CtEDO 25.01.2011 Auto

KARAKAYA c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
25.01.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
KARAKAYA c. TURQUIE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 30100/06 prezentate de Șenay KARAKAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 25 ianuarie 2011 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 18 iulie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, emite următoarea decizie în fața recurentei, Șenay Karakaya, este un resortisant turc născut în 1956 și rezident în Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Gürsoy și A.D. Özgüler, avocați la Istanbul. Guvernul turc ( La 3 august 2001, angajatorul reclamantei, banca de investiții industriale, i-a notat concedierea până la 20 august 2001 pe motiv că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 30 septembrie 2004, tribunalul a acceptat cererea recurentei și l-a condamnat pe angajator la plata unei despăgubiri în avans. La 26 mai 2005, camera civilă a Curții de Casație a încălcat această hotărâre. Cu toate acestea, Curtea de Casație concluzionează că contractul de muncă a fost reziliat din cauza pensionării, începând cu ziua următoare încheierii contractului său de muncă. La 21 decembrie 2005, tribunalul s-a conformat în hotărârea de Casație și a respins cererea de despăgubire. La 26 decembrie 2005, reclamanta s-a ocupat de casare și a denunțat contradicții între diferitele hotărâri pronunțate de 9 Camera civilă a Curții de Casație și a afirmat că, într-o cauză similară, aceeași cameră a confirmat o hotărâre a Tribunalului de Primă Instanță. Aceasta a menționat, de asemenea, hotărârile din cadrul adunării camerelor civile ale Curții de Casație pronunțate ca urmare a hotărârilor de rezistență ale instanței de Primă Instanță. La 15 februarie 2006, Curtea de Casație a respins recursul recurentei și a confirmat hotărârea din 21 decembrie 2005. Dreptul și practica internă relevantă Legea nr. 1475 privind munca în vigoare la momentul faptelor art. 13 Înainte de rezilierea contractelor de muncă pe durată nedeterminată, trebuie să se informeze cealaltă parte. (...) Partea care nu respectă condițiile de preaviz trebuie să plătească o despăgubire (...) La angajator poate rezilia contractul de muncă prin plata în cont a indemnizațiilor de preaviz pentru angajat. Jurisprudența Curții de Casație referitoare la aplicarea art. 13 din Legea muncii Hotărâri anterioare hotărârii din 9 martie 2004 Astfel cum reiese din hotărârile Curții de Casație, atunci când angajatul își încheie contractul de muncă pentru a beneficia de drepturile sale la pensie, acesta nu poate solicita o indemnizație de preaviz (a se vedea, printre altele, hotărârea din 18 ianuarie 1985 a adunării camerelor civile). În ceea ce privește cazurile în care contractul de muncă este încheiat de către angajator, se pot cita următoarele hotărâri: Hotărârea din 18 noiembrie 1996 a celei de a 9-a Camere Civile : Contractul de muncă a fost încheiat fără notificare prealabilă și fără plată în avans, iar angajatul a fost trimis la Fondul de securitate socială și a devenit pensionar, camera a considerat că contractul de muncă fusese reziliat din cauza pensionării. Hotărârea din 8 iulie 1997 a celei de a 9-a camere civile: întrucât contractul de muncă a fost încheiat de către angajator fără plata unei despăgubiri în avans și angajatul care a solicitat să beneficieze de drepturile sale la pensie în cadrul securității sociale, camera a considerat că a trebuit să se considere că contractul fusese reziliat din cauza pensionării (E. 1997/10846 K. 1997/13978). La 14 octombrie 1998, adunarea camerelor civile ale Curții de Casație a pronunțat o hotărâre în același sens ca și hotărârile camerei. Într-un caz în care angajatorul a pus capăt contractului de muncă după plata în avans a contractului de muncă și în care angajatul a fost, în același timp, adresat Fondului de securitate socială pentru a beneficia de drepturile sale la pensie, adunarea camerelor civile a considerat că contractul de muncă fusese reziliat din cauza pensionării și că, în acest scop, angajatul nu avea dreptul la pensie. Aceasta a concluzionat că actul de notificare plătit în mod necuvenit poate fi imputat la plata în avans a despăgubirii pentru vechime (E. 1998/9-788 mai puțin K. 1998/698). Hotărârea din 9 martie 2004 pronunțată de 9 camere civile (E. 2003/14751 : O fostă salariată a aceluiași angajator primise, la 3 august 2001, notificarea rezilierii contractului său de muncă până la 10 august 2001, fără respectarea termenului limită de preaviz și fără plata în avans a pensiei aferente acestui termen, pe motiv că și-a dobândit drepturile la pensie. Tribunalul de Mare Instanță, care a considerat că persoana în cauză a fost concediată fără plata unui avans prevăzut în art. 13 din Legea muncii, a respins argumentul angajatorului conform căruia salariata nu putea obține un preaviz, deoarece contractul său de muncă fusese încheiat din cauza pensionării. Această hotărâre a fost confirmată de 9 camere civile în hotărârea sa din 9 martie 2004, fără nicio motivare. Hotărâri făcute ulterior de 9 camere civile și de adunarea camerelor civile În două hotărâri pronunțate la 21 martie 2005, 9 Camera civilă a încălcat hotărârile de primă instanță care au acordat o indemnizație de preaviz pentru două persoane aflate într-o situație identică cu cea a recurentei și a angajatului aceluiași angajator ca reclamanta (E. 2004/07722 K. 2005/9062 și E. 2004/7/7203 K. 2005/9063) Statuând la rejudecare, Tribunalul de Mare Instanță a refuzat să se conformeze hotărârilor de Casație în ambele cazuri. Aceste cazuri au fost trimise în fața adunării camerelor civile, care a confirmat, la 23 noiembrie 2005, hotărârile camerei 9 și a rupt din nou hotărârea de primă instanță în aceste cuvinte (E. 2005/9-632 K. 2005/644 și E. 2005/9-633 K. 2005/645) (...) în conformitate cu art. 60 litera H din Legea nr. 60 din Legea nr. 506 privind securitatea socială, intitulată Conform acestei dispoziții clare, pensia fiind un act (...) legat de o cerere, nu există nicio îndoială cu privire la necesitatea ca angajatul să-și părăsească locul de muncă pentru dreptul la pensie. În aceste condiții, trebuie să se considere că contractul de muncă (...) care durează până la sfârșitul termenului [de preaviz] a încetat cu această cerere [d Pe de altă parte, dat fiind că dreptul de notificare are ca scop facilitarea căutării unui nou loc de muncă, natura acestei indemnizații nu se referă la pensionarea unui salariat. [...] la 31 august 2001, în ziua în care contractul său a fost încheiat, reclamantul a depus o cerere de acordare a pensiei președinției securității sociale. În aceste condiții și din moment ce contractul de muncă al reclamantului a fost încheiat din cauza pensionării sale, nu are dreptul de a solicita o indemnizație de preaviz. (...) În sfârșit, într-o hotărâre din 26 mai 2005, 9 camere civile, reținându-și aceeași motivație ca în prezenta cauză, a încălcat hotărârea de primă instanță care a acordat o despăgubire de preaviz unei persoane aflate în aceeași situație ca reclamanta (E. 2004/2916/ K. 2005/19420). Legea nr. 1086 privind procedura civilă (în vigoare la momentul faptelor) art. 439 În cazul în care camera în cauză a Curții de Casație încalcă hotărârea care face obiectul unui recurs, aceasta trimite cauza în fața instanței care a pronunțat (...) În cazul în care această instanță [sesizare la trimitere] persistă în hotărârea sa [inițială], (...) la examinarea celui de al doilea recurs împotriva hotărârii pronunțate revine adunării camerelor civile ale Curții de Casație (...) Legea nr. 2797 privind organizarea și funcționarea Curții de Casație art. 15 Funcțiile Adunării Camerelor Civile (...) sunt următoarele Examinarea hotărârilor de rezistență ale instanțelor [de primă instanță] la hotărârile de Casație ale camerelor Curții de Casație, (...) În cazul în care una dintre camerele Curții de Casație dorește să își modifice jurisprudența stabilită, [sau] dacă face decizii contradictorii în cauze similare, (...) soluționează definitiv [aceste contradicții] prin armonizarea jurisprudenței. La o adunare a camerelor civile este alcătuită din președinți și judecători ai tuturor camerelor civile ale Curții de Casație. art. 16 Funcțiile Adunării plenare sunt următoarele (...) soluționarea divergențelor de jurisprudență dintre adunarea camerelor civile și o cameră (...) și uniformizarea jurisprudenței. GRIFS Recurenta se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil și reproșează instanțelor interne că a adoptat o abordare radical diferită într-un caz similar cu privire la o altă angajată. Recurenta se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil. Aceasta susține că instanțele interne au adoptat un punct de vedere diferit într-o cauză identică cu a sa. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de neechivocare a căilor de atac pe motiv că nu ar fi ridicat această cauză în fața instanțelor interne. Pe fond, acesta susține că nu există nicio contradicție între hotărârea pronunțată în prezenta cauză și cea pronunțată în cauze similare. El precizează că numai o hotărâre este în contradicție cu celelalte, și anume hotărârea din 9 martie 2004 a Curții de Casație. Acesta susține că Curtea de Casație și-a modificat jurisprudența în 2005 și că aceasta este în lumina noii jurisprudențe pe care instanțele au pronunțat-o în cauza recurentei. În opinia sa, de la pronunțarea hotărârii pronunțate de adunarea camerelor civile, hotărârile judecătorești pe această temă sunt uniforme. În cele din urmă, guvernul susține că Curtea de Casație face o distincție între angajații ale căror contracte de muncă au fost încheiate din cauza pensionării și cei care și-au manifestat intenția de a nu mai lucra și celelalte persoane concediate. Curtea nu consideră că este necesar să se pronunțe asupra excepției impuse de guvern, cererea fiind în mod evident nefondată din următoarele motive. În primul rând, Curtea consideră că este oportun să se ia în considerare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . XIII(extras)). Este adevărat că divergențele de jurisprudență sunt inerente oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe din fond care au autoritate asupra jurisdiciei lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei jurisdicii supreme este tocmai de a soluiona aceste contradicii (Zielinski și Pradal și Gonzalez și altele c. Frana [GC], n 24846/94 și 34165/96 la 34173/96, § 59, CEDH 1999-VII. Aceasta reamintește apoi că a fost obligată să se pronunțe, într-o serie de cauze, pe punctul de a ști în ce condiții contradictorii din jurisprudența unei instanțe naționale supreme au încălcat principiul securității juridice și au constituit o încălcare a articolului 1 din Convenție (Beian, menționat anterior, §§ 34-40 Iordan Iordanov și altele, precum Bulgaria, nr 23530/02, § 48-49, 2 iulie 2009; Pérez Arias c. Spania, n 32988/03, § 25, 28 iunie 2007 și Schwarzkopf și Tausk c. Republica Cehă (dec.), n 42162/02, 2 decembrie 2008). Prin urmare, Comisia a precizat criteriile care au condus evaluarea sa (Iordan Iordanov și alții, citată anterior, 48-49). divergențe profunde și persistente în jurisprudența instanței supreme, în cazul în care legislația internă prevedea mecanisme de eliminare a acestor divergențe și în cazul în care aceste mecanisme au fost aplicate și care au fost, după caz, efectele aplicării lor (Iordan Iordanov și altele, citată anterior, punctul 49). În cazul de față, precum și din perspectiva jurisprudenței Curții de Casație, angajații a căror contract de muncă a fost reziliat din cauza pensionării nu pot, dacă și-au exprimat dorința de a-și exercita drepturile la pensie în sine pentru securitatea socială, să beneficieze de dreptul la pensie. Exemplele de decizii prezentate de părți și care privesc persoane concediate în aceleași condiții ca reclamanta (de același angajator, în aceeași perioadă și din motive identice) sunt în sensul acestei jurisprudențe. Soluția reținută de înalta instanță turcă în cauza recurentei este, de asemenea, conformă cu jurisprudența în materie. În ceea ce privește hotărârea citată de recurentă (hotărârea din 9 martie 2004 a celei de a 9-a camere civile), Curtea constată că diferența de care se plânge la adresa acesteia nu constă în situațiile de fapt examinate de Curtea de Casație, aceste situații fiind identice, ci în aplicarea dreptului material. Într-adevăr, în hotărârea în cauză, în temeiul articolului 13 din Legea muncii, Înalta Instană a admis, pe baza articolului 13 din Legea muncii, în beneficiul unei persoane concediate aflate în aceeași situație ca reclamanta, o soluție radical opusă celei pe care a adoptat-o în cauza recurentei. Cu toate acestea, Curtea arată că, cu excepția hotărârii din 9 martie 2004, toate hotărârile pronunțate de Curtea de Casație merg în același sens în mod constant (a se vedea hotărârile menționate în partea Prin urmare, hotărârea în cauză ar constitui mai degrabă o abatere de la jurisprudența izolată. În această privință, recurenta nu a afirmat și/sau a produs alte hotărâri care ar fi urmat abordarea adoptată în hotărârea în cauză și care ar sugera că aceasta din urmă nu este izolată. În continuare, Curtea constată că sistemul turc dispune de un mecanism care ar putea remedia această situație și ar putea uniformiza jurisprudența. Într-adevăr, potrivit articolului 15 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Casație, atunci când o cameră a pronunțat decizii contradictorii cu privire la fapte similare, adunarea camerelor civile intervine pentru armonizarea jurisprudenței. În mod similar, în cazul în care se manifestă o divergență de opinii între o cameră și adunarea camerelor civile, Adunarea Plenară a Curții de Casație este însărcinată cu rezolvarea acestei divergențe și cu uniformizarea jurisprudenței. Examinând îndeaproape circumstanțele cauzei, Curtea constată că la o distanță de jurisprudență de 9 Camera civilă în raport cu jurisprudența sa constantă a fost adusă în fața adunării camerelor civile după ce instanța de primă instanță a refuzat să se conformeze hotărârii de rupere a camerei; în hotărârea sa din 23 noiembrie 2005, adunarea camerelor civile a confirmat jurisprudența constantă în această privință. În cazul în care recurenta a formulat recursul împotriva hotărârii prin care i-a refuzat judecata, adunarea camerelor civile se pronunțase deja pe această temă. De aceea, nu era necesar ca aceasta să se pronunțe din nou cu privire la această chestiune în cadrul examinării recursului recurentei. Având în vedere aceste considerații, aplicarea articolului 13 din Legea privind munca în cazul recurentei fiind conformă cu jurisprudența constantă a Curții de Casație, faptul, din păcate, a fost că soluția adoptată de această instanță în hotărârea sa din 9 martie 2004 era contrară jurisprudenței obișnuite nu ar putea, în sine, să aducă atingere principiului securității juridice. Prin urmare, Tribunalul, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă