KIRKIT c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

05.04.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KIRKIT c. TURQUIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 32297/07 formulată de Metin K Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are sediul la 5 aprilie 2011 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Danutė Jočienė, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Guido Raimondi, judecători și grefier de secțiune, având în vedere hotărârile menționate anterior, ale căror date de introducere figurează în tabelul de mai jos, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul domnul Metin Kirkit (solicitarea nr 32297/07) este un resortisant turc născut în 1960 și rezident în Hatay. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Kaymaz, avocat la Hatay. Reclamantul domnul Fatih Koçtürk (solicitarea nr. 15631/08) este un resortisant turc născut în 1980 și rezident în Kastamunu. Reclamantul H.G. (reclamantul nr. 30847/08) este un resortisant turc născut în 1976 și rezident în Eskișehir. Reclamantul domnului Ahmet Demreien (solicitarea nr. 5004/10) este un resortisant turc născut în 1971 și are reședința în Ankara. Guvernul turc este reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt militari. La diferite date, ei au fost loviți de diverse sancțiuni disciplinare privative de libertate de către superiorii lor militari. Ei au sesizat Curtea Administrativă Înaltă Militară cu o cerere în anulare a acestor sancțiuni. Înalta Curte Administrativă Militară s-a declarat incompetentă să se pronunțe asupra fondului acestor cauze pe motiv că art. 129 din Constituție și art. 21 din Legea nr. 1602 privind competența Înaltei Curți Administrative Militare excludeau sancțiunile disciplinare militare din controlul jurisdicțional. Detaliile fiecărei cauze figurează în tabelul de mai jos Numărul cereri, numele reclamanților și data introducerii Natura și motivul sancțiunilor Data executării sancțiunilor Data punerii în aplicare a deciziei Înaltei Curți Administrative Militare 32297/07 Metin Kirkit 23 iulie 2007 14 zile de rigoare pentru nesupunere la ordinul 26 aprilie 2004 10 mai 2004 19 aprilie 2007 15631/08 Fatih Koçtürk 4 martie 2008 Cinci zile de rigoare pentru nesupunere la un ordin 2 iulie 2007 7 iulie 2007 10 octombrie 2007 30847/08 H.G. 13 iunie 2008 1) Șapte zile de rigoare pentru părăsirea garnizoană fără autorizație 2) 14 zile de arestare simplă pentru nesupunere la un ordin 3) 14 zile de rigoare pentru comportament lipsit de respect 4) Paisprezece zile de interdicție pentru nerespectarea Regulamentului (1) din 26 septembrie 2005 3 octombrie 2005 (2) din 26 ianuarie 2006 10 februarie 2006 (3) din 23 ianuarie 2007 6 februarie 2007 (4) din 12 noiembrie 2007 26 noiembrie 2007 10 ianuarie 2008 5004/10 Ahmet Demire Dreptul și practica internă relevante la art. 129 din Constituție în vigoare la data faptelor se citea după cum urmează Deciziile în materie disciplinară nu pot fi supuse controlului jurisdicțional. Dispozițiile privind membrii forțelor armate, precum și judecătorii și procurorii sunt rezervate. În temeiul articolului 21 din Legea nr. 1602 privind Înalta Curte Administrativă Militară, sancțiunile disciplinare impuse de superiorii ierarhici pentru încălcarea disciplinei militare sunt reduse la controlul judiciar. Invocând articolele 5 și 6 din convenție, toți reclamanții se plâng că sancțiunile disciplinare privative de libertate le-au fost impuse de către superiorii lor militari și nu de către o instanță independentă și imparțială. 30847/08, în plus față de cele de mai sus, reclamantul H.G. se plânge și de lipsa unei căi de atac efective în dreptul intern, care să îi permită să conteste diversele sancțiuni disciplinare de libertate pe care le-a primit. Având în vedere similitudinea cererilor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră necesară asocierea acestora, în conformitate cu art. 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. Întrebarea se pune dacă reclamanții pot trece pentru că au respectat regula respectării termenului de șase luni prevăzut la art. 1 din Convenție (Özp În această privință, Curtea amintește că, în lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe de la data la care actul de denunțare a încetat (Hamza Yalmaz c. Turcia (dec.), nr. 46732/99, 1 aprilie 2003 și Gongadze c. Ucraina, nr. 34056/02, § 155, CEDO 2005 (dec.), nr. 46732/99, 1 aprilie 2003 și Gongadze c. Ucraina , nr. 34056/02, § 155, CEDH 2005 XI). În prezentele cauze, Comisia constată mai întâi că sancțiunile disciplinare privative de libertate ale căror părți interesate au fost afectate au fost în conformitate cu legislația în vigoare și observă apoi că, la fața locului a faptelor, așa cum a amintit Curtea Administrativă Militară Înaltă, reclamanții nu aveau, în conformitate cu art. 129 din Constituție și art. 21 din Legea nr. 1602 privind Înalta Curte Administrativă Militară, nu există nicio cale de atac pentru a contesta aceste sancțiuni. Prin urmare, în termen de șase luni de la data la care privările lor de libertate s-au încheiat (a se vedea tabelul de mai sus), cererile lor sunt întârziate și, prin urmare, trebuie respinse pentru nerespectarea termenului de șase luni, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție (SipahioLU c. Turcia). (dec.), nr. 31245/96, 11 mai 1999). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile și să le declare inadmisibile. Stanley Naismith Françoise Tulkens Grefier Președinte