Lonnberg împotriva Finlandei

Reclamantul, dl Tino Ari-Pekka Lönnberg, este un național finlandez născut în 1981 și locuiește în Tampere. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Mikko Lehti, un avocat practicant în Tampere. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 octombrie 2009, reclamantul a fost rulant comisioane cu prietenii săi săi atunci când poliția a oprit mașina. Ei l-au suspectat că conducea beat și l-au testat pentru alcool și droguri pe loc. Testul de alcool a fost negativ, dar testul de droguri a fost pozitiv pentru anfetamine și cannabis. Reclamantul a fost dus la un laborator pentru teste de sânge și urină, precum și pentru un test clinic. În aceeași dată reclamantul a fost, de asemenea, interogat ca suspect de poliție la secția de poliție.

A fost impusă o interdicție temporară de conducere și permisul de conducere a fost confiscat. Apoi, la 3 noiembrie 2009, testele de laborator nu au arătat nici o urmă de droguri în sângele sau urină al reclamantului. La 4 noiembrie 2009, interdicția de conducere a fost respinsă de poliție și permisul de conducere al reclamantului a fost remis la el. Un recurs împotriva acestei decizii impune Curții Administrative. La 4 noiembrie 2009, poliția a decis să pună capăt anchetei preliminare în cauză. La 22 noiembrie 2009, poliția a concluzionat că reclamantul nu a comis nici o infracțiune.

În conformitate cu art. 11 din Legea privind măsurile coercitive (pakkokeinolaki, tvångsmedelslagen, Legea nr. 450/1987, modificată de Legea nr. 646/2003), o căutare corporală care include prelevarea eșantioanelor corporale (henkilönkatsastus, kroppsbesiktning) poate fi efectuată asupra unei persoane suspectate din motive rezonabile, printre altele, de conducere beat sau abuz de droguri. Potrivit secțiunii 12 din Act, dispozițiile privind căutarea sediilor sunt aplicate mutatis mutandis la căutarea corporală. Dacă căutarea corporală este aprofundată, trebuie să fie efectuată într-o locație destinată acestui scop. Dacă căutarea corporală este efectuată de o altă persoană decât personalul medical, un martor trebuie să fie prezent, dacă este posibil.

O examinare care necesită expertiză medicală poate fi efectuată numai de un medic. Căutarea corporală nu poate fi efectuată de o persoană a sexului opus persoanei căutate, cu excepția cazului în care el sau ea este membru al personalului medical. Singura excepție este luarea unui eșantion de saliva pentru un test ADN. Persoanele de sex opus, cu excepția tutorei unui minor, nu pot fi prezente, cu excepția cazului în care căutarea corporală nu se referă la preluarea eșantioanelor de sânge sau salivă sau la examinarea clinică a stării de intoxicație. Căutarea corporală nu poate provoca dificultăți semnificative pentru persoana care este căutată. Un oficial cu puterea de arestare trebuie să decidă o căutare corporală și darea de eșantioane corporale.

Cu toate acestea, un ofițer de poliție poate efectua astfel de măsuri fără mandat în cazuri urgente. În conformitate cu art. 118, subsecțiunea 3 din Constituție, oricine care a suferit o încălcare a drepturilor sale sau pierderea susținută prin intermediul unui act ilegal sau omisiune de către un funcționar public sau o altă persoană care exercită o funcție publică are dreptul de a solicita ca funcționarul public sau o altă persoană responsabilă de funcție publică să fie pedepsită și ca organizația publică, oficială sau o altă persoană responsabilă de o funcție publică să fie considerată responsabilă pentru daune, astfel cum este prevăzut în detaliu prin o lege.

Capitolul 40, secțiunea 9, subsecțiunea 1, din Codul Penal (rikoslaki, strafflagen, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 604/2002), prevede că dacă un funcționar public, în funcție, în mod intenționat, altul decât cel prevăzut în prezentul capitol, încălcă sau neglijește să își îndeplinească datoria oficială pe baza dispozițiilor sau reglementărilor care urmează să fie respectate în funcții oficiale, și actul, atunci când este evaluat în ansamblu, luând în considerare efectele sale dăunătoare și dăunătoare și celelalte circumstanțe legate de actul, nu este o infracțiune minoră, acesta este condamnat pentru încălcarea obligațiilor oficiale la o amendă sau la închisoare pentru o perioadă maximă de un an.

Capitolul 40, secțiunea 10, din Codul Penal (modificat prin Legea nr. 604/2002) prevede că, în cazul în care un funcționar public, în funcție, prin lipsa de îngrijire sau lipsa de precauție, într-un alt mod decât cel menționat în secțiunea 5, subsecțiunea 2, încalcă sau neglijează îndeplinirea sarcinii sale oficiale bazate pe dispozițiile sau reglementările care urmează să fie respectate în funcții oficiale, și actul, în cazul în care este evaluat în ansamblu, luând în considerare efectele sale dăunătoare și dăunătoare și celelalte circumstanțe legate de actul, nu este o infracțiune mică, acesta este condamnat pentru încălcarea negligente a sarcinilor oficiale la o amendă sau la o amendă.

În conformitate cu capitolul 1, secțiunea 14, din Legea de procedură penală (laki oikeudenkäynnistä ricosasioissa, lagen om rättegång i brottmål, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 647/2003), o parte rănită poate aduce o acuzație privată numai dacă procurorul public a hotărât să nu aplice acuzații. În temeiul capitole 3 și 4 din Legea de răspundere Tort (avahingorvauslaki, skadeståndslagen, Legea nr. 412/1974) poate fi interzisă împotriva statului în ceea ce privește daunele care rezultă din vina sau neglijența de către angajații săi în îndeplinirea sarcinilor lor.

The applicant, Mr Tino Ari-Pekka Lönnberg, is a Finnish national who was born in 1981 and lives in Tampere. He was represented before the Court by Mr Mikko Lehti, a lawyer practising in Tampere. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 1 October 2009 the applicant was running errands with his friends when the police stopped his car. They suspected him of drunken driving and tested him for alcohol and drugs on the spot. The alcohol test was negative, but the drug test was positive for amphetamines and cannabis. The applicant was taken to a laboratory for blood and urine tests as well as for a clinical test. On the same date the applicant was also questioned as a suspect by the police at the police station.

A temporary driving ban was imposed and his driver’s licence was confiscated. Subsequently, on 3 November 2009, the laboratory tests showed no trace of drugs in the applicant’s blood or urine. On 4 November 2009 the driving ban was lifted by the police and the applicant’s driver’s licence was returned to him. An appeal against this decision lay to the Administrative Court. On 4 November 2009 the police decided to terminate the pre-trial investigation in the matter. On 22 November 2009 the police concluded that the applicant had not committed any crime. According to section 11 of the Coercive Measures Act (pakkokeinolaki, tvångsmedelslagen, Act no. 450/1987, as amended by Act no. 646/2003), a bodily search including the taking of bodily samples (henkilönkatsastus, kroppsbesiktning) can be made on a person suspected on reasonable grounds of, inter alia, drunken driving or drug abuse.

According to section 12 of the Act, the provisions concerning search of premises are mutatis mutandis applied to the bodily search. If the bodily search is thorough, it needs to be conducted in a location intended for that purpose. If the bodily search is conducted by a person other than medical personnel, a witness should be present, if possible. An examination requiring medical expertise can only be conducted by a medical doctor. The bodily search cannot be conducted by a person of the opposite sex to the person searched, unless he or she is a member of the medical personnel. The only exception is the taking of a saliva sample for a DNA-test. Persons of the opposite sex, except the guardian of a minor, may not be present, unless the bodily search concerns taking blood or saliva samples or clinical examination of the state of intoxication.

The bodily search may not cause significant inconvenience to the person to be searched. An official with the power of arrest shall decide on a bodily search and giving of bodily samples. However, a police officer may carry out such measures without a warrant in urgent cases. According to section 118, subsection 3, of the Constitution anyone who has suffered a violation of his or her rights or sustained loss through an unlawful act or omission by a civil servant or other person performing a public function shall have the right to request that the civil servant or other person in charge of the public function be punished and that the public organisation, official or other person in charge of a public function be held liable for damages, as provided for in more detail by an Act.

Chapter 40, section 9, subsection 1, of the Penal Code (rikoslaki, strafflagen, as modified by Act no. 604/2002), provides that if a public official, when acting in office, intentionally in a manner other than that provided above in this Chapter violates or neglects to fulfil his official duty based on the provisions or regulations to be followed in official functions, and the act, when assessed as a whole, taking into consideration its detrimental and harmful effect and the other circumstances connected with the act, is not a petty offence, he shall be sentenced for violation of official duties to a fine or to imprisonment for a maximum period of one year.

Chapter 40, section 10, of the Penal Code (as modified by Act no. 604/2002) provides that if a public official, when acting in office, through carelessness or lack of caution, in a manner other than that referred to in section 5, subsection 2, violates or neglects to fulfil his or her official duty based on the provisions or regulations to be followed in official functions, and the act, when assessed as a whole, taking into consideration its detrimental and harmful effect and the other circumstances connected with the act, is not a petty offence, he shall be sentenced for negligent violation of official duties to a warning or to a fine. According to Chapter 1, section 14, of the Criminal Procedure Act (laki oikeudenkäynnistä rikosasioissa, lagen om rättegång i brottmål, as modified by Act no. 647/2003), an injured party may bring a private prosecution only if the public prosecutor has decided not to press charges.

Under Chapters 3 and 4 of the Tort Liability Act (vahingonkorvauslaki, skadeståndslagen, Act no. 412/1974) proceedings may be brought against the State in respect of damage resulting from fault or negligence by its employees in the performance of their duties.