AFFAIRE ANTOANETA IVANOVA c. BULGARIE

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

24.02.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ANTOANETA IVANOVA c. BULGARIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA ANTOANETA IVANOVA c. BULGARIE Cerere nr. 28899/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 februarie 2011 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Antoaneta Ivanova c. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-un comitet compus din Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Karel Jungwiert, Julia Laffranque, judecători, și de Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, După ce a intenționat în camera consiliului la 31 ianuarie 2011, înmânarea hotărârii, care a fost adoptată la această dată procedurală A . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 25 iunie 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 28 ianuarie 2009, președintele celei de-a cincea secțiuni a decis să comunice motivul întemeiat pe durata procedurii. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet de trei judecători. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L La data de 30 iunie 1998, profesorul a fost concediat din funcția de profesor într-un liceu, fiind acuzat de abatere gravă, fiind acuzat că a predat cursuri private, contra unei remunerații, unor elevi din școala sa, activități interzise de legislația relevantă. La 9 iulie 1998, reclamanta a solicitat Tribunalului de District d a anula decizia de concediere, de a reintegra în postul său și de a acorda despăgubiri pentru concedierea ilegală și pentru concediul plătit care nu a fost utilizat. Au avut loc patru audieri între 21 octombrie 1998 și 2 iulie 1999 în cursul cărora au fost prezentate două rapoarte de competență, au fost audiați martori și au fost adunate dovezi; printr-o hotărâre din 24 august 1999, tribunalul de district a respins cererile reclamantei. Prin hotărârea din 4 februarie 2000, tribunalul regional a respins recursul. 12. Recurenta s-a ocupat de casare. 13. printr-o hotărâre din 1 martie 2001, Curtea Supremă de Casație a anulat hotărârea atacată și a retrimis cauza Tribunalului Regional. 14. Prin hotărârea din 27 noiembrie 2001, tribunalul regional a anulat hotărârea Tribunalului de District și a acceptat cererile recurentei. 16. La 20 februarie 2002, lit. (a) a solicitat Curții Supreme de Casație să stabilească încuviințarea pentru o dată mai apropiată, având în vedere caracterul litigiului. La 25 iunie 2003, aceaceasta a fost informată de Curtea Supremă de Casație că: din cauza supraîncărcării acesteia, în special în materia dreptului la muncă, nu a fost posibil să se devanseze data la care a fost pronunțat. 18. Prin hotărârea din 29 decembrie 2003, Curtea Supremă de Casație a primit recursul în casare și a anulat parțial hotărârea atacată. În special, cererile recurentei privind anularea concedierii și reintegrarea acesteia în funcția sa au fost respinse, precum și una dintre cererile sale de despăgubire. Înalta instanță a considerat că vina a fost comisă și că această greșeală era suficient de gravă pentru a justifica concedierea sa și a reținut că comportamentul reclamantei nu se referea la cerințele morale deosebit de ridicate care corespund postului de profesor. Alte fapte relevante 20. Recurenta precizează că, înainte de a fi concediată, se pregătea să efectueze o examinare pentru a-și îmbunătăți calificarea profesională. II. LICHIDUL INTERNE PERTINENT Acțiunea reglementată de art. 217a din Codul de procedură civilă (CPC) din 1952. În iulie 1999, s-a prevăzut că părțile la o procedură civilă pot introduce o cale de atac pentru a se plânge de întârzierea unei proceduri. O astfel de cale de atac a fost introdusă direct în fața instanței superioare, fără a fi comunicată părții pârâte. Președintele Tribunalului Superior examina acțiunea imediat, fără a convoca părțile la litigiu. Instrucțiunile sale cu privire la măsurile care trebuie luate de instanța sesizată cu cauza aveau caracter obligatoriu. În caz de întârziere în procedură, el putea propune colegiului disciplinar al Consiliului superior al magistraturii d 5 din 29 decembrie 1996 privind îmbunătățirea calificării profesionale a cadrelor didactice (Наредба No 5 от 29 декември 1996 г. за условия за повиаване квалитацията на педагигитеските кадри) 22. În conformitate cu art. 16 alineatul (2) din decretul menționat, candidații pentru obținerea unui grad superior de calificare profesională nu trebuie să fi făcut obiectul unei sancțiuni disciplinare sau trebuie să fi fost radiați. În conformitate cu art. 197 alineatul (1) din Codul muncii, sancțiunile disciplinare se elimină după o perioadă de un an de la data la care au fost impuse. ÎN CEEA CE PRIVEȘTE VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 24. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 25. Acesta ridică o excepție de la epuizarea căilor de atac interne, considerând că recurenta nu este prevalorată de acțiunea prevăzută la art. 217a din CPC din 1952; de asemenea, consideră că durata procedurii a fost condiționată de o anumită complexitate a cauzei și de trimiterea acesteia de către Curtea Supremă de Casație. În plus, instanțele interne au aplicat termenele cele mai puțin scurte pentru stabilirea ședințelor și adoptarea hotărârilor. 26. Recurenta consideră, la rândul ei, că acțiunea întemeiată pe art. 217a din CPC din Ecuador nu era de epuizat în măsura în care este de depus la un tribunal superior și, în cazul său, procedura a fost amânată în etapa de examinare de către cea mai înaltă instanță. Aceasta precizează că durata procedurii nu a fost justificată nici de complexitatea cauzei, nici de propriul său comportament și că autoritățile nu au luat în considerare în mod corespunzător problema, și anume să ajungă la o soluție rapidă la cererea sa de recuperare în funcțiile sale. Curtea arată că acțiunea prevăzută la art. 217a din CPC din 1952 a fost considerată eficientă din punct de vedere teoretic (Simizov c. Bulgaria, nr. 59523/00, § 56, 18 octombrie 2007). Cu toate acestea, trebuie să se determine ce efect ar fi avut asupra duratei totale a procedurii având în vedere circumstanțele din speță ( Holzinger c. Austria (n., n. 23459/94, § 22, CEDH 2001 I și Simizov) Curtea consideră că această întrebare ridică anumite aspecte care sunt legate de fond și decide să facă parte din fondul excepiei preliminare invocate de guvern. 28. Curtea constată, de asemenea, că acest mai este în mod evident bine întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenie și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 29. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 iulie 1998 și a fost încheiată la 29 decembrie 2003. Prin urmare, aceasta a durat cinci ani, cinci luni și douăzeci de zile. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. Curtea reamintește că este necesară o diligență specială pentru soluționarea muncii (Ruotolo c. Italia, Hotărârea din 27 februarie 1992, seria A n 230-D, p. 39, § 17). În acest sens, un angajat care este suspendat sau concediat în mod eronat de către angajatorul său are un interes personal important de a obține rapid o decizie judecătorească privind legalitatea acestei măsuri, litigiile privind munca care solicită prin natura lor o decizie rapidă, ținând cont de responsabilitatea instanței pentru persoana în cauză, care pierde, din cauza concedierii, mijloacele sale de subzistență ( Obermeier c. Austria, 28 iunie 1990, § 72, seria A n 179, și Caleffi c. Italia , 24 mai 1991, § 17, seria A n 206 B. 31. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Frydlender, citată anterior). Curtea consideră că cauza nu reprezenta o complexitate specială de fapt și de drept și, în plus, procedura avea o miză specială pentru reclamantă în măsura în care se referea la o cerere de anulare a deciziei de concediere și la o cerere de despăgubire. Pe de altă parte, Curtea nu subliniază niciun element care să permită să se concluzioneze că recurenta a contribuit la prelungirea procedurii. 33. În ceea ce privește comportamentul instanțelor naționale, Curtea constată că: în speță, întârzierea principală în procedură a fost cauzată de faptul că Curtea Supremă de Casație a luat doi ani pentru a se pronunța cu privire la recursul în casarea angajatorului, în timp ce la 34. Întrebarea este în acest sens dacă reclamanta ar fi putut introduce o acțiune în temeiul articolului 217a din CPC 1952 și dacă exercitarea acesteia ar fi putut face mai puțin decât rezonabil. Or, având în vedere faptul că întârzierea esențială a fost cauzată de Curtea Supremă de Casație și că nu există o instanță superioară, în timp ce acțiunea în cauză trebuie introdusă în fața președintelui instanței superioare (punctul 21 de mai sus), nu se stabilește că această cale de drept a fost disponibilă reclamantului (Pavlova c. Bulgaria, 39855/03, § 31, 14 ianuarie 2010, Maria Ivanova c. Bulgaria, n 10905/04, § 35, 18 martie 2010, Kabakchievi c. Bulgaria, n 8812/07, § 41, 6 mai 2010). 35. În concluzie, având în vedere jurisprudența sa în această privință și, în special, jurisprudența instanței pentru reclamantă, Curtea consideră că durata procedurii nu a răspuns la cerința termenului rezonabil 36. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea. Despre celelalte violări ale regimului 37. În ceea ce privește art. 6, recurenta se plânge, de asemenea, că instanțele interne nu au fost imparțiale. În special, Comisia consideră că Curtea Supremă de Casație n De asemenea, Comisia consideră că dreptul său la un proces echitabil nu a fost respectat, întrucât informațiile conform cărora ar fi dat cursuri private în schimbul unei remunerații au fost calomniatoare. Invocând în esență art. 8, se plânge că concedierea i-a afectat reputația considerând că motivele hotărârii Curții Supreme de Casație au fost lipsite de respect pentru calitățile sale morale. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta regretă consecințele financiare ale pierderii locului de muncă. În cele din urmă, pe teren de la art. 2 din Protocolul nr. 1, reclamanta a afirmat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește această parte a cererii, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. III PRIVIND LEGAREA LEGĂTUREI 41 DIN CONVENȚIA 39. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă aceste pretenții. 42. Curtea consideră că reclamanta a suferit o anumită eroare morală. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 1 200 EUR în acest scop. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 43. Recurenta solicită, de asemenea, în scris, 261 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 1 067 EUR pentru cei angajați în fața Curții; de asemenea, aceasta solicită ca sumele care i-ar fi alocate în acest scop să fie plătite direct avocatului său. 44. Guvernul contestă aceste pretenții. 45. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 600 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 46. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN LÂNGĂ, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, următoarele sume, care să fie convertite în levuri bulgare la rata aplicabilă la data Regulamentului 200 EUR (mii de euro două sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii). 600 EUR (șase cenți EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care urmează să fie vărsată în contul bancar indicat de avocatul reclamantei în Bulgaria de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 24 februarie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mirjana Lazarova Trajkovska Modulul adjunct președinte