- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 februarie 2011
- Stat pârât
- NLD
- Concluzia
- Inadmisibil
Seldenrijk-Raat și alții împotriva Țărilor de Jos
Traducere în română Auto
Reclamanții, dna Elisabeth Seldenrijk-Raat, dl Alexander Seldenrijk și dl Robert Vincent Seldenrijk, sunt resortisanți Țările de Jos care s-au născut în 1944, 1970 și, respectiv, 1983. Locuiesc într-o fermă din Westergeest (municipiul Kollumerland, provincia Fryslân). 2 3. La sfârșitul noiembrie 2004, doi inspectori de sănătate animală, P. și H1 a venit să inspecteze un ponei păstrat pe ferma reclamanților și s-a gândit să fie într-o stare de neglijență. Reclamanții afirma că în această ocazie au dat deplină cooperare. Inspectorii au anunțat intenția lor de a reveni la o dată viitoare pentru a lua o altă privire la animal, însoțită de un chirurg veterinar, dacă este necesar. La 10 februarie 2005, inspectorul P. Însoțite de doi ofițeri de poliție uniformizat, ofițerii H2 și R. Potrivit reclamanților, au avut un câine de poliție cu ei.
Potrivit documentelor oficiale, primul reclamant a refuzat să-i admită în sediul. Al doilea reclamant apoi a fugit spre inspector și ofițerii de poliție și a încercat să împingă ofițerul H2 departe. Ofițerul H2 apoi a reținut al doilea reclamant și i-a spus că a fost arestat. Al doilea reclamant, totuși, a refuzat să vină în liniște: a trebuit să fie luptat la sol de toți trei, inspectorul P. și ofițerii H2 și R., și a adus sub control cu spray de piper. În timp ce acest lucru se petrecea pe primul reclamant a încercat să-i scoată pe oficiali de pe al doilea reclamant. Al treilea reclamant a apărut, agitandu-și brațele și spunându-le oficialilor să plece. Ofițerul H2 apoi a pulverizat spray de piper în fața lui.
La care, al treilea reclamant a plecat, doar să se întoarcă cu o papă pe care a amenințat-o. Din partea lor, reclamanții negă că poneiul a fost neglijat în primul rând. Ei spun că ofițerii nu au reușit să se identifice și că au căutat locuința reclamanților fără mandat. În plus, susțin că primul reclamant a fost lovit de ofițer H2; că, după ce al doilea reclamant a fost supus și bătut, ofițerii de poliție l-au prins de gât, închid artera jugulară și i-a provocat durere și vânătăi; că al doilea reclamant a fost aruncat pe podea unei dubii de poliție, unde a fost aruncat pe calea de la secția de poliție; că primul și al treilea reclamant au fost conduși la secția de poliție fără a fi autorizat centuri de siguranță; și că telefonul mobil al treilea reclamant a fost verificat pentru numărul de telefon privat fără permisiunea celui de al treilea reclamant.
De asemenea, susțin că, după arestarea lor, au cerut să vadă un avocat, dar au fost întâmpinate cu un refuz. Reclamanții au fost judecați înainte de o cameră unică (politierechter) a Curții Regionale (rechtbank) din Leeuwarden la 4 mai 2006. Hotărârea a fost dată în aceeași zi. 10. Primul reclamant a fost considerat vinovat de obstrucționarea în mod deliberat a unui oficial acuzat de investigare a actelor penale în executarea unui prescripție legală. Ea a fost amendată 190 Euro (EUR). 11. Al doilea reclamant a fost considerat vinovat de respingere a unui oficial implicat în sarcinile sale legale (wederspanigheid). El a fost, de asemenea, amendat 190 EUR. 12. Al treilea reclamant, ca și primul reclamant, a fost considerat vinovat de obstrucționarea deliberată a unui oficial acuzat de investigare a actelor penale în executarea unui prescripție legală.
El a fost amendat 190.13 EUR în fiecare caz 100 EUR din amendă a fost suspendată. 14. Inspectorul de sănătate animală P. a aderat la procedura ca parte civilă. Acuzațiile sale au fost declarate inadmisibile și transmise instanțelor civile. 15. Reclamanților au recursat. 16. Cazurile au fost reexaminate de o cameră judecătorească a Curții de Apel (gerechtshof) din Leeuwarden la 15 noiembrie 2006. Hotărârea a fost dată în aceeași zi. Reclamanții au fost toți condamnați în aceleași condiții utilizate de Curtea Regională. 17. Primul reclamant a fost amendat de 150 EUR, de care 100 EUR au fost suspendate, iar al doilea și al treilea reclamant au fost amenzi de 190 EUR, de care 100 EUR au fost suspendate.
18. Toți cei trei solicitanți au depus apeluri la puncte de drept în fața Curții Supreme (Hoge Raad). În declarațiile lor de puncte de recurs cu privire la punctele de drept (acuzațiicriftuur), ei se plângeau că condamnarea lor nu a urmat din dovezi. Ei au inspectat dosarul după ce a fost transmisă Curții Supreme de Curtea de Apel. 19. La 25 septembrie 2007, prima reclamantă a scris procurorului general Curții Supreme plângând de dispariția unui număr de documente din dosar atunci când a fost transmisă Curții Supreme prin registrul Curții de Apel. Copiile documentelor în cauză au fost anexate la scrisoarea. Se pare că aceste documente au fost copii ale rapoartelor oficiale de poliție cu remarcile critice ale reclamanților adăugat în scris și declarații de experți veterinari în sensul că poniul era foarte vechi, dar în sănătate bună pentru vârsta sa.
20. La 22 aprilie 2008, procurorul general interimar a dat avize consultative în toate cele trei cazuri care recomandă ca apelurile să fie respinse ca nefondate, deoarece dovezile invocate de Curtea de Apel erau destul de suficiente și condamnările erau solide. 21. La 9 mai 2008, avocatul reclamantului a trimis o scrisoare scrisă de reclamanții înșiși prin răspuns la avizul consultativ al Procurorului General intern. Această scrisoare a reiterat plângerile reclamanților cu privire la acțiunile diferiților funcționari și la protestațiile lor de nevinovăție. De asemenea, a menționat scrisoarea cu documente adăugate pe care le-au scris Procurorului General (punctul 19 de mai sus) și a declarat că Procurorul General a transmis-o unui membru al registrului Curții Supreme pentru includere în dosar.
22. La 24 iunie 2008, Curtea Supremă a dat hotărâre de respingere a apelurilor în raționamentul sumbru.
1. The applicants, Ms Elisabeth Seldenrijk-Raat, Mr Alexander Seldenrijk and Mr Robert Vincent Seldenrijk, are Netherlands nationals who were born in 1944, 1970 and 1983 respectively. They live on a farm in Westergeest (municipality of Kollumerland, province of Fryslân). 2
In late November 2004 two animal health inspectors, P. and H1, came to inspect a pony kept on the applicants’ farm and thought to be in a state of neglect. The applicants state that on that occasion they gave their full co-operation. The inspectors announced their intention to come back at a future date to take another look at the animal, accompanied by a veterinary surgeon if need be.
On 10 February 2005 the inspector P. returned, accompanied by two uniformed police officers, Officers H2 and R. According to the applicants, they had a police dog with them.
According to official documents, the first applicant refused to admit them onto the premises. The second applicant then ran towards the inspector and the police officers and tried to push Officer H2 away. Officer H2 then grabbed hold of the second applicant and told him that he was under arrest. The second applicant, however, refused to come quietly: he had to be wrestled to the ground by all three, Inspector P. and Officers H2 and R., and brought under control with pepper spray. While this was going on the first applicant tried to pull the officials off the second applicant. The third applicant appeared, waving his arms about and telling the officials to leave. Officer H2 then sprayed pepper spray into his face. At that, the third applicant left, only to come back with a spade which he brandished in a threatening manner.
For their part, the applicants deny that the pony was neglected in the first place. They state that the officers failed to identify themselves and that they searched the applicants’ dwelling without a warrant.
They further allege that the first applicant was struck by Officer H2; that after the second applicant had been subdued and handcuffed, the police officers grabbed him by the neck, closing off his jugular artery and causing him pain and bruising; that the second applicant was thrown onto the floor of a police van, where he was thrown about on the way to the police station; that the first and third applicants were driven to the police station without being allowed safety belts; and that the third applicant’s mobile telephone was checked for private telephone numbers without the third applicant’s permission.
They also allege that following their arrest they asked to see a lawyer but were met with a refusal.
The applicants were tried before a single-judge chamber (politierechter) of the Regional Court (rechtbank) of Leeuwarden on 4 May 2006. Judgment was given the same day.
The first applicant was found guilty of deliberately obstructing an official charged with investigating criminal acts in the execution of a legal prescript. She was fined 190 Euros (EUR).
The second applicant was found guilty of resisting an official engaged in his lawful duties (wederspannigheid). He was also fined EUR 190.
The third applicant, like the first applicant, was found guilty of deliberately obstructing an official charged with investigating criminal acts in the execution of a legal prescript. He too was fined EUR 190.
In each case EUR 100 of the fine was suspended.
Animal health inspector P. joined the proceedings as a civil party. His claims were declared inadmissible and remitted to the civil courts.
The applicants appealed.
The cases were re-heard by a single-judge chamber of the Court of Appeal (gerechtshof) of Leeuwarden on 15 November 2006. Judgment was given the same day. The applicants were all convicted in the same terms used by the Regional Court.
The first applicant was fined EUR 150, EUR 100 of which was suspended. The second and third applicants were each fined EUR 190, EUR 100 of which was suspended.
All three applicants lodged appeals on points of law with the Supreme Court (Hoge Raad). In their statements of points of appeal on points of law (cassatieschriftuur) they complained that their conviction did not follow from the evidence. They inspected the case file after it had been transmitted to the Supreme Court by the Court of Appeal.
On 25 September 2007 the first applicant wrote to the Procurator General to the Supreme Court complaining about the disappearance of a number of documents from the file when it was transmitted to the Supreme Court by the registry of the Court of Appeal. Copies of the documents concerned were appended to the letter. It appears that these documents were copies of official police reports with the applicants’ critical remarks added in handwriting and statements by veterinary experts to the effect that the pony was very old but in good health for its age.
On 22 April 2008 the Acting Procurator General gave advisory opinions in all three cases recommending that the appeals be dismissed as unfounded since the evidence relied on by the Court of Appeal was quite sufficient and the convictions were sound.
On 9 May 2008 the applicants’ lawyer submitted a letter written by the applicants themselves by way of response to the Acting Procurator General’s advisory opinion. This letter reiterated the applicants’ complaints about the actions of the various officials and their protestations of innocence. It also mentioned the letter with appended documents which they had written to the Procurator General (paragraph 19 above) and stated that the Procurator General had forwarded it to a member of the registry of the Supreme Court for inclusion in the file.
On 24 June 2008 the Supreme Court gave judgment dismissing the appeals on summary reasoning.