruste Deputy Registrar President [1] . Approximately 256 euros