SECȚIUNEA 3 Cererea nr. 33427/10 prezentată de Gérard GUARRE PATTE contra celui de-al treilea stat membru al Comunității, introdusă la 4 iunie 2010, EXPOSAT DE FAPT, recurentul, dl Gérard Gouarre Patte, este un cetățean andorran, născut în 1948 și rezident în Escaldes-Engodany. El este reprezentat în fața Curții de către dl Bellera Gracia, avocat la Andorra La Vella. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre din 17 decembrie 1999, pronunțată după desfășurarea unei ședințe publice, Tribunalul de Corts l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de cinci ani de închisoare și la o pedeapsă secundară de interdicie . Această hotărâre a fost confirmată în apel printr-o hotărâre din 19 iulie 2000 pronunțată de Tribunalul Superior de Justiție din Ecuador.
În cele din urmă, reclamantul a prezentat o acțiune de revizuire. El a susținut că, în conformitate cu dispozițiile noului cod penal din 2005, durata pedepsei auxiliare nu putea fi în niciun caz mai mare decât cea a pedepsei principale. În iulie 2009, Tribunalul Suprem de Justiție din Ecuador a respins acțiunea. El a menționat că, în conformitate cu dispozițiile legale în materie, posibilitatea de a da o procedură de revizuire era prevăzută exclusiv pentru pedepsele privative de libertate. Pe de altă parte, acesta a reamintit că acțiunea de rejudecare a fost deschisă doar pentru criterii limitate enumerate la care reclamantul nu răspundea în speță. Reclamantul a prezentat o acțiune în nulitate care a fost respinsă printr-o decizie din 24 septembrie 2009 pronunțată de aceeași instanță.
Invocând articolele 10 (dreptul la un proces echitabil) și 29 (dreptul la muncă) din Constituție, recurentul sesizează Tribunalul Constituțional cu privire la o cale de atac d În februarie 2010, Curtea Constituțională a declarat acțiunea inadmisibilă ca fiind lipsită de conținut constituțional. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe dreptul la un proces echitabil, Tribunalul Constituțional a observat că noul cod penal permite introducerea unei căi de revizuire persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate în temeiul principiului dreptului penal mai favorabil. Chiar dacă pedeapsa cu moartea a avut un impact negativ asupra vieții persoanei condamnate, Tribunalul Constituțional nota că, în dreptul Andorran ea nu făcea parte din pedepsele privative de libertate.
În aceste circumstanțe, Tribunalul Constituțional a considerat că decizia Tribunalului Superior de Justiție care a respins acțiunea de revizuire a reclamantului nu putea fi considerată arbitrară. Pe de altă parte, el a indicat că legiuitorul a determinat cazurile excepționale pentru a iniția procedura în revizuire și a amintit că nu îi aparținea să completeze sau să interpreteze dispozițiile legale care erau clare și precise. Reclamantul a inițiat o acțiune de súplicare împotriva acestei decizii. Tribunalul Constituțional și-a respins acțiunea la 15 martie 2010, reamintind că această acțiune nu avea ca obiect revizuirea cauzei și că, în speță, reclamantul nu furnizase elemente noi de fapt sau de drept care să justifice un ecartament al deciziei contestate.
Dreptul intern relevant Constituția Andorrană din 14 martie 1993 art. 10 Orice persoană are dreptul la o cale de atac în fața unei instanțe judecătorești, la o hotărâre în temeiul dreptului și la un proces echitabil, în fața unei instanțe imparțiale stabilite în prealabil de lege. Este garantat tuturor dreptul la apărare și la asistență juridică, dreptul la un proces de durată rezonabilă, la prezumția de nevinovăție, la informare cu privire la acuzare, la a nu fi constrânși să se declare vinovați, la a nu face o declarație împotriva ta și, în cazul unui proces penal, la exercitarea unei căi de atac.
Codul penal din 11 iulie 1990, în vigoare în cazul în care reclamantul a fost condamnat art. 37 În plus față de aceste pedepse pot fi impuse următoarele pedepse auxiliare (...) L În cazurile în care are legătură cu infracțiunea comisă, instanța poate impune pe o durată care nu depășește cea a celei mai grave pedepse principale impuse în judecată, una sau mai multe dintre următoarele pedepse (a) privind exercitarea drepturilor publice, a funcțiilor publice, a drepturilor familiale, a unei profesii sau a unei sarcini (...) A doua dispoziție tranzitorie Persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă sau restrictivă de libertate a cărei executare nu este suspendată sau îndeplinită în totalitate în momentul intrării în vigoare a acestui cod pot iniția o procedură de revizuire în forma stabilită la articolele 253 și următoarele din Codul de procedură penală.
De asemenea, vor putea iniția o procedură de revizuire în termen de un an de la intrarea în vigoare a acestui cod, persoanele condamnate la o pedeapsă privativă sau restrictivă de libertate a cărei executare este suspendată total sau parțial dacă încheierea suspendării nu este produsă la data intrării în vigoare a acestui cod. Legea calificată 10/2005 din 21 februarie 2005 de modificare a Codului de procedură penală din 16 februarie 1989 art. 253 Hotărârile definitive pronunțate de instanțe pot face obiectul unei acțiuni de revizuire în următoarele cazuri În cazul în care hotărârea se întemeiază pe un document sau pe o mărturie declarată falsă ulterior printr-o hotărâre la fel de definitivă.
În cazul în care judecata este în contradicție cu o altă hotărâre definitivă pronunțată pentru același fapt delicvent, ale cărui numai o persoană poate fi lăutată… În cazul în care o instanță judecătorească dintr-un tribunal superior acordă o reducere a pedepsei sau a avantajelor de care condamnatul nu poate beneficia din cauza faptului că nu a introdus o cale de atac, în pofida faptului că se află în aceeași situație a reclamantului beneficiar GrieFS În temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 7 din Convenție, reclamantul se plânge că hotărârea Tribunalului Superior de Justiție din Ecuador a continuat să execute pedeapsa secundară d a interdiciei definitive de a-și exercita profesia, deși nu mai are temei juridic, deoarece noile dispoziții legale în vigoare prevăd că durata pedepsei auxiliare nu poate fi în niciun caz mai mare decât cea a pedepsei principale.
Prin urmare, Comitetul consideră că principiul dreptului penal mai întâi a fost încălcat. Pe de altă parte, recurentul: art. 13 din Convenție. El se plânge că posibilitatea de a introduce o acțiune de revizuire este prevăzută numai pentru pedepsele privative de libertate. El consideră că a fost privat astfel de un cale de recurs efectivă pentru a pune capăt mai ușor executării unei pedepse auxiliare care contravine dispozițiilor legale în vigoare.
RĂSPUNSURI LA PĂRȚI (1) Avea reclamantul în dreptul intern dreptul, în sensul articolului 7 din Convenție, de a beneficia de dispozițiile mai favorabile ale noului cod penal în ceea ce privește pedeapsa secundară d interdicția definitivă de a-și exercita profesia de medic (a se vedea Scoppola c. Italia (n [GC], n 10249/03, CEDH 2009 ...) (2) În cazul unui răspuns afirmativ, reclamantul are dreptul la o cale de atac eficientă, în sensul art. 13 din Convenție, pentru a ridica problema aplicării dispozițiilor mai favorabile ale noului cod penal la pedeapsa secundară care i-a fost aplicată
Requête n o 33427/10 présentée par Gérard GOUARRE PATTE contre l’Andorre introduite le 4 juin 2010
EN FAIT Le requérant, M. Gérard Gouarre Patte, est un ressortissant andorran, né en 1948 et résidant à Escaldes-Engodany. Il est représenté devant la Cour par M e M. Bellera Gracia, avocat à Andorra La Vella. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Par un jugement du 17 décembre 1999, rendu après la tenue d’une audience publique, le Tribunal de Corts condamna le requérant à une peine de cinq ans de prison et à une peine accessoire d’interdiction perpétuelle d’exercer sa profession de médecin pour trois délits d’abus sexuels. Ce jugement fut confirmé en appel par un arrêt du 19 juillet 2000 rendu par le Tribunal supérieur de justice d’Andorre.
Ultérieurement, le requérant présenta un recours de révision. Il allégua que, conformément aux dispositions du nouveau code pénal de 2005, la durée de la peine accessoire ne pouvait en aucun cas être supérieure à celle de la peine principale. Par un arrêt du 15 juillet 2009, le Tribunal supérieur de justice d’Andorre rejeta le recours. Il nota que conformément aux dispositions légales en la matière, la possibilité d’entamer une procédure de révision était exclusivement prévue pour les peines privatives de liberté. Au demeurant, il rappela que le recours de révision n’était ouvert que pour des critères limitativement énumérés auxquels le requérant ne répondait pas en l’espèce. Le requérant présenta une action en nullité qui fut rejetée par une décision du 24 septembre 2009 rendue par le même tribunal.
Invoquant les articles 10 (droit à un procès équitable) et 29 (droit au travail) de la Constitution, le requérant saisit le Tribunal constitutionnel d’un recours d’ empara . Par une décision du 1 er février 2010, la haute juridiction déclara le recours irrecevable comme étant dépourvu de contenu constitutionnel. S’agissant du grief tiré du droit au travail, le Tribunal constitutionnel rappela que l’article 29 de la Constitution ne faisait pas partie des articles pouvant être invoqués dans le cadre d’un recours d’ empara . Pour ce qui est des griefs tirés du droit à un procès équitable, le Tribunal constitutionnel observa que le nouveau code pénal permettait d’introduire un recours de révision aux personnes ayant été condamnées à des peines privatives de liberté en application du principe de la loi pénale plus favorable.
Même si la peine d’interdiction d’exercer une profession avait un impact négatif sur la vie de la personne condamnée, le Tribunal constitutionnel nota qu’en droit andorran elle ne faisait pas partie des peines privatives de liberté. Dans ces circonstances, le Tribunal constitutionnel estima que la décision du Tribunal supérieur de justice ayant rejeté le recours de révision du requérant ne pouvait pas être considéré comme étant arbitraire. Au demeurant, il signala que le législateur avait déterminé les cas exceptionnels pour entamer la procédure en révision, et rappela qu’il ne lui appartenait pas de compléter ni d’interpréter des dispositions légales qui étaient claires et précises. Le requérant interjeta un recours de súplica contre cette décision.
Le Tribunal constitutionnel rejeta son recours le 15 mars 2010, rappelant que ce recours n’avait pas pour objet la révision de l’affaire et constatant qu’en l’espèce le requérant n’avait pas fourni de nouveaux éléments de fait ou de droit pouvant justifier un écartement de la décision contestée. B. Le droit interne pertinent 1. La Constitution andorrane du 14 mars 1993 Article 10 « 1. Toute personne a droit à un recours devant une juridiction, à obtenir de celle-ci une décision fondée en droit et à un procès équitable, devant un tribunal impartial établi préalablement par la loi.
2. Est garanti à chacun le droit à la défense et à l’assistance d’un avocat, le droit à un procès d’une durée raisonnable, à la présomption d’innocence, à être informé de l’accusation, à ne pas être contraint de se déclarer coupable, à ne pas faire de déclaration contre soi-même et, en cas de procès pénal, à l’exercice d’un recours ». 2. Le code pénal du 11 juillet 1990, en vigueur lorsque le requérant fut condamné Article 37 « En sus de ces peines peuvent être infligées les peines accessoires suivantes : (...) 7. L’interdiction temporaire où définitive d’exercer les droits publics, une profession ou une charge ». (...) 3. Loi qualifiée 9/2005, du 21 février 2005, du code pénal Article 38 § 2 Peines accessoires pour les délits « 2. Dans les cas où se soit en rapport avec le délit commis, le tribunal pourra infliger pour une durée non supérieure à celle de la plus grave des peines principales infligées dans le jugement, une ou plusieurs des peines suivantes : a) Interdiction d’exercer des droits publics, des fonctions publiques, des droits de la famille, une profession ou une charge ». (...) Deuxième disposition transitoire « Les personnes condamnées par un jugement définitif à une peine privative ou restrictive de liberté dont l’exécution ne soit pas suspendue ni accomplie dans sa totalité au moment de l’entrée en vigueur de ce code,
pourront entamer une procédure de révision dans la forme établie dans les articles 253 et suivants du code de procédure pénale. Pourront aussi entamer une procédure de révision dans le délai d’un an à partir de l’entrée en vigueur de ce code, les personnes condamnés à une peine privative ou restrictive de liberté dont l’exécution se trouve totalement ou partiellement suspendue si la fin de la suspension ne s’est pas produite à la date d’entrée en vigueur de ce code ». 4. Loi qualifiée 10/2005, du 21 février 2005, de modification du code de procédure pénal du 16 février 1989 Article 253 « Les jugements définitifs rendus par les tribunaux pourront faire l’objet d’un recours de révision dans les cas suivants : 1. Lorsque le jugement est fondé sur un document ou un témoignage déclarés faux ultérieurement par un jugement également définitif.
2. Lorsque le jugement est en contradiction avec un autre jugement définitif prononcé pour le même fait délictueux, dont une seule personne peut être l’auteur. 3. Lorsqu’après le prononcé du jugement un fait soit connu démontrant de manière incontestable l’innocence du condamné.
4. Lorsqu’un jugement d’un tribunal supérieur accorde une réduction de la peine ou des avantages dont le condamné ne peut pas bénéficier du fait de ne pas avoir interjeté un recours, malgré le fait de se trouver dans la même situation de fait du requérant bénéficiaire ». GRIEFS Invoquant les articles 6 § 1 et 7 la Convention, le requérant se plaint que l’arrêt du Tribunal supérieur de justice d’Andorre a maintenu l’exécution de la peine accessoire d’interdiction définitive d’exercer sa profession, alors qu’elle ne dispose plus de base légale, car les nouvelles dispositions légales en vigueur prévoient que la durée de la peine accessoire ne peut en aucun cas être supérieure à celle de la peine principale.
Il considère par conséquent que le principe du droit pénal « nulla pena sine lege » a été enfreint. Par ailleurs, le requérant invoque l’article 13 de la Convention. Il se plaint que la possibilité d’introduire un recours de révision est uniquement prévue pour les peines privatives de liberté. Il estime avoir été privé ainsi d’un remède effectif pour mettre fin à l’exécution d’une peine accessoire contraire aux dispositions légales en vigueur.
1. Est-ce que le requérant avait en droit interne un droit, au sens de l’article 7 de la Convention, de bénéficier des dispositions plus favorables du nouveau code pénal en ce qui concerne la peine accessoire d’interdiction définitive d’exercer sa profession de médecin (voir Scoppola c. Italie (n o 2) [GC], n o 10249/03, CEDH 2009 ‑ ...) ? 2. En cas de réponse affirmative, est-ce que le requérant disposait d’un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, pour soulever la question de l’application des dispositions plus favorables du nouveau code pénal à la peine accessoire qui lui avait été infligée ?