Kolu împotriva Finlandei

Reclamanții, dl Eero Martti Ensio Kolu și Alli Helena Kolu, sunt resortisanți finlandezi născuți în 1945 și, respectiv, din 1947 și trăiesc în Nukari. Reclamanții dețin bunuri imobiliare care sunt încărcate de o servitude (un drum de trecere) (tierasit, vägservitit). Ei au vrut să fie transferate rutierul în proprietatea vecină și au inițiat proceduri administrative în acest sens. La 20 noiembrie 2007, cererea lor a fost respinsă de către Biroul de Surveghere de District (maanmittaustoimisto, lantmäteribyrå). Prin scrisoarea din 19 decembrie 2007, reclamanții au apelat la Curtea de Land (maaoikeus, jorddomstolen), cerând ca decizia Biroului de Surveghere de District să fie anulată și că drumul să fie transferat la proprietatea vecină.

La 5 septembrie 2008, Curtea de Land a respins apelul lor. Între altele, a constatat că servitudea a fost deja confirmată de Curtea Supremă în 2000 și că situația nu s-a schimbat în mod considerabil de atunci. Întrucât moalea cauzată reclamanților era modestă, nu exista niciun motiv pentru transferul drumului în altă parte. Unul dintre judecători laici a dat un aviz disidente. Prin scrisoarea din 3 noiembrie 2008, reclamanții au apelat la Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen), reprezentând motivele de recurs deja prezentate în fața Tribunalului de Land. La 16 martie 2009, Curtea Supremă a refuzat că reclamanții să permită recursul. Prin scrisoarea din 18 iunie 2009, reclamanții au depus o cerere de redeschidere a cauzei (tuomion purku, återbrytande) la Curtea Supremă, susținând că hotărârea și hotărârile anterioare se bazează în mod evident pe o aplicare greșită a legii.

La 1 aprilie 2010, Curtea Supremă a refuzat cererea. Acesta a constatat că reclamanții nu au dat niciun motiv pe baza căruia hotărârea Curții de Land sau hotărârea Curții Supreme ar putea fi anulată.

În conformitate cu capitolul 31 secțiunii 7 din Codul de Procedură Judiciară (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken, Legea nr. 4/1734, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 109/1960): „O hotărâre finală într-un caz civil poate fi anulată: (1) în cazul în care un membru sau un oficial al instanței sau un reprezentant sau un consilier al unei părți a fost vinovat, în legătură cu acest caz, de un comportament penal care ar putea fi presupus că a influențat rezultatul cazului; (2) în cazul în care un document care a fost utilizat ca probă a fost fals sau conținutul său nu a fost în conformitate cu adevărul și persoana care a prezentat documentul a fost conștientă de același lucru, sau în cazul în care o parte auzită sub afirmație sau un martor sau un martor expert a dat în mod deliberat o declarație falsă și se poate presupune că documentul sau declarația a influențat rezultatul; (3) în cazul în care se face trimitere la o circumstanță sau bucată de dovezi care nu a fost prezentată mai devreme, și prezentarea sa ar fi condus probabil la un rezultat diferit; sau (4) în cazul în care judecata se bazează în mod manifestat pe o punerea greșită a legii.

O hotărâre nu trebuie anulată din motivele menționate la subsecțiunea (3), cu excepția cazului în care partea poate stabili o probabilitate că el sau ea nu ar fi putut face trimitere la faptul sau bucata de probă în instanță care a adoptat hotărârea sau în apel, sau că el sau ea a avut un alt motiv justificat să nu facă acest lucru.” O cerere de revocare a hotărârii într-un caz civil trebuie formulată în termen de un an de la data la care reclamantul a devenit conștient de circumstanța la care se bazează cererea. În cazul în care cererea într-un caz civil se bazează pe circumstanța menționată la secțiunea 7, subsecțiunea (4), perioada se calculează de la momentul în care hotărârea a devenit finală.

O cerere de anulare a unei hotărâri finale se depune Curții Supreme.

The applicants, Mr Eero Martti Ensio Kolu and Alli Heleena Kolu, are Finnish nationals who were born in 1945 and 1947 respectively and live in Nukari. The applicants own real estate which is burdened by a servitude (a road crossing it) (tierasite, vägservitut). They wanted to have the road transferred to the neighbouring estate and initiated administrative proceedings to that effect. On 20 November 2007 their application was rejected by the District Survey Office (maanmittaustoimisto, lantmäteribyrå). By letter dated 19 December 2007 the applicants appealed to the Land Court (maaoikeus, jorddomstolen), requesting that the decision of the District Survey Office be quashed and the road transferred to the neighbouring estate.

On 5 September 2008 the Land Court rejected their appeal. It found, inter alia, that the servitude had already been confirmed by the Supreme Court in 2000 and that the situation had not considerably changed since then. As the nuisance caused to the applicants was modest, there was no reason to transfer the road elsewhere. One of the lay judges gave a dissenting opinion. By letter dated 3 November 2008 the applicants appealed to the Supreme Court (korkein oikeus, högsta domstolen), reiterating the grounds of appeal already presented before the Land Court. On 16 March 2009 the Supreme Court refused the applicants leave to appeal. By letter dated 18 June 2009 the applicants lodged an application for the reopening of the case (tuomion purku, återbrytande) with the Supreme Court.

They claimed that the earlier judgment and decisions were manifestly based on a misapplication of the law. On 1 April 2010 the Supreme Court refused the request. It found that the applicants had not given any grounds on the basis of which the Land Court judgment or the Supreme Court decision could be reversed.

According to Chapter 31, section 7, of the Code of Judicial Procedure (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken, Act no. 4/1734, as amended by Act no. 109/1960): “A final judgment in a civil case may be reversed: (1) if a member or official of the court or a representative or counsel of a party has, in connection with the case, been guilty of criminal conduct that may be assumed to have influenced the result of the case; (2) if a document that has been used as evidence was false or its contents did not accord with the truth and the person who presented the document was aware of the same, or if a party heard under affirmation or a witness or expert witness has deliberately given a false statement and it may be assumed that the document or the statement has influenced the result; (3) if reference is made to a circumstance or piece of evidence that has not been presented earlier, and its presentation would probably have led to a different result; or (4) if the judgment is manifestly based on a misapplication of the law.

A judgment shall not be reversed on the grounds referred to in subsection (3), unless the party can establish a probability that he or she could not have referred to the fact or piece of evidence in the court that passed the judgment or on appeal, or that he or she has had another justified reason not to do so.” A request for the reversal of a judgment in a civil case shall be made within one year of the date on which the requester became aware of the circumstance upon which the request is based. If the request in a civil case is based on the circumstance referred to in section 7, subsection (4), the period shall be calculated from when the judgment became final. A request for the reversal of a final judgment shall be filed with the Supreme Court.