CASE OF KAMALIYEVY v. RUSSIA
CASE OF KAMALIYEVY v. RUSSIA (CtEDO, 2011)
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE KAMALIYEVY c. RUSSIA (Depunerea nr. 52812/07) HOTĂRÂREA (justa satisfacție) STRASBOURG 28 iunie 2011 FINAL 28/09/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kamaliyevy c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nina Vajić, Președintele, Anatoly Kovler, Peer Lorenzen, Khanlar Hajiyev, George Nicolaou, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 7 iunie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 52812/07) împotriva Federației Ruse depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dl Abdugani Kamaliyev, un național al Uzbekistanului, și soția sa dna Maymuna Kamaliyeva, un național al Rusiei („reclamanții”), la 3 decembrie 2007. La 20 august 2008, al doilea reclamant a murit și cererea a fost continuată în numele ei de către primul reclamant. Într-o hotărâre pronunțată la 3 iunie 2010 („hotărârea principală”), Curtea a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 1). Având respins reclamațiile primului reclamant în temeiul articolelor 3 și 6 din Convenție și al articolului 2 din Protocolul nr. 4 ca inadmisibil, Curtea a considerat că a existat o încălcare a articolului 34 din Convenție din cauza nerespectării măsurii interioare ordonate în temeiul articolului 39 din Regulamentul Curții. De asemenea, a hotărât că nu s-a încălcat art. 8 din Convenție. În conformitate cu art. 41 din Convenție, reprezentantul reclamanților, dl Koroteyev, a solicitat compensarea monetară pentru daunele suferite de primul reclamant ca urmare a încălcării articolului 34 a lăsat suma la discreția Curții. El a menționat, de asemenea, absența de contact între el și primul reclamant de la expulzarea acesteia în Uzbekistan și a solicitat Curtea de a ordona statului contestat să faciliteze acest contact (a se vedea Muminov c. Rusia) (doar satisfacția), nr. 4202/06, § 19, 4 noiembrie 2010). În cele din urmă, el a solicitat 8.025 euro (EUR) pentru costurile și cheltuielile. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și primul reclamant să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (art. 84 și punctul 4 din dispozițiile operative ale hotărârii principale). art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Concluziile părților Guvernul a considerat că constatarea unei încălcări a articolului 34 în cazul în cauză ar constitui o justă satisfacție, subliniind faptul că nu au fost găsite alte încălcări ale Convenției de către Curte. Ei au reiterat faptul că situația care a dat naștere la constatarea unei încălcări a articolului 34 a apărut involuntar. Reprezentanții reclamanților au făcut referire la observațiile lor anterioare. În ceea ce privește prejudiciile morale, în plus față de premiul monetar, au solicitat măsuri de natura următoare: „a recunoaște detrimentul „planului de viață al [primului] solicitant”... cauzat de înlăturarea ilegală din Rusia în încălcarea Convenției”. Acestea au solicitat, de asemenea, ca guvernul contestat să fie obligat să adopte, prin intermediul contactelor diplomatice în Uzbekistan, măsuri care vizează restabilirea contactului între primul reclamant și rudele sale, să își retragă condamnarea prin amnistia sau iertare, să își asigure eventuala eliberare și să faciliteze plecarea pentru o țară care ar fi dispusă să-l accepte. În cele mai recente observații ale acestora, reprezentanții reclamanților au menționat, de asemenea, hotărârea Muminov cu privire la satisfacția echitabilă, citată mai sus, încercând să oblige Statul pârât să faciliteze contactul dintre ei și primul reclamant. Evaluarea Curții 10. Curtea constată că, în cazul în care a constatat o încălcare a articolelor de fond ale Convenției rezultate din transferul de solicitanți în afara competenței statului contestat, aceaceasta a fost în măsură să ordone acesteia, în legătură cu art. 46 din Convenție, să ia măsuri pentru a pune capăt cele mai curând posibile suferințe ale reclamanților, de exemplu prin luarea de toate măsurile posibile pentru a pune capăt deținerii arbitrare (a se vedea Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia [GC], nr. 48787/99, § 490, CEDO 2004 VII) sau prin luarea de toate măsurile posibile pentru a obține o asigurare că reclamanții nu ar fi supus pedeapsa de moarte (a se vedea Al-Saadoon și Mufdhi c. Regatul Unit , nr. 61498/08, § 171, CEDO 2010 ...). 11. În același timp, Curtea este conștientă de limitele constatațiilor care ar putea fi formulate în temeiul acestei dispoziții în ceea ce privește reclamanții care sunt în afara jurisdicției statului contestat. Astfel, în cazul citat mai sus, a considerat nepotrivit să solicite măsuri similare cu cele solicitate de solicitanți în acest caz (a se vedea Muminov c. Rusia, nr. 42502/06, § 12. În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea constată că nu s-a constatat încălcare în hotărârea principală decât cea din art. 34 din cauza expulzării primului reclamant. Prin urmare, nu este necesar să se solicite măsurile solicitate de reprezentanții reclamanților, așa cum se descrie mai sus la punctul 8. 13. Curtea reiterează, de asemenea, că, ca urmare a nerespectării obligațiilor care le revin în temeiul articolului 34 din Convenția, reclamanții pot suferi prejudiciu moral care nu pot fi reparate numai de o astfel de constatare (a se vedea Mamatkulov și Askarov c. Turcia [GC], nr. 46827/99 și 46951/99, § 134, CEDO 2005 I). Curtea consideră oportună acordarea primei reclamante de 9 000 EUR pentru încălcarea acestei dispoziții, plus orice impozit care poate fi imputabil. 14. Observarea lipsei de contact între primul reclamant de la înlăturarea sa în Uzbekistan și reprezentanții săi și în urma abordării adoptate în cadrul menționat mai sus Muminov Tribunalul consideră, de asemenea, că statul pârât asigură, prin mijloace adecvate, executarea acordului just de satisfacție, în special prin facilitarea contactului între primul reclamant și Comitetul de miniștri al Consiliului Europei care acționează în temeiul articolului 46 din convenție, reprezentanții săi în cadrul procedurii convenției sau oricărei alte persoane întemeiate sau autorizate să-l reprezinte în cadrul procedurii de punere în aplicare. Reprezentanții reclamanților au prezentat o cerere modificată de rambursare a costurilor și cheltuielilor suportate în cadrul procedurii. Doamna Ryabinina a solicitat rambursare de 60 de ore de muncă. Alți doi reprezentanți au solicitat o acțiune juridică de 12 și 3 ore fiecare. De asemenea, au susținut 7% din suma respectivă pentru a acoperi costurile administrative. 16. Guvernul a contestat rezonabilitatea și necesitatea cheltuielilor solicitate și a remarcat absența oricărei dovezi documentare. Ei au constatat că suma globală este excesivă. 17. Curtea poate face o atribuire în ceea ce privește costurile și cheltuielile numai în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 30, ECHR 1999 V, și Sawicka c. Polonia , nr. 37645/97, § 54, 1 octombrie 2002). 18. Curtea remarcă că reclamanții nu au prezentat niciun document care să corrobore sumele solicitate, în afară de defalcarea lucrărilor efectuate de reprezentanți. În același timp, acesta observă că reclamanții au emis formulare de autoritate pentru trei avocați, care au prezentat un formular de cerere și observații în numele lor. Prin urmare, Curtea este convinsă că reprezentanții reclamanților au efectuat o anumită cantitate de lucrări juridice în ceea ce privește prezenta cerere (a se vedea Aliyeva c. Rusia , nr. 1901/05, § 122, 18 februarie 2010). 19. Curtea constată în continuare că majoritatea plângerilor au fost considerate inadmisibile. Prin urmare, în decembrie 2007, Curtea se îndoiește dacă cercetarea a fost necesară în măsura în care a fost solicitată. 20. Având în vedere cele de mai sus, Curtea atribuie primei reclamante suma de 2.000 EUR, împreună cu orice impozit pe valoarea adăugată care îi poate fi imputabil, atribuirea netă care urmează să fie plătită în contul bancar identificat de reprezentanții legali ai reclamanților. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUSY deține (a) că statul pârât trebuie să plătească primul reclamant, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 9.000 EUR (nouă mii de euro) plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 2 000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care va fi transformat în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare, care va fi plătit în contul bancar al reprezentanților, astfel cum a fost identificat de solicitant; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; (c) faptul că statul pârât, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, asigură, prin mijloace adecvate, plata sumei de mai sus, în special facilitând contactul între primul reclamant și Comitetul de miniștri al Consiliului Europei, reprezentanții săi în cadrul procedurii convenției, sau orice altă persoană întemeiată sau autorizată să-l reprezinte în procedura de punere în aplicare. Președintele grefierului Søren Nielsen Nina Vajić, în limba engleză și notificat în scris la 28 iunie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.