SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 44655/09 prezentată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 29 martie 2011 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Danutė Jočienė, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Giorgio Malinverni, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători, Françoise Elens-Passos; graffiter adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 august 2009 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 6 ianuarie 2011 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul părții reclamante la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Karal, este un resortisant turc, născut în 1956 și rezident în Izmit. El nu este reprezentat de un avocat. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 mai 2002, în cadrul unei proceduri penale, reclamantul și-a depus memoriul în fața Tribunalului Corecțional din Kocaeli, care conținea cuvinte de sfidare a magistratului și a aprodului. printr-un act din 23 mai 2002, procurorul Republicii a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului pentru ultraj împotriva magistratului și a aprodului. Prin hotărârea din 14 mai 2003, tribunalul corecțional din Kocaeli (denumit în continuare " tribunalul") l-a condamnat pe reclamant la o amendă penală pentru sfidare de către magistrat și executor. În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Legea nr. 647 privind executarea pedepselor, instanța a pronunțat suspendarea executării pedepsei. Prin hotărârea din 24 octombrie 2005, Curtea de Casație a infirmat hotărârea Tribunalului din cauza intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală. Prin hotărârea din 23 noiembrie 2006, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la o amendă penală pentru sfidarea magistratului și executorului. 647 cu privire la executarea pedepselor, Tribunalul a pronunțat suspendarea executării pedepsei. Prin hotărârea din 28 ianuarie 2009, Curtea de Casație a infirmat hotărârea instanței din cauza intrării în vigoare a dispozițiilor noului cod penal. Prin hotărârea din 5 mai 2009, tribunalul l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de șase luni și douăzeci de zile pentru sfidare de către magistrat și executor. Pe baza articolului 23 alineatul (5) din Codul de procedură penală, Tribunalul a statuat la pronunțarea hotărârii (hükmün aç ; pe baza articolului §§ 8 a dispus plasarea sub control a reclamantului timp de cinci ani. El a precizat că hotărârea putea fi contestată în fața tribunalului din Kocaeli în termen de șapte zile. Prin hotărârea din 12 mai 2009, tribunalul din Kocaeli a confirmat hotărârea Tribunalului Corecțional din Kocaeli din 5 mai 2009. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plângea de durata procedurii penale inițiate în fața juridicităților naționale. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Prin scrisoarea din 27 ianuarie 2011, guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a soluționa problema ridicată de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Declar că guvernul Republicii Turcia oferă reclamantului [...] suma de 3 500 (trei mii cinci cenți) EUR, care acoperă orice prejudiciu material și moral, sumă pe care o consideră adecvată în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă va fi convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data plății și fără orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. Guvernul consideră că procedura internă inițiată de reclamant a trecut printr-o durată excesivă în sensul jurisprudenței bine stabilite a Curții (Daneshpayeh c. Turcia, nr 21086/04, 16 iulie 2009). Prin scrisoarea din 4 februarie 2011, reclamantul și-a exprimat dezacordul față de oferta guvernului pârât și a solicitat Curții să continue examinarea cauzei. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl consideră existență, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o moțiune din rol în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 Van Houten Țările de Jos (radiere), n 25149/03, § 33, CEDH 2005-IX Sindicat suedez al angajaților transporturilor suedeze (radiație), n 53507/99, § 24, 18 iulie 2006 Kalanyos și alții, România, n 57884/00, § 25, 26 aprilie 2007 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 Stark și alte Finlanda (radiație), n 39559/02, § 23, 9 octombrie 2007; și Luís Manuel Valente Silva Marrafa c. Portugalia (dec.), n 56936/08, 25 mai 2010). Curtea ia notă de faptul că motivul comunicat guvernului pârât în prezenta cauză se referea la durata procedurii penale inițiate în fața instanțelor naționale. Aceasta a stabilit deja într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Turciei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de a fi audiat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, ê 46, CEDH 2000 VII Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, § 31, 22 decembrie 2005, Ebru și Tayfun Engin stolak c. Turcia, 60176/00, § 80-81, 30 mai 2006, Ay 368/k c. Turcia , n 10467/02, § 26, 21 octombrie 2008 și Daneshpayeh c. Turcia , n 21086/04, § 28-29, 16 iulie 2009). În speță, în declarația sa, guvernul recunoaște că durata procedurii penale în litigiu a depășit termenul rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție și propune plata sumei de 3 500 EUR ca despăgubire pentru daune morale și materiale. Curtea concluzionează că, având în vedere natura concesiilor pe care le conține declarația guvernului pârât, precum și la cuantumul despăgubirii propuse mai mult decât sumele alocate în cauze similare mai mult decât se justifică pentru a continua examinarea cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu se aplice în ceea ce privește examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) în fine Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Preced act termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Francoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
44655/09
présentée par İlyas KARAL
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 29 mars 2011 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Danutė Jočienė,
Ireneu Cabral Barreto,
Dragoljub Popović,
Giorgio Malinverni,
Ișıl Karakaș,
Guido Raimondi,
juges,
Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 août 2009
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 6 janvier 2011 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. İlyas Karal, est un ressortissant turc, né en 1956 et résidant à Izmit. Il n’est pas représenté par un avocat. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 22 mai 2002, dans le cadre d’une procédure pénale, le requérant déposa son mémoire devant le tribunal correctionnel de Kocaeli contenant des propos relevant d’outrage à magistrat et à huissier.
Par un acte du 23 mai 2002, le procureur de la République intenta une action pénale contre le requérant pour outrage à magistrat et à huissier.
Par un jugement du 14 mai 2003, le tribunal correctionnel de Kocaeli (ci-après «
le tribunal
») condamna le requérant à une amende pénale pour outrage à magistrat et à huissier. Sur le fondement de l’article 6 § 1 de la loi nº
647 sur l’exécution des peines, le tribunal prononça le sursis à l’exécution de la peine.
Par un arrêt du 24 octobre 2005, la Cour de cassation infirma le jugement du tribunal en raison de l’entrée en vigueur du nouveau code de procédure pénale.
Par un jugement du 23 novembre 2006, le tribunal condamna le requérant à une amende pénale pour outrage à magistrat et à huissier. Sur le fondement de l’article 6 § 1 de la loi nº
647 sur l’exécution des peines, le tribunal prononça le sursis à l’exécution de la peine.
Par un arrêt du 28 janvier 2009, la Cour de cassation infirma le jugement du tribunal en raison de l’entrée en vigueur des dispositions du nouveau code pénal.
Par un jugement du 5 mai 2009, le tribunal condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de six mois et vingt jours pour outrage à magistrat et à huissier. Sur le fondement de l’article 231 § 5 du code de procédure pénale, il sursit au prononcé du jugement (
hükmün açıklanmasının geri bırakılması
)
; sur le fondement de l’article 231 § 8, il ordonna le placement sous contrôle du requérant durant cinq ans. Il précisa que le jugement pouvait être contesté devant la cour d’assises de Kocaeli dans un délai de sept jours.
Par un arrêt du 12 mai 2009, la cour d’assises de Kocaeli confirma le jugement du tribunal correctionnel de Kocaeli du 5 mai 2009.
GRIEF
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale engagée devant les juridicités nationales.
Le requérant alléguait que la durée de la procédure pénale a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention, dont les passages pertinents sont ainsi libellés
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
Par une lettre du 27 janvier 2011 le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant (...)
la somme de 3
500 (trois mille cinq cents) euros, couvrant tout préjudice matériel et moral, somme qu’il considère comme appropriée à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exemptes de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. (...) Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la procédure interne engagée par la partie requérante a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
Par une lettre du 4 février 2011, le requérant s’est opposé à l’offre du gouvernement défendeur et a prié la Cour de poursuivre l’examen de l’affaire.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI
;
Van
Houten
c.
Pays-Bas
(radiation), n
o
25149/03, §
;
Syndicat suédois des employés des transports
c.
Suède
(radiation), n
o
53507/99, §
24, 18
juillet 2006
;
Kalanyos et autres c. Roumanie
, n
o
57884/00, § 25, 26 avril 2007
;
WAZA Spółka z
o.o.
c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007
;
Stark et autres
c.
Finlande
(radiation), n
o
39559/02, § 23, 9 octobre 2007
; et
Luís Manuel Valente Silva Marrafa c. Portugal
(déc.), n
o
56936/08, 25 mai 2010).
La Cour note que le grief communiqué au gouvernement défendeur dans la présente affaire portait sur la durée de la procédure pénale engagée devant les juridictions nationales. Elle a déjà établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre la Turquie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender
c. France
[GC], n
o
2000
‑
VII
;
Tendik et autres c. Turquie
, n
o
23188/02, § 31, 22
décembre 2005,
Ebru et Tayfun Engin Çolak c.
Turquie
, n
o
60176/00, §§ 80-81, 30 mai 2006,
Ayık c.
Turquie
, n
o
10467/02, § 26, 21 octobre 2008, et
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§ 28-29, 16 juillet 2009).
En l’espèce, dans sa déclaration, le Gouvernement reconnaît que la durée de la procédure pénale litigieuse a dépassé le délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, et propose de payer la somme de 3
500 EUR à titre de réparation pour dommage moral et matériel.
La Cour en conclut, eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du gouvernement défendeur, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente