HAMMEL v. SLOVAKIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
HAMMEL v. SLOVAKIA (CtEDO, 2011)
Decizia nr. 49236/07, Teodor HAMMEL împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 11 octombrie 2011 în calitate de comitet compus din: Ineta Ziemele, președinte, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 15 noiembrie 2006, După deliberare, hotărăște după cum urmează: PROCEDURA Dl Teodor Hammel este un cetățean slovac născut în 1944 și locuiește în Bratislava. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Kováčiková, avocat care practică în Bratislava. Guvernul Republicii Slovace (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii civile. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” În urma nerespectării de către părți a unei soluții prietenoase, Guvernul a informat Curții, prin scrisoarea din 15 iulie 2011, că au propus să facă o declarație în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului ca victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul propune să plătească exgrația pentru solicitant, dl Teodor Hammel, suma de 4 400 EUR (4 mii patru sute de euro). Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice cost și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar sugera ca informațiile de mai sus să fie acceptate de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să aplice dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Într-o scrisoare din 30 august 2011, reclamantul a informat Curtea că propunerea Guvernului și termenii declarației lor sunt acceptabile pentru el. Reclamantul a fost de acord că cazul a fost eliminat din lista Curții, din motivul că el și Guvernul au ajuns la o soluție prietenoasă. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este mulțumit că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu constată niciun motiv pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Marialena Tsirli Ineta Ziemele Președintele adjunct al grefierului