A DOUA SECȚIUNE CAUZA ÖZAKINCI c. TURCIA (solicitarea nr. 10182/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 aprilie 2011 Această hotărâre este definitivă. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Özakć c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Ireneu Cabral Barreto, președinte, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători, și Françoise Elens-Passos; graffiter adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 martie 2011, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (n 10182/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Gökalp Özak La 15 decembrie 2003, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 26 mai 2009, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe durata procedurii. În aplicarea Protocolului 14, cererea a fost atribuită unui comitet. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1923 și locuiește în Stanbul. La 8 februarie 1971 (la 8 aprilie 1971, în opinia reclamantului), satul chamoba a introdus, în calitate de entitate juridică (köy tüzel kisili La 6 septembrie 1972 (la 18 februarie 1982 după solicitant), acesta a intervenit în procedură. Între timp, cauza a fost transferată tribunalului cadastral al Ezinei. La 10 decembrie 1996, Tribunalul Cadastral a anulat titlul de proprietate al reclamantului. La 14 mai 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 10. Prin hotărârea din 13 mai 2002, notificată reclamantului la 18 iunie 2003, Curtea de Casație a respins, de asemenea, acțiunea în litigiul în cauză. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 11. Reclamantul a afirmat că durata procedurii a depășit limita de timp rezonabilă mai mare decât cea prevăzută la art. 6 alineatul (1) din Convenție. 12. Curtea respinge această excepție din motivele evocate în hotărârea Emin Yașar c. Turcia 44754/98, §§ 22-24, 11 aprilie 2006). În plus, Curtea constată că această parte a cererii nu se confruntă cu niciunul dintre motivele de imputare prevăzute în art. 35. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. 13. Pe fond, Curtea constată că, indiferent de data la care reclamantul a răspuns în cadrul procedurii în fața instanțelor interne, perioada care trebuie luată în considerare nu a început decât cu luarea în considerare, la 28 ianuarie 1987, a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Turcia . Pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor scurse începând cu această dată, trebuie să se țină seama de starea în care se afla cauza în cauză (Yaz Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII). Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazurile din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender, citată anterior § 46). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că statul membru în cauză nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 18. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să-i acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, CURȚA LA L a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi a fost comunicat în scris la 5 aprilie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Ireneu Cabral Barreto grefier adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
ÖZAKINCI c. TURQUIE
(Requête n
o
10182/04)
ARRÊT
5 avril 2011
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Özakıncı c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de
:
Ireneu Cabral Barreto,
président,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 mars 2011,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
10182/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Gökalp Özakıncı («
le requérant
»), a saisi la Cour le 15 décembre 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 26 mai 2009, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer au Gouvernement le grief tiré de la durée de la procédure. En application du Protocole 14, la requête a été attribuée à un Comité.
4.
Le requérant est né en 1923 et réside à İstanbul.
5.
Le 8 février 1971 (le 8 avril 1971 selon le requérant), le village de Çamoba introduisit, en tant qu’entité morale (
köy tüzel kisiliği
), devant le tribunal de grande instance de Çanakkale, une action visant à l’annulation du titre de propriété de certains terrains situés à Çanakkale, y compris celui du requérant.
6.
Le 6 septembre 1972 (le 18 février 1982 d’après le requérant), celui-ci intervint dans la procédure.
7.
Entre-temps, l’affaire fut transférée au tribunal cadastral d’Ezine.
8.
Le 10 décembre 1996, le tribunal cadastral ordonna l’annulation du titre de propriété du requérant.
9.
Le 14 mai 2001, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué.
10.
Par un arrêt du 13 mai 2002, notifié au requérant le 18 juin 2003, la Cour de cassation rejeta également le recours en rectification d’arrêt.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a dépassé le «
délai raisonnable
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
12.
Sur la recevabilité du grief, le Gouvernement soulève l’exception d’irrecevabilité tirée de l’incompétence
ratione temporis
. La Cour rejette cette exception pour les motifs évoqués dans l’arrêt
Emin Yașar c.
Turquie
(n
o
44754/98, §§ 22-24, 11 avril 2006). Elle constate par ailleurs que cette partie de la requête ne se heurte à aucun des motifs d’irrecevabilité inscrits dans l’article
35.Il convient donc de la déclarer recevable.
13.
Sur le fond, la Cour constate que quelque soit la date de l’intervention du requérant dans la procédure devant les juridictions internes, la période à considérer n’a commencé qu’avec la prise d’effet, le 28
janvier 1987, de la reconnaissance du droit de recours individuel par la Turquie
. Pour apprécier le caractère raisonnable des délais écoulés à partir de cette date, il faut tenir compte de l’état où l’affaire se trouvait alors (
Yazıcıoğlu c.
Turquie
, n
o
43709/98, §§ 38 et 46, 2 octobre 2007). La procédure en cause s’est terminée le 13 mai 2002 avec l’arrêt de la Cour de cassation. Elle a donc duré plus de 15 ans et 3 mois pour deux degrés de juridiction.
14.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
‑
VII).
15.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles des cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
, précité § 46).
16.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
17.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
5 avril 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Ireneu Cabral Barreto
Greffière adjointe
Président