ROMÂNIA (solicitarea nr. 28529/04) HOTĂRÂREA Revizuirii [1] STRASBURG 21 iunie 2011 DEFINIF 21/09/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă în la cauza SC Placebo Consult SRL c. România (cerere de revizuire a hotărârii din 21 septembrie 2010); Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 mai 2011, rend la interdicție că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 28529/04) îndreptată împotriva României și printre care o societate comercială română, SC Placebo Consult SRL ( Societatea reclamantă a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Irinel Catalin Bica, administratorul său și unicul său partener. Prin hotărârea din 21 septembrie 2010, Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza principiului securității rapoartelor juridice și a duratei excesive a procedurii. Curtea a decis, de asemenea, să atribuie societății reclamante 6 240 EUR (EUR) pentru daune morale și 250 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și a La 15 februarie 2011, guvernul a informat Curtea că a aflat de lichidare, la 8 octombrie 2008, a societății reclamante, urmată de radierea acesteia, la 4 noiembrie 2008, din Registrul societăților comerciale. Irinel Catălin Bica, administrator, unic asociat și reprezentant al societății în fața Curții. Prin urmare, a solicitat revizuirea hotărârii în sensul articolului 80 din Regulamentul de procedură al Curții. La 15 martie 2011, Curtea a examinat cererea în revizuire și a decis să acorde o perioadă de trei persoane interesate. Săptămâni pentru a prezenta observații. Acestea nu au răspuns. La 17 ianuarie 2007, tribunalul județ din Dolj a acceptat această cerere. La 18 aprilie 2007, aceeași instanță a luat act de constituirea unei liste de creditori ai societății reclamante. Prin hotărârea din 8 octombrie 2008, tribunalul departamental din Dolj, după ce a constatat absența oricăror bunuri susceptibile de a satisface creanțele terților, pronunțând lichidarea judiciară a societății reclamante și radierea acesteia din Registrul societăților comerciale. În lipsa unei căi de atac, această hotărâre a devenit definitivă. Din documentele furnizate de guvern reiese că societatea reclamantă a fost eliminată la 4 noiembrie 2008 din Registrul societăților comerciale. În același timp, un mandatar lichidator l-a numit pe dl Irinel Catălin Bica pentru a-și asuma răspunderea patrimonială pentru recuperarea creanțelor. Prin hotărârea din 14 mai 2008, tribunalul departamental din Dolj i-a ordonat dlui Irinel Catălin Bica, să plătească 262 434 lei românești, adică 71 300 EUR societății reclamante. În lipsa unui recurs, această hotărâre a devenit definitivă. La 22 august 2010, domnul Irinel Catălin Băca a decedat. Guvernul solicită revizuirea hotărârii din 21 septembrie 2010, din cauza radierii societății reclamante înainte de pronunțarea hotărârii în acțiunea principală. Guvernul critic la adresa reprezentantului societății reclamante care nu a informat Curtea cu privire la desfășurarea și la încheierea procedurii în lichidare judiciară. Potrivit guvernului, este vorba despre un fapt despre care nu putea în mod rezonabil să cunoască existența și care este susceptibil să aibă o influență decisivă asupra fondului cauzei, în conformitate cu art. 80 din Regulamentul de procedură al Curții. Guvernul invocă jurisprudența Stoicescu c. România 31551/96 (revizuire), 21 Septembrie 2004) și solicită revizuirea hotărârii Curții, în sensul respingerii cererii pentru incompatibilitate rațională personae 11. Nici o persoană interesată nu a adresat în acest sens. 12. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 44 din convenție, hotărârile sale sunt definitive și că, în măsura în care pune sub semnul întrebării acest caracter definitiv, procedura în revizuire, care nu este prevăzută de convenție, dar este instituită prin Regulamentul Curții, are un caracter excepțional : De aici cerința unei examinări stricte a admisibilității oricărei cereri în rejudecare a unei hotărâri a Curții în cadrul unei astfel de proceduri Pardo c. Franța (revizuire mai întâi), 10 iulie 1996, § 21, Rec., 1996 III Gustafsson c. Suedia (revizuire temeinică), 30 iulie 1998, § 25, Rec., 1998-V, și Stoicescu, § 33.13. În conformitate cu art. 80 alineatul (1) din Regulamentul Curții În cazul descoperirii unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja pronunțate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi în mod rezonabil cunoscut de o parte, aceasta din urmă poate (...) să sesizeze Curtea cu privire la o cerere în rejudecare a hotărârii cu care se pronunță. (...) 14. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă faptele din speță mai sus ar fi putut exercita o influență decisivă asupra lanului în care a avut loc cazul deja încheiat, în cazul în care acestea nu ar fi putut fi cunoscute în mod rezonabil, înainte de pronunțarea hotărârii inițiale și în cazul în care cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, în sensul art. 80 din regulament. Curtea constată că, în hotărârea sa din acțiunea principală, aceasta a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție a avut loc din cauza principiului securității actelor juridice și a duratei excesive a procedurii și a dispus statului pârât să plătească societății reclamante 6 240 EUR (EUR) pentru daune morale și 250 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Or, înainte de adoptarea hotărârii din acțiunea principală, societatea reclamantă nu mai avea personalitate juridică din cauza lichidării sale judiciare și a excluderii sale din registrul societăților. Această nouă situație a fost validată printr-o decizie definitivă (a se vedea § 6 de mai sus). 16. Curtea ia notă de faptul că nu a fost informată, înainte de pronunțarea hotărârii din 21 septembrie 2010, cu privire la lichidarea judiciară a societății reclamante. Prin urmare, Curtea și-a adoptat hotărârea pe baza documentelor și a informațiilor aflate în posesia sa la acea dată. 17. Ea amintește apoi că, pentru a afla dacă faptele care stau la baza unei cereri de revizuire sunt de în sensul articolului 80 alineatul (1) din regulament, trebuie luate în considerare în raport cu decizia Curții a cărei revizuire este solicitată (pardo, menționat anterior, § 22). În opinia Curții, lichidarea judiciară a societății reclamante, urmată de radierea sa din registrul societăților, înainte de pronunțarea hotărârii din acțiunea principală, constituie un fapt de natura de a exercita o influență decisivă în raport cu hotărârea din 21 septembrie 2010. 18. În ceea ce privește necunoașterea faptelor descoperite Curtea constată că procedura în lichidare a luat sfârșit la 8 octombrie 2008, adică după 22 decembrie 2006, data depunerii observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia cererii de către guvern. Curtea constată, de asemenea, că, la 3 octombrie 2007, domnul Irinel Catalin Bîca, a informat Curtea cu privire la un litigiu cu societatea. Cu această ocazie, el s-a referit la reprezentarea societății reclamante, în litigiul intern, de către un mandatar lichidator. Ca răspuns, guvernul a informat Curtea cu privire la respingerea acțiunii reclamantului pentru neplătirea taxei de timbru 19. Deși guvernul a fost informat cu privire la posibilitatea lichidării societății reclamante, această situație a intervenit după termenul stabilit pentru prezentarea observațiilor privind admisibilitatea cauzei. În orice caz, Curtea acordă o importanță deosebită comportamentului reprezentantului societății reclamante. Comisia observă că, printr-o scrisoare din 3 aprilie 2009, fără a face referire la lichidarea judiciară a societății reclamante, reprezentantul său a informat Curtea cu privire la schimbarea adresei de corespondență și a solicitat informații cu privire la stadiul procedurii. Curtea concluzionează că reprezentantul societății reclamante, deși avea posibilitatea și obligația de a face acest lucru, a omis în mod expres să informeze Curtea cu privire la existența acestei noi situații. 20. Curtea ia notă de faptul că societatea reclamantă, prin intermediul reprezentantului său, nu a respectat obligaia de a coopera cu Curtea în scopul unei bune administrări a justiiei, astfel cum impune art. 44 litera (a) din regulament și de a informa orice fapt și informaii relevante pentru examinarea cererii, în conformitate cu articolele 44 C, § 1 și § 47 alineatul (6) din același regulament. În aceste condiții și având în vedere specificitatea cauzei, Curtea concluzionează că nu se poate cere Curtea constată, de asemenea, că guvernul a luat cunoștință de noile elemente de fapt în ianuarie 2011, cu ocazia demersurilor în vederea executării hotărârii definitive a Curții și a solicitat revizuirea acesteia la 15 februarie 2011. De aici rezultă că guvernul a respectat termenul de șase luni prevăzut la primul alineat al articolului 80 din Regulamentul nr. 22. În ceea ce privește influența acestei noi situații asupra fondului cauzei, Curtea consideră că, începând cu 8 octombrie 2008, se punea întrebarea dacă condițiile care permit eliminarea cauzei din rol, astfel cum sunt definite la art. 37 alineatul (1) din Convenție, erau îndeplinite în speță. În această privință, Curtea constată că: o persoană interesată nu a solicitat continuarea cererii în numele societății reclamante. 23. Curtea are practica de a anula cererile de rol în cazul în care nici un moștenitor sau rudă apropiată nu dorește să urmărească judecata (a se vedea, printre altele, să se pronunțe c. Elveția , 25 martie 1994, § 31-32, seria A n 287 Tevenon c. Franța (dec.), n 2476/02, CEDH 2006-III; și În plus, Curtea ia notă de faptul că, după decesul celui care este asociat cu societatea reclamantă, nicio persoană nu și-a exprimat dorința de a prezenta observații în răspuns și, eventual, de a justifica calitatea sa pentru a continua procedura. 24. Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, Curtea constată că nu se mai justifică continuarea examinării cererii. 25. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se revizuiască în întregime hotărârea din 21 septembrie 2010, prin aplicarea articolului 80 din Regulamentul său. 26. În consecință, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în fine. Prin urmare, Curtea decide să accepte cererea în rejudecare a hotărârii din 21 septembrie 2010 ca urmare a eliminării cererii de rol. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 21 iunie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Modululer [1] Revizuirea hotărârii din 21 septembrie 2010.
ANCIENNE TROISIÈME SECTION
SC PLACEBO CONSULT SRL c. ROUMANIE
(Requête n
o
28529/04)
ARRÊT
(
révision
[1]
)
21 juin 2011
21/09/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme
.
En l’affaire SC Placebo Consult SRL c. Roumanie (demande en révision de l’arrêt du 21 septembre 2010),
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 mai 2011,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
28529/04) dirigée contre la Roumanie et dont une société commerciale roumaine, SC
Placebo Consult SRL («
la requérante
»), a saisi la Cour le 7 juin 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). La société requérante était représentée devant la Cour par M. Irinel Catalin Bîca, son gérant et unique associé.
2.
Par un arrêt du 21 septembre 2010, la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison de l’atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques et de la durée excessive de la procédure. La Cour a également décidé d’allouer à la société requérante 6
240 euros (EUR) pour dommage moral et 250 EUR pour frais et dépens et a
rejeté les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.
3.
Le 15 février 2011, le Gouvernement a informé la Cour qu’il avait appris la liquidation, le 8 octobre 2008, de la société requérante, suivie de sa radiation, le 4 novembre 2008, du Registre des sociétés. Le Gouvernement a également informé la Cour du décès, le 22 août 2010, de M. Irinel Cătălin Bîca, gérant, unique associé et représentant de la société devant la Cour. En conséquence, il demandait la révision de l’arrêt, au sens de l’article 80 du règlement de la Cour.
4.
Le 15 mars 2011, la Cour a examiné la demande en révision et a décidé d’accorder aux éventuelles personnes intéressées, un délai de trois
semaines pour présenter des observations. Celles-ci n’y ont pas répondu.
5.
Le 2 août 2006, la société «
S
» sollicita l’ouverture de la procédure de liquidation judiciaire de la société requérante. Le 17 janvier 2007, le tribunal départemental de Dolj accueillit cette demande. Le 18 avril 2007, le même tribunal prit acte de la constitution d’une liste de créanciers de la société requérante. La société «
S
» et le ministère des Finances y figuraient.
6.
Par un arrêt du 8 octobre 2008 le tribunal départemental de Dolj, après avoir constaté l’absence de tout bien susceptible de satisfaire les créances des tiers, prononça la liquidation judiciaire de la société requérante et sa radiation du Registre des sociétés. Faute de recours, ce jugement devint définitif. Il ressort des documents fournis par le Gouvernement que la société requérante fut rayée, le 4 novembre 2008, du Registre des sociétés.
7.
Parallèlement, un mandataire liquidateur assigna M. Irinel Cătălin Bîca afin d’engager sa responsabilité patrimoniale pour le recouvrement des créances.
8.
Par un jugement du 14 mai 2008, le tribunal départemental de Dolj ordonna à M. Irinel Cătălin Bîca, de verser 262
434 lei roumains, soit environ 71
300 EUR à la société requérante. Faute d’appel, ce jugement devint définitif.
9.
Le 22 août 2010, M. Irinel Cătălin Bîca décéda.
SUR LA DEMANDE EN RÉVISION
10.
Le Gouvernement demande la révision de l’arrêt du 21 septembre 2010, en raison de la radiation de la société requérante avant le prononcé de l’arrêt au principal. Le Gouvernement critique l’attitude du représentant de la société requérante qui n’a pas informé la Cour du déroulement et de l’issue de la procédure en liquidation judiciaire. D’après le Gouvernement, il s’agit d’un fait dont il ne pouvait raisonnablement connaître l’existence et qui est susceptible d’avoir une influence décisive sur l’issue de l’affaire, conformément à l’article 80 du règlement de la Cour. Le Gouvernement invoque la jurisprudence
Stoicescu c. Roumanie
(n
o
31551/96, (révision), 21
septembre 2004) et sollicite la révision de l’arrêt de la Cour, dans le sens du rejet de la requête pour incompatibilité
ratione personae
.
11.
Aucune personne intéressée n’a formulé d’observations à cet égard.
12.
La Cour rappelle que, selon l’article 44 de la Convention, ses arrêts sont définitifs et que, dans la mesure où elle remet en question ce caractère définitif, la procédure en révision, non prévue par la Convention mais instaurée par le règlement de la Cour, revêt un caractère exceptionnel
: d’où l’exigence d’un examen strict de la recevabilité de toute demande en révision d’un arrêt de la Cour dans le cadre d’une telle procédure
(
Pardo c.
France
(révision – recevabilité), 10 juillet 1996, § 21,
Recueil
des
arrêts
et décisions
1996
‑
III
;
Gustafsson c. Suède
,
(révision
–
bien-fondé), 30
juillet
1998, § 25,
Recueil
1998-V, et
Stoicescu,
précitée, § 33).
13.
Aux termes de l’article 80 § 1 du règlement de la Cour
:
«
En cas de découverte d’un fait qui, par sa nature, aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue d’une affaire déjà tranchée et qui, à l’époque de l’arrêt, était inconnu de la Cour et ne pouvait raisonnablement être connu d’une partie, cette dernière peut (...) saisir la Cour d’une demande en révision de l’arrêt dont il s’agit. (...)
».
14.
Il y a donc lieu de déterminer si les faits de l’espèce «
auraient pu exercer une influence décisive sur l’issue de l’affaire déjà tranchée
», s’ils «
ne pouvaient raisonnablement être connus
» du Gouvernement avant le prononcé de l’arrêt initial et si la demande en révision a été formée dans le délai légal, au sens de l’article 80 du règlement.
15.
La Cour observe que, dans son arrêt au principal, elle avait conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison de l’atteinte au principe de la sécurité des actes juridiques et de la durée excessive de la procédure et a ordonné à l’État défendeur de verser à la société requérante 6
240 euros (EUR) pour dommage moral et 250 EUR pour frais et dépens. Or, avant l’adoption de l’arrêt au principal, la société requérante n’avait plus de personnalité juridique en raison de sa liquidation judiciaire et de sa radiation du Registre des sociétés. Cette nouvelle situation fut validée par une décision définitive (voir § 6 ci-dessus).
16.
La Cour note qu’elle n’a pas été informée, avant le prononcé de l’arrêt du 21 septembre 2010, de la liquidation judiciaire de la société requérante. Par conséquent, elle a adopté son arrêt sur la base des documents et informations qui étaient en sa possession à cette date.
17.
Elle rappelle ensuite que, pour savoir si les faits à la base d’une
demande en révision sont de «
nature à exercer une influence décisive
», au sens de l’article 80 § 1 du règlement, il faut les considérer par rapport à la décision de la Cour dont la révision est sollicitée (
Pardo
, précité, § 22). Aux yeux de la Cour, la liquidation judiciaire de la société requérante, suivie de sa radiation du Registre des sociétés, avant le prononcé de l’arrêt au principal, constitue un fait de «
nature à exercer une influence décisive
» par rapport à l’arrêt du 21 septembre 2010.
18.
Pour ce qui est de la «
méconnaissance des faits découverts
», condition imposée par l’article 80 du règlement, la Cour observe que la procédure en liquidation prit fin le 8 octobre 2008, soit après le 22 décembre 2006, date du dépôt des observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête par le Gouvernement. La Cour observe également que le 3
octobre 2007, M. Irinel Cătălin Bîca, informa la Cour d’un litige avec la société «
S
». A cette occasion, il fit référence à la représentation de la société requérante, dans le litige interne, par un mandataire liquidateur. En réponse, le Gouvernement informa la Cour du rejet du recours du requérant pour défaut de paiement de la taxe de timbre.
19.
Bien que le Gouvernement ait été informé de la possibilité de liquidation de la société requérante, cette situation était intervenue après le délai imparti pour la présentation des observations sur la recevabilité de l’affaire. En tout état de cause, la Cour attache une grande importance au comportement du représentant de la société requérante. Elle observe que par une lettre du 3 avril 2009, sans faire référence à la liquidation judiciaire de la société requérante, son représentant informa la Cour du changement de l’adresse de correspondance et sollicita des renseignements quant à l’état d’avancement de la procédure. La Cour en conclut que le représentant de la société requérante, alors même qu’il en avait la possibilité et l’obligation, a omis sciemment d’informer la Cour de l’existence de cette nouvelle situation.
20.
La Cour note que la société requérante, par l’intermédiaire de son représentant, n’a pas respecté le devoir de coopérer avec la Cour dans le but d’une bonne administration de la justice, comme l’exige l’article 44 A
du règlement et de l’informer de tout fait et information pertinents pour l’examen de la requête, conformément aux articles
44 C, § 1 et 47 § 6 du même règlement. Dans ces conditions et compte tenu de la spécificité de l’affaire, la Cour conclut qu’on ne saurait exiger «
raisonnablement
» du Gouvernement d’avoir connu ces faits.
21.
La Cour note par ailleurs que le Gouvernement a pris connaissance des nouveaux éléments de fait au mois de janvier 2011, à l’occasion des démarches en vue de l’exécution de l’arrêt définitif de la Cour et a demandé sa révision le 15 février 2011. Il en ressort que le Gouvernement a respecté le délai de six mois prévu au premier paragraphe de l’article 80 du règlement.
22.
Quant à l’influence de cette nouvelle situation sur l’issue de l’affaire, la Cour estime qu’à partir du 8 octobre 2008, se posait la question de savoir si les conditions permettant de rayer l’affaire du rôle, telles qu’elles sont définies à l’article 37 § 1 de la Convention, étaient réunies en l’espèce. A cet égard, la Cour observe qu’aucune personne intéressée n’a sollicité la poursuite de la requête au nom de la société requérante.
23.
La Cour a pour pratique de rayer les requêtes du rôle lorsqu’aucun héritier ou parent proche ne veut poursuivre l’instance (voir, parmi d’autres,
Scherer
c. Suisse
, 25 mars 1994, §§ 31-32, série A n
o
287
;
Thévenon c.
France
(déc.), n
o
2476/02, CEDH 2006-III, et
Léger c. France
(radiation) [GC], n
o
‑
...). De surcroît, la Cour note qu’après le décès de l’unique associé de la société requérante, aucune personne n’exprima son souhait de présenter des observations en réponse et, éventuellement, justifier de sa qualité pour continuer la procédure.
24.
A la lumière de ce qui précède, conformément à l’article 37 § 1 c) de la Convention, la Cour constate qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
25.
Dès lors, elle estime qu’il y a lieu de réviser, en intégralité, l’arrêt du 21 septembre 2010, par application de l’article 80 de son règlement.
26.
En conséquence, conformément à l’article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire
du rôle.
1
.
Décide
d’accueillir la demande en révision de l’arrêt du 21 septembre 2010
;
en conséquence
2
.
Décide
de rayer la requête du rôle.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 juin 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président
[1]
Révision de l’arrêt du 21 septembre 2010.