CASE OF BUROV v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 38875/03

depusă de Ion BUROV

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 14 iunie 2011 în cadrul unei camere compuse din:

Josep Casadevall,

Președinte,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Santiago Quesada,

Grefier al Secției,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 20 noiembrie 2003,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Ion Burov

, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul

1948

și care locuiește în

Chișinău

. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl

V.

Panțîru

, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

A.

Circumstanțele cauzei

1)

Procedurile privind plata restanțelor salariale

2.

La o dată nespecificată, reclamantul, un fost polițist, a inițiat o acțiune civilă împotriva fostului său angajator, Ministerul Afacerilor Interne („Ministerul”), solicitând plata restanțelor salariale.

3.

Printr-o decizie definitivă din 19 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiție a obligat Ministerul să plătească reclamantului suma de 909 lei moldovenești (MDL) (69 euro (EUR) la acea dată) pentru restanțele salariale și MDL 500 (EUR 38) pentru onorariile avocatului său: totalul echivalând cu suma de EUR 107.

4.

Suma de 909 lei a reprezentat diferența dintre suma care a fost efectiv plătită reclamantului, pentru lipsa forțată de la serviciu pentru perioada 1997-2000 (MDL 17,547), și suma la care acesta avea dreptul în conformitate cu legea (MDL 18,547). De asemenea, Curtea Supremă de Justiție a obligat Ministerul să calculeze și să plătească reclamantului un premiu-recompensă pentru perioada de lucru între 1 ianuarie 1997 - 24 martie 1997.

5.

La 29 august 2002 și 24 iunie 2004, reclamantul a încercat să obțină redeschiderea procedurilor, care s-au finisat cu adoptarea unei decizii definitive pronunțate în favoarea acestuia, însă în zadar.

6.

Potrivit reclamantului, decizia judecătorească pronunțată în favoarea acestuia nu a fost executată până în prezent.

2)

Procedurile privind restituirea proprietății naționalizate

7.

Reclamantul susține că, în anul 1996, el a depus o acțiune la Judecătoria Râșcani, solicitând restituirea proprietății naționalizate, deținute anterior de către familia sa. Potrivit acestuia, instanța de fond nu a examinat cererea sa până în anul 2003. Rezultatul acestei proceduri este necunoscut.

3)

Procedurile privind anularea unei decizii de refuz privind emiterea unei autorizații de construcție

8.

La o dată nespecificată, reclamantul a contestat o decizie a autorităților locale privind refuzul de a-i emite o autorizație de construcție.

9.

Printr-o decizie definitivă din 6 iunie 2002, Curtea de Apel a Republicii Moldova a respins cererea sa ca nefondată.

4)

Faptele privind situația pecuniară a reclamantului

10.

Printr-o decizie a Tribunalului Chișinău din 30 octombrie 2002, reclamantului i-a fost acordată suma de MDL 32,301 (EUR 2,384) cu titlu de despăgubiri pentru concedierea sa ilegală. Această decizie a fost menținută printr-o decizie definitivă a Curții de Apel a Republicii Moldova din 14 ianuarie 2003.

11.

Reclamantul a prezentat documente, potrivit cărora el a inițiat mai multe seturi de proceduri civile între anii 1997 și 2008, suplimentar la cele rezumate mai sus. Potrivit facturilor prezentate, el a plătit regulat cheltuielile sale de reprezentare. Astfel, el a plătit diferitor avocați, respectiv, MDL 2,970 (aproximativ EUR 436) în anul 1997, MDL

524 (aproximativ EUR 46) în anul 2000, MDL 1,000 (aproximativ EUR 87) în anul 2001, MDL 2,700 (aproximativ EUR 172) în anul 2005 și MDL 2,300 (aproximativ EUR 143) între anii 2006 și 2008. Aceste sume au reprezentat în total suma de MDL 9,494 (aproximativ EUR 884).

12.

Pe parcursul anului 2001, reclamantul a început să construiască un gard decorativ în jurul proprietății sale. Conform facturilor, acesta a plătit pentru materialele de construcție MDL 5,540 (aproximativ EUR 481) și lucrătorilor MDL 1,500 (EUR 137).

13.

În final, reclamantul a susținut în pretențiile sale privind satisfacția echitabilă, că el a plătit EUR 1,280 pentru reprezentarea sa în fața Curții. El nu a cerut asistență juridică de la Curte.

B.

Dreptul și practica internă relevantă

14.

Dreptul intern relevant a fost stabilit în hotărârea

Prodan v.

Moldova

(nr.

49806/99, ECHR 2004

‑

III (extracts)).

PRETENȚII

15.

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, de neexecutarea deciziei definitive din 19 iunie 2002 pronunțate în favoarea sa.

16.

Bazându-se pe diverse prevederi ale Convenției, el, de asemenea, s-a plâns de faptul că Judecătoria Rîșcani nu a examinat pretenția sa privind restituirea proprietății naționalizate. În continuare, el s-a plâns de rezultatul procedurii care s-a finisat cu pronunțarea unei decizii judecătorești definitive din 6 iunie 2002.

ÎN DREPT

A.

Violarea pretinsă a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție ca urmare a neexecutării unei decizii definitive pronunțate în favoarea reclamantului

17.

Reclamantul pretinde că omisiunea de a-i plăti o sumă de MDL

1,409 (EUR 107), acordate printr-o decizie definitivă pronunțată în favoarea lui, precum și omisiunea de a-i calcula și plăti despăgubirea la care el avea dreptul pentru perioada 1 ianuarie – 24 martie 1997, a dus la violarea articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, care prevede următoarele:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

18.

La 15 martie 2010, Curtea a comunicat Guvernului pârât pretenția formulată privind neexecutarea deciziei definitive pronunțate în favoarea reclamantului.

19.

Guvernul a respins afirmațiile reclamantului. Acesta a susținut că decizia definitivă pronunțată în favoarea reclamantului a fost executată. Guvernul a prezentat o scrisoare din 5 octombrie 2004, expediată de Departamentul de Executare a Ministerului Justiției în atenția Curții de Apel Chișinău, prin care dosarul a fost întors, pe motiv că decizia definitivă pronunțată în favoarea reclamantului a fost executată

.

20.

Reclamantul a invocat că documentele prezentate de Guvern au fost falsificate și nu puteau fi acceptate ca o dovadă de executare.

21.

Curtea constată că faptele cauzei sunt contestate și că din dosar nu poate fi stabilit faptul, dacă decizia definitivă pronunțată în favoarea reclamantului a fost executată.

23.

Protocolul a adăugat la articolul 35 al Convenției o nouă condiție de admisibilitate, care, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

“3.

Curtea va declara inadmisibilă orice cerere depusă în temeiul articolului 34 dacă aceasta consideră că:

(...)

(b)

... reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, și cu condiția de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanță națională.”

24.

Prin urmare, Curtea va examina din oficiu dacă: 1) reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ; 2) dacă respectarea drepturilor omului prevăzut în Convenție și Protocoalele adiționale impune examinarea fondului cererii; și 3) dacă această cauză a fost examinată în mod corespunzător de către instanța de judecată națională.

1.

Dacă reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ

25.

Curtea a decis anterior că acest criteriu se aplică în cazurile în care, în pofida unei eventuale încălcări a unui drept din punct de vedere juridic, nivelul atins al gravității nu justifică examinarea acestuia de către o instanță internațională (a se vedea

Adrian Mihai Ionescu v. Romania

(dec), nr.

36659/04, 1 iunie 2010;

Korolev v. Russia

(dec.), nr. 25551/05, 1

iulie 2010;

Gaftoniuc v. Romania

, (dec.), nr. 30934/05, 22 februarie 2011). În continuare, nivelul gravității urmează a fi evaluat în lumina impactului financiar al chestiunii în cauză și importanța cauzei pentru reclamant.

26.

Curtea notează de la bun început cuantumul relativ mic al prejudiciului material care l-a determinat pe reclamant să înainteze cererea sa Curții. Pretenția reclamantului vizează o pretinsă omisiune a autorităților de stat să-i plătească o sumă echivalentă cu EUR 107 în perioada de referință. Din această sumă, doar MDL 909 (EUR 69) au reprezentat restanțele salariale reale, restul sumei, care este mult mai mare, a fost deja plătită reclamantului (MDL 17,547). Restul sumei se referă la costurile și cheltuielile angajate de către reclamant în cadrul procedurii. În ceea ce privește compensația suplimentară, Curtea notează că reclamantul a evaluat-o la MDL 1,591 (EUR

121) și că Guvernul nu a contestat această sumă. Prin urmare, Curtea este gata să accepte că suma totală examinată în această cauză este de EUR 228.

27.

În opinia Curții, având în vedere cele de mai sus, nu există nici o dovadă că situația financiară a reclamantului a fost de așa o natură încât rezultatul cauzei ar fi avut un impact semnificativ asupra vieții sale private.

28.

Din documentele prezentate de reclamant, se pare că acesta a inițiat mai multe seturi de proceduri civile între anii 1997 și 2008, precum și a plătit regulat onorariile reprezentanților săi, care, numai conform documentelor aflate în posesia Curții, în total alcătuiește suma de MDL

9,494 (aproximativ EUR 884). Mai mult, el a fost despăgubit de către instanțele naționale cu MDL 32,301 (EUR 2,384) cu titlu de despăgubiri pentru concedierea sa ilegală și el nu s-a plâns de faptul că decizia privind acordarea acestei sume nu a fost executată. De asemenea, se pare că pe parcursul anului 2001, reclamantul s-a implicat în activități de construcție, plătind lucrătorilor aproximativ 137 EUR și pentru materialele de construcție EUR 481. De asemenea, Curtea observă că reclamantul a fost capabil să plătească reprezentantul său în fața Curții suma de EUR 1,280, fără a cere asistență juridică. În final, Curtea a notat că, cerând executarea deciziei judecătorești definitive, reclamantul de două ori s-a folosit de căi extraordinare de atac pentru a obține re-deschiderea procedurilor, care s-au finalizat cu pronunțarea unei decizii definitive în favoarea sa.

29.

Curtea este conștientă de faptul că impactul unui prejudiciu material nu trebuie estimat în termeni abstracți: chiar și prejudiciul material modest poate fi semnificativ în funcție de circumstanțele individuale ale persoanei și situația economică din țară sau regiune în care el sau ea locuiește. Cu toate acestea, luând în considerație diferite circumstanțe economice, Curtea consideră că este în afara oricărui dubiu că, în circumstanțele din această cauză, suma acordată a fost de o importanță minoră pentru reclamant.

30.

Curtea este preocupată în același timp de faptul că suma prejudiciului în cauză nu este unicul element care determină dacă reclamantul a suferit un prejudiciu semnificativ. Într-adevăr, o violare a Convenției poate implica chestiuni importante de principiu și astfel poate cauza un prejudiciu semnificativ fără a afecta interesul pecuniar. Totuși, Curtea nu consideră că asemenea chestiuni au fost abordate de reclamant.

31.

Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea consideră că reclamantul nu a suferit un prejudiciu semnificativ, ca urmare a pretinselor violări ale Convenției.

2.

Dacă respectarea drepturilor omului prevăzută în Convenție și Protocoalele impune examinarea fondului cererii

32.

Curtea reiterează că potrivit clauzei de salvgardare, aceasta este obligată să continue examinarea cererii dacă aceasta ridică chestiuni de caracter general ce afectează respectarea Convenției (a se vedea

Tyrer v.

the

United Kingdom

, nr. 5856/72, raportul Comisiei din 14

decembrie 1976, Series B 24, p. 2, § 2;

Korolev v. Russia

(dec.) și

Gaftoniuc v.

Romania

(dec.), citată mai sus).

33.

Curtea în continuare observă că problema neexecutărilor în Moldova a fost abordată de numeroase ori în hotărârile sale (a se vedea, printre altele,

Cebotari and Others v. Moldova

, nr.

37763/04, 37712/04, 35247/04, 35178/04 și 34350/04, 27 ianuarie 2009). Examinarea fondului acestei cereri nu va aduce elemente noi în jurisprudența existentă a Curții. Mai mult, la 23 iulie 2004, la recomandarea experților Consiliului Europei, a fost adoptată o nouă lege cu privire la executorii judecătorești. Această nouă lege a creat sistemul executorilor privați cu scopul de a asigura executarea efectivă și rapidă a deciziilor judecătorești.

34.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că respectarea drepturilor omului prevăzute în Convenție și în Protocoalele adiționale nu impune examinarea fondului cauzei.

3.

Dacă această cauză a fost examinată în mod corespunzător de către instanța de judecată națională

35.

În opinia Curții, circumstanțele acestei cauze luate în ansamblu nu relevă o negare a administrării justiției la nivel național. Plângerile inițiale ale reclamantului împotriva pârâtului au fost examinate de către două nivele de jurisdicție și pretențiile sale au fost admise. În continuare, legislația moldovenească a dispus în perioada de referință de un mecanism pentru executarea hotărârilor prin intermediul executorilor pentru a asigura onorarea obligațiilor pozitive impuse în această privință statului.

36.

Astfel, Curtea consideră că situația reclamantului nu constituie o negare a administrării justiției, care ar putea fi imputată Guvernului.

37.

Curtea a concluzionat că cauza reclamantului a fost examinată în mod corespunzător de către instanța națională, în sensul articolului 35 § 3 (b).

4.

Concluzia

38.

Prin urmare, au fost îndeplinite cele trei condiții ale noului criteriu de inadmisibilitate, și Curtea constată că această pretenție urmează a fi declarată inadmisibilă, în temeiul articolului 35 § 3 (b) și 4 al Convenției.

B.

Alte pretenții

39.

Invocând diferite prevederi ale Convenției, reclamantul a susținut că Judecătoria Râșcani a omis să examineze cererea sa privind restituirea proprietății naționalizate, deținute de familia sa. În opinia Curții, această pretenție este vădit nefondată și urmează a fi respinsă, în conformitate cu articolul 35 § 3 (a) al Convenției.

40.

În ceea ce privește pretenția reclamantului privind rezultatul procedurii, care s-a încheiat prin pronunțarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 6 iunie 2002, Curtea notează că reclamantul a înaintat această pretenție la 20 noiembrie 2003, ceea ce reprezintă mai mult de un an de la data pronunțării deciziei judecătorești definitive. Astfel, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca fiind tardivă, în conformitate cu articolul 35 § § 1 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte