CASE OF MISTREANU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6;Violation of P1-1
CASE OF MISTREANU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2011)
Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (
justice.gov.md
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (
justice.gov.md
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (
justice.gov.md
). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
SECȚIA A TREIA
CAUZA
MISTREANU c. MOLDOVA
(Cererea nr. 27261/04)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
15 noiembrie 2011
Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.
În cauza Cristina Mistreanu c. Moldova,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită în cadrul unei Camere compuse din :
Egbert Myjer,
președinte,
Luis López Guerra,
Mihai Poalelungi,
judecători,
și Marialena Tsirli,
grefier adjunct
de secție,
Deliberând în camera de consiliu la 18 octombrie 2011,
Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată
:
PROCEDURA
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr. 27261/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al acestui stat, D-l Veaceslav Mistreanu («
reclamantul
») la 17 iunie 2004.
2.
Reclamantul a fost reprezentat de către d. I.Manole, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu
.
3.
La 4 martie 2006, Curtea a decis să comunice cauza Guvernului pârât. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenției, s-a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.
4.
Reclamantul și Guvernul au prezentat fiecare observații cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei.
5.
La 15 septembrie 2011, Curtea a informat Guvernul de faptul că cauza făcea parte dintr-o jurisprudență bien stabilită a Curții și cererea a fost atribuită unui comitet din trei judecători.
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
6.
Reclamantul s-a născut în anul 1968 și locuiește la Cahul.
7.
La o dată nespecificată, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru tentativa de contrabandă cu un automobil. Respectiv, interesatul a încercat în luna septembrie 2002 să introducă pe teritoriul țării un automobil produs în anul 1985, pe când reglementările din perioada dată nu permiteau decât importul automobilelor de mai puțin de zece ani. Autoritățile vamale au sechestrat înainte de aceasta automobilul.
8.
Prin hotărârea din 17 aprilie 2003, Curtea de Appel a Republicii Moldova a achitat reclamantul motivând lipsa elementelor constitutive a infracțiunii de contrabandă. Aceiași instanță a ordonat restituirea automobilului interesatului fără ca el să aibă dreptul de a-l înmatricula și de a-l expluata cu condiția ca el să plătească taxele vamale.
La 8 iuliet 2003, Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârea Curții de Appel și astfel ea a devenit definitivă.
9.
La 7 august 2003, executorul judecătoresc a propus autorităților vamale să restituie venevol automobilul reclamantului.
La 11 august 2003, șeful departamentului vamal din Cahul a răspuns că hotărârea din 17
aprilie 2003 nu putea fi executată din cauza lipsei bazei legale care să permită perceperea taxelor vamale pentru importul automobilului reclamantului.
10.
La 13 august 2003, executorul judecătoresc a cerut Curții de Appel Chișinău să explice sau să schimbe modalitatea executării hotărârii din 17
aprilie 2003. La 12
februarie 2004,Curtea de Appel a respins cererea respectivă.
11.
La 3 martie 2004, executorul judecătoresc din nou le-a propus autorităților vamale să execute benevol hotărârea din 17 aprilie 2003. Dintr-o scrisoare a Departamentului de Executare a Deciziilor Judecătorești din 26
mai 2004 rezultă că șeful Departamentului vamal din Cahul a refuzat restituirea automobilului motivând că hotărârea în cauză era ilegală.
12.
La 17 martie 2004, executorul judecătoresca inițiat o procedură împoztriva șefului Departamentului vamal din Cahul cu scopul de a-i aplica o sancțiune pentru neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003.
13.
La o dată nespecificată, șeful Departamentului vamal din Cahul a cerut Procutrorului General depunerea la Curtea Supremă de Justiție a unui recurs în anulare a hotărârii din 17 aprilie 2003. În această perioadă, recursul în anulare care era o cale de recurs extraordinară, permitea procurorului general să contesteze orice hotărâre definitivă.
14.
La 27 aprilie 2004, instanța de judecată din Cahul a amânat examinarea procedurii inițiate de executorul judecătoresc în așteptarea răspunsului Procurorului General.
15.
La o dată nespecificată, Procurorul General a formulat în fața Curții Supreșe de Justiție un recurs în anulare a hotărârii din 17 aprilie 2003.
16.
La 10 septembrie 2004, instanța de judecată din Cahul a respins cererea executorului judecătoresc de aplicare a unei sancțiuni șefului Departamentului vamal din Cahul.
17.
La 25 octombrie 2004, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare a Procurorului General, a casat hotărârile din 17 aprilie și 8
iulie 2003 și a dispus reexaminarea cauzei.
18.
Prin hotărârea din 15 decembrie 2005, instanța de judecată din Cahul a considerat reclamantul vinovat de comiterea infracțiunii de contrabandă dar a clasat cauza aplicând legea cu privire la amnistie din 16 iulie 2004. Cu privire la automobilul reclamantului, instanța dată a dispus confiscarea sa.
Hotărârea în cauză n-a fost contestată de interesat și a devenit definitivă.
II.
DREPTUL INTERRN RELEVANT
19.
Dreptul intern relevant cu privire la executarea hotărârilor judecătorești aplicabil în acea perioadaă este rezumat în cauza
Oferta Plus SRL c. Moldova
(n
o
14385/04, § 60, 19 décembre 2006).
20.
Dreptul intern cu privire la importul automobilelor este următorul. Conform articolului 10 § 10 al legii nr.1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modalitatea de intrare și de ieșire a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova, «
se interzice autorităților vamale să devameze mijloacele de transport auto, motoarele și caroseriile având o perioadă de expluatare de mai mult de zece ani...
».
Prin legile nr. 50, 193 și 284 adoptate la 20 februarie, 8 mai și 10
iulie 2003 respectiv, Parlamentul a permis prin derogare introducerea pe teritoriu a mai mult vehicole de mai mult de zece ani. Legile respective sunt constituite dintr-un singur articol și se referă la particulari cât și la instituțiile publice.
ÎN DREPT
I.
CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1
21.
Reclamantul se plânge neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003 a încălcat dreptul său la un proces echitabil garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, cât și dreptul său la respectarea bunurilor sale în sensul articolului 1 al Protocolului nr. 1. Alineatele relevante ale dispozițiilor invocate sunt următoarele
:
Articolul 6 § 1
«
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...)de către o instanță (...), care va hotărî (...)fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...)
»
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Orice persoană fizică ori juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...)
»
22.
Reclamantul invocă de asemenea că anularea la 25 octombrie 2004, de către Curtea Supremă de Justiție a hotărârii definitive din 17 aprilie 2003 a adus atingere princiului securității raporturilor juridice.
A.
Cu privire la admisibilitate
1.
Cu privire la neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003
23.
Guvernul motivează mai întâi pierderea calității de victimă a reclamantului. El notează că la momentul la care i-a fost comunicată cererea, executarea hotărârii din 17 aprilie 2003 nu era posibilă deoarece obiectul litigiului, automobilul reclamantului, fusese confiscat în conformitate cu hotărârea instanței de judecată Cahul din 15 decembrie 2005 (paragraful 18 mai sus). Reclamantul n-a dat răspuns la această excepție.
24.
Curtea reamintește că le revine autorităților naționale mai întâi sarcina de a redresa o pretinsă încălcare a Convenției. În acest scop, sarcina de a ști dacă un reclamant poate să se pretindă victimă a unei pretinse încălcări se pune la orice etapă a procedurii în lumina Convenției (
Bourdov c. Rusiei
, n
o
59498/00, § 30, CEDO 2002-III).
25.
În afară de aceasta, Curtea reafirmă că adoptarea unei decizii sa a unei masuri favorabile reclamantului de către autoritățile naționale nu va aduce la pierderea calității de victimă decât dacă ea este însoțită de o recunoaștere explicită, în substanță urmată de a reparație a încălcării (
Scordino c.
Italiei (nr. 1)
[GC], n
o
36813/97, §§ 178 et ss. et §
193, CEDO 2006
‑
V).
26.
Revenind la cazul din speță, Curtea notează că nici ă măsură sau decizie favorabilă reclamantului n-a fost adoptată de autoritățile moldovenești. Din contra, Curtea constată că hotărârea definitvă din 17 aprilie 2003 emisă în favoarea reclamantului a fost anulată de decizia Curții Supreme de Justiție din 25 octombrie 2004, și că automobilul care trebuia sa-i fie restituit în conformitate cu hotărârea sus menționată a fost confiscat. Curtea relevă că este vorba aici despre o decizie clar nefavorabilă pentru reclamant. Mai mult ca atât, această deczie n-a fost niciodată însoțită de recunoașterea pretnisei încălcări și reclamantul n-a primit nici o reparație echitabilă.
Reieșind din toate acestea, Curtea respinge excepția Guvernului.
27.
Plus la aceasta, Curtea constată că aceste capete de plângere nu sunt vadit nefondate în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și relevă de altfel că ei nu gasesc nici un alt motiv pentru inadmisibilitate. Se cuvine deci de a le declara admisibile.
2.
Cu privire la principiul securității raporturilor juridice
28.
Curtea observă că acest capât de plângere a fost expus pentru prima dată într-o scrisoare din 27 august 2007. Ea notează decizia internă definitivă cu privire la această parte a cererii este hotărârea Curții Supreme de Justiție din 25 octombrie 2004. Este necesar de constatat că prezentul capăt de cerere a fost ridicat după mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă. Rezultă cî capătul respectiv este depus tardiv și trebuie să fie respins în conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenției.
B.
Cu privire la fond
29.
Reclamantul invocă neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003 emisă în favoarea sa care obliga autoritățile vamale să-i restituie automobilul sechestrat.
30.
Guvernul motivează faptul că executorul judecătoresc a întreprins toate măsurile care erau în puterea sa. El adaugă că autoritățile vamale nu puteau să execute hotărârea în cauză din motive obiective, și anume lipsa bazei legale care să permită calcularea taxelor vamale aplicabile la importul automobilelor de mai mult de zece ani (paragrafele
9 și 11 mai sus). Guvernul subliniază că legile în vigoare în perioada respectivă interziceau importul vehicolelor de mai mult de zece ani, ca de exeplu automobilul reclamantului, și că executarea hotărârii din 17 aprilie 2003 ar fi constituit o încălcare a acestor legi.
31.
Reclamantul susține că chiar dacă erau careva obstacole legale cu privire la executarea hotărârii din 17 aprilie 2003, doar autoritățile statale aveau posibilitatea și obligația de a le elimina pentru a rezolva problema.
32.
Curtea reamintește că executarea unei decizii sau a unei hotărâri, emisă de orice instanță, trebuie să fie considerată drept făcând parte integrantă a «
procesului » în sensul articolului 6 al Convenției (
Hornsby c. Greciei
, 19
martie 1997, § 40,
Culege de hotărâri și decizii
1997-II, și
Immobiliare Saffi c. Italiei
[GC], nr. 22774/93, § 63, CEDO 1999-V).
33.
Curtea reamintește în această privință, că fiecare stat are sarcina de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin. Sarcina Curții constă deci în examinarea dacă în speța în cauză măsurile adoptate de către autoritățile moldovenești au fost adecvate și suficiente (
Ruianu c.
României
, nr.
34647/97, § 66, 17 iunie 2003).
34.
În prezenta cauză, Curtea notează că hotărârea din 17
aprilie 2003 emisă în favoarea reclamantului a devenit definitivă la 8 iulie 2003 (paragraful 8 mai sus) et a été annulé le 25 octobre 2004 (paragraful
17 mai sus). Ținând cont de cele constatate în 28 de mai sus, Curtea nu poate să se pronunțe cu privire la validitatea acestei anulări. Rămîne că hotărârea din 17 aprilie 2003 n-a fost niciodată executată.
35.
Curtea relevă că executarea hotărârii depindea în exclusivitate de legislatorul moldovenesc. Într-adevăr, legile în vigoare în perioada în cauză nu permiteau importul automoboilului reclamantului și nici o dispoziție legală nu prevedea modalitatea de calvul a taxelor vamale pentru vehicolele care aveau mai mult de zece ani.
36.
Aceasta fiind, Curtea notează că Parlamentul moldovenesc a adoptat în anul 2003 trei legi constituite fiecare dintr-un singur articol care permiteau prin derogare particularilor și instituțiilor publice importul automobilelor de mai mult de zece ani (vezi dreptul intern relevant). Aceste legi au fost adoptate în aceiași perioadă cu faptele prezentei cauze. Este deci necesar de constatat că adoptarea legilor derogatorii cu scopul de a permite în unele cazuri specifice impurtul automobilelor de mai mult de zece ani era o practică curentă în perioada dată.
37.
Totodată, în ceea ce privește cazul din speță, Curtea notează că Guvernul nu face dovadă de nici o inițiativă din partea autorităților în vederea executării deciziei care stă la baza pretențiilor reclamantului. Din contra, Procurorul General a preferat să facă uz de dreptul dsău de a depune un recurs în anulare cu scopul de a contesta hotărârea definitivă emisă în favoarea reclamantului (paragraful 15 mai sus).
38.
În atare circumstanțe și ținând cont de jurisprudența sa în materia dată, Curtea consideră că în speță statul, prin inetrmediul organelor sale specializate, n-a desfășurat toate eforturile necesare cu scopul de a executa hotărârea din 17 aprilie 2003.
39.
Curtea consideră de altfel, că hotărârea din 17 aprilie 2003 a dat naștere, în cazul reclamantului, unui «
bun
» în sensul articolului 1 al Protocolului nr.1. Ea reamintește poziția sa, exprimată de mai multe ori în cauzele cu privire la lipsa executării, în conformitate cu care, imposibilitatea pentru un creditor, de a-și vedea executată integral și într-un termen rezonabil, o decizie pronunțată în favoarea sa constituie prin sine o încălcare a dreptului de a se bucura liber de bunurile sale garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 (
Prodan c. Moldova
, nr. 49806/99, §§ 56 și 62, CEDH
2004
‑
III (extrase)
;
Sîrbu și alții c. Moldova
, nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 et 73973/01, § 40, 15 juin 2004
;
Bourdov c.
Rusiei
, nr. 59498/00, § 34, CEDO 2002-III
;
Lupacescu și alții c.
Moldova
, nr.
3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, și 32759/03, §
24, 21 martie 2006
; etc.). Curtea nu vede nici un motiv care să-permită să se îndepărteze de această jurisprudență în prezentul caz.
40.
Elementele menționate mai sus sunt suficiente pentru Curte pentru a face concluzia că neexecutarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea reclamantului a încălcat dreptul său la un tribunal tribunal (instanță
), garantat de articolul 6 § 1 al Conbvenției, cât și dreptul său de a dspune liber de bunurile sale consfințit de articolul 1 al Protocolului nr. 1.
II.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI
41.
In conformitate cu articolul 41 al Convenției,
«
Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a
protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.
»
42.
Reclamantul n-a prezentat nici o cerere de satisfacție echitabilă. Din aceste considerente, Curtea consideră că nu este cazul de a-i acorda vre-o sumă cu acest titlu.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE
,
1.
Declară
cererea admisibilă în ceea ce privește capetele de cerere întemeiate pe articolul 6 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr.1 privind neexecutarea hotărârii din 17 aprilie 2003 și inadmisibilă pentru celelaltee capete de cerere;
2.
hotărăște
că a avut loc încălcarea articolului
6 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr.1.
Redactată în limba franceză și comunicată în scris la 15 noiembrie 2011, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.
Marialena Tsirli
Egbert Myjer
Grefier adjunct
Președinte