PREZHDAROVI v. BULGARIA

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 8429/05 de către Roumen Trifonov PREZHDAROV și Anna Aleksandrovna PREZHDAROVA împotriva Bulgariei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 31 mai 2011 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Sverre Erik Jebens, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Zdravka Kalaydjieva, Nebojša Vučinić, Vincent A. De Gaetano, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 7 martie 2005, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Primul reclamant, dl Roumen Trifonov Prezhdarov, este un național bulgar care s-a născut în 1968 și locuiește în Pazardzhik. Al doilea reclamant, dna Anna Aleksandrovna Prezhdarova, este un național rus care s-a născut în 1965 și trăiește în Pazardzhik. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl V. Stoyanov, avocat practicant în Pazardzhik. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În calitate de un singur comerciant, la 20 august 2002, primul reclamant a luat un împrumut bancar pentru a cumpăra calculatoare și pentru a înființa un club de calculator. Clubul de calculator a fost situat într-un garaj, aparent deținut de solicitanți. Potrivit primului solicitant depuneri, al doilea reclamant l-a ajutat la conducerea clubului și l-a înlocuit atunci când el a fost absent. Când a început afacerea lui, primul reclamant a achiziționat cinci computere și mai multe jocuri de calculator pe care le-a instalat pe calculatoare. Clientii clubului au fost capabili să folosească computerele la prețul unui lev bulgar (BGN) pe oră. Întrucât primul reclamant a închiriat utilizarea computerelor clienților săi, el a fost obligat să plătească taxele de licență necesare distribuitorilor societăților care dețineau drepturile de autor în produsele. În 2004, primul reclamant a trebuit să își reînnoiască contractele cu distribuitorii, dar nu a reușit să facă acest lucru. La 9 noiembrie 2004, directorul departamentului local de sanitar al Ministerului Sănătății a ordonat închiderea clubului de calculator din motive sănătoase. Se pare că reclamanții au continuat să conducă clubul în ciuda ordinului. Căutarea și confiscarea în garaj La 31 ianuarie 2005, V.E., manager al unei companii care a distribuit jocuri de calculator, a depus o plângere împotriva primului solicitant la procurorul de district din Pazardzhik. V.E. a declarat că în perioada între septembrie 2004 și decembrie 2004, el a vizitat clubul de calculator. El a afirmat că a observat că, în ciuda licenței lor de software pentru reproducere și distribuție, reclamanții au instalat anumite tipuri de jocuri pe calculatoare și le-au închiriat clienților lor. La 2 februarie 2005, procurorul de district, după ce a observat lipsa de informații suficiente pentru a justifica instituția procedurilor penale, a ordonat poliției să efectueze o anchetă preliminară în sediul clubului de calculator. Procurorul a afirmat că, în cazul în care ofițerii de poliție au stabilit că software-urile ilegale sunt utilizate, acestea ar trebui să ia măsuri pentru asigurarea dovezilor necesare, printre care au fost inspecții la fața locului și căutarea și confiscarea computerelor. În executarea ordinii procurorului, la 14 februarie 2005, autoritățile de poliție au elaborat un plan de acțiune. a fost responsabil cu operațiunea, cu condiția ca un alt ofițer de poliție cu expertiza tehnologică să compare software-ul instalat pe calculatoare cu software-ul achiziționat. În cazul în care s-au găsit discrepanțe, poliția va conduce o căutare și criză. Operațiunea a fost planificată pentru 21 februarie 2005. La 21 februarie 2005, la aproximativ ora 15.30 poliția, inclusiv un investigator de poliție ( доפнател ), a ajuns la clubul de calculator. Ei au remarcat că computerele funcționează și că există oameni în club. Ofițerii de poliție au explicat scopul inspecției. Primul reclamant s-a opus unei posibile cautare și crize, declarând că poliția nu are un mandat judiciar și a cerut să contacteze un avocat. Poliția a semnificat, aparent, scurt, ordinul procurorului din 2 februarie 2005. Primul reclamant a fost autorizat să contacteze avocatul său, dar, în conformitate cu argumentele reclamantului, poliția a refuzat să aștepte sosirea avocatului. Poliția a inspectat chitanțele din numerarul clubului până la și dosarul de vânzări zilnic și a concluzionat că reclamanții au primit bani în acea zi, cel mai probabil pentru furnizarea de servicii comerciale. După aceea, autoritățile de poliție au inspectat cinci computere ale reclamanților și au constatat că un număr de jocuri de calculator au fost instalate pe ele. Primul reclamant a fost invitat să prezinte documente cum ar fi facturile de cumpărare sau orice altă dovadă a titlului său la jocurile de joc. După cum nu a reușit, poliția a confiscat calculatoarele. Operațiunea de căutare și convulsii s-a încheiat la ora 18:00. Operațiunea de căutare și convulsii a fost efectuată în prezența a doi martori certificatori. Poliția a elaborat un raport care conține un inventar al obiectelor confiscate, și anume computerele și conținutul acestora, care constă în programe de calculator, jocuri de calculator și filme. Raportul a fost semnat fără comentarii de către martorii care certifica. Primul reclamant a refuzat să facă comentarii asupra raportului sau să semneze. La 22 februarie 2005, investigatorul de poliție a trimis o scrisoare procurorului de district informand procurorul cu privire la rezultatele operațiunii. Ea a remarcat că, pe puterea operațiunii de căutare și confiscare, a fost instituită o anchetă preliminară împotriva primului solicitant. În aceeași zi, la cererea investigatorului de poliție, un judecător de la Curtea de District a aprobat operațiunea de căutare și convulsii pe baza articolului 135 § 2 din Codul de Procedință Penală 1974. Judecătorul a remarcat în scurt timp că au existat circumstanțe necesare și că o căutare și criză imediată au fost singurele mijloace prin care s-ar putea întreprinde colectarea și conservarea dovezilor necesare.Decizia a fost trimisă poliției pentru a fi închisă cu dosarul ca parte integrantă a dosarului de căutare și crize. La 23 februarie 2005, primul reclamant a depus o cerere la Curtea de District cere instanței de a dezaproba documentul de căutare și de crize, susținând că o căutare și criză nu au fost singurele mijloace prin care ar fi putut fi întreprinse conservarea probelor și că nu au existat circumstanțe de origine. La 2 martie 2005, cererea a fost returnată reclamantului ca fiind inadmisibilă, deoarece căutarea și confiscarea erau deja aprobate de o decizie judecătorească care nu era supusă recursului. Între februarie 2005 și februarie 2006, reclamanții au depus în mai multe ocazii cereri cu procurorul pentru returnarea computerelor confiscate. Reclamanții au susținut că calculatoarele conțineau informații personale și au susținut, de asemenea, că calculatoarele au fost necesare pentru celelalte activități de afaceri, și anume serviciile de scris ale celui de-al doilea reclamant, pe care se presupune că le oferia publicului. De fiecare dată, cererile lor au fost respinse din cauza faptului că calculatoarele au făcut obiectul unei examinări experte și au fost necesare pentru anchetă. Într-o hotărâre din 15 aprilie 2005, Curtea de District, care a examinat un recurs împotriva unuia dintre refuzurile procurorului, a confirmat că reținerea este necesară pentru continuarea dezvoltării procedurii penale și a declarat că plângerile privind corespondența personală conținută în calculatoare sunt irelevante. Într-o hotărâre din 15 iulie 2005, Curtea de District a examinat un recurs identic împotriva unui alt refuz al procurorului și a respins-o cu o rațiune similară. Procedura penală împotriva primului reclamant La 8 noiembrie 2005, reclamantul a fost acuzat, printre altele, cu distribuția ilegală a programelor de calculator, a jocurilor de calculator și a filmelor. În aceeași dată a fost intervievat. La 22 noiembrie 2005, procurorul a depus o acuzație în fața Curții de District Pazardzhik. Acuzarea a declarat că, în perioada între 14 octombrie 2004 și 21 februarie 2005, primul reclamant a fost conducerea unui club de calculator pentru închirierea programelor de calculator, a jocurilor de calculator și a filmelor fără a avea licențele necesare (art. 324 § 1 din Codul Penal). Acuzarea a încălcat faptul că, în aceeași perioadă, reclamantul reproducea produsele menționate mai sus fără acordul titularilor de drepturi al produselor și a provocat astfel o deteriorare semnificativă (art. 172a § 2 în ceea ce privește art. 172a § 3 din Codul Penal). Acuzația a continuat să acuze faptul că reclamantul închiriase filme pornografice (art. 159 § 1 din Codul Penal). În procedura respectivă, primul reclamant a fost reprezentat atât de soția sa, cât și de un avocat. Curtea a examinat mai multe rapoarte de experți, care nu au fost contestate de reclamant. La 2 noiembrie 2006, procurorul a făcut referire în mai multe ocazii la comportamentul penal al primului solicitant ca fiind atât reproducerea ilegală și distribuirea programelor de calculator. Prin hotărârea din 2 noiembrie 2006, Curtea de District a condamnat reclamantul de programe informatice de reproducere ilegală, jocuri de calculator și filme în perioada cuprinsă între 14 octombrie 2004 și 21 februarie 2005, constatand că acest lucru a dus la daune semnificative. Curtea a ordonat confiscarea celor cinci computere. În argumentul său, instanța a afirmat că reclamantul a comis o altă infracțiune, și anume distribuția ilegală a programelor de calculator și a jocurilor de calculator, deoarece le închiriase altor persoane. Totuși, aceasta a remarcat că, având în vedere că procurorul nu a depus acuzații în acest sens, instanța nu poate impune penalitatea relevantă. Reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională Pazardzhik și a contestat expertizia profesională a unora dintre martorii experți. Prin hotărârea din 2 martie 2007, Curtea Regională a susținut hotărârea Curții de District. Curtea a discutat scurt plângerile reclamantului privind încălcările procedurale semnificative, se pare că se referă, de asemenea, la presupusul lipsă de expertiză din partea martorilor experți, dar le-a considerat nefondate. Reclamantul a depus o cerere de reexaminare (casarea) a condamnării sale pentru reproducerea ilegală a programelor de calculator și a jocurilor de calculator. El a solicitat, de asemenea, suspendarea confiscarii computerelor și a contestat experiența profesională a martorilor experți. Prin hotărârea din 1 iunie 2007, Curtea Supremă de Cassare a anulat condamnarea și a trimis cazul la Curtea de District pentru o examinare proaspătă. În raționarea sa, Curtea a susținut că, pe baza dovezilor, a apărut că comportamentul penal al reclamantului a constituit, în esență, distribuția ilegală a programelor informatice. Curtea a susținut, de asemenea, că reclamantul nu a furnizat dovezi că are titlu pentru programe, precum și o licență pentru distribuția lor. Curtea a remarcat, de asemenea, că daunele suferite nu au fost calculate corect și că raportul expert în această chestiune conținea informații contradictorii. Prin hotărârea din 11 ianuarie 2008, Curtea de District a condamnat reclamantul și a ordonat confiscarea computerelor. Atât reclamantul, cât și procurorul au făcut apel. În recursul său, reclamantul a susținut că instanța a confundat acuzațiile de „reproducere” ilegală și de „distribuție” a programelor și jocurilor de calculator și că nu a fost clar de ce conduită criminală a fost condamnat. Curtea Regională a ordonat un raport de experți. Expertul a prezentat concluziile ei oral la o audiere la 8 aprilie 2008. Potrivit consemnării celui de-al doilea reclamant, care a acționat ca reprezentant al primului reclamant, a declarat că nu are alte cereri procedurale de făcut. Nici ea nu a contestat raportul. Prin hotărârea din 8 aprilie 2008, Curtea Regională a condamnat reclamantul și l-a condamnat la un an și șase luni de închisoare, suspendat timp de trei ani, și i-a ordonat să plătească o amendă în valoare de 4000 de BGN pentru reproducerea ilegală a programelor de calculator, a jocurilor de calculator și a filmelor, constatând că astfel de comportament au provocat daune semnificative. La 14 aprilie 2008, al doilea reclamant, care a acționat în calitate de reprezentant al primului reclamant, a depus la instanță o cerere de modificare a dosarului audierii din 8 aprilie 2008. La 21 aprilie 2008, al doilea reclamant a depus o altă cerere la instanță, susținând că ar trebui modificat documentul pentru a reflecta faptul că instanța i-a interzis explicit să interogheze expertul. La 22 aprilie 2008, primul reclamant a depus un recurs de cassare. El s-a plâns că raportul a fost elaborat de către un expert care lipsește expertul necesar și că reprezentantul său a fost interzis să intervieze expertul. Prin hotărârea finală din 22 decembrie 2008, Curtea Supremă de cassare a modificat parțial condamnarea. Curtea a considerat că reclamantul a achiziționat legal titlul pentru jocurile de calculator, dar că le-a distribuit ilegal prin închirierea jocurilor către clienții săi. Acesta a indicat în continuare că, deși procurorul nu a ridicat o astfel de acuzație împotriva reclamantului raționarea acuzării conținea informații factuale despre închirierea jocurilor. Curtea a susținut că a existat o anumită confuzie între termenii „reproducție” și „distribuție”. Totuși, acesta a afirmat în continuare că instanța a stabilit fapte care se referă la distribuția jocurilor și că reclamantul a avut posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor. Prin urmare, instanța a concluzionat că, în temeiul articolului 354 alineatul (2) din Codul de Procedință Penală 2005 ar putea modifica caracterizarea juridică a faptelor, de la reproducere la distribuția jocurilor de calculator. Curtea a confirmat condamnarea în ceea ce privește reproducerea programelor de calculator și a filmelor. De asemenea, a confirmat confiscarea computerelor. Procedura fiscală împotriva primului solicitant La 30 august 2004, directorul departamentului fiscal local a impus o amendă în valoare de BGN 200 primului solicitant în calitate de comerciant unic pentru încălcarea normelor privind stocarea dosarelor financiare. Prin recursul reclamantului, prin o hotărâre finală din 20 mai 2005, Curtea Regională Pazardzhik a acordat recursul, declarând că infracțiunea a fost minoră și a anulat amenzile impuse. La 22 februarie 2005, reclamantul a depus o cerere la procurorul militar, cerând procurorul militar să deschidă procurorul penal pentru abuz de birou de către ofițerul de poliție R.P., care a fost responsabil pentru căutarea garajului reclamantului. a dezvăluit informații sensibile cu privire la procedura penală împotriva reclamantului și l-a folosit în alte proceduri care implică reclamantul. Prin o decizie finală din 10 aprilie 2006 un procuror de la Procuratura Supremă de Cassare a respins cererea reclamantului. La 21 martie 2005, reclamantul a depus o cerere la procurorul de district, cerând procurorul să deschidă proceduri penale pentru distribuția ilegală a jocurilor de calculator împotriva S.K., care a fost reprezentantul unuia dintre distribuitorii de jocuri de calculator. Prin ordinul final din 21 iulie 2006 procurorul de apel a respins cererea reclamantului. La o dată neespecificată în 2006, procurorul a trimis reclamantului o decizie cu privire la unele dintre plângerile sale. Cu toate acestea, decizia a fost trimisă în mod înșelat la adresa V.E. V.E. se presupune că a prezentat ca solicitant la înviarea și deschiderea scrisorii și a citit conținutul scrisorii. Reclamantul a depus o cerere procurorului de a deschide proceduri penale împotriva V.E. pentru încălcarea dreptului la corespondență, care a fost ulterior respinsă printr-o ordonanță a procurorului regional din 11 mai 2006, declarând că, având în vedere presupusele proceduri penale, ar putea fi deschisă dacă reclamantul a adus o plângere penală privată în fața instanțelor. Legea și practicile interne relevante Codul de procedură penală a) Caută și convulsii Potrivit Codului de procedură penală 1974 („CPC”), investigațiile au fost efectuate de un investigator de poliție (доפнател) , și nu de către un investigator de la justiție, pentru anumite tipuri de infracțiuni, inclusiv infracțiunile informatice (art. 171). Astfel cum se prevede la art. 409 § 1 din CCP, în cazul unei anchete de poliție, s-a considerat că au fost instituite proceduri penale cu elaborarea unui raport al primei măsuri de investigație (cum ar fi inspecția, căutarea, etc.). În momentul respectiv, cercetările au fost în măsură să fie efectuate în orice etapă a unei anchete (în cazul în care nu existau dovezi suficiente pentru a iniția o anchetă preliminară), precum și în timpul anchetei preliminare. art. 191 din CCP prevede că, în cursul unei anchete, o căutare a sediilor nu poate fi efectuată decât de către un investigator în anumite cazuri preconizate de lege: atunci când examinează locul crimei dacă nu ar exista o altă posibilitate de colectare și asigurare a dovezilor. Procurorul relevant a fost obligat să fie informat în termen de 24 de ore. Alineatul (2) prevede ca procedurile penale să fie luate în considerare la elaborarea unui raport de căutare. Noul cod de procedură penală 2005 („CP 2005”) combină articolele 191 și 409 din CCP și prevede că procedurile penale trebuie luate în considerare la elaborarea unui raport al primei măsuri de investigație (inspecție, căutare și convulsii, interviuri cu martorii) luate de un investigator atunci când nu a existat posibilitatea de a colecta și de a asigura dovezi în cazul în care măsura de investigare nu a fost efectuată imediat (art. 212 § 2). Procurorul ar trebui informat cu privire la măsura în termen de douăzeci și patru de ore (art. 212 § 3). art. 134 § 1 din CCP, ca în vigoare la momentul material, cu condiția ca, în cazul în care existau motive suficiente pentru a crede că anumite sedii conțin obiecte sau documente care ar putea fi relevante pentru o anchetă penală, autoritățile ar putea efectua o operațiune de căutare și crize acolo . Conform articolului 135 § 1 din CCP, ca în vigoare la momentul material, în cadrul anchetei preliminare, o operațiune de căutare și de confiscare ar fi putut fi efectuată numai în temeiul unui mandat eliberat de un judecător al instanței competente de primă instanță. O excepție la cerința mandatului a fost posibilă numai în circumstanțe de origine, în cazul în care înregistrarea cercetării a trebuit să fie realizată pentru aprobare în fața unui judecător în termen de douăzeci și patru de ore (art. 135 § 2 din CCP). CCP din 2005 conține dispoziții identice (articole 160 și 161). b) Reținerea probelor fizice în cadrul procedurii penale În conformitate cu dispozițiile relevante în vigoare la momentul material, autoritățile au păstrat probele fizice în cursul procedurii penale (art. 108 § 1 din CCP). Chattels care au fost colectate ca dovezi fizice ar putea fi returnate proprietăților lor înainte de încheierea procedurii penale numai atâta timp cât returnarea nu ar împiedica stabilirea faptelor în acest caz. Cererea de returnare a acestora a fost depusă procurorului. În cazul refuzului procurorului, proprietarul a avut dreptul de a face apel în fața instanței care au examinat problema în camera (art. 108 §§ 2 și 4 din CCP). CCP din 2005 conține dispoziții aproape identice (art. 111 § § 1-4). c) Modificări ale taxelor art. 285 § 1 din 1974 CCP a solicitat ca un procuror să depună o nouă acuzație în cazurile în care, la faza procesului, au existat motive pentru a modifica substanțial baza de fapt a taxelor sau pentru a aduce acuzații care impune o pedeapsă mai severă. În temeiul articolului 285 § 3, în cazurile în care era necesară o nouă acuzație și părțile au solicitat acest lucru, instanța internă a trebuit să suspende audierea pentru mai multe argumente. Dispoziții identice sunt conținute la art. 287 și 3 din CCP 2005. art. 354 § 2 alineatul (2) din CCP din 2005, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, prevede că un tribunal de casă poate modifica o condamnare atunci când este necesar să se modifice caracterizarea infracțiunii la unul pedepsit cu o penalitate identică sau mai mică. Codul de familie 1985 În momentul material, chattel-urile care au fost dobândite în timpul căsătoriei în principiu au aparținut ambelor soții și au constituit proprietate matrimonială comună (art. 19). Chattels care au fost dobândite de unul dintre soții în timpul căsătoriei pentru a-și servi activitățile profesionale sunt proprietatea personală (art. 20 § 2). Această regulă se aplică, în special, chattel-urilor achiziționate de un singur comerciant în timpul căsătoriei, pentru a-și desfășura activitățile comerciale (реь. nr. 143 от 13 март 2002 δ. на δسо δр.д. nr. 788/2001 δ., I δО). Statul și municipalitățile Responsabilitatea pentru daune Legea 1988 („Legea de responsabilitate a statului”) Secțiunea 1 alin. (1) din Legea privind responsabilitatea de stat, în vigoare la momentul material, cu condiția ca statul să fie responsabil pentru prejudiciul suferit de persoanele private ca urmare a deciziilor, acțiunilor sau omisiunilor ilegale ale funcționarilor publici, comise în cursul sau în legătură cu executarea acțiunii administrative. Potrivit jurisprudenței Curții Supreme de Cassare, acțiunile autorităților de investigare și de urmărire în contextul unei anchete penale nu constituie o acțiune administrativă și, prin urmare, aceste autorități nu sunt responsabile în temeiul articolului 1 din Lege (тлк. ре Potrivit jurisprudenței Curții Supreme de Administrație, un dosar de căutare și crize nu este un act administrativ și nu poate fi motiv pentru cererea de daune în temeiul Legii de Responsabilitate a Statului (no. 1270 от 01.02.2010 ש. art. 159 § 1 prevede o pedeapsă de până la un an de închisoare și o amendă de între BGN 1000 și BGN 3.000 pentru un individ care închirie material pornografic. art. 172a § 2 din Codul Penal, în vigoare la momentul material, prevede pedeapsa de până la trei ani de închisoare și o amendă de la BGN 1000 la BGN 3.000 pentru un individ care reproduce sau distribuie un dosar video sau un program de calculator fără consimțământul legal al proprietarului dreptului de autor. În conformitate cu art. 172a § 5, chattel-ul folosit pentru comiterea infracțiunii a fost confiscat de stat dacă aparține persoanei condamnate. În cazul în care chattelul în cauză constituie proprietate matrimonială comună, instanța ordonă confiscarea jumătate din ea (рео. Nr. 69 от 14 евруари 1972. Dreptul de autor și drepturile conexe Legea Alineatul 2 din Dispozițiile suplimentare ale Legii privind drepturile de autor și drepturile conexe prevede o definiție atât a reproducerii și distribuirii produselor cu drepturi de autor. Potrivit Actului, reproducerea este replica directă sau indirectă în orice formă de produs cu drept de autor. Distribuția înseamnă vânzarea, schimbul, donația, închirierea, depozitarea în cantități comerciale sau oferta de vânzare sau închiriere a produselor originale sau a copiilor de produse. Cei doi solicitanți se plângeau în temeiul articolului 8 din Convenție că operațiunea de căutare și criză în garajul lor nu a fost efectuată în conformitate cu legea, deoarece circumstanțele nu au fost necesare. În special, s-au plâns că operațiunea a fost extinsă și pentru a acoperi documentele private, deoarece calculatoarele confiscate se presupune că au conținut scrisori și alte documente. Primul reclamant s-a plângut, de asemenea, în baza articolului 6 alineatul (3) litera (c), că nu i s-a permis ca avocatul său să participe în timpul operațiunii de căutare și de criză. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 13 din cauza lipsei de căi de recurs interne legate de operațiunea de căutare și de criză, iar în continuare, se au plâns, în baza articolului 6 § 1, că instanța a refuzat să examineze plângerea în ceea ce privește licența operațiunii de căutare și de criză. 1 la Convenție, că autoritățile au refuzat să returneze computerele în timpul procedurii, în ciuda faptului că acestea conțin informații personale și că al doilea reclamant se presupunea că le utilizase în scopuri comerciale, și anume oferind servicii de scris publicului și că calculatoarele au fost confiscate pe condamnarea primului solicitant. În baza articolului 6 § 1, reclamanții se plângeau că procurorul nu a trimis unul dintre apelurile lor privind returnarea computerelor către judecător și le-a împiedicat astfel dreptul de acces la instanță. S-au mai plâns, în baza articolului 6 § 1, că unul dintre judecătorii care au examinat această chestiune a fost prejudecat, deoarece ea a fost judecătorul care a confirmat licența cazului de căutare și crize. Primul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că instanța internă și-a bazat condamnarea pe dovezi contradictorii și a admis ca dovezi rapoartele experților, chiar dacă experții care au participat la procedura nu aveau expertița necesară. De asemenea, el se plângea, în baza articolului 6 § 2, că presupunerea de nevinovăție a fost încălcată deoarece instanța își baza condamnarea pe ipoteze. Primul reclamant se plângea în continuare în temeiul articolului 6 § 1 că durata procedurii a fost excesivă. Primul reclamant se plângea în continuare în conformitate cu art. 6 alineatul (3) litera (a) că înainte de comisionarea operațiunii de căutare și de confiscare nu a fost informat prompt și a dat detalii despre natura acuzațiilor împotriva acestuia. Primul reclamant s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 3 litera (a) în ceea ce privește art. 6 § 3 litera (b), că Curtea Supremă de cassare a ridicat o nouă acuzație împotriva lui în hotărârea sa finală și că nu avea timp și facilități necesare pentru a pregăti apărarea sa în acuzația de distribuție ilegală a jocurilor de calculator. 10. În plus, în conformitate cu art. 6 alineatul (3) litera (d), el nu a avut ocazia de a examina martorul expert la ședința din 8 aprilie 2008. 11. Primul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 8 că condamnarea și-a distrus reputația. El se plângea, în baza articolului 8, că un al treilea individ, V.E., a deschis scrisoarea procurorului, că autoritățile au refuzat să invoce proceduri penale împotriva V.E., că ofițerul de poliție R.P. a dezvăluit informații sensibile cu privire la procedurile penale împotriva reclamantului și că autoritățile nu au acționat în acest sens. 12. Primul reclamant s-a plâns, de asemenea, că procurorul a refuzat să intenteze o procedură penală împotriva S.K. 13. Primul reclamant s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al articolului 13 că a suferit daune ca urmare a acțiunilor biroului de evaluare fiscală. Reclamanții s-au plâns, în baza articolului 8, că operațiunea de căutare și de confiscare în garaj nu a fost în conformitate cu legea și că nu au avut măsuri interne eficace în acest sens, în conformitate cu art. 13. De asemenea, s-au plâns, în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 § 1, că autoritățile au păstrat calculatoarele în timpul procedurii penale împotriva primului reclamant, deși calculatoarele conțineau informații personale și al doilea reclamant se presupunea că le utilizase în scopuri de afaceri și că procurorul nu le-a trimis niciun recurs în acest sens instanței și, prin urmare, le-a împiedicat dreptul de acces la instanță. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Curtea a examinat restul plângerilor reclamanților, astfel cum au fost depuse de acestea. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în temeiul articolului 35 § § § 3 a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamanților privind operațiunea de căutare și criză în garaj, lipsa de remediere internă eficientă în acest sens și păstrarea computerelor în timpul procedurii; declara restul cererii inadmisibil. Președintele secretarului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 8429/05

by Roumen Trifonov PREZHDAROV and Anna

Aleksandrovna

PREZHDAROVA

against Bulgaria

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 31

May 2011 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Sverre Erik Jebens,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Zdravka Kalaydjieva,

Nebojša Vučinić,

Vincent A. De Gaetano,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 7 March 2005,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The first applicant, Mr Roumen Trifonov Prezhdarov, is a Bulgarian national who was born in 1968 and lives in Pazardzhik. The second applicant, Ms Anna Aleksandrovna Prezhdarova, is a Russian national who was born in 1965 and lives in Pazardzhik. The applicants are represented before the Court by Mr V. Stoyanov, a lawyer practising in Pazardzhik.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

1.

Background

The applicants are married.

As a sole trader, on 20 August 2002 the first applicant took out a bank loan in order to purchase computers and to set up a computer club. The computer club was situated in a garage, apparently owned by the applicants. According to the first applicant's submissions, the second applicant had assisted him in running the club and had replaced him when he was absent.

When he started his business the first applicant purchased five computers and several computer games which he installed on the computers. The clients of the club were able to use the computers at the price of one

Bulgarian lev (BGN) per hour.

As the first applicant was renting the use of the computers to his clients, he was obliged to pay the necessary licensing fees to the distributors of the companies which owned the copyright in the products. In 2004 the first applicant had to renew his contracts with the distributors but he failed to do so.

On 9 November 2004 the director of the local sanitation department at the Ministry of Health ordered that the computer club be closed down for sanitary reasons. Apparently, the applicants continued running the club despite the order.

2.

The search and seizure in the garage

On 31 January 2005 V.E., a manager of a company which distributed computer games, lodged a complaint against the first applicant with the district prosecutor in Pazardzhik. V.E. stated that in the period between September 2004 and December 2004 he had visited the computer club. He claimed to have noticed that despite their lack of a software license for reproduction and distribution the applicants had installed certain types of games on the computers and had rented them to their clients.

On 2 February 2005 the district prosecutor, after noting the lack of information sufficient to justify the institution of criminal proceedings, ordered the police to conduct a preliminary inquiry into the computer club premises. The prosecutor stated that in the event that the police officers established that illegal software was being used, they should take measures for securing the necessary evidence, amongst which were on-the-spot inspection and search and seizure of the computers.

In executing the prosecutor's order, on 14 February 2005 the police authorities drew up an action plan. It stated that police officer R.P. was in charge of the operation. It further provided that another police officer with technological expertise would compare the software installed on the computers to the purchased software. In the event that discrepancies were found the police would conduct a search and seizure. The operation was planned for 21 February 2005.

On 21 February 2005 at approximately 3.30 p.m. the police, including a police investigator (

дознател

), arrived at the computer club. They noted that the computers were running and that there were people in the club. The police officers explained the aim of the inspection. The first applicant objected to the possible search and seizure, stating that the police did not have a judicial warrant, and asked to contact a lawyer. The police apparently briefly pointed to the prosecutor's order of 2 February 2005. The first applicant was allowed to contact his lawyer but, according to the applicant's submissions, the police refused to wait for the lawyer's arrival.

The police inspected the receipts from the club's cash till and the daily sales record and concluded that the applicants had received money that day, most probably for providing commercial services. Following that, the police authorities inspected the applicants' five computers and found that a number of computer games had been installed on them.

The first applicant was invited to present documents such as purchase invoices or any other evidence of his title to the games. As he failed to do so, the police seized the computers.

The search and seizure operation terminated at 6 p.m.

The search and seizure operation was carried out in the presence of two certifying witnesses. The police drew up a report containing an inventory of the seized items, namely the computers and their content, which consisted of computer programmes, computer games and movies. The report was signed without comment by the certifying witnesses. The first applicant refused to comment on the report or to sign it.

On 22 February 2005 the police investigator sent a letter to the district prosecutor informing the prosecutor of the results of the operation. She noted that on the strength of the search and seizure operation a preliminary investigation had been instituted against the first applicant.

On the same day, at the request of the police investigator, a judge from the District Court approved the search and seizure operation on the basis of Article 135 § 2 of the Code of Criminal Procedure 1974. The judge briefly noted that there had been exigent circumstances and that an immediate search and seizure had been the only means by which the collection and preservation of the necessary evidence could be undertaken. The decision was sent to the police in order to be enclosed with the case file as an integral part of the search and seizure record.

On 23 February 2005 the first applicant filed an application with the District Court asking the court to disapprove the search and seizure record, arguing that a search and seizure had not been the only means by which the preservation of evidence could have been undertaken and that there had not been exigent circumstances. On 2 March 2005 the application was returned to the applicant as inadmissible as the search and seizure had already been approved by a court decision which was not subject to appeal.

Between February 2005 and February 2006 the applicants filed requests on several occasions with the prosecutor for the return of the seized computers. The applicants claimed that the computers had contained personal information. They further claimed that the computers had been necessary for their other business activities, namely the second applicant's typewriting services which she was allegedly offering to the public. Each time, their requests were rejected on the grounds that the computers were the subject of expert examination and were necessary for the investigation. In a decision of 15 April 2005 the District Court, which had examined an appeal against one of the prosecutor's refusals, confirmed that the retention was necessary for the further development of the criminal proceedings and stated that the complaints regarding the personal correspondence contained in the computers were irrelevant. In a decision of 15 July 2005 the District Court examined an identical appeal against another of the prosecutor's refusals and dismissed it with similar reasoning.

3.

The criminal proceedings against the first applicant

On 8 November 2005 the applicant was charged,

inter alia

, with the unlawful distribution of computer programmes, computer games and movies. On the same date he was interviewed.

On 22 November 2005 the prosecutor lodged an indictment before the Pazardzhik District Court. The indictment stated that in the period between 14 October 2004 and 21 February 2005 the first applicant had been managing a computer club for the rental of computer programmes, computer games and movies without having the necessary licences (Article

324 § 1 of the Criminal Code). The indictment further charged that in the same period the applicant had been reproducing the above-mentioned products without the consent of the products' rightholders and had thus had caused significant damage (Article 172a § 2 in relation to article 172a § 3 of the Criminal Code). The indictment went on to charge that the applicant had been renting pornographic movies (Article 159 § 1 of the Criminal Code).

In the ensuing proceedings the first applicant was represented by both his wife and a lawyer. The court examined several expert reports, which were not contested by the applicant.

In making a closing argument on 2 November 2006, the prosecutor referred on several occasions to the first applicant's criminal conduct as having been both the unlawful reproduction and distribution of computer programmes.

By a judgment of 2 November 2006 the District Court convicted the applicant of illegally reproducing computer programmes, computer games and movies in the period between 14 October 2004 and 21 February 2005, finding that this had led to significant damage. The court ordered the confiscation of the five computers.

In its reasoning the court stated that the applicant had committed another offence, namely the unlawful distribution of computer programmes and computer games, as he had been renting them to other individuals. It further noted, however, that as the prosecutor had not filed charges in that regard, the court could not impose the relevant penalty.

The applicant lodged an appeal with the Pazardzhik Regional Court. He contested the professional expertise of some of the expert witnesses.

By a judgment of 2 March 2007 the Regional Court upheld the District Court's judgment. The court briefly discussed the complaints of the applicant concerning significant procedural breaches, apparently also referring to the alleged lack of expertise on the part of the expert witnesses, but found them to be ill-founded.

The applicant filed a petition for review (cassation) of his conviction for illegal reproduction of computer programmes and computer games. He also requested the suspension of the confiscation of the computers and again contested the professional expertise of the expert witnesses.

By a judgment of 1 June 2007 the Supreme Court of Cassation quashed the conviction and sent the case to the District Court for fresh examination. In its reasoning the court held that on the basis of the evidence it appeared that the applicant's criminal conduct had essentially constituted the unlawful distribution of computer programmes. The court further held that the applicant had failed to provide evidence that he had title to the programmes as well as a licence for their distribution. The court also noted that the damage suffered had not been calculated correctly and that the expert report on the matter had contained contradictory information.

By a judgment of 11 January 2008 the District Court convicted the applicant and ordered the confiscation of the computers.

Both the applicant and the prosecutor appealed.

In his appeal, the applicant argued that the court had confused the charges of unlawful 'reproduction' and 'distribution' of computer programmes and games and that it had not been clear which criminal conduct he had been convicted of.

The Regional Court ordered an expert report. The expert presented her conclusions orally at a hearing on 8 April 2008. According to the record the second applicant, who had acted as the first applicant's representative, stated that she did not have any further procedural requests to make. Neither did she contest the report.

By a judgment of 8 April 2008 the Regional Court convicted the applicant and sentenced him to one year and six months' imprisonment, suspended for three years, and ordered him to pay a fine in the amount of BGN 4,000 for the unlawful reproduction of computer programmes, computer games and movies, finding that such conduct had led to significant damage.

On 14 April 2008 the second applicant, acting in her capacity as the first applicant's representative, filed an application with the court to amend the record of the hearing of 8 April 2008. She stated that she could not specify her request upon making the application but that she would do so when the court made the record available to her. On 21 April 2008 the second applicant filed another application with the court, arguing that the record should be amended to reflect the fact that the court had explicitly prohibited her from interviewing the expert. The second applicant claims that she never received a response to this application.

On 22 April 2008 the first applicant filed a cassation appeal. He complained that the report had been elaborated by an expert lacking the necessary expertise and that his representative had been barred from interviewing the expert.

By a final judgment of 22 December 2008 the Supreme Court of Cassation partially amended the conviction. The court considered that the applicant had lawfully acquired title to the computer games but that he had been distributing them illegally by renting the games to his clients. It further indicated that while the prosecutor had not raised such a charge against the applicant the reasoning of the indictment had contained factual information about rental of the games. The court held that there had been a certain confusion between the terms “reproduction” and “distribution”. It further stated, however, that the courts had established facts which referred to the distribution of the games and that the applicant had had the opportunity to defend himself against the charges. Thus the court concluded that on the basis of Article 354 § 2 (2) of the Code of Criminal Procedure 2005 it could amend the legal characterisation of the facts from reproduction to distribution of computer games.

The court confirmed the conviction as regards the reproduction of computer programmes and movies. It also confirmed the confiscation of the computers.

4.

Tax proceedings against the first applicant

On 30 August 2004 the director of the local tax department imposed a fine in the amount of BGN 200 on the first applicant in his capacity as a sole trader for a breach of the rules concerning the storage of financial records. Upon the applicant's appeal, by a final judgment of 20 May 2005 the Pazardzhik Regional Court granted the appeal, stating that the offence had been minor, and overturned the imposed fine.

5.

First applicant's requests to the prosecutor

On 22 February 2005 the applicant filed a request with the military prosecutor, asking that the military prosecutor open criminal proceedings for abuse of office on the part of police officer R.P., who had been in charge of the search of the applicant's garage. The applicant stated that R.P. had revealed sensitive information about the criminal proceedings against the applicant and had used it in other proceedings involving the applicant. By a final order of 10 April 2006 a prosecutor at the Supreme Cassation Prosecutor's Office dismissed the applicant's request.

On 21 March 2005 the applicant filed a request with the district prosecutor, asking that the prosecutor open criminal proceedings for the illegal distribution of computer games against S.K., who had been a representative of one of the distributors of computer games. By a final order of 21 July 2006 the appellate prosecutor dismissed the applicant's request.

On an unspecified date in 2006 the prosecutor sent a decision to the applicant regarding some of his complaints. However, the decision was mistakenly sent to the address of V.E. V.E. allegedly presented himself as the applicant upon the letter being delivered and opened and read the letter's content. The applicant filed a request with the prosecutor to open criminal proceedings against V.E. for breach of the right to correspondence, which was subsequently rejected by an order of the regional prosecutor of 11 May 2006, stating that in view of the alleged facts criminal proceedings could be opened if the applicant brought a private criminal complaint before the courts.

B.

Relevant domestic law and practice

1.

The Code of Criminal Procedure

a) Search and seizure

According to the Code of Criminal Procedure 1974 (“the CCP”), investigations were to be carried out by a police investigator

(дознател)

, and not by an investigator from the judiciary, for certain types of crimes, including computer crimes (Article 171). As provided for by Article 409 § 1 of the CCP, in the case of a police investigation, criminal proceedings were considered to have been instituted with the drawing up of a report of the first investigative measure (such as inspection, search, and so forth).

At the relevant time, searches were able to be carried out at any stage in the course of an inquiry (when there was insufficient evidence to initiate a preliminary investigation) as well as during the preliminary investigation. Article 191 of the CCP provided that in the course of an inquiry a search of premises could only be conducted by an investigator in certain cases envisioned by the law: when examining the scene of the crime if there would be no other possibility of collecting and securing evidence. The relevant prosecutor was required to be informed within twenty-four hours. Paragraph 2 provided that criminal proceedings were to be considered instituted upon the drawing up of a search report.

The new Code of Criminal Procedure 2005 (“the 2005 CCP”) combines Articles 191 and 409 of the CCP and provides that criminal proceedings are to be considered instituted upon the drawing up of a report of the first investigative measure (inspection, search and seizure, interviews with witnesses) taken by an investigator when there was no possibility of collecting and securing evidence if the investigative measure was not carried out immediately (Article 212 § 2). The prosecutor should be informed about the measure within twenty-four hours (Article 212 § 3).

Article 134 § 1 of the CCP, as in force at the material time, provided that where there existed sufficient grounds to believe that certain premises contained objects or documents which might be relevant to a criminal investigation, the authorities could carry out a search and seizure operation there

. According to Article 135 § 1 of the CCP, as in force at the material time, during the preliminary investigation a search and seizure operation could only have been carried out pursuant to a warrant issued by a judge of the competent first-instance court. The warrant was to be issued in

ex parte

proceedings, without notification of or participation by the individuals concerned. An exception to the warrant requirement was only possible in exigent circumstances, in which case the record of the search had to be produced for approval before a judge within twenty-four hours (Article135

b) Retention of physical evidence during criminal proceedings

Pursuant to the relevant provisions as in force at the material time, physical evidence were kept by the authorities for the course of the criminal proceedings (Article 108 § 1 of the CCP). Chattels which have been collected as physical evidence could be returned to their owners before the termination of criminal proceedings only as long as the return would not hinder the establishment of the facts in the case. The request for their return was submitted to the prosecutor. In case of prosecutor's refusal the owner had a right to appeal before the court who examined the issue in camera (Article 108 §§ 2 and 4 of the CCP).

The 2005 CCP contains almost identical provisions (Article 111 §§ 1-4).

c) Amendments in the charges

Article 285 § 1 of 1974 CCP required that a prosecutor file a new indictment in cases where, at the trial stage of the proceedings, there had been grounds to substantially amend the factual basis of the charges, or to bring charges which required a more severe punishment. Under Article

285

287

§§

1

and

3 of the 2005 CCP.

Article 354 § 2 (2) of the 2005 CCP, as in force at the relevant time, provides that a cassation court may amend a conviction when it is necessary to change the characterisation of the offence to one punishable by an identical or a lower penalty.

2.

Family Code 1985

At the material time, chattels which had been acquired during the marriage in principle belonged to both spouses and constituted common matrimonial property (Article 19). Chattels which had been acquired by one of the spouses during the marriage in order to serve his or her professional activities were personal property (Article 20 § 2). This rule applies, in particular, to chattels acquired by a sole trader during the marriage in order to serve his commercial activities (реш. № 143 от 13 март 2002 г. на ВКС по гр.д. № 788/2001 г., I ГО).

3.

The State and Municipalities Responsibility for Damage Act 1988 (“the State Responsibility Act”)

Section 1 (1) of the State Responsibility Act, as in force at the material time, provided that the State was liable for damage suffered by private individuals as a result of unlawful decisions, actions or omissions by civil servants, committed in the course of or in connection with the performance of administrative action. According to the Supreme Court of Cassation's case-law, the actions of the investigative and the prosecuting authorities in the context of a criminal investigation do not amount to administrative action and those authorities are therefore not liable under section 1 of the Act (тълк. реш. № 3 от 22 април 2005 г. на ВКС по тълк.д. № 3/2004 г., ОСГК). According to the Supreme Administrative Court's case-law, a search and seizure record is not an administrative act and cannot be grounds for seeking damages under the State Responsibility Act (опр. № 1270 от 01.02.2010 г. на ВАС по адм.д. № 63/2010 г.).

4.

The Criminal Code 1968

Article 159 § 1 provides for a punishment of up to a year's imprisonment and a fine of between BGN 1,000 and BGN 3,000 for an individual who rents pornographic material.

Article 172a § 2 of the Criminal Code, as in force at the material time, provided for a punishment of up to three years' imprisonment and a fine from BGN 1,000 to BGN 3,000 for an individual who reproduces or distributes a video record or a computer programme without the legal consent of the copyright owner. According to Article 172a § 5 the chattel used to commit the crime was to be confiscated by the State if it belonged to the convicted person.

In case the chattel in question constitutes common matrimonial property the court orders the confiscation of half of it (реш. № 69 от 14 февруари 1972 г. на ВС по н.д. № 8/1972 г., I н.о.; реш. № 266 от 18 май 2010 г. на ВКС по к.д. № 164/2010 г.).

5.

Copyright and Related Rights Act

Paragraph 2 of the Additional Provisions of the Copyright and Related Rights Act provides for a definition of both reproduction and distribution of copyrighted products. According to the Act, reproduction is the direct or indirect replication in any form of a copyrighted product. Distribution means the sale, exchange, donation, rent, storage in commercial quantities or offer for sale or rent of original products or copies of products.

COMPLAINTS

1.

The two applicants complained under Article 8 of the Convention that the search and seizure operation in their garage had not been conducted in accordance with the law, as the circumstances had not been exigent. They complained, in particular, that the operation was also extended to cover private documents, as the seized computers had allegedly contained letters and other documents.

2.

The first applicant also complained, relying on Article 6 § 3 (c), that he had not been allowed to have his lawyer attend during the search and seizure operation.

3.

The applicants complained under Article 13 of the lack of domestic remedies related to the search and seizure operation. They further complained, relying upon Article 6 § 1, that the court had refused to examine their complaint as regards the lawfulness of the search and seizure operation.

4.

The applicants complained, relying upon Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, that the authorities had refused to return the computers during the proceedings despite the fact that they contained personal information and that the second applicant allegedly had been using them for business purposes, namely offering typewriting services to the public, and that the computers had been confiscated upon the first applicant's conviction.

5.

Relying on Article 6 § 1, the applicants complained that the prosecutor had not sent one of their appeals regarding the return of the computers to the judge and had thus hindered their right of access to court. They further complained, relying upon Article 6 § 1, that one of the judges who had examined the issue had been biased because she was the judge who had confirmed the lawfulness of the search and seizure record.

6.

The first applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the domestic court had based its conviction on contradictory evidence and had admitted as evidence the expert reports, even though the experts who had participated in the proceedings had not possessed the necessary expertise. He also complained, relying on Article 6 § 2, that the presumption of innocence had been violated because the court had based his conviction upon assumptions.

7.

The first applicant further complained under Article 6 § 1 that the length of the proceedings had been excessive.

8.

The first applicant further complained under Article 6 § 3 (a) that before the commission of the search and seizure operation he had not been informed promptly and given details of the nature of the accusations against him.

9.

The first applicant also complained under Article 6 § 3 (a) in relation to Article 6 § 3 (b) that the Supreme Court of Cassation had raised a new charge against him in its final judgment and that he had not had the necessary time and facilities to prepare his defence to the charge of the unlawful distribution of computer games.

10.

He further complained under Article 6 § 3 (d) that he had not had the chance to examine the expert witness at the hearing of 8 April 2008.

11.

The first applicant complained under Article 8 that the conviction had ruined his reputation. He complained, relying on Article 8, that a third individual, V.E., had opened the letter from the prosecutor, that the authorities had refused to institute criminal proceedings against V.E., that police officer R.P. had revealed sensitive information about the criminal proceedings against the applicant and that the authorities had failed to act in that regard.

12.

The first applicant also complained that the prosecutor had refused to institute criminal proceedings against S.K.

13.

The first applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 and Article 13 that he had suffered damage as a result of the actions of the tax assessment office.

THE LAW

1.

The applicants complained, relying upon Article 8, that the search and seizure operation in the garage had not been in accordance with the law and that they had not had effective domestic remedies in this respect as required by Article 13. They also complained, relying upon Article 1 of Protocol

No.

1 and Article 6 § 1, that the authorities had retained the computers during the criminal proceedings against the first applicant although the computers contained personal information and the second applicant allegedly had been using them for business purposes and that the prosecutor had not sent one of their appeals in this respect to the court and thus had hindered their right of access to court.

The Court considers that on the basis of the case file it cannot determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2.

The Court has examined the remainder of the applicants' complaints as submitted by them. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicants' complaints concerning the search and seizure operation in the garage, the lack of effective domestic remedy in that respect and the retention of the computers during the proceedings;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President