MARIN c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 18590/08 prezentate de Costel Claudiu MARIN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 5 iulie 2011 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători; și a lui Santiago Quesada, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 3 aprilie 2008, după ce a intenționat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Costel Claudiu Marin, este un resortisant român, născut în 1969 și rezident în Constanța. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Generarea cauzei La 22 octombrie 2003, în timp ce se afla în compania R.C.T., la bordul unei nave care îl transporta în orașul Sulina, reclamantului i s-a reproșat că fuma în barul navei, care era o zonă nefumătoare. Reclamantul, care era într-o stare de ebrietate, a protestat în mod zgomotos susținând că a permis altor persoane să fumeze acolo și că nu exista nici un semn care să indice această interdicție. De asemenea, și-a scos cardul de serviciu care să ateste că a fost un polițist de frontieră. El a fost de acord să iasă din bar pentru câteva minute, dar s-a întors și a continuat să fumeze. Având în vedere comportamentul reclamantului, care ar fi constituit o sfidare a bunelor maniere și o încălcare a ordinii publice, barmanul l-a informat pe comandantul navei care a luat legătura cu secția de poliție din Sulina, astfel încât reclamantul să fie luat în considerare în timpul acostării navei. După intrarea navei în port, reclamantul și R.C.T. au fost primiți de doi polițiști, I.C. și S.C., care i-au invitat să-i însoțească la secția de poliție din Sulina. Reclamantul a consimțit la aceasta. M., fratele reclamantului care aștepta în port, i-a însoțit. După ce a ajuns la secția de poliție, reclamantul a fost dus în biroul șefului secției de poliție, V.S. Potrivit reclamantului, acesta din urmă l-ar fi lovit în față, în timp ce era imobilizat de alți doi polițiști, D.T. și I.C. Potrivit certificatului medico-legal întocmit de laboratorul de medicină legală din Constanța la 24 octombrie 2003, reclamantul prezenta mai multe vânătăi și răni la nivelul feței care necesitau 8-9 zile de îngrijire medicală. Leziunile traumatice ar fi putut fi cauzate de lovituri cu un obiect dur. Procedura penală împotriva ofițerilor de poliție ai șefului de rele tratamente la 8 decembrie 2003, reclamantul a depus o plângere penală la Parchetul din apropierea tribunalului din Constanța, acuzându-i pe polițiștii V.S. și D.T. de bătăi și răniri (art. 180 din Codul Penal ( Printr-o decizie din 5 aprilie 2004, procurorul a respins cazul și a declarat că reclamantul, în stare de ebrietate, a pronunțat acuzații împotriva polițistului V.S. și l-a lovit cu pumnul în față pe polițistul D.T., ceea ce i-a determinat pe aceștia din urmă să fie imobilizați. De asemenea, procurorul a remarcat că această versiune a faptelor fusese deja confirmată printr-o anchetă disciplinară deschisă cu privire la evenimentele din 22 octombrie 2003 și care a dus la afectarea reclamantului în corpul de rezervă. Reclamantul nu a contestat această decizie în fața Parchetului Superior sau a instanțelor interne, astfel cum îi permiteau articolele 278 și 278 La data de 27 iulie 2004, în timpul audierii de către procuror, reclamantul a solicitat completarea certificatelor medico-legale emise de ofițerii de poliție V.S. și D.T. care atestă existența unor semne de violență. Printr-o ordonanță din 10 august 2004, procurorul a respins cererea reclamantului, considerând că motivul de probă propus nu era util și concludent pentru cauză. Din înscrisurile din dosar nu reiese că reclamantul a contestat această ordonanță. 11. Printr-un rechizitoriu din 12 august 2004, reclamantul a fost trimis înapoi în fața Tribunalului Județean din Tulcea al șefului de desfrânare la bunele maniere și la ordinea publică prevăzută la art. 321 alineatul (1) din CP, pentru că a formulat șorturi atunci când a fost găsit la bordul navei, al șefului de sfidare prin amenințări prevăzut la art. 239 § 2 din CP, pentru că a făcut declarații și amenințări la adresa polițiștilor I.C. și S.C., precum și al șefului de acuzare prin violență prevăzut la art. 239 alin. (3) din CP, pentru atacarea polițiștilor V.S. și D.T. la sediul secției de poliție din Sulina. 12. La o dată nespecificată, reclamantul a solicitat instanței de departament din Tulcea audierea martorului I.B., ofițer de poliție la secția de poliție din Sulina, care ar fi ajutat la curățarea sângelui pe fața sa după ce a fost scos din biroul șefului secției. Tribunalul de Primă Instanță a respins această cerere a reclamantului 13. Prin hotărârea din 22 martie 2005, tribunalul județean din Tulcea, pe baza depozițiilor martorilor și a certificatelor medico-legale prezentate în cauză, l-a condamnat pe reclamant la un an de închisoare cu suspendare a șefului de sfidare a bunelor maniere și a ordinii publice, a șefului de acuzare prin insulte și a șefului de sfidare prin violență. Tribunalul a constatat că reclamantul nu a fost obligat să nu fumeze în barul navei și a provocat un scandal. Apoi, el a solicitat persoanei responsabile de întreținerea navei să fie prezentat comandantului pentru a interoga interzicerea fumatului pe navă. În plus, la urcarea la bordul navei ofițerilor de poliție I.C. și S.C., reclamantul a început să rostească insulte împotriva lor. La sosirea sa la sediul secției de poliție, reclamantul continuase să rostească insulte și îi amenințase pe cei doi polițiști spunând că ar profita de relațiile sale privilegiate cu superiorii poliției pentru a obține concedierea lor. La apariția șefului secției de poliție, V.S., reclamantul i-a sărit în gât încercând să-l stranguleze. Când agentul D.T. a venit în ajutorul V.S., reclamantul i-a dat un pumn în față. Cu toate acestea, tribunalul a considerat că amenințările aduse de reclamant nu erau în măsură să provoace unor temeri serioase în rândul celor doi polițiști și, în al doilea rând, a considerat că acestea nu puteau constitui elementul material al spătarului. În consecință, el a recalificat faptele reproșate reclamantului de către Parchetul în sfidare prin insulte, prevăzut la art. 239 alineatul (1) din CP. Tribunalul departamental a respins declarația lui R.C.T., care îl exonera pe reclamant, considerând că această declarație nu putea fi credibilă având în vedere starea de beție a martorului în timpul evenimentelor. 14. Atât reclamantul, cât și procurorul au solicitat această hotărâre. Reclamantul a solicitat achitarea sa, având în vedere faptul că nu știa calitatea de ofițer de poliție V.S. și că a lovit polițiștii în stare legitimă de apărare. În plus, elementele de la descuiere nu au fost constituite deoarece elementul de fapt lipseau în speță 15. La 25 noiembrie 2005, instanța de apel din Constanța, la cererea reclamantului, l-a ascultat pe martorul I.B. Acesta a declarat că nu a întâlnit pe reclamant la 22 octombrie 2003 la secția de poliție din Sulina, dar pe care l-a întâlnit pentru prima dată în ziua în care a avut loc. 16. Prin hotărârea din 30 noiembrie 2005, tribunalul de apel din Constanța a primit recursul la Parchet și a confirmat, în esență, hotărârea tribunalului județean, cu excepția calificării juridice a faptelor referitoare la decăderea prin insulte pe care aceasta a recalificat-o ca fiind despăgubire prin amenințări. 17. Prin hotărârea din 12 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a primit acțiunea reclamantului după ce a constatat că instanța de apel nu a examinat recursul pe care l-a pronunțat. La 20 februarie 2007, judecătorii instanței de apel din Constanța l-au ascultat pe martorul R.C.T. care îl însoțea pe reclamant în ziua evenimentelor. El a declarat că a fost adormit la bordul navei, dar a aflat mai târziu, la secția de poliție, că a avut loc un incident SHY. După ce a ajuns la secția de poliție, reclamantul fusese dus într-un birou cu mai mulți polițiști. Martorul a declarat că l-a auzit pe reclamant țipând de durere. 20. În aceeași zi, instanța de apel este, de asemenea, dl. M., fratele reclamantului. Martorul declarat că a fost invitat să aștepte pe reclamant în afara secției. Dl. M. a declarat, de asemenea, că a auzit discuțiile cu voce tare în interior și pe reclamant strigând de ce mă loviți. El a fost autorizat să intre în incinta secției de poliție și a văzut că reclamantul avea o rană la buza superioară. Când reclamantul a fost interogat asupra autorului loviturii, el l-a ridicat pe polițistul V.S. 21. La 13 martie 2007, instanța de apel a fost prima dată martorul T.M., însărcinat cu manipularea la bordul navei. Acesta a declarat că reclamantul și R.C.T. au părăsit barul navei la cererea barmanului și nu au adresat înjurături sau acte de violență împotriva personalului navei sau a călătorilor. Martorul, la cererea reclamantului, l-a însoțit în biroul comandantului navei. Prin hotărârea din 24 mai 2007, după reexaminarea cauzei, Tribunalul de apel din Constanța a pronunțat relaxarea reclamantului. Aceasta a considerat că nu reiese din depozițiile martorilor că reclamantul ar fi făcut gesturi sau acte care aduc atingere bunelor maniere sau ar fi provocat un scandal la bordul navei și că, prin urmare, elementele de desconsiderare la bun sfârșit a ordinii publice nu erau reunite în speță. 278.8 de modificare a Codului penal a abrogat dispozițiile privind incriminarea acuzațiilor prin insulte. În cele din urmă, în ceea ce privește arestul prin violență, Curtea a menționat că Codul penal protejează agenții de stat care acționează în exercitarea funcțiilor lor. În acest caz, agenții de poliție depășiseră limitele funcțiilor lor. Astfel, reclamantul a fost condus la secția de poliție în lipsa unor circumstanțe care să ceară prezența sa imediată sau în scopul identificării. Pe de altă parte, elemente precum superioritatea digitală a ofițerilor de poliție, izolarea reclamantului într-un birou de poliție sau leziunile prezentate de solicitant, au indicat faptul că ofițerii de poliție au depășit limitele unei intervenții adecvate. 23. Parchetul s-a ocupat de ruperea împotriva hotărârii judecătorești. 24. Dezbaterile privind fondul cauzei au avut loc la 5 noiembrie 2007. Acestea au fost consemnate într-un proces-verbal de care Curtea nu este în posesia sa. 25. Prin hotărârea din 14 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Constanța și, după reinterpretarea declarațiilor martorilor făcute majoritatea în cursul anchetei efectuate de Parchet, l-a condamnat pe reclamant al șefului infracțiunilor enumerate în rechizitoriu, la un an de închisoare cu suspendare. Nu a fost produs niciun nou mijloc de probă în fața Înaltei Curți. GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul denunță abuzurile suferite la 22 octombrie 2003 în biroul șefului secției de poliție din Sulina. Invocând art. 5 din Convenție, el se plânge că a fost privat în mod nejustificat de libertate, fiind condus fără justificare la secția de poliție. Reclamantul susține că nu a beneficiat de un proces echitabil, prin necunoașterea garanțiilor prevăzute la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (d) din convenție și denunță în acest sens mai multe elemente care ar fi afectat procedura de arbitrare faptul că procurorul nu și-a primit cererea de contestare a concluziilor certificatelor medicale referitoare la poliția V.S. și D.T. faptul că instanța de primă instanță nu a luat în considerare declarația martorului R.C.T. faptul că instanța de primă instanță nu a ascultat martorul I.B. faptul că a fost condamnat la recurs pe baza acelorași dovezi considerate insuficiente de către instanța de apel care l-a achitat și fără a fi necesară o nouă audiere a martorilor în prezența sa de către instanța de apel. Invocând art. 6 alin. (2) din Convenție, reclamantul se plânge de ceea ce a fost considerat vinovat de către autorități pe parcursul întregului proces penal inițiat împotriva sa. Recurentul se plânge că procedura penală inițiată împotriva sa a fost inechitabilă și aceasta pe motiv că a fost condamnat la recurs pe baza acelorași dovezi considerate insuficiente de instanța de recurs care l-a achitat și fără a mai exista o audiere a martorilor în prezența sa de către instanța de apel. În acest sens, se invocă art. 6 alineatul (1) și art. 3 (d) Convenției, astfel cum a fost formulată în părțile relevante ale acesteia, art. 6 (dreptul la un proces echitabil) 1. Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Orice persoană acuzată are dreptul în special la (...) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați (...) 27. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 28. Recurentul denunță, din perspectiva articolului 3 din Convenție, abuzurile suferite la 22 octombrie 2003 în biroul șefului secției de poliție din Sulina. Curtea constată că reclamantul a depus o plângere penală împotriva ofițerilor de poliție care i-ar fi aplicat abuzuri, dar că, printr-o decizie din 5 aprilie 2004, Parchetul a decis să nu fie judecat. Reclamantul nu a contestat această decizie în fața procurorilor superiori sau a instanțelor interne, astfel cum îi permiteau articolele 278 și 278 din Codul de procedură penală (Stoica c. România, n 42722/02, § 106-107, 4 martie 2008 și Micu c. România, 29883/06, § 95, 8 februarie 2011). Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din Convenție. 29. În plus, invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de ceea ce a fost privat în mod nejustificat de libertate, fiind condus fără justificare la secția de poliție. În plus, sub aspectul articolului 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție și în ceea ce privește procedura penală împotriva sa, denunță faptul că procurorul nu și-a primit cererea de contestare a concluziilor certificatelor medicale referitoare la polițiștii V.S. și D.T., că instanța de primă instanță nu a luat în considerare declarația martorului R.C.T. și că instanța de primă instanță nu a ascultat martorul I.B. În cele din urmă, citând art. 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul a declarat că a fost considerat vinovat de către autorități în cursul procedurilor penale împotriva sa. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii este, în mod evident, nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ... ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

18590/08

présentée par Costel Claudiu MARIN

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 5 juillet 2011 en une Chambre composé de

:

Josep Casadevall,

président,

Corneliu Bîrsan,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

Kristina Pardalos,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 3 avril 2008,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Costel Claudiu Marin, est un ressortissant roumain, né en 1969 et résidant à Constanța.

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1.

La genèse de l’affaire

3.

Le 22 octobre 2003, alors qu’il se trouvait en compagnie de R.C.T., à bord d’un navire qui le transportait vers la ville de Sulina, le requérant se vit reprocher de fumer dans le bar du navire, qui était une zone non-fumeur. Le requérant, qui était dans un état d’ébriété, protesta bruyamment faisant valoir qu’on avait autorisé d’autres personnes à y fumer et qu’il n’y avait pas de panneau signalant cette interdiction. Il sortit également sa carte de service attestant qu’il était un policier des frontières. Il accepta de sortir du bar pour quelques minutes, mais y revint et continua à fumer.

4.

Au vu du comportement du requérant, qui aurait constitué un outrage aux bonnes mœurs et une atteinte à l’ordre public, le barman en informa le comandant du navire qui prit contact avec le commissariat de police de Sulina afin que le requérant soit pris en charge lors de l’accostage du navire.

5.

Après l’entrée du navire dans le port, le requérant et R.C.T. furent accueillis par deux policiers, I.C. et S.C., qui les invitèrent à les accompagner au commissariat de police de Sulina. Le requérant y consentit. M.M., le frère du requérant qui l’attendait dans le port, les accompagna. Une fois arrivé au commissariat de police, le requérant fut conduit dans le bureau du chef du commissariat, V.S. Selon le requérant, ce dernier lui aurait porté des coups au visage, alors qu’il était immobilisé par deux autres policiers, D.T. et I.C.

6.

D’après le certificat médico-légal établi par le laboratoire de médecine légale de Constanța le 24 octobre 2003, le requérant présentait plusieurs ecchymoses et plaies au niveau du visage qui nécessitaient 8 à 9 jours de soins médicaux. Les lésions traumatiques auraient pu être causées par des coups portés avec un objet dur.

2.

La procédure pénale contre les officiers de police du chef de mauvais traitement

7.

Le 8 décembre 2003, le requérant déposa une plainte pénale au parquet près la cour d’appel de Constanța, accusant les policiers V.S. et D.T. de coups et blessures (article 180 du code pénal («

CP

»)) et de comportement abusif (article 250 du CP). Une information judiciaire fut ouverte.

8.

Par une décision du 5 avril 2004, le parquet rendit un non-lieu. Le procureur releva que le requérant, en état d’ébriété, avait proféré des injures à l’égard du policer V.S. et avait porté un coup de poing au visage au policier D.T., ce qui détermina ces derniers à l’immobiliser. Lors de l’immobilisation, le requérant subit des lésions. Le procureur nota également que cette version des faits avait déjà été confirmée par une enquête disciplinaire ouverte au sujet des événements du 22 octobre 2003 et qui avait abouti à l’affectation du requérant au corps de réserve.

9.

Le requérant ne contesta pas cette décision devant les parquets supérieurs ou les tribunaux internes comme le lui permettaient les articles

278 et 278

1

du code de procédure pénale.

3.

La procédure pénale à l’encontre du requérant

10.

Une enquête fut ouverte à l’encontre du requérant pour les faits perpétrés le 22 octobre 2003. Le 27 juillet 2004, lors de son audition par le procureur, le requérant demanda que les certificats médico-légaux produits par les agents de police V.S. et D.T. attestant des traces de violence, soient complétés. Par une ordonnance du 10 août 2004, le procureur rejeta la demanda du requérant, estimant que le moyen de preuve proposé n’était pas utile et concluant pour l’affaire. Il ne ressort pas des pièces du dossier que le requérant ait contesté cette ordonnance.

11.

Par un réquisitoire du 12 août 2004, le requérant fut renvoyé en jugement devant le tribunal départemental de Tulcea du chef d’outrage aux bonnes mœurs et d’atteinte à l’ordre public prévus par l’article 321 § 1 du CP, pour avoir proféré des injures lorsqu’il se trouvait à bord du navire, du chef d’outrage par menaces prévu par l’article 239 § 2 du CP, pour avoir proféré des injures et des menaces à l’encontre des policiers I.C. et S.C, ainsi que du chef d’outrage par violences prévu par l’article 239 § 3 du CP, pour avoir agressé les policiers V.S. et D.T. dans les locaux du commissariat de police de Sulina.

12.

A une date non-précisée, le requérant demanda au tribunal départemental de Tulcea l’audition du témoin I.B., agent de police au commissariat de police de Sulina, qui l’aurait aidé à se nettoyer le sang sur son visage après qu’il fut sorti du bureau du chef du commissariat. Le tribunal de première instance rejeta cette demande du requérant.

13.

Par un jugement du 22 mars 2005, le tribunal départemental de Tulcea, sur la base des dépositions des témoins et des certificats

médico-légaux produits en la cause, condamna le requérant à un an de prison avec sursis du chef d’outrage aux bonnes mœurs et d’atteinte à l’ordre public, du chef d’outrage par insultes et du chef d’outrage par violences. Le tribunal constata que le requérant n’avait pas obtempéré à l’ordre de ne pas fumer dans le bar du navire et avait provoqué un scandale. Ensuite, il avait demandé à la personne responsable de la maintenance du navire à être présenté au commandant afin de l’interroger sur l’interdiction de fumer sur le navire. En outre, lors de la montée à bord du navire des policiers I.C. et S.C., le requérant avait commencé à proférer des injures à leur encontre. Lors de son arrivée dans les locaux du commissariat, le requérant avait continué à proférer des injures et menacé les deux policiers en disant qu’il profiterait de ses relations privilégiées avec des supérieurs de la police afin d’obtenir leur licenciement. A l’apparition du chef du commissariat, V.S., le requérant lui sauta à la gorge essayant de l’étrangler. Lorsque l’agent D.T. vint au secours de V.S., le requérant lui porta un coup de poing au visage. Au vu du comportement violent du requérant, V.S. tenta de l’immobiliser. Le requérant, qui tentait de lui échapper, cogna sa bouche contre une banquette. Le tribunal estima toutefois que les menaces proférées par le requérant n’étaient pas en mesure de provoquer chez les deux policiers des craintes sérieuses et, dés lors, considéra qu’elles ne pouvaient constituer l’élément matériel du délit d’outrage. En conséquence, il requalifia les faits reprochés au requérant par le parquet en outrage par insultes, prévu par l’article 239 § 1 du CP. Le tribunal départemental écarta la déposition de R.C.T., qui disculpait le requérant, estimant que cette déposition ne pouvait être crédible vu l’état d’ébriété du témoin lors des événements.

14.

Tant le requérant que le parquet interjetèrent appel de ce jugement. Le requérant demanda son acquittement compte tenu du fait qu’il ne connaissait pas la qualité de policier de V.S. et qu’il avait frappé les policiers en état de légitime défense. Par ailleurs, les éléments de l’infraction d’outrage n’étaient pas constitués puisque l’élément intentionnel faisait défaut en l’espèce.

15.

Le 25 novembre 2005, la cour d’appel de Constanța, sur demande du requérant, entendit le témoin I.B. Celui-ci déclara qu’il n’avait pas rencontré le requérant le 22 octobre 2003 au commissariat de police de Sulina, mais qu’il l’avait rencontré pour la première fois le jour de l’audience.

16.

Par un arrêt du 30 novembre 2005, la cour d’appel de Constanța accueillit l’appel du parquet et confirma pour l’essentiel le jugement du tribunal départemental, à l’exception de la qualification juridique des faits relatifs au délit d’outrage par insultes qu’elle requalifia en délit d’outrage par menaces.

17.

Le requérant forma un recours contre l’arrêt de la cour d’appel.

18.

Par un arrêt du 12 septembre 2006, la Haute Cour de cassation et de justice accueillit le recours du requérant après avoir constaté que la cour d’appel n’avait pas examiné l’appel qu’il avait interjeté. Elle cassa l’arrêt de la cour d’appel et lui renvoya l’affaire pour réexamen.

19.

Le 20 février 2007, les juges de la cour d’appel de Constanța entendirent le témoin R.C.T. qui accompagnait le requérant le jour des événements. Il déclara qu’il s’était endormi à bord du navire, mais apprit ultérieurement, au commissariat de police, qu’un incident s’y était produit. Après l’arrivée au commissariat, le requérant avait été conduit dans un bureau avec plusieurs policiers. Le témoin déclara avoir entendu le requérant hurler de douleur.

20.

Le même jour, la cour d’appel entendit également M.M., le frère du requérant. Le témoin déclara qu’il avait été invité à attendre le requérant à l’extérieur du commissariat. M.M. déclara aussi avoir entendu les discussions à haute voix à l’intérieur et le requérant criant «

pourquoi me frappez-vous

?

». Il fut autorisé à pénétrer dans les locaux du commissariat et vit que le requérant avait une plaie à la lèvre supérieure. Lorsque le requérant fut questionné sur l’auteur du coup, il montra le policier V.S.

21.

Le 13 mars 2007, la cour d’appel entendit pour la première fois le témoin T.M., chargé de la manutention au bord du navire. Celui-ci déclara que le requérant et R.C.T. avaient quitté le bar du navire sur demande du barman et qu’ils n’avaient pas adressé des injures ou perpétré des actes de violence à l’encontre du personnel du navire ou des voyageurs. Le témoin, à la demande du requérant, l’avait accompagné dans le bureau du commandant du navire. D’après lui, le requérant n’avait pas agressé verbalement ou physiquement ce dernier.

22.

Par un arrêt du 24 mai 2007, après réexamen de l’affaire, la cour d’appel de Constanța prononça la relaxe du requérant. Elle considéra qu’il ne ressortait pas des dépositions des témoins que le requérant aurait fait des gestes ou des actes portant atteinte aux bonnes mœurs ou aurait provoqué un scandale à bord du navire et que, dès lors, les éléments de l’infraction d’outrage aux bonnes mœurs et d’atteinte à l’ordre public n’étaient pas réunis en l’espèce. La cour d’appel releva ensuite que la loi n

o

278/2006 portant modification du code pénal avait abrogé les dispositions l’incrimination de l’outrage par insultes. Enfin, pour ce qui était de l’infraction d’outrage par violences, la cour d’appel nota que le code pénal protège les agents de l’État qui agissent dans l’exercice de leurs fonctions. Or, en l’espèce, les agents de police avaient dépassé les limites de leurs fonctions. Ainsi, le requérant avait été conduit au commissariat de police en l’absence de circonstances qui requéraient sa présence immédiate ou aux fins d’une identification. Par ailleurs, des éléments tels que la supériorité numérique des agents de police, l’isolement du requérant dans un bureau du commissariat ou les lésions présentées par le requérant, indiquaient que les agents de police avaient dépassé les limites d’une intervention adéquate.

23.

Le parquet se pourvut en cassation contre l’arrêt de la cour d’appel.

24.

Les débats sur le fond de l’affaire eurent lieu le 5 novembre 2007. Ils furent consignés dans un procès-verbal dont la Cour n’est pas en possession.

25.

Par un arrêt du 14 novembre 2007, la Haute Cour de cassation et de justice cassa l’arrêt de la cour d’appel de Constanța et, après réinterprétation des dépositions des témoins faites la plupart au cours de l’enquête menée par le parquet, condamna le requérant du chef des infractions énumérées dans le réquisitoire, à un an de prison avec sursis. Aucun nouveau moyen de preuve ne fut produit devant la Haut Cour.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant dénonce les mauvais traitements subis le 22 octobre 2003 dans le bureau du chef de commissariat de police de Sulina.

2.

Invoquant l’article 5 de la Convention, il se plaint de ce qu’il a indûment été privé de liberté, étant conduit sans justification au commissariat de police.

3.

Le requérant allègue ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable, en méconnaissance des garanties prévues par l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, et dénonce en ce sens plusieurs éléments qui auraient entaché la procédure d’arbitraire

:

a)

le fait que le procureur n’a pas accueilli sa demande tendant à contester les conclusions des certificats médicaux concernant les policiers V.S. et D.T.

;

b)

le fait que la juridiction de premier ressort n’a pas pris en compte la déposition du témoin R.C.T.

;

c)

le fait que la juridiction de premier ressort n’a pas entendu le témoin I.B.

;

d)

le fait qu’il a été condamné en recours sur la base des mêmes preuves jugées insuffisantes par la juridiction d’appel qui l’avait acquitté, et sans qu’il y ait une nouvelle audition de témoins en sa présence par la juridiction de recours.

4.

Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’il a été traité comme coupable par les autorités tout au long de la procédure pénale engagée à son encontre.

EN DROIT

26.

Le requérant se plaint que la procédure pénale engagée à son encontre a été inique et cela au motif qu’il a été condamné en recours sur la base des mêmes preuves jugées insuffisantes par la juridiction d’appel qui l’avait acquitté, et sans qu’il y ait une nouvelle audition de témoins en sa présence par la juridiction de recours. Il invoque en ce sens l’article 6 §§ 1 et 3

d) de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes

:

Article 6 (droit à un procès équitable)

«

»

3.

Tout accusé a droit notamment à

:

(...)

d)

interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge

;

(...)

»

27.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54 § 2 b) de son règlement.

28.

Le requérant dénonce, sous l’angle de l’article 3 de la Convention, les mauvais traitements subis le 22 octobre 2003 dans le bureau du chef de commissariat de police de Sulina. La Cour note que le requérant a porté plainte pénale contre les agents de police qui lui auraient infligé des sévices, mais que, par une décision du 5 avril 2004, le parquet a décidé un non-lieu. Le requérant n’a pas contesté cette décision devant les parquets supérieurs ou les tribunaux internes comme le lui permettaient les articles 278 et 278

1

du code de procédure pénale (

Stoica c. Roumanie

, n

o

42722/02, §§ 106-107, 4

mars 2008 et

Micu c. Roumanie

, n

o

29883/06, § 95, 8 février 2011). Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

29.

En outre, invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’il a indûment été privé de liberté, étant conduit sans justification au commissariat de police. Par ailleurs, sous l’angle de l’article

6 §§ 1 et 3 d) de la Convention et à l’égard de la procédure pénale engagée à son encontre, il dénonce le fait que le procureur n’a pas accueilli sa demande tendant à contester les conclusions des certificats médicaux concernant les policiers V.S. et D.T., que la juridiction de premier ressort n’a pas pris en compte la déposition du témoin R.C.T. et que la juridiction de premier ressort n’a pas entendu le témoin I.B. Enfin, citant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant allègue qu’il a été traité comme coupable par les autorités tout au long de la procédure pénale engagée à son encontre.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. La Cour conclut donc que cette partie de la requête est, manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article

35 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré de l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention concernant la condamnation du requérant en recours sur la base des mêmes preuves qui avaient été jugées insuffisantes par la juridiction d’appel qui l’avait acquitté, et sans qu’il y ait une nouvelle audition de témoins en sa présence par la juridiction de recours ;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président