SECȚIUNEA 2 CAUZA TÜRKKAN c. TURCIA (solicitarea nr. 8774/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 Februarie 2011 DEFINIF 15/05/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Türkkan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișinal Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători Françoise Elens-Passos, graffiter adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 25 ianuarie 2011, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 8774/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al unor naționalități turce și germane, domnul Önder Türkkan ( La 10 septembrie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 1 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. printr-o scrisoare din 22 septembrie 2008, guvernul german a fost invitat să intervină în procedură în temeiul art. 36 alin. din Convenție și 44 din Regulamentul de procedură al Curții. Întrucât această scrisoare a rămas fără răspuns, trebuie să se considere că acesta din urmă nu intenționează să se prevaleze de dreptul său de intervenție. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1938 și locuiește în Stanbul. La 31 iulie 1974, reclamantul a achiziționat un teren agricol, cu o suprafață de 24 de locuri de muncă. 319 m2, situat la Kütahya, și un titlu de proprietate i-a fost eliberat de Hotărârea Generală Titluri și Cadastru. La 1 octombrie 1996, terenul în litigiu a fost integrat în domeniul forestier ca urmare a lucrărilor de cadastru privind delimitarea zonelor forestiere. La 11 decembrie 1997, procesele-verbale referitoare la lucrările de cadastru forestier au dobândit un caracter definitiv după publicarea lor prin afișare. La 26 iulie 2004, reclamantul sesizează Tribunalul de Mare Instanță din Kütahya ( La 16 martie 2005, Tribunalul a respins cererea reclamantului pe baza unor elemente de probă colectate, inclusiv un raport de expertiză conform căruia terenul în cauză se afla în zona forestieră. 11. La 10 noiembrie 2005, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță al cărei motiv principal îl va reitera. II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Turgut și în alte hotărâri ale Turciei 1411/03, § 41-67, 8 iulie 2008) și Köktepe c. Turcia 35785/03, § 36-65, 22 iulie 2008). Reclamantul susține că calificarea ca domeniu forestier public acordată terenului său, fără nicio compensație, constituie o încălcare disproporționată a dreptului său la respectarea bunurilor sale în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 14. Cu privire la admisibilitate, guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în măsura în care nu a formulat nici o acțiune în rectificarea hotărârii Curții de Casație și nici nu a inițiat acțiuni în despăgubire împotriva administrației în temeiul articolelor 125 din Constituție și 13 din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă. În ceea ce privește excepția guvernului privind posibilitatea de a formula o acțiune în rectificarea hotărârii de Casație, Curtea arată că Hotărârea din 10 noiembrie 2005 a Curții de Casație a dobândit forța lucrului judecat. Nu se poate reproșa reclamantului, care a exercitat o acțiune până la sfârșitul acesteia, că nu a utilizat, de asemenea, căile de drept care au vizat în esență același scop și care, de altfel, nu ar fi oferit o șansă mai bună de succes (Adem Yalmaz Doćan și alții c. Turcia, n 25700/05, § 21, 15 iunie 2010 și Tekin c. Turcia (dec.), n 41555/98, 2 iulie 2002). În ceea ce privește acțiunile în despăgubire indicate de guvern, Curtea amintește că a respins deja o astfel de excepție în cauzele Köktepe, citată anterior, §§ 74-76, și Turgut și altele, citată anterior, §§ 74-76. În speță, Curtea nu face referire la nicio împrejurare de natură să o determine să se îndepărteze de jurisprudența stabilită prin hotărârile sale. Prin urmare, aceasta respinge excepțiile guvernului. 16. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 17. Pe fond, guvernul afirmă că reclamantul a cumpărat bunul în litigiu, având în același timp cunoștință de apartenența sa la domeniul forestier public, iar titlul de proprietate al reclamantului nu avea nicio valoare juridică în dreptul intern. 18. Curtea amintește că a examinat deja obiecțiuni identice cu cele prezentate de reclamant și a concluzionat că încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza lipsei de despăgubiri pentru calificarea drept domeniu forestier dată bunurilor particularilor Köktepe, citată anterior, §§ 81-93. După examinarea prezentei cauze, Comisia nu poate reține argumentul guvernului și consideră că acesta nu a furnizat niciun alt argument convingător sau care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. 19. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. privind celelalte VIOLAȚII ALEGATE 20. De asemenea, reclamantul se plânge de insuficiența motivării hotărârilor judecătorești și de lipsa de echitate în fața instanțelor interne. 21. Curtea consideră că aceste obiecțiuni, nefondate, sunt vădit nefondate și trebuie declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. PRIN CES MOTIVE, Cource Declară, în unanimitate, cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe dreptul la respectarea bunurilor reclamantului și inadmisibil pentru surplusul menționat , cu șase voturi împotrivă, că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. în limba franceză și a fost comunicat în scris la 15 februarie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alineatul (2) din Convenție și cu art. 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, expunerea de opinie separată a judecătorului Cabral Barreto. F.E.P. F.T. OPINION DISTRIBUIRE A JUDECĂTORULUI CABRAL BARRETO La regretul meu, din motivele expuse în opinia mea dizidentă comună cu judecătorul Türmen în cauza Köktepe c. Turcia, 35785/03, 22 iulie 2008, nu sunt în măsură să urmez abordarea majorității.
DEUXIÈME SECTION
TÜRKKAN c. TURQUIE
(Requête n
o
8774/06)
ARRÊT
15 février 2011
15/05/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Türkkan c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente
,
Ireneu Cabral Barreto,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
Guido Raimondi,
juges
,
Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 janvier 2011,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
8774/06) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de nationalités turque et allemande, M. Önder Türkkan («
le requérant
»), a saisi la Cour le 17 février 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 10 septembre 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29
§
1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Par une lettre du 22 septembre 2008, le gouvernement allemand a été invité à intervenir dans la procédure en vertu des
articles
36 § 1
de la Convention et 44 du règlement de la Cour. Cette lettre étant restée sans réponse, il y a lieu de considérer que ce dernier n'entend pas se prévaloir de son droit d'intervention.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
Le requérant est né en 1938 et réside à İstanbul.
6.
Le 31 juillet 1974, le requérant fit l'acquisition d'un terrain agricole, d'une superficie de 24
319 m², situé à Kütahya, et un titre de propriété lui fut délivré par la direction générale des titres et du cadastre.
7.
Le 1
er
octobre 1996, le terrain litigieux fut intégré dans le domaine forestier à la suite de travaux de cadastre portant délimitation des zones forestières.
8.
Le 11 décembre 1997, les procès-verbaux relatifs aux travaux de cadastre forestier acquirent un caractère définitif après leur publication par voie d'affichage.
9.
Le 26 juillet 2004, le requérant saisit le tribunal de grande instance de Kütahya («
le tribunal
»), contre la Direction générale des forêts, d'une opposition contre la décision portant délimitation des zones forestières.
10.
Le 16 mars 2005, le tribunal rejeta la demande du requérant en se fondant sur des éléments de preuves recueillis, dont notamment un rapport d'expertise selon lequel le terrain en question se trouvait dans la zone forestière.
11.
Le 10 novembre 2005, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance dont elle réitéra l'essentiel des motifs.
II.
12.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Turgut et autres c. Turquie
(n
o
1411/03, §§ 41-67, 8 juillet 2008) et
Köktepe c. Turquie
(n
o
35785/03, §§ 36-65, 22 juillet 2008).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
13.
Le requérant allègue que la qualification de domaine forestier public donnée à son terrain, sans versement d'une quelconque indemnité, constitue une atteinte disproportionnée à son droit au respect de ses biens au sens de l'article 1 du Protocole n
o
1.
14.
Sur la recevabilité, le Gouvernement soutient que le requérant n'a pas épuisé les voies de recours internes dans la mesure où il n'a ni formé un recours en rectification de l'arrêt de la Cour de cassation ni engagé des actions en dommages intérêts contre l'administration en application des articles
125 de la Constitution et 13 de la loi n
o
2577 sur la procédure administrative.
15.
S'agissant de l'exception du Gouvernement relative à la possibilité de former un recours en rectification de l'arrêt de cassation, la Cour relève que l'arrêt du 10 novembre 2005 de la Cour de cassation a acquis la force de la chose jugée. On ne saurait reprocher au requérant, qui a exercé un recours jusqu'à son terme, de ne pas avoir aussi utilisé des voies de droit qui eussent visé pour l'essentiel le même but et qui au demeurant n'auraient pas offert de meilleures chances de succès (
Adem Yılmaz Doğan et autres c. Turquie
, n
o
25700/05, § 21, 15 juin 2010, et
Tekin c. Turquie
(déc.), n
o
41556/98, 2
juillet 2002).
En ce qui concerne les actions en réparation indiquées par le Gouvernement, la Cour rappelle qu'elle a déjà rejeté une telle exception dans les affaires
Köktepe,
précité, §§ 74-76, et
Turgut et autres
, précité, §§
74-76. Elle ne relève en l'espèce aucune circonstance de nature à l'amener à s'écarter de la jurisprudence établie par ses arrêts. Partant, elle rejette les exceptions du Gouvernement.
16.
La Cour constate par ailleurs que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
17.
Sur le fond, le Gouvernement affirme que le requérant a acheté le bien litigieux tout en ayant connaissance de son appartenance au domaine forestier public. Le titre de propriété du requérant n'avait donc aucune valeur juridique en droit interne.
18.
La Cour rappelle avoir déjà examiné des griefs identiques à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 en raison de l'absence d'indemnisation pour la qualification de domaine forestier donnée aux biens des particuliers
Köktepe
, précité, §§
81-93. Après avoir examiné la présente affaire, elle ne saurait retenir l'argument du Gouvernement et considère que celui-ci n'a fourni aucun autre argument convaincant ou fait pouvant mener à une conclusion différente en l'espèce.
19.
Partant, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
20.
Le requérant se plaint également de l'insuffisance de motivation des décisions judiciaires et du manque d'équité devant les juridictions internes.
21.
La Cour estime que ces griefs, nullement étayés, sont manifestement mal fondés et doivent être déclarés irrecevables en application de l'article
35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22.
Au titre de l'article 41 de la Convention, le requérant n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
1.
Déclare
, à l'unanimité, la requête recevable quant au grief tiré du droit au respect des biens du requérant et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
, par six voix contre une, qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 février 2011, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente
Au présent arrêt se trouve joint, conformément aux articles 45 § 2 de la Convention et 74 § 2 du règlement, l'exposé de l'opinion séparée du juge Cabral Barreto.
F.T.
A mon grand regret, pour les raisons exposées dans mon
opinion dissidente commune avec
le juge Türmen dans l'affaire Köktepe c. Turquie, n
o
35785/03, 22 juillet 2008, je ne suis pas en mesure de suivre l'approche de la majorité. Pour moi, il n'y a pas eu violation de l'article 1 du Protocole
n
o
1.